ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 927/2024

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și A.N.A.R. - Administrația Bazinală a Apelor Jiu, anularea în tot a Procesului-verbal de constatare nr. x/02.11.2021 (Registru GNM Comisariatul General) și obligarea pârâtelor la suportarea cheltuielilor de judecată.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 53 din 02 mai 2022, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive, invocate de pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și a respins cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta A. S.R.L. împotriva pârâtei Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și părții introdusă în proces A.N.A.R. - Administrația Bazinală a Apelor Jiu.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. (6) și (8) Cod procedură civilă, a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acțiunii și admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. În motivarea recursului, s-a arătat că instanța nu a analizat actul contestat, iar în privința invocatei depășiri a perimetrului de exploatare, ca urmare a alterării bornelor de demarcație, aspecte ce țin de cazul fortuit, instanța a subliniat că aceasta putea fi valorificată pe calea plângerii contravenționale formulate împotriva procesului-verbal de contravenție emis în urma procesului-verbal nr. x/02.11.2021 contestat în prezenta cauză. În opinia recurentei, instanța trebuia să constate că reclamanta nu a încălcat cu intenție obligațiile impuse prin autorizația de gospodărire a apelor nr. 318/8.09.202 sub aspectul delimitării pe care avea loc exploatarea, al bornării perimetrului de exploatare și sub aspectul respectării acestor delimitări în cadrul activității de exploatare a agregatelor minerale. Era mai mult decât evident că nu era vorba despre o exploatare dincolo de perimetrul bornat, ci de o prăbușire parțiala a pereților, în urma exploatării, până la limita bornării, dovada în acest sens constituind-o tocmai existența bornei nr. 2 și nedepășirea perimetrului exploatabil în punctul nr. 1 (borna nr. 1). Instanța nu a analizat, însă, aceste aspecte esențiale pentru soluționarea cauzei, împrejurare care a condus și la aplicarea greșită a dispozițiilor art. 87 pct. 6 rap. la art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 107/1996, societatea nedepășind perimetrul exploatabil. In ceea ce privește nelegalitatea constatării organelor de control a parametrilor de calitate a apei evacuate la Obiectivul nr. 2 - "Stația de sortare a agregatelor minerale", recurenta a criticat reținerile primei instanțe conform cărora, deși s-au depus rapoarte de încercări efectuate de către un terț autorizat în acest sens (societatea B. SRL), rapoarte ce relevau parametri de calitate aflați mult sub limitele admise (ph mediu - 7,7; materii totale în suspensie sub 10 mg/l), acestea nu pot fi avute în vedere întrucât, recoltarea probelor ar fi fost efectuată de reprezentanții reclamantei, iar pe de altă parte, personalul de gospodărire a apelor, precum și împuterniciții autorităților publice centrale din domeniul apelor au dreptul (conform art. 78 alin. (3) din Legea nr. 107/1996) de a verifica instalațiile de măsurare a debitelor, de a recolta probe de apă și de a examina, în condițiile legii, orice date sau documente necesare controlului, rezultând din norma legală invocată că, pentru personalul de gospodărire a apelor, nu ar fi necesară recoltarea de probe pentru a se constata respectarea parametrilor legali, aceștia putând efectua constatările cu propriile simțuri. Recurenta a subliniat faptul că recoltarea probelor de către reprezentanții săi s-a produs la solicitarea expresă a terțului (societate de profil autorizata, ale cărei măsurători nu ar putea să fie înlăturate decât tot de rapoarte de calitate efectuate în aceleași condiții tehnice). Prin urmare, instanța a aplicat greșit prevederile art. 78 alin. (3) din Legea nr. 107/1996. Fără a nega dreptul legal al personalului de gospodărire a apelor sau al împuteniciților autorităților publice centrale din domeniul apelor, de a verifica instalații, de a recolta probe de apă și de a examina orice date sau documente, recurenta a arătat că nu poate fi primită concluzia potrivit căreia aceste organe de control sau imputerniciții, în baza dispozitiilor legale anterior menționate, ar avea posibilitatea, fără o analiză tehnică de specialitate a apei, să constate în concret calitatea apei doar prin propriile simțuri, în contra unor analize cuprinse în rapoarte de specialitate, analize efectuate cu aparatura de specialitate. Și în acest caz, instanța nu a observat că prin cererea de chemare în judecată s-a criticat faptul că, în procedura prealabilă, pârâtele nu au făcut deloc vorbire de lipsa unor probe prelevate de reprezentanții lor, care să fi