ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 972/2025

Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2024, reclamanta A., asistată și reprezentată legal de B., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Educației și Guvernul României, a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 6155/2023 al Ministerului Educației în ceea ce privește dispozițiile referitoare la formularea contestațiilor, și în subsidiar, suspendarea totală a acestuia, ambele cu consecința suspendării măsurii administrative de diminuare a notei obținute ca urmare a susținerii examenului de evaluare națională la limba și literatura română ca rezultat al formulării contestației, respectiv suspendarea actului administrativ emis de către autoritate în vederea validării notei obținute în urma recorectării lucrării, finalitatea fiind menținerea notei obținute inițial, cea de 9,20 și nu cea de 9,05.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1265 din 18 iulie 2024 Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Guvernul României și a respins cererea formulată împotriva acestui pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. De asemenea, a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta A. asistată de reprezentant legal B. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educației, ca neîntemeiată.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta-reclamantă A., prin reprezentant legal B., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru ca aceasta să dispună admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate de intimat Intimatul Ministerul Educației a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a invocat excepția lipsei de interes, prin raportare la dispozițiile art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004. S-a solicitat, în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat, prima instanță constatând în mod legal neîndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând, potrivit art. 248 C. proc. civ., excepția lipsei de interes invocată prin prisma prevederilor art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte reține că în prezenta cauză, prima instanță a soluționat pe fond cererea de suspendare a executării Ordinului Ministerului Educației nr. 6155/2023, fără însă a dispune suspendarea, cererea fiind respinsă ca neîntemeiată, iar recurenta-reclamantă nu a introdus acțiunea în anulare a actului administrativ în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile prevederilor art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoștință a conținutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare și dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluționat, instanța învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare și va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes. Dacă suspendarea s-a dispus, aceasta încetează de drept și fără nicio formalitate". Din analiza dispozițiilor textul art. 14 alin. (1) teza a doua și teza a treia din Legea nr. 554/2004, instanța de control judiciar reține că acestea reglementează două ipoteze, care au o premisă comună. Astfel, în ipoteza I, în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare și dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluționat, instanța învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare și va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes. (art. 14 alin. (1) teza a doua) În ipoteza II, în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare și dacă suspendarea s-a dispus, aceasta încetează de drept și fără nicio formalitate. (art. 14 alin. (1) teza a treia) Ca atare, raportat la cele ce preced, Înalta Curte reține următoarele: Dacă prin ipoteză, (ipoteza I supra) pe parcursul derulării judecății în fața instanței învestită cu cererea de suspendare (fie că este prima instanță în primul ciclu procesual, fie că e prima instanță în al doilea ciclu procesual - după casarea cu trimitere spre rejudecare, fie că e instanța de recurs în casarea cu reținere) se constată că s-a împlinit termenul de 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare fără ca persoana vătămată (partea reclamantă) să fi introdus acțiunea în anulare a actului a cărui suspendare o solicită, instanța învestită cu cererea de suspendare nu va mai continua judecata asupra cererii de suspendare, ci, date fiind dispozițiile imperative ale textului de lege în acest sens, va constata această împrejurare - adică aceea că persoana vătămată nu a introdus acțiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare și va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes - ceea ce înseamnă că nu va mai continua judecata asupra cererii de suspendare, în vederea soluționării fondului acesteia, adică pentru a statua dacă admite sau nu, în fond, cererea de suspendare. Împlinirea termenului de 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare fără ca partea reclamantă (persoana vătămată), să fi introdus acțiunea în anulare a actului a cărui suspendare o solicită, este ope legis, indisolubil legată de caracterul actual al interesului părții reclamante (părții vătămate), de a exercita în continuare, acțiunea având ca obiect suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond (asupra anulării acestuia). Practic, legiuitorul a recunoscut caracterul actual al interesului persoanei vătămate de a continua exercitarea acțiunii având ca obiect suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond, exclusiv pentru intervalul de timp aferent celor 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare. Tocmai de aceea, potrivit tezei a treia a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Dacă suspendarea s-a dispus, aceasta încetează de drept și fără nicio formalitate". În cauza dedusă judecății, prin cererea înregistrată la data de 10.07.2024 sub nr. x/2024 pe rolul Curții de Apel București reclamanta A., asistată și reprezentată legal de B., a solicitat suspendarea executării Ordinului nr. 6155/2023 emis de pârâtul Ministerul Educației, în ceea ce privește dispozițiile referitoare la formularea contestațiilor și, în subsidiar, suspendarea totală a acestuia, ambele cu consecința suspendării măsurii administrative de diminuare a notei obținute ca urmare a susținerii examenului de evaluare națională la limba și literatura română ca rezultat al formulării contestației, respectiv suspendarea actului administrativ emis de către autoritate în vederea validării notei obținute în urma recorectării lucrării, finalitatea fiind menținerea notei obținute inițial, cea de 9,20 și nu cea de 9,05. Raportat la cele anterior expuse, în baza prevederilor art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 și