ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5739/2022

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.12.2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., H., L., M., N., O., P., Q., R. și S., au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General:

Reclamanții au arătat că la data de 16.11.2020 și 17.11.2020 fiecare dintre aceștia a formulat o petiție adresată pârâtei, prin care au solicitat comunicarea situațieI depozitului de la Ulmeni și măsurile dispuse sau care urmau să se dispună cu privire la acesta din punct de vedere a protecției mediului.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 694 din 27 aprilie 2021, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea formulată de reclamantele H., M. și O., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și a obligat pârâta să răspundă reclamantelor la petițiile din 16.11.2020 (reclamanta M.) și 17.11.2020 (reclamantele H. și O.) și să plătească fiecăreia dintre reclamante suma de 350 de RON, cheltuieli de judecată;

- a respins cererea formulată de reclamantele H., M. și O., în rest, ca neîntemeiată;

- a respins cererea formulată de restul reclamanților (A., B., C., D., E., F., G., I., J., K., H., L., N., P., Q., R. și S., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, ca rămasă fără obiect;

- a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanți suma de 350 de RON, cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului formulat, casarea în tot a hotărârii atacate și, rejudecând cauza, respingerea acțiunii formulate de intimații-reclamanți, ca nelegală și netemeinică.

În motivarea recursului declarat, recurenta-pârâtă arată că instanța de fond în mod eronat și-a întemeiat soluția exclusiv pe dispozițiile art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, reținând că din înscrisurile depuse la dosarul cauzei se observă că pârâta nu și-ar fi îndeplinit obligația de răspuns în termenul legal de 30 de zile de la primirea petițiilor "dat fiind că petițiile au fost transmise și înregistrate la data de 16.11.2020 și 17.11.2020", că pârâta ar fi avut obligația legală de a da un răspuns la aceste petiții până cel târziu la datele de 17.12.2020, respectiv 18.12.2020. Arată recurenta-pârâtă că, astfel, instanța nu aținut seama de prevederile art. 4 din H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, cu modificările și completările ulterioare, care dispun: "În cazul în care volumul și complexitatea informației solicitate sunt atât de mari încât, termenul de o lună prevăzut la alin. (1) nu poate fi respectat, informația privind mediul se pune la dispoziția solicitantului în termen de două luni de la data primirii cererii de către autoritatea publică."

Subliniază recurenta că instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale aplicabile în speță, cu încălcarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 134/2010 - C. proc. civ., care dispun că judecata trebuie să se desfășoare cu respectarea "principiilor fundamentale ale dreptului civil, sub sancțiunile prevăzute de lege."

Recurenta apreciază că nu a fost respectat principiul de drept specialia generalibus derogant, care dispune că față de normele generale privind soluționarea petițiilor în domeniul protecției mediului, în condițiile în care legiuitorul a adoptat un act normativ special privind procedura de soluționare a petițiilor în acest domeniu, prin publicarea H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, cu modificările și completările ulterioare, acesta se aplică cu prioritate față de normele de drept comun.

În opinia recurentei, instanța de fond ar fi trebuit să dea aplicabilitate prevederilor art. 4 din acest act normativ special (H.G. nr. 878/2005), care permite instituției să comunice petenților informațiile de mediu în termen de 2 luni de la formularea solicitării, în funcție de complexitatea și volumul informațiilor.

Mai arată recurenta că răspunsurile la petițiile numeroase ale reclamanților și care, de asemenea, făceau referire la nenumărate aspecte ce trebuiau verificate în activitatea celor două societăți implicate, au făcut dificilă întocmirea în 30 de zile a răspunsurilor către petenți, iar comisarii din cadrul instituției au urmărit atât verificarea aspectelor care făceau obietul petițiilor transmise de reclamanți, cât și verificarea măsurilor dispuse la un control anterior al instituției, stabilite prin actele de control anterioare, instituite în vederea conformării activității petentei la prevederile legale în vigoare, pentru care li se acordase un termen de îndeplinire societăților verificate.

