ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1364/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția I civilă, la data de 29 mai 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul U.A.T. Municipiul Craiova, prin primar, să se constate, inexistența dreptului de proprietate al pârâtului asupra terenului situat în Craiova, str. x (fost Mureș), nr. 81 (fost nr. 61), jud. Dolj; rectificarea înscrierii în cartea funciară a dreptului de proprietate asupra acestui teren, în sensul radierii mențiunii de la poziția B1, cu privire la proprietarul Municipiul Craiova; și constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra terenului situat în Craiova, str. x (fost Mureș), nr. 81 (fost nr. 61), jud. Dolj. La data de 02 octombrie 2018, reclamantul A. a depus la dosar note scrise prin care a invocat, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87/28.02.2013, considerând că acest act administrativ a fost adoptat cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor legale, motiv pentru care a solicitat ca instanța să analizeze cauza dedusă judecății, fără a ține cont de acesta. Prin încheierea de ședință de la 15 noiembrie 2018, instanța a pus în discuție necesitatea introducerii în cauză a Consiliului Local Craiova, ca emitent al actului administrativ a cărui nelegalitate a fost invocată, pe cale de excepție, în prezenta cauză, în raport de dispozițiile art. 78 C. proc. civ., și a dispus introducerea în cauză a Consiliului Local Craiova, în raport de poziția procesuală a părților și de dispozițiile legale invocate de instanță. Prin încheierea de ședință din 29 noiembrie 2018, instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția inadmisibilității invocată de pârâtul U.A.T. Municipiul Craiova, cu privire la cererea incidentală de a se analiza legalitatea H.C.L. nr. 87/2013, și a unit cu fondul excepția lipsei de interes a reclamantului în a invoca excepția de nelegalitate a H.C.L. nr. 87/2013.

Hotărârea pronunțată în primă instanță: Prin sentința civilă nr. 294 din 08 mai 2019, Tribunalul Dolj, secția I civilă a respins excepția lipsei de interes a reclamantului în formularea excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87/28.02.2013, anexa 2, poz. 12, prin care s-a dispus completarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al municipiului Craiova, cu imobilul teren în suprafață de 1225 mp din Craiova, județ Dolj, excepție invocată de pârâta U.A.T. Craiova. A admis excepția de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87/28.02.2013, anexa 2, poz. 12, prin care s-a dispus completarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al mun. Craiova, cu imobilul teren în suprafață de 1225 mp, din Craiova, str. x, jud., Dolj, excepție invocată de reclamantul A.. A respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții U.A.T. Craiova și Consiliul Local al Municipiului Craiova, ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

Decizia pronunțată în apel: Prin decizia civilă nr. 820/2020 din 27 mai 2020, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă a respins apelul declarat de apelanții - pârâți Consiliul Local al Municipiului Craiova și Municipiul Craiova, împotriva sentinței civile nr. 294 din 08 mai 2019, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția I civilă; a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A.; a schimbat, în parte, sentința civilă apelată, în sensul că a admis, în parte, acțiunea; s-a constatat inexistența dreptului de proprietate al pârâtului Municipiul Craiova asupra terenului în suprafață de 1225 mp (1132 mp din măsurători), identificat cu nr. cadastral x, înscris provizoriu în CF x, situat în Craiova, b-dul x, nr. 81 (fost 61), și s-a dispus radierea din CF x a mențiunii de la poziția B1 privind proprietarul Municipiul Craiova; au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței în ceea ce privește soluționarea excepțiilor; iar cheltuielile judiciare avansate de stat s-a stabilit că vor fi suportate de intimații-pârâți.