ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 992/2024

Ședința publică din data de 21 februarie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal la data de 28.08.2019, sub nr. x/2019, astfel cum a fost precizată la data de 27.11.2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională de Administrare Fiscală- Structura centrală și Direcția Generală Antifraudă Fiscală, obligarea pârâtelor să ofere răspunsuri la întrebările solicitate inițial la 14.01.20219, reiterate prin reclamația administrativă din data de 24.02.2019, privitoare la împrejurările care au condus la derularea controalelor fiscale la care a fost supusă reclamanta, finalizat cu emiterea procesului-verbal de control din 17.09.2018, precum și cu privire la actele/operațiunile premergătoare care au stat la baza acestui control.

Prin Decizia nr. 3477/14.06.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a stabilit competența de solutionare a cauzei în favoarea Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curtii de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021.

Prin sentința nr. 299 din 17 noiembrie 2022, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal:

- a respins excepția inadmisibilității;

- a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A., cu pârâtele ANAF- Structura Centrală și Direcția Generală Antifraudă Fiscală, având ca obiect obligația de a face.

Împotriva sentinței nr. 299 din 17 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6,7 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond nu a analizat temeiurile principale ale cererii - respectiv dispozițiile art. 31 alin. (2) din Constituție și art. 1530 din C. civ. - ci exclusiv prin prisma Legii nr. 544/2001, deși aceasta fusese invocată doar cu titlu subsidiar. Această omisiune echivalează cu o nesoluționare parțială a cererii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii: deși instanța constată existența unui refuz de comunicare, nu stabilește o sancțiune corelativă, omițând să oblige autoritățile fiscale să răspundă solicitărilor formulate, chiar și la o distanță de peste cinci ani de la efectuarea controlului. Această omisiune echivalează cu o negare implicită a dreptului contribuabilului de a fi informat, contrar dispozițiilor constituționale și civile incidente.

Se invocă, de asemenea, existența unor motive străine de natura cauzei, întrucât instanța de fond și-a fundamentat soluția pe existența unor proceduri penale în curs, deși în dosarul penal nr. x/2017 fusese emisă o ordonanță de clasare. Referirea la această soluție este irelevantă, cu atât mai mult cu cât Curtea de Apel Craiova a dispus, prin hotărâre definitivă, anularea dispozițiilor din ordonanța de clasare care vizau anularea unor contracte, confirmând astfel caracterul nelegal al acelor acte.

Sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., se invocă încălcarea efectului autorității de lucru judecat generat de ordonanța de clasare emisă în dosarul penal nr. x/2017, prin care s-a stabilit că faptele nu există, precum și de încheierea nr. 21/03.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2021, prin care s-a respins cererea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova de desființare a unor înscrisuri sub semnătură privată și s-au anulat dispozițiile privind anularea unor acte juridice.

Recurenta consideră că aceste acte au autoritate de lucru judecat și că instanța trebuia să le valorifice în sensul obligării autorităților fiscale să furnizeze informațiile solicitate, întrucât nu mai exista niciun impediment legal.

Instanța de fond a respins cererea de furnizare a informațiilor, invocând restricții privind dreptul la informare (art. 31 alin. (2) din Constituție), fără a justifica în mod concret existența unor impedimente legale actuale. Or, în condițiile în care urmărirea penală a fost finalizată, iar instanțele competente au confirmat inexistența faptelor penale și legalitatea documentelor vizate, nu mai subzistă niciun temei juridic pentru refuzul de comunicare a informațiilor solicitate.

Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 31 alin. (2) din Constituție, art. 1530 din C. civ. și art. 8 din Legea nr. 544/2001, refuzând nejustificat să oblige autoritățile fiscale la comunicarea informațiilor privind controalele desfășurate.

În opinia recurentei-reclamante, a fost instituită o interdicție nejustificată de a cunoaște modalitatea de sesizare a organelor fiscale, ceea ce contravine dreptului la un proces echitabil (art. 6 CEDO).