fost analizate în laborator, care mai apoi să poată fi comparate cu rapoartele depuse de societate în aparare și efectuate pe perioada de lucru. In lipsa unor probe prelevate de către inspectorii C.. care să fie analizate de către laboratoare de specialitate autorizate în acest sens, nu pot fi înlăturate rapoartele de analiză efectuate de către terțul B. S.R.L. și nu se poate concluziona că parametrii de calitate impuși prin autorizație ar fi fost depășiti. A mai arătat recurenta că și în privința neconformităților constatate de inspectorii de mediu sub aspectul depășirii numărului de benzi transportoare menționate în autorizația de mediu nr. x/29.05.2012 și sub aspectul pretinsei gestiuni și evidențe neconforme a deșeurilor rezultate din activitatea societății, prima instanță a înlăturat apărările reclamantei, reținând în esenta că nu s-ar fi respectat parametrii din autorizatie. Recurenta a subliniat activitatea derulată la Obiectivul 2, care se rezumă la sortarea și spălarea agregatelor extrase de la exploatarea ce constituie Obiectivul 1 și a arătat că potrivit nomenclatorului ONRC-CAEN aceste activități se circumscriu codului CAEN 0990, respectiv activități de servicii anexe pentru extracția mineralelor, activități ce nu se regăsesc în cuprinsul Anexei nr. 1 "lista activităților supuse procedurii de emitere a autorizației de mediu", astfel că nu exista obligativitatea notificării autorității emitente a vreunei autorizații. Asadar, se poate vorbi despre o aplicare greșită a dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005. In mod evident, lipsa activității de concasare, atrage după sine lipsa deșeurilor rezultate dintr-o astfel de activitate, lipsa unor deșeuri nu necesită gestiune, astfel că nu exista obiectul material ce ar fi trebuit gestionat. Cât privește lipsa gestiunii deșeurilor menajere, de vreme ce utilajele folosite la derularea activității nu apartin recurentei, în mod evident întreținerea acestora nu sta în sarcina acesteia si, în mod obiectiv deșeurile nu se produc la punctul de lucru ci, în service-uri autorizate alese de către proprietarul lor pentru efectuarea intervențiilor la respectivele utilaje, deșeurile rezultate în urma acestor intervenții fiind gestionate de către acești terți în conformitate cu normele de protecție a mediului ce le incumbă.

Apărările formulate de intimatele Intimatele-pârâte Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și Administrația Apele Române - Administrația Bazinală a Apelor Jiu au depus întâmpinare și, fără a invoca excepții, au solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca legală a soluției primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Cu titlu prealabil, în privința cererii de suspendare a judecății prezentei cauze până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2021 aflat pe rolul Tribunalului Dâmbovița, Înalta Curte reține caracterul facultativ al suspendării reglementate de dispozițiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și constată că aspectele invocate în susținerea cererii, referitoare la raportul de expertiză care va verifica dacă neregulile sancționate prin procesul-verbal de sancționare nr. x/02.11.2021 (ce face obiectul dosarului nr. x/2021) sunt consecința unei situații de caz fortuit nu dovedesc înrâurirea pe care soluția ce se va pronunța ar putea-o avea în prezenta cauză, astfel încât va respinge cererea formulată de recurenta-reclamantă. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele: Demersul judiciar al reclamantei A. vizează anularea în tot a procesului-verbal de constatare nr. x/02.11.2021, prin care reprezentanții autorităților pârâte au făcut mai multe constatări (cu ocazia verificării bornării perimetrului de exploatare, coordonatele punctului de exploatare, ale zonei de protecție, ale respectării tehnologiei de exploatare, depozite intermediere, precum și a respectării condițiilor și prevederilor din actele de reglementare, inclusiv a celor privind regimul și gestiunea deșeurilor), care au condus la concluzia încălcării mai multe prevederi legale (art. 87 alin. (2) și (6) din Legea nr. 107/1996, art. 94 alin. (1) lit. b) coroborat cu art. 96 alin. (3) pct. 1 din O.U.G. nr. 195/2005 -nerespectarea condiiilor din autorizația de mediu nr. x/29.05.2012) și la necesitatea stabilirii unor măsuri obligatorii, dar și aplicării unor sancțiuni contravenționale. Fiind învestită cu recursul declarat de societatea reclamantă împotriva soluției de respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, Înalta Curte reține caracterul nefondat al susținerilor subsumate cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 Cod procedură civilă, constatând că instanța de fond a efectuat o analiză corectă a cauzei deduse judecății, a coroborat dispozițiile incidente și a răspuns criticilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată, hotărârea astfel pronunțată îndeplinind exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Obligația de motivare nu impune o anumită întindere a motivării sau un răspuns la fiecare susținere a părților, ci expunerea raționamentului juridic care a determinat aprecierea și convingerea judecătorului pentru soluția pronunțată. Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument și fiecărei susțineri invocate de părți, acestea putând fi grupate și analizate raportat la motivul de nelegalitate a actului administrativ căruia i se circumscriu. Subsumat cazului de casare indicat, recurenta-reclamantă a invocat neanalizarea corespunzătoare a actului contestat și a pretinsei depășiri a perimetrului de exploatare, ca urmare a alterării bornelor de demarcație, aspecte ce țin de cazul fortuit. În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte apreciază că aceste aspecte invocate de recurentă nu pot constitui motive de nulitate ale procesului-verbal de constatare nr. x/2.11.2021, ci pot fi valorificate exclusiv pe calea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces-verbal încheiat ulterior, de constatare și sancționare a contravenției. De asemenea, instanța a constatat în mod corect, în baza art. 254 C. proc. civ., că pentru dovedirea aspectelor invocate nu a fost solicitată o expertiză topografică în condiții procedurale, iar cea geologică, solicitată tardiv, a fost în mod legal respinsă. În privința celui de al doilea motiv de recurs invocat, cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta vizează încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În prezenta cauză aceste motive nu sunt incidente, iar soluția primei instanțe este expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate. Astfel cum s-a expus anterior, procesul-verbal nr. x/2.11.2021 conține constatări referitoare la Obiectivul nr. 1 - perimetrul de exploatare D. și Obiectivul nr. 2 - stație de sortare-concasare-spălare agregate minerale, iar prin recursul promovat în prezenta cauză, recurenta supune controlului judiciar aspectele reținute de prima instanță în privința mai multor constatări referitoare la ambele obiective menționate. În privința Obiectivului nr. 1, recurenta a invocat greșita aplicare a dispozițiilor art. 87 pct. 6 rap. la art. 88 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 107/1996, apreciind că nu se poate vorbi despre o nerespectare a autorizației de gospodărire a apelor sub aspectul delimitării perimetrului exploatabil. În acord cu cele reținute de prima instanță, Înalta Curte constată că recurenta a recunoscut faptul că bornele de demarcație pentru perimetrul de exploatare în punctele 1,3,4 nu erau vizibile la momentul controlului, însă pretinde că lipsa acestor marcaje se datorează prăbușirii pereților de la marginea exploatării structurii solului, fapt ce a condus la distrugerea fortuită a bornelor de delimitare. Cu alte cuvinte, recurenta recunoaște depășirea perimetrului, dar contestă intenția, invocând cazul fortuit, deși în prezenta cauză, nu se poate susține, în mod valid, că exploatarea în afara perimetrului autorizat s-ar datora culpei, câtă vreme societatea a continuat, cu intenție, să desfășoare activitate și în afara stațiului inițial delimitat de borne. Așdar, în mod corect, s-a apreciat că aceste susțineri nu pot reprezenta motive de nulitate a actului contestat în cauză, ci aspecte care pot fi invocate în cadrul plângerii contravenționale formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției nr. x/2.11.2021, prin care s-a dispus sancționarea contravențională a reclamantei pentru extragerea agregatelor minerale din afara perimetrului marcat (exploatare cu nerespectarea perimetrului autorizat), conform dispozițiilor anterior menționate, a căror aplicare eronată nu este relevată în prezenta cauză. În privința constatărilor referitoare la Obiectivul nr. 2, Înalta Curte reține că intimata Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, a emis procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției Seria x nr. x/04.11.2021, verificarea legalității acestuia fiind realizată de către instanța de judecată în cadrul dosarului nr. x/2021 al Judecătoriei Găești, prin sentința nr. 840/23.06.2022 definitivă prin respingerea apelului, potrivit deciziei nr. 198/8.03.2023 a Tribunalului Dâmbovița. Astfel cum rezultă din hotărârea judecătorească menționată, instanța a verificat situația de fapt și următoarele constatări ale reprezentanților pârâtei care au condus la aplicarea sancțiunii contravenționale, constând în avertisment și amendă de 50.000 RON: - ca urmare a verificării amplasamentului pe care este situată stația sortare - concasare - spălare agregate minerale, din documentele puse la dispoziție s-a constatat faptul că A.P.M. nu a fost notificată