Or, suprapunerea acestor termene (de instituire a unor măsuri care trebuiau verificate după împlinirea acestora și termenele de răspuns către petenți, care impuneau verificarea aspectelor sesizate în petiții) a condus la redactarea adreselor de răspuns către petenți peste termenul de 30 de zile impus de O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, dar cu respectarea termenului de 2 luni menționat în legislația specială privind accesul publicului la informația de mediu, respectiv art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 878/2005.

Recurenta critică faptul că, deși instanța de fond a reținut că verificările în teren au fost complexe, presupunând timp de analiză și verificări, totuși, ignorând probele administrate și dintr-o interpretare eronată a principiilor de drept, a admis acțiunea reclamanților, fără să dea aplicabilitate prevederilor art. 4 din H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, cu prioritate față de prevederile generale ale O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, care stabilește cadrul legal general de formulare a răspunsurilor la petițiile cetățenilor.

Recurenta-pârâtă subliniază faptul că instituția a avut o conduită de recunoaștere a drepturilor publicului de a fi informat cu privire la aspectele de mediu care fac obiectul interesului manifestat de reclamanți, fapt pentru care, cu respectarea atribuțiilor instituției, conform art. 13 din H.G. nr. 1005/2012 privind organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, cu modificările și completările ulterioare și cu respectarea dispozițiilor art. 5 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus verificarea aspectelor sesizate prin controalele desfășurate în luna decembrie a anului 2020, la societățile nominalizate în petiții.

Apreciază recurenta-pârâtă că instanța de fond a făcut o interpretare eronată a dispozițiilor legale, prin raportare exclusiv la dispozițiile art. 9 din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare, în condițiile în care pârâta a transmis informațiile de mediu solicitate de reclamanți, cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, care stabilește cadrul juridic special de gestionare a informației de mediu, raportat la volumul și complexitatea informațiilor solicitate.

În consecință, apreciază că soluția de admitere a acțiunii față de cei 17 reclamanți cărora li s-a dat răspuns în termenul legal de 2 luni, cum prevede legislația specifică din domeniul protecției mediului, respectiv art. 4 alin. (2) din H.G. nr. 878/2005 privind accesul publicului la informația privind mediul, cu modificările și completările ulterioare, s-a dispus de către Curtea de Apel București cu încălcarea prevederilor art. 20 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., fără respectarea principiului de drept "specialia generalibus derogant", potrivit căruia normele speciale se aplică cu prioritate față de normele generale, ceea ce se impune și în cazul soluționării petițiilor în domeniul protecției mediului.

Recurenta-pârâtă solicită admiterea recursului, casarea sentinței atacate, cu reținere spre rejudecare, iar, pe fond, respingerea în tot a cererii de chemare în judecată, recursul fiind încadrat în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În susținerea celui de-al doilea motiv de recurs invocat, recurenta-pârâtă arată, în esență, că prin admiterea acțiunii reclamanților H., M. și O., instanța de fond a pronunțat o soluție nelegală, emisă cu încălcarea dispozițiilor privitoare la procedură - art. 194 lit. a) și art. 200 alin. (1), (3) și (4) din Legea nr. 134/2010 - C. proc. civ., cu modificările și completările ulterioare, fapt ce a generat o serie de confuzii și face imposibilă punerea în executare a sentinței civile nr. 694/27.04.2021, pronunțată de Curtea de Apel București, ceea ce încadrează prezentul recurs în prevederile art. 488 pct. 5 din C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă arată faptul că cererea de chemare în judecată trebuie să conțină și codul numeric personal al reclamanților, cod unic de identificare personală, care să facă posibilă identificarea corectă a persoanelor care îndeplinesc calitatea de reclamanți, respectiv de subiecți activi ai raportului juridic dedus judecății, or, la primirea cererii de chemare în judecată, instanța, în procedura regularizării, era obligată să solicite reclamanților, prin reprezentantul lor legal, avocat U., să completeze datele de identificare cu toate codurile numerice personale ale petenților, obligație impusă de art. 194 lit. a) din C. proc. civ.