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei civile nr. 820/2020 din 27 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă au declarat recurs pârâții Unitatea Administrativ - Teritorială a Municipiul Craiova, prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin primar, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, instanței de apel, susținând că hotărârea atacată este nemotivată, contradictorie și dată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, fiind incidente motivele de recurs reglementate de pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au învederat că, în soluționarea excepției lipsei de interes a reclamantului în invocarea excepției de nelegalitate a H.C.L. nr. 87/2013, anexa 2, poziția 12, instanțele de fond au interpretat greșit dispozițiile art. 33 C. proc. civ., privind condițiile interesului. În cauză, condiția interesului de a fi determinat, care vizează stabilirea folosului practic urmărit de reclamant prin invocarea excepției de nelegalitate a HCL nr. 87/2013, anexa 2, poziția 12, nu există, deoarece, spre deosebire de acțiunea civilă în anulare, care are drept rezultat, în cazul admiterii, lipsirea completă de efecte juridice a actului atacat (erga omnes), în cazul admiterii excepției de nelegalitate, aceasta va produce efecte numai în ceea ce privește părțile în proces (inter partes litigantes), în sensul neluării în considerare a actului administrativ cu ocazia soluționării litigiului în care a fost invocată excepția. Recurenții au susținut că interesul reclamantului nu este determinat și nici legitim, legitimitatea interesului presupunând că o persoană care formulează o pretenție în justiție trebuie să justifice legătura între pretenția concretă formulată și dreptul subiectiv civil afirmat ori situația juridică pentru a cărei realizare calea justiției este obligatorie. Or, între admiterea excepției de nelegalitate și constatarea dreptului de proprietate nu există legătură, întrucât HCL nr. 87/2013, anexa 2, poziția 12 nu a fost anulată, producându-și efectele în continuare, prin urmare, admiterea excepției de nelegalitate a hotărârii nu are drept consecință constatarea dreptului de proprietate al reclamantului sau constatarea inexistenței dreptului de proprietate al municipiului Craiova asupra terenului ce face obiectul litigiului. Au mai arătat recurenții că nu este îndeplinită nici condiția interesului născut și actual, întrucât invocarea excepției de nelegalitate a HCL nr. 87/2013, anexa 2, poziția 12 a avut drept scop admiterea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului situat în Craiova, b-dul. x, nr. 81 (fost 61) și de constatare a inexistenței dreptului de proprietate al municipiului Craiova asupra acestuia, dar admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect admiterea acțiunii în constatarea dreptului de proprietate al reclamantului, excepția de nelegalitate producând efecte doar între părțile litigiului, inter partes, spre deosebire de acțiunea în anulare a unui act administrativ, cu caracter normativ, care produce efecte juridice erga omnes. Instanța de apel a interpretat greșit și prevederile art. 33 teza a II - a C. proc. civ. care stipulează că, chiar dacă interesul nu este născut și actual, se poate face cerere cu scopul de a preveni încălcarea unui drept subiectiv amenințat sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. Instanța de apel a solicitat înaintarea dosarului fiscal al imobilului ce face obiectul litigiului, de unde a rezultat că societatea vânzătoare B. S.A. nu a avut în proprietate imobilul situat în Craiova, str. x (fost Mureș) nr. 81, astfel că, în mod greșit, a apreciat că reclamantul are un interes determinat în invocarea excepției de nelegalitate a HCL nr. 87/2013, anexa 2, poziția 12, în condițiile în care acesta a dobândit terenul de la un neproprietar. Reclamantul nu a făcut dovada preexistenței dreptului de proprietate asupra imobilului în cauză, drept care să fie recunoscut de lege, motiv pentru care nu se poate vorbi despre existența vreunui drept subiectiv asupra imobilului, despre un interes născut și actual care să se transpună în promovarea prezentei acțiuni, pentru ca reclamantul să prevină încălcarea dreptului său subiectiv asupra imobilului sau pentru a preîntâmpina producerea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara. În ceea ce privește admiterea excepției de nelegalitate a H.C.L. nr. 87/2013, atât instanța de fond, cât si cea de apel au apreciat greșit că modul de dobândire a terenului situat în Craiova, b-dul. x, nr. 81 (fost 61) nu se încadrează în categoria celor prevăzute de Legea nr. 213/1998, motivarea fiind contradictorie. Astfel, într-o primă argumentare, instanța de apel a reținut prevederile art. 136 alin. (3) din Constituție, art. 4 si 5 din Legea nr. 18/1991, art. 120 din Legea nr. 215/2001, care stabilesc că principalul criteriu pentru stabilirea apartenenței unui bun la domeniul public este destinația acelui bun, dar înscrierea unui bun în inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat dă naștere unei prezumții de apartenență la domeniul public, iar nu unei prezumții de proprietate, iar, ulterior, instanța de apel s-a contrazis și a apreciat că dreptul de proprietate publică este un drept real