alin. (2) C. proc. civ., rezultă că, pentru a nu intra sub incidența sancțiunilor prevăzute de art. 14 alin. (1) teza a doua sau teza a treia, recurenta-reclamantă trebuia să introducă acțiunea în anularea actului a cărui suspendare a executării o solicită, cel târziu la data de 09.09.2024. Or, astfel cum a precizat expres reprezentantul recurentei-reclamante cu ocazia dezbaterilor din ședința publică din data de 20.02.2025, aceasta nu a înregistrat, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare, acțiunea în anularea Ordinului nr. 6155/2023 emis de Ministerul Educației. De asemenea, Înalta Curte reține și faptul că pronunțarea primei instanțe asupra cererii de suspendare (în sensul respingerii ei ca neîntemeiată) s-a făcut la data de 18.07.2024 (prin sentința nr. 1265/2024 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal), deci anterior împlinirii termenului maxim de 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare, astfel încât, la acel moment, din perspectiva interpretării expuse anterior, recurenta-reclamantă se afla în interiorul termenului maxim de 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare. Însă, câtă vreme recursul împotriva sentinței civile nr. 1265 din 18 iulie 2024 a Curții de Apel București a fost exercitat de reclamantă la data de 18.07.2024, se constată că, la momentul soluționării recursului termenul maxim de 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare, în care - pentru a nu intra sub incidența sancțiunilor prevederilor art. 14 alin. (1) teza a doua sau teza a treia din Legea nr. 554/2004 - putea fi introdusă acțiunea în anularea actului a cărui suspendare se solicită, era împlinit. Ca atare, începând cu data de 10.09.2024, recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes actual pentru exercitarea căii de atac, deoarece nu se mai află în interiorul termenului maxim de 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare, termen în care putea fi introdusă acțiunea în anulare, nefiind suficientă pentru justificarea caracterului actual al interesului în exercitarea recursului, împrejurarea că soluția de respingere ca neîntemeiată a cererii de suspendare, pronunțată de prima instanță, îi era nefavorabilă. Motivul pentru care, în contextul celor mai sus expuse, ulterior datei de 09.09.2024 recurenta-reclamantă nu mai justifică un interes actual în exercitarea recursului, rezidă și din următoarele aspecte: Reglementând condițiile de exercitare a acțiunii civile, art. 32 alin. (1) C. proc. civ., prevede că orice cerere poate fi formulată și susținută, numai dacă autorul acesteia: (a) are capacitate procesuală în condițiile legii; (b) are calitate procesuală; (c) formulează o pretenție; (d) justifică un interes. Interesul de a acționa, potrivit art. 33 C. proc. civ., trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut și actual. Interesul reprezintă folosul practic pe care îl urmărește o parte, prin folosirea mijloacelor procesuale ce alcătuiesc acțiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conținutul acesteia și astfel cum s-a subliniat în practica judiciară și în doctrină, existența interesului trebuie să fie verificată pe întreg parcursul derulării procesului civil, în legătură cu toate formele procedurale ce intră în conținutul acțiunii civile, condiția interesului fiind cerută și în cazul exercitării căilor de atac, executării silite, etc. Raportat la cele ce preced, Înalta Curte reține că începând cu data de 10.09.2024, interesul recurentei-reclamante în exercitarea recursului nu mai îndeplinește condiția de a fi actual, deoarece, aceasta nu a introdus acțiunea în anularea actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendarea acestuia, astfel încât, chiar dacă, prin ipoteză, verificarea de către instanța de control judiciar, potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., a conformității sentinței recurate, cu regulile de drept aplicabile, ar fi determinat casarea acesteia, hotărârea casată neavând nicio putere (art. 500 alin. (1) C. proc. civ.), s-ar fi ajuns în situația prevăzută de ipoteza reglementată de teza a doua a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anume: în cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anulare a actului în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare și dacă fondul cererii de suspendare nu a fost soluționat, instanța învestită cu cererea de suspendare va constata această împrejurare și va respinge cererea de suspendare ca lipsită de interes. Practic, în ipoteza casării sentinței recurate (soluție în vederea obținerii căreia, reclamanta a exercitat prezentul recurs), se ajunge în situația în care - hotărârea casată neavând nicio putere - se reia judecata cererii de suspendare a executării, ceea ce înseamnă că fondul cererii de suspendare nu a fost soluționat. Or, în speță, în ipoteza casării cu reținere (de către instanța de recurs) sau cu trimitere spre rejudecare primei instanțe și în contextul în care până la data de 09.09.2024, nu fusese introdusă acțiunea în anulare a actului a cărui suspendare se solicită, s-ar ajunge exact în situația reglementată de art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004. Altfel spus, în ipoteza admiterii recursului, cererea de suspendare nu mai putea fi soluționată în fond, singura soluție permisă de legiuitor asupra acesteia, în rejudecare, fiind respingerea cererii de suspendare ca lipsită de interes, ca sancțiune a neintroducerii acțiunii în anulare a actelor, în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendarea acestora. Așa fiind, câtă vreme în ipoteza admiterii recursului, fie instanța de recurs -după casarea cu reținere, fie prima instanță, în rejudecare, sunt ținute, potrivit art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, să constate că persoana vătămată nu a introdus acțiunea în anulare a actelor în termen de maximum 60 de zile de la introducerea acțiunii în suspendare și, nefiind soluționat fondul cererii de suspendare (efect al casării), să respingă cererea de suspendare ca lipsită de interes. Or, dacă cererea de suspendare însăși a devenit lipsită de interes ope legis - efect al prevederilor art. 14 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, pentru identitate de rațiune rezultă că și calea de atac exercitată în vederea determinării soluționării (rejudecării) în fond a acesteia a devenit lipsită de interes, aceasta fiind sancțiunea procedurală aferentă incidenței în speță a prevederilor art. 14 alin. (1) teza a doua anterior menționate. Pentru considerentele și temeiurile de drept expuse, Înalta Curte va admite excepția lipsei de interes și va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă ca fiind rămas fără interes.