de titularul autorizației de mediu nr. x/2012 referitor la modificările survenite în desfășurarea activității de sortare concasare spălare agregate minerale din sat Gherghești; - nu sunt respectate condițiile din autorizația de mediu, constatându-se existența a 7 benzi transportoare față de 5 benzi transportoare; - evidența gestiunii deșeurilor cuprinde doar deșeuri menajere, în timp ce în autorizația de mediu sunt menționate ca deșeuri: menajere, industriale, metalice, anvelope, ulei uzat, reziduu filtrant; - existența pe drumul de acces, situat în afara perimetrului de acces pentru desfășurarea activității stației, a unor depozitări din levigat din decantare. Așadar, Judecătoria Găești a reținut, cu autoritate de lucru judecat, care se opune și în prezenta cauză, că recurenta-reclamantă A. S.R.L. nu a respectat obligația de a notifica autoritatea competentă pentru protecția mediului cu privire la modificările intervenite după emiterea autorizației de mediu nr. x/29.05.2012 pe care este ținută să o respecte, modificări referitoare la numărul de benzi transportoare și la drumul de acces, obligație care îi revine potrivit art. 15 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 195/2005 și de asemenea, nu a respectat condițiile prevăzute în aceeași autorizație de mediu, cu privire la evidența gestiunii deșeurilor rezultate în urma activității desfășurate la stația de sortare - concasare - spălare agregate minerale din com. Petrești, sat Gherghești, jud. Dâmbovița, obligația respectării condițiilor prevăzute în autorizația de mediu fiind impusă de dispozițiile art. 94 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 195/2002. Întrucât aspectele anterior indicate au fost examinate printr-o hotărâre ce se bucură de autoritate de lucru judecat conform art. 430 C. proc. civ., Înalta Curte nu va putea realiza, în prezenta cauză, o nouă analiză a acestora, astfel cum se solicită prin cererea de recurs. Analizând, însă, celelalte argumente din calea de atac promovată, instanța de control judiciar reține caracterul nefondat al criticilor vizând parametrii de calitate a apei uzate, respectiv modalitatea de recoltare a probelor. Astfel, invocând aplicarea greșită a prevederilor art. 78 alin. (3) din Legea nr. 107/1996, recurenta a arătat că pârâtele și prima instanță, în mod nelegal, au înlăturat rapoartele de încercări efectuate de un terț autorizat (care, de altfel, relevau parametri conformi ai apelor uzate), motivat de faptul că recoltarea probelor s-ar fi realizat de către reprezentanții reclamantei. De asemenea, recurenta a susținut că reprezentanții organelor de control nu pot face constatări referitoare la calitatea apei doar prin propriile simțuri, în contra unor analize cuprinse în rapoarte de specialitate, realizate, în mod evident, pe baza unor probe prelevate în mod corect. Contrar acestor susțineri, Înalta Curte reține că potrivit art. 78 alin. (3) din Legea nr. 107/1996, personalul de gospodărire a apelor, precum și împuterniciții autorității publice centrale din domeniul apelor, au dreptul de a constata faptele care constituie contravenții sau infracțiuni în domeniul gospodăririi apelor și de a încheia documentele, potrivit legii, dar și de a verifica instalațiile de măsurare a debitelor, de a recolta probe de apă și de a examina, în condițiile legii, orice date sau documente necesare controlului. Din analiza acestor norme, prima instanță a concluzionat, în mod just, că, pe de o parte că personalul de gospodărire a apelor poate face propriile constatări privind modul de îndeplinire a obligațiilor de către persoanele controlate, iar pe de altă parte, are dreptul de a recolta probe, nefiind instituită o obligație legală sub acest aspect. De asemenea, conform art. 10.7 raportat la art. 8.2. din autorizația de gospodărire a apelor nr. 319/8.09.2020, recurenta-reclamantă avea obligația să monitorizeze lunar calitatea apelor evacuate printr-un laborator acreditat, prelevarea probelor trebuind să fie realizată de personalul respectivului laborator acreditat. Or, din înscrisurile depuse de reclamantă, prima instanță a constatat, în mod corect, că în toate cazurile de analiză a calității apei proba a fost prelevată de către societatea reclamantă, cu încălcarea obligației anterior enunțată, neputând fi valorificată apărarea recurentei din cererea de chemare în judecată referitoare la instituirea stării de urgență din anul 2020 sau la obligația clientului de prelevare a probelor din oferta societății S.C. B. S.R.L., câtă vreme aceasta trebuia să respecte obligațiile stabilite prin autorizația de gospodărire a apelor. Pentru considerentele expuse, constatând că sentința recurată nu este afectată de nelegalitate și nu poate fi reformată prin prisma cazurilor de casare invocate, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.