Aceasta susține că refuzul autorităților de a comunica informații privind controalele fiscale - în special cele care implică documente ce țin de secretul profesional al avocatului - menținut chiar și după încheierea controlului fiscal și a urmăririi penale, fără o justificare rezonabilă, reprezintă o ingerință gravă și nejustificată în drepturile recurentei.

Intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) și Direcția Generală Antifraudă Fiscală au formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinae și concluzii scrise prin care a combătut apărările iintimatei.

II. Considerentele instanței de recurs

Examinând legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor din întâmpinări și dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Prin cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă a solicitat obligarea pârâtelor la comunicarea unor informații referitoare la controalele fiscale desfășurate asupra activității sale, invocând dreptul la informare prevăzut de art. 31 alin. (2) din Constituția României, art. 1530 C. civ. și, în subsidiar, dispozițiile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Instanța de fond a respins acțiunea ca nefondată, reținând că informațiile solicitate sunt exceptate de la comunicare, fiind acoperite de secretul fiscal și de caracterul nepublic al cercetărilor penale, conform art. 11 din Codul de procedură fiscală și art. 285 și 305 C. proc. pen.

Această concluzie este împărtășită și de instanța de control judiciar, pentru motivele ce vor fi prezentate în cele ce urmează, pe baza analizei cazurilor de casare invocate.

Referitor la motivul reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta este incident atunci când hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea unor reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Deși acest motiv de recurs acoperă o gamă largă de neregularități procedurale - inclusiv încălcarea normelor de ordine publică, a celor stabilite în interesul exclusiv al părților sau a unor principii fundamentale ale procesului civil - în speță nu se pot identifica astfel de încălcări în modul în care instanța de fond a analizat cererea, a evaluat argumentele părților și a construit raționamentul juridic.

Recurenta a susținut că instanța nu a analizat cererea în raport cu temeiurile principale invocate - art. 31 alin. (2) din Constituție și art. 1530 din C. civ. - ci doar prin prisma Legii nr. 544/2001, considerată subsidiară, ceea ce ar echivala cu o nesoluționare parțială a cererii.

Contrar acestor susțineri, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat cererea în forma precizată la data de 27.11.2019, raportându-se la temeiurile principale invocate. S-a reținut că dreptul la informare, deși garantat de art. 31 alin. (2) din Constituție, nu este absolut, fiind supus restricțiilor legale, inclusiv celor privind protecția datelor cu caracter personal, secretul fiscal și regimul documentelor clasificate. De asemenea, s-a constatat că art. 1530 din C. civ. nu poate fundamenta o obligație de comunicare a unor informații protejate legal, în lipsa unei obligații determinate și exigibile.

Instanța a explicat clar de ce informațiile solicitate nu pot fi comunicate: fie sunt exceptate de la liberul acces (art. 12 din Legea nr. 544/2001), fie sunt protejate de secretul fiscal (art. 11 din Codul de procedură fiscală), fie implică date cu caracter personal sau documente clasificate.

Prin urmare, nu se identifică o regulă de procedură încălcată care să atragă nulitatea hotărârii, ci doar nemulțumirea recurentei față de concluziile instanței, aspect care nu atrage incidența motivului de casare invocat.

Referitor la motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, Înalta Curte reține că acesta este incident atunci când hotărârea nu cuprinde motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, sau când cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei, echivalând cu o nemotivare.

În speță, niciuna dintre aceste ipoteze nu este îndeplinită. Sentința atacată este motivată cu respectarea exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.. Judecătorul fondului a indicat situația de fapt reținută pe baza probelor administrate, precum și motivele care au fundamentat soluția, raționamentul fiind expus clar și logic.

Contrar susținerilor recurentei, soluția nu se bazează pe considerente contradictorii. Refuzul comunicării informațiilor a fost analizat în contextul regimului juridic aplicabil (acte clasificate, date bancare, documente privind terți), iar lipsa unei sancțiuni este o concluzie juridică derivată din caracterul justificat al refuzului, nu o contradicție.