principal, imprescriptibil, inalienabil, insesizabil, care se dobândește asupra unui bun care, prin natura lui sau prin declarația legii, este de uz sau de utilitate publică. Recurenții au învederat că, prin decizia civilă nr. 10.732 din 09.11.2012, irevocabilă, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 500/2011, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. x/2009, în contradictoriu cu intimatul-pârât municipiul Craiova, prin primar, având ca obiect constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare încheiata la data de 18.10.1995 și pronunțarea unei hotărâri să țină loc de act autentic pentru imobilul situat in Craiova, str. x (fost Mureș) nr. 81 (fost nr. 61). Drept urmare, s-a propus modificarea inventarului domeniului public, prin completare cu imobilul situat în Craiova, str. x, obligație instituită de legiuitor prin Legea nr. 213/1998, și de care instanța de fond nu a ținut cont, având elementele de identificare cuprinse în schița anexă la raportul de expertiză întocmită în dosarul nr. x/2009 al Tribunalului Dolj și care se compune din construcție C. și teren aferent în suprafață de 1225 mp, iar prin Hotărârea Consiliului Local al municipiului Craiova nr. 87/28.02.2013, s-a dispus completarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al municipiului Craiova, inventar aprobat prin H.G. nr. 141/2008, cu imobilul " C., și teren aferent, str. x, în suprafață de 1225 mp, (poziția 12 din Anexa nr. 2)." Recurenții au mai învederat că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit prevederile Legii nr. 213/1998, atunci când a apreciat că terenul situat în b-dul. x, nr. 81 (fost 61) nu poate fi de uz sau interes public, fiind în posesia reclamantului, deși a reținut că bunurile de uz public sau bunurile la a căror utilizare au acces toți membri comunității sau care, deși nu sunt accesibile uzului public, sunt afectate funcționării serviciilor publice sau sunt destinate să realizeze în mod direct un interes național sau local. În mod greșit, instanța a constatat nelegalitatea HCL nr. 87/2013, pe considerentul că terenul se află în posesia reclamantului, ignorând decizia civilă nr. 10732 din data de 09.11.2012, pronunțată de Curtea de Apel Craiova și faptul că Hotărârea Consiliului Local a intrat în circuitul civil, în urma controlului de tutelă exercitat de prefect, instituția prefectului considerând, în urma verificării actului administrativ, că aceasta îndeplinește condițiile de legalitate și temeinicie. În continuare, recurenții au criticat constatarea de către instanța de apel a inexistenței dreptului de proprietate al municipiului Craiova asupra terenului în litigiu și radierea din CF nr. x a mențiunii de la poziția B1, privind proprietarul - Municipiul Craiova, fiind incidente prevederile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. Astfel, au susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material cuprinse în art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, instanța de apel admițând capătul de cerere privind inexistența dreptului de proprietate al municipiului Craiova, ca o consecință directă a admiterii excepției de nelegalitate a HCL nr. 87/2013, anexa 2, poz. 12. Au mai învederat recurenții că instanța de apel a aplicat și interpretat greșit prevederile art. 908 C. civ. care prevăd situațiile în care poate fi solicitată rectificarea unei întabulări sau înscrieri provizorii, întrucât actul în temeiul căruia a fost efectuată înscrierea, în cartea funciară nr. x, a terenului situat în Craiova, b-dul. x, nr. 81 (fost 61), respectiv HCL nr. 87/2013, anexa 2, poz. 12, nu a fost anulat sau desființat, argument în considerarea căruia soluția de radiere a dreptului de proprietate este nelegală. Concluzionând, recurenții au opinat că acțiunea în rectificarea mențiunilor din cartea funciară, în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului tabular, este inadmisibilă, în condițiile în care titlul în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, iar aspectele ce vizează valabilitatea sau lipsa de valabilitate a titlului, buna sau reaua credință nu pot fi examinate în cadrul unei acțiuni în rectificare de carte funciară, atât timp cât instanța nu a fost învestită și cu o cerere de constatare a nulității titlului de proprietate contestat, iar, în raport de prevederile Legii nr. 554/2004, prin admiterea excepției de nelegalitate, nu a fost anulată Hotărârea Consiliului Local nr. 87/2013, ci s-a constatat nelegalitatea ei, iar instanța de fond, în mod incorect, a soluționat litigiul, fără să țină seama de Hotărârea Consiliului Local nr. 87/2013, a cărei nelegalitate a fost contestată.