În opinia recurentei, prin omiterea acestei proceduri, instanța a încălcat normele de procedură prevăzute de art. 194 lit. a) din C. proc. civ., ceea ce înscrie recursul promovat de pârâtă în ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., V., H., L., M., N., O., P., Q., R. și S. au formulat întâmpinare la data de 21.09.2021, prin care au solicitat respingerea recursului declarat de pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, ca lipsit de interes în ceea ce privește soluția instanței de respingere a cererii formulate de reclamantele H., M. și O. ca neîntemeiată, respectiv de respingere a cererii formulate de restul reclamanților ca rămasă fără obiect; pe fond, solicită respingerea recursului ca nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., intimații-reclamanți au arătat că instanța de fond, în pronunțarea soluției, a ținut cont atât de dispozițiile O.G. nr. 27/2002, cât și de dispozițiile H.G. nr. 878/2005, astfel că acest motiv de recurs este neîntemeiat.

În opinia intimaților, al doilea motiv de recurs, prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., este neîntemeiat, având în vedere că pentru a invoca acest motiv de recurs este necesar ca sentința recurată să fie dată cu încălcarea normelor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, or, simpla neindicare în cuprinsul cererii de chemare în judecată a codului numeric personal nu atrage anularea cererii de chemare în judecată în raport de prevederile art. 194 lit. a), art. 200 alin. (1), (3) și (4) C. proc. civ., coroborat cu art. 196 alin. (1) C. proc. civ.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimaților, în raport de ansamblul probatoriu administrat în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru argumentele în continuare arătate.

Instanța de control judiciar constată că în speță nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 din Noul C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte constată că susținerile recurentei – pârâte subsumate acestui motiv de recurs sunt neîntemeiate, în raport de actele și lucrările dosarului.

În susținerea acestui motiv de recurs, recurenta-pârâtă invocă faptul că prin neindicarea în cuprinsul cererii de chemare în judecată a codului numeric personal sunt încălcate normele de procedură prevăzute de art. 194 lit. a), art. 200 alin. (1), (3) și (4), pornind de la premisa greșită că simpla neindicare a codului numeric personal atrage anularea cererii de chemare în judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 196 alin. (1) C. proc. civ.: "(1)Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Dispozițiile art. 200 sunt aplicabile."

Conform prevederilor art. 200 alin. (3) C. proc. civ., "când cererea nu îndeplinește cerințele prevăzute la art. 194-197, reclamantului i se vor comunica în scris lipsurile, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă completările sau modificările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii."

Or, în cazul de față, instanța nu a constatat neregularități ale cererii de chemare în judecată, care, în caz de neîndeplinire de către reclamanți, să atragă nulitatea cererii formulate.

Din analiza sentinței recurate, reiese faptul că instanța de fond și-a întemeiat și motivat soluția prin raportare, pe de o parte, la actele aflate la dosarul cauzei, respectiv înscrisurile depuse de către părți și, pe de altă parte, la cadrul normativ aplicabil cauzei.

Considerentele reținute de către instanța de fond în justificarea soluției sale nu sunt de natură a încălca vreun principiu de drept, pentru a constitui un motiv de nelegalitate în sensul reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Pe cale de consecință, acest motiv de recurs invocat de pârâtă nu este fondat.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte apreciază că susținerile recurentei se circumscriu motivului de recurs prevăzut la pct. 8 art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Înalta Curte apreciază că aceste critici ale recurentei, vizând pretinsa încălcare sau greșita aplicare de către instanța de fond a normelor de drept material, astfel cum au fost formulate, nu sunt întemeiate.

Soluția pronunțată de Curtea de Apel este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În fapt, din actele și lucrările dosarului rezultă că reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., H., L., M., N., O., P., Q., R. și S. au învestit instanța cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General:

Prin soluția pronunțată, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamantele H., M. și O., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General și a obligat pârâta să răspundă reclamantelor la petițiile din 16.11.2020 (reclamanta M.) și 17.11.2020 (reclamantele H. și O.) și să plătească fiecăreia dintre reclamante suma de 350 de RON, cheltuieli de judecată; a respins cererea formulată de reclamantele H., M. și O., în rest, ca neîntemeiată; a respins cererea formulată de restul reclamanților (A., B., C., D., E., F., G., I., J., K., H., L., N., P., Q., R. și S.), în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, ca rămasă fără obiect și a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre reclamanți suma de 350 de RON, cheltuieli de judecată.