Nu pot fi primite nici susținerile privind existența unor motive străine de natura cauzei, întrucât analiza stării de fapt s-a realizat în raport cu probele administrate, inclusiv procesele-verbale de control și ordonanța de clasare. Referirea la dosarul penal nr. x/2017 a fost făcută exclusiv pentru contextualizarea controalelor fiscale și explicarea motivelor pentru care anumite informații nu pot fi comunicate. Această referință este relevantă și nu străină cauzei.

De altfel, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea este posibilă doar dacă hotărârea conține numai motive străine de natura cauzei - ipoteză care nu este întrunită în speță.

Criticile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sunt, de asemenea, nefondate. Pentru a fi incident acest motiv, este necesar ca hotărârea recurată să fi încălcat autoritatea de lucru judecat a unei alte hotărâri judecătorești pronunțate anterior.

Recurenta susține că instanța nu a ținut cont de ordonanța de clasare emisă în dosarul penal nr. x/2017 și de încheierea nr. 21/03.03.2021, care ar fi stabilit inexistența faptei și invaliditatea unor acte juridice.

Potrivit art. 28 din Legea nr. 135/2010, autoritatea de lucru judecat a hotărârii penale se referă la existența faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Ordonanța de clasare emisă de procuror nu este o hotărâre judecătorească în sensul art. 424 din C. proc. civ., ci un act procesual emis în cadrul urmăririi penale, fără autoritate de lucru judecat.

Prin urmare, concluziile organelor penale nu pot fundamenta excepția autorității de lucru judecat în fața instanței de contencios administrativ.

Cât privește încheierea nr. 21/03.03.2021 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, deși este o hotărâre judecătorească definitivă, aceasta nu statuează asupra obligației de comunicare a datelor fiscale, care constituie obiectul cauzei pendinte.

Nefondate sunt și criticile întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Textul legal prevede că hotărârea poate fi casată "când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Recurenta susține că instanța a interpretat greșit dispozițiile art. 31 alin. (2) din Constituție și art. 1530 din C. civ., ignorând caracterul personal al informațiilor solicitate.

Înalta Curte constată că instanța de fond a aplicat corect dispozițiile legale incidente, reținând că informațiile solicitate sunt exceptate de la comunicare conform reglementărilor speciale în materie fiscală și penală. Dreptul la informare, deși garantat constituțional, nu este absolut. Conform art. 53 din Constituție, acesta poate fi restrâns pentru protejarea altor drepturi sau interese legitime, precum securitatea națională, ordinea publică sau protejarea datelor cu caracter personal.

În speță, informațiile solicitate de recurentă privesc acte și proceduri derulate în cadrul unor anchete penale și controale fiscale, fiind supuse regimului juridic al secretului fiscal și profesional.

Recurenta a solicitat copii ale actelor de control fiscal, informații privind sesizările penale formulate de ANAF și documente privind măsurile dispuse în urma controalelor.

Aceste informații sunt reglementate de art. 11 din Codul de procedură fiscală, care prevede că datele și informațiile obținute de organul fiscal sunt confidențiale și pot fi comunicate doar în condițiile expres prevăzute de lege. Totodată, art. 12 lit. f) din Legea nr. 544/2001 exclude de la comunicare informațiile privind procedurile judiciare sau administrative în curs, dacă divulgarea acestora ar afecta desfășurarea procedurilor sau drepturile părților.

Din analiza dosarului rezultă că: controalele fiscale au fost finalizate prin acte administrative care nu au fost contestate în termen; sesizările penale au fost formulate în temeiul art. 61 din Codul de procedură fiscală, iar autoritățile fiscale nu au obligația de a comunica conținutul acestora către terți.

Or, recurenta nu a făcut dovada unui interes legitim superior care să justifice derogarea de la regimul de confidențialitate.

În jurisprudența Înaltei Curți s-a statuat că autoritățile publice nu pot fi obligate să comunice informații care sunt exceptate de la liberul acces, chiar dacă acestea privesc activitatea proprie, dacă legea impune un regim de protecție.

În consecință, nu pot fi identificate motive de reformare a sentinței din perspectiva motivului de casare prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-reclamantă A. potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 299 din 17 noiembrie 2022 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 21 februarie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.