Apărările formulate în cauză: Intimatul-reclamant A. nu a depus întâmpinare.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 14 aprilie 2021, completul de filtru a admis în principiu recursul declarat de pârâții Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin primar, și Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Craiova, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 820/2020 din data de 27 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și a stabilit termen de judecată în ședință publică, la data de 16 iunie 2021, cu citarea părților. În etapa procesuală a recursului, nu a fost administrată proba cu înscrisuri noi, în sensul art. 492 C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele ce vor succede: Analizând cu prioritate critica privind modul de soluționare a excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87 din 28.02.2013, anexa 2, poz. 12, prin care s-a dispus completarea inventarului bunurilor aparținând domeniului public al municipiului Craiova, cu imobilul teren în suprafață de 1225 mp, din Craiova, str. x, jud. Dolj, din perspectivele invocate de către recurenți, dar și prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 494 și art. 389 C. proc. civ., conform cărora dezbaterile procesului poartă asupra împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept, invocate de părți în cererile lor sau, după caz, ridicate de instanță din oficiu, care dau posibilitatea instanței de recurs de a analiza fondul cauzei în ceea ce privește nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte reține următoarele: Din examinarea cadrului legal în materia contenciosului administrativ - Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de recurs observă că, în funcție de întinderea efectelor juridice pe care le produc, actele administrative se clasifică în acte administrative cu caracter normativ și acte administrative cu caracter individual. Actele administrative cu caracter normativ conțin reglementări cu caracter general, impersonale, care produc efecte erga omnes, iar actele administrative cu caracter individual produc efecte, de regulă, față de o persoană, sau, uneori, față de mai multe persoane, nominalizate expres în cuprinsul acestor acte. Relativ la actele administrative cu caracter normativ, controlul judecătoresc se declanșează numai pe calea acțiunii directe de anulare întemeiate pe Legea nr. 554/2004, competența de soluționare aparținând secțiilor de contencios administrativ de la nivelul tribunalului, curții de apel sau instanței supreme. Datorită efectelor lor juridice normative, aceste categorii de acte beneficiază de un regim juridic diferit sub aspectul controlului de legalitate. Admiterea acțiunii în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte juridice erga omnes, spre deosebire de excepția de nelegalitate care produce efecte inter partes. Astfel, admiterea unei excepții de nelegalitate produce efecte doar între părțile litigiului, actul administrativ producându-și în continuare efectele față de terți, pe când admiterea unei acțiuni în anulare a unui act administrativ cu caracter normativ produce efecte erga omnes, profitând tuturor subiectelor de drept. Prin excluderea actelor administrative cu caracter normativ din sfera de control, pe calea excepției de nelegalitate, se urmărește un scop legitim, respectiv asigurarea securității raporturilor juridice și respectarea competenței instanțelor specializate. Or, în cauza dedusă judecății, din perspectiva enunțată anterior, Înalta Curte observă că instanța de apel nu a pus în dezbaterea contradictorie a părților litigante natura actului atacat, prin intermediul excepției de nelegalitate, de către reclamantul A., și nu a tranșat dacă hotărârea consiliului local prin care se delimitează și se atestă domeniul public al municipiului Craiova reprezintă un act cu caracter normativ ce ar putea fi atacat numai pe calea acțiunii directe în anulare, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 544/2004, sau un act cu caracter individual, ce poate fi supus controlului de legalitate, într-un litigiu civil, în mod incidental, prin intermediul excepției de nelegalitate, deși acest aspect de legalitate reprezenta premisa posibilității invocării acestei excepții și condiția cercetării caracterului fondat al unei asemenea excepții. Dintr-o altă perspectivă critică, care se grefează pe condiția interesului, privită nu doar ca o condiție de exercițiu a acțiunii civile, dar și a oricăror mijloace procesuale de apărare pe care partea interesată înțelege să le invoce, trebuie reamintit că, potrivit definiției date de art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În consecință, din interpretarea acestor dispoziții legale, pot fi deduse condițiile de admisibilitate a excepției de