ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6929/2020

Ședința publică din data de 17 decembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 06 aprilie 2020, sub numărul x/2020, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, a solicitat suspendarea executării Notei de constatare nr. x/04.03.2020 emisă de către pârâtă.

Prin cererea înregistrată la data de 28 mai 2020, reclamanta a formulat cerere modificatoare prin care arată că înțelege să completeze obiectul cererii de chemare în judecată cu solicitarea de suspendare și a Notei de constatare nr. x/18.05.2020, emisă de pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General.

Prin sentința civilă nr. 338 din 03 iunie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, având ca obiect suspendarea executării Notei de constatare nr. x/04.03.2020 și a Notei de constatare nr. x/18.05.2020.

Împotriva sentinței civile nr. 338 din 03 iunie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecarea cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată și suspendarea executării Notei de constatare nr. x/04.03.2020 și a Notei de constatare nr. x/18.05.2020.

Recurenta-reclamantă învederează că instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la aspectele invocate în cauză, precum și prin raportare la celelalte dispoziții legale incidente și invocate prin cererea de chemare în judecată și prin cererea modificatoare referitoare la noțiunea juridică de "deșeu" cum ar fi, pct. 9 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011, dar și prin raportare la practica CJUE în această materie.

Astfel, consideră că instanța de fond nu a avut în vedere că existența unui caz justificat pentru suspendarea executării celor două note de constatare derivă, în principal, din nelegalitatea actelor administrative, constând în calificarea greșită a produselor second hand de către comisari ca fiind "deșeuri", aspect nelegal și incompatibil cu legislația națională, europeană și practica CJUE.

Prima instanță în mod greșit a dat prevalentă prezumției de legalitate și și-a bazat întreaga motivare pe această prezumție, în condițiile în care întocmai acest aspect este atacat, cu dovedirea unor motive serioase de îndoială referitoare la legalitatea actului. Astfel, a fost menținută, în mod artificial, această prezumție de legalitate și au fost respinse toate motivele și probele propuse de reclamantă, sub pretexul că acestea ar ține de fondul cauzei, fiind deci incompatibile cu specificul procedurii din prezenta cauză, deși acestea erau de natură să nască suspiciuni serioase cu privire la legalitatea actelor atacate.

În acest sens, recurenta-reclamantă susține că aspectele învederate prin cererea de chemare în judecată și prin cererea completatoare nu implicau o analiză de fond, ci mai degrabă un raționament care ar fi devoalat aparența de nelegalitate a actelor prin raportare la specificul măsurilor dispuse în comparație cu probatoriul administrat care indică faptul că produsele nu erau importate ca deșeuri, fiind însoțite de certificate de conformitate care atestau inclusiv funcționalitatea acestora prin referire la specificarea că acestea pot fi utilizate cel puțin 12 luni de la data revânzării lor.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă consideră că, pentru a justifica ipoteza nedovedirii existenței unui caz bine justificat și pentru a se baza în argumentarea sa strict pe puternica prezumție de legalitate a actelor administrative, instanța de fond a mai reținut, în mod greșit, și că reclamanta nu ar fi contestat niciodată situația de fapt reținută prin Notele de constatare atacate, aspect infirmat de obiecțiunile pe care le-a formulat și care sunt cuprinse în Notele de constatare atacate.

De asemenea, prima instanță nu a avut în vedere argumentele privind aplicarea, în mod nelegal, a unei amenzi contravenționale prin Nota de constatare nr. x/18.05.2020, iar nu printr-un proces-verbal de constatare a contravenției.

Nu în ultimul rând, recurenta-reclamantă a învederat și că instanța de fond, prin hotărârea pronunțată, a prejudecat fondul, tranșând anumite aspecte precum funcționalitatea sau nefuncționalitatea produselor, testarea sau netestarea, ambalarea corectă sau incorectă, etc. care abia pe fondul cauzei, printr-un probatoriu complex și complet ar urma să fie analizate de către instanța învestită cu anularea actelor administrative.

Cu privire la condiția pagubei iminente, recurenta-reclamantă apreciază că prima instanță, în mod greșit a interpretat și aplicat și prevederile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că paguba iminentă este, potrivit dispozițiilor legale, prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Astfel, consideră că prima instanță a dat o aplicare greșită legii, stabilind că nu poate exista un prejudiciu, deși consideră că a dovedit existența acestui prejudiciu și a arătat că acesta provine din imposibilitatea de continuare a exercitării obiectului de activitate ca urmare a măsurilor dispuse.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 august 2020, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței recurate ca temeinică și legală, apreciind că instanța de fond a aplicat în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză.

II. Soluția instanței de recurs

Pe fondul recursului, analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greșită a normelor de drept material este nefondat, iar, în acest sens, Înalta Curte are în vedere că, potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura judiciară.

Reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, suspendarea executării Notei de constatare nr. x/04.03.2020 și a Notei de constatare nr. x/18.05.2020, ambele emise de către pârâtă.

Susținerile recurentei potrivit cărora instanța de fond a concluzionat în mod nejustificat că argumentele aduse în favoarea nelegalității actelor administrative contestate nu sunt de