Analizând considerentele expuse în cuprinsul sentinței recurate, Înalta Curte constată că nu pot fi reținute motivele invocate de recurenta-pârâtă în memoriul de recurs formulat, hotărârea instanței de fond aflându-se la adăpostul oricăror critici cu privire la aspectele invocate de recurentă, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În mod corect, instanța de fond a dat relevanță probatoriului administrat în cauză, reținând că, în fapt, la datele de 16.11.2020 și 17.11.2020 fiecare dintre reclamanți a formulat o petiție adresată pârâtei, prin care au solicitat comunicarea situației depozitului de la Ulmeni și măsurile dispuse sau care urmau să se dispună cu privire la acesta din punct de vedere a protecției mediului.

Reclamanții au revenit, în datele de 07.12.2020 și 08.12.2020, la petițiile formulate anterior, solicitând pârâtei respectarea termenului de 30 de zile prevăzut pentru formularea răspunsurilor conform art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002 privind reglementarea activității de soluționare a petițiilor, cu modificările și completările ulterioare.

În mod corect a reținut instanța de fond că, potrivit art. 8 alin. (1) din O.G. nr. 27/2002: "Autoritățile și instituțiile publice sesizate au obligația să comunice petiționarului, în termen de 30 de zile de la data înregistrării petiției, răspunsul, indiferent dacă soluția este favorabilă sau nefavorabilă."

Or, având în vedere că petițiile au fost transmise și înregistrate la data de 16.11.2020 și 17.11.2020, pârâta avea obligația legală de a da un răspuns la aceste petiții până cel târziu la datele de 17.12.2020, respectiv 18.12.2020, răspuns care nu a fost primit de către reclamanți.

Curtea de apel a constatat în mod corect că susținerile pârâtei, în sensul că, dată fiind complexitatea lucrării, termenul de formulare a răspunsului a fost prelungit cu 15 sau 30 de zile, conform art. 9 din O.G. nr 27/2002, sau art. 4 din H.G. nr. 878/2005, nu pot fi primite, având în vedere că ambele texte legale invocate condiționează legalitatea prelungirii termenului de răspuns de notificarea prealabilă a petentului, împrejurare care nu a avut loc în cauză.

S-a reținut în considerentele hotărârii recurate că la data de 29.12.2020 pârâta a întocmit și transmis răspunsuri către reclamantele A., B., C., D., E., F., G., I., J., K., H., L., N., P., Q., R. și S., astfel că, în mod corect, instanța a respins solicitarea acestor reclamanți ca rămasă fără obiect.

Reținând culpa procesuală a pârâtei, în contextul în care răspunsul a fost furnizat cu întârziere, după înregistrarea acțiunii, instanța a obligat în mod corect pârâta la plata către fiecare dintre reclamanți a sumei de 350 de RON, cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocațial.

Constatând că pârâta nu a dovedit că a comunicat răspunsurile și către reclamantele H., M. și O., prin soluția pronunțată, în temeiul art. 1 și art. 18 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 4 alin. (1) din H.G. nr. 878/2005, instanța a obligat pârâta să răspundă reclamantelor la petițiile din 16.11.2020 (reclamanta M.) și 17.11.2020 (reclamantele H. și O.).

În mod corect a apreciat instanța de fond că în cauză nu se impune instituirea acestei obligații sub sancțiunea de penalități, respectiv de amenzi, prin raportare la art. 18 alin. (5) și (6) din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care din atitudinea de ansamblu a pârâtei, evidențiată de răspunsurile transmise către ceilalți reclamanți, rezultă că nu contestă drepturile acestora, nefurnizarea de răspunsuri și către cei trei reclamanți fiind astfel efectul unei neglijențe administrative.

Dată fiind soluția pronunțată, în mod corect instanța a reținut culpa procesuală a pârâtei și în raporturile cu acești din urmă reclamanți, astfel că, în temeiul art. 451-453 C. proc. civ. a obligat pârâta să plătească fiecăruia dintre aceștia suma de 350 de RON, cheltuieli de judecată, cu titlu de onorariu avocațial.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Garda Națională de Mediu-Comisariatul General împotriva sentinței civile nr. 694 din 27 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București– secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.