nelegalitate, respectiv: - excepția de nelegalitate trebuie să se refere la verificarea legalității unui act administrativ; excepția trebuie să aibă ca obiect un act administrativ unilateral cu caracter individual; excepția trebuie invocată în cadrul unui proces în curs; de actul administrativ care face obiectul excepției de nelegalitate să depindă soluționarea litigiului în fond. Deci, o condiție esențială și cumulativă, pentru a fi admisă excepția de nelegalitate, este aceea ca, de actul administrativ ce reprezintă obiectul excepției de nelegalitate, să depindă soluționarea litigiului în fond. In acest context, în considerarea dispozițiilor art. 32- 33 C. proc. civ., trebuie reținut că interesul este determinat atunci când apelarea la un mijloc procesual ce intră în conținutul acțiunii civile poate fi justificată de un folos practic concret. În același sens, condiția interesului de a fi legitim impune ca acesta să fie corespunzător cerințelor legii materiale și procesuale, iar juridic proteguit înseamnă că un interes pur economic sau pur teoretic nu ar justifica exercițiul acțiunii civile. Tot astfel, conform tezei I a art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie născut și actual, deci să existe în momentul în care se exercită acțiunea civilă și pe tot parcursul derulării sale, în diverse forme de manifestare procesuală, în sensul că partea s-ar expune la un prejudiciu numai dacă nu ar recurge, în acel moment, la forma concretă de manifestare a acțiunii. Or, în cauza dedusă judecății, era în sarcina instanței de apel să verifice dacă, în limitele cadrului procesual obiectiv, fixat prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. justifica un interes legitim și determinat pentru a declanșa un asemenea demers și dacă admiterea acestei excepții de nelegalitate, cu consecința înlăturării efectelor hotărârii consiliului local prin care se atesta domeniul public al municipiului Craiova, producea consecințe juridice pe planul propriului drept al reclamantului. În speță, însă, instanțele de fond, ignorând împrejurarea că simplul fapt al ocupării unui teren, în absența oricărui titlu, nu poate justifica constatarea inexistenței dreptului autorității publice asupra acelui teren și radierea dreptului de proprietate din cartea funciară, s-au limitat la a reține că reclamantul a folosit terenul în litigiu și a pretins un drept de proprietate asupra acestuia, ceea ce, în opinia lor, reprezenta un interes suficient pentru invocarea și admiterea excepției de nelegalitate, dar nu au justificat această soluție într-o conexiune logică cu fondul raportului juridic litigios, acțiunea în constarea existenței dreptului de proprietate al reclamantului asupra imobilului în litigiu fiind respinsă în final, în mod definitiv, astfel încât aceste instanțe au pronunțat o soluție nelegală și contradictorie ce se impune a fi reformată. În același context, instanța de recurs reține că instanțele fondului nu au cercetat și stabilit dacă reclamantul are un bun actual sau cel puțin o speranță legitimă, în sensul autonom al art. 1 al Primului Protocol al Convenției Europene a Drepturilor Omului, și se poate prevala, în cauză, de dispozițiile legale care garantează dreptul de proprietate, ce constituia o premisă necesară nu doar pentru dezlegarea pe fond a raportului juridic dedus judecății, dar și pentru soluționarea excepției de nelegalitate și a capătului de cerere având ca obiect constatarea inexistenței dreptului de proprietate al pârâtului Municipiul Craiova asupra imobilului în litigiu. Raportat la fundamentul cererii deduse judecății astfel cum a fost descris de reclamant - constatarea dreptului său de proprietate asupra imobilului în litigiu, pretins a fi dobândit în temeiul actului încheiat cu societatea B. S.A., la data de 18.10.1995 - și la circumstanțele factuale ale speței, se poate reține, de asemenea, că, prin decizia civilă nr. 10.732 din 09.11.2012, irevocabilă, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondat, recursul formulat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 500/2011, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. x/2009, în contradictoriu cu intimatul-pârât municipiul Craiova, prin primar, având ca obiect constatarea valabilității convenției de vânzare-cumpărare încheiată la data de 18.10.1995 și pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act autentic pentru imobilul situat in Craiova, str. x (fost Mureș) nr. 81 (fost nr. 61), constatând că pretinsa societate vânzătoare nu se putea obliga valabil la ceva ce nu avea în patrimoniu (nemo dat quod non habet) sau nu putea transmite mai multe drepturi decât avea ea însăși (nemo plus iuris ad alium transferre potest quam ipse habet). În același sens, prin sentința civilă nr. 2833 din 4 martie 2014, pronunțată de Judecătoria Craiova, secția civilă, reclamantului din prezenta cauză i-a fost respinsă și o acțiune în constatarea dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, prin prescripție achizitivă, reținându-se că acesta nu justifică legitimare procesuală activă, iar pe terenul revendicat se află o C.. În acest punct, trebuie reamintit că motivarea unei hotărâri judecătorești reprezintă una dintre garanțiile esențiale ale procesului echitabil, reglementate atât în plan intern, prin dispozițiile art. 425 C. proc. civ., cât și pe plan convențional, prin art. 6 par. 1 al Convenției Europene a Drepturilor, absența motivării, motivarea contradictorie sau străină de natura pricinii reprezentând tot atâtea vicii de legalitate ale unei hotărâri judecătorești, sancționabile prin incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat în cauză de către recurenți. În interpretarea aplicării acestei garanții procesuale, într-o jurisprudență constantă, s-a statuat că dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă susținerile esențiale ale părților sunt examinate în mod real de către instanță, aceasta având obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de apărare și argumentelor substanțiale invocate de părți. În același sens, chiar dacă dispozițiile legale enunțate impun instanțelor să își motiveze hotărârile, această obligație nu presupune răspunsuri detaliate la fiecare aspect invocate în cauză, fiind suficient să fie examinate în mod real chestiunile esențiale supuse judecății, aspect ce presupune expunerea argumentelor care, prin conținutul lor, influențează soluția sau, în ipoteza în care o instanță de control judiciar confirmă raționamentul instanțelor anterioare, expunerea argumentelor pentru care această instanță își însușește, în propria hotărâre, raționamentul logico-judiciar al acelor instanțe. Or, în acest context procesual, se poate reține, ca un viciu de legalitate a hotărârii atacate, că instanța de apel nu a argumentat, de o manieră logică și coerentă, care sunt fundamentele juridice ce legitimează ca o persoană să poată solicita și obține, în forma procedurală exercitată, înlăturarea unei hotărâri a consiliului local prin care se delimitează domeniul public al unităților administrativ-teritoriale, cu consecința radierii înscrierii dreptului de proprietate al municipiului Craiova din cartea funciară, câtă vreme această soluție nu determină niciun folos efectiv, concret în patrimoniul reclamantului A., a cărui acțiune în constatarea propriului drept de proprietate asupra acestui imobil, dedusă judecății în prezentul litigiu, a fost respinsă, soluție împotriva căreia acesta nici nu a exercitat calea de atac a recursului, rămânând astfel definitivă. În plus, de asemenea într-o argumentare contradictorie și care contrazice soluțiile adoptate în cauză, prima instanță a apreciat, în soluționarea excepției de nelegalitate, că prin adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87 din 28.02.2013, au fost vătămate interesele legale ale reclamantului A. care exercita folosința asupra terenului, invocând un drept de proprietate asupra acestuia, pentru ca, ulterior, în soluționarea fondului cauzei, să constate că actul juridic, invocat de reclamant ca mod de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, nu a fost de natură să transfere dreptul de proprietate asupra acestui teren; soluția asupra excepției de nelegalitate a actului administrativ fiind confirmată de către instanța de apel, fără expunerea propriilor argumente de validitate a acestui raționament care conferă legitimitate intereselor reclamantului în susținerea prezentului demers judiciar. Astfel, se poate aprecia că instanța de apel, într-o judecată pur formală, fără a analiza în mod efectiv apelul exercitat de către pârâți și apărările esențiale ale acestora, a admis și capătul de cerere privind inexistența dreptului de proprietate a pârâtului Municipiul Craiova asupra terenului în suprafață de 1225 mp (1132 mp din măsurători) identificat cu nr. cadastral x, înscris provizoriu în CF x, situat în Craiova, b-dul. x, nr. 81 (fost 61) și a dispus radierea din CF x a mențiunii de la poziția B1, privind proprietarul Municipiul Craiova, doar ca o consecință a admiterii de către prima instanță a excepției de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Craiova nr. 87 din 28.02.2013. Pentru toate aceste argumente, constatând că este incident motivul de recurs reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Craiova, prin primar, și Consiliul Local al Municipiului Craiova, prin primar, împotriva deciziei nr. 820/2020 din data de 27 mai 2020, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă; va casa decizia atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, în limitele expuse, aceleiași instanțe. PENTRU ACESTE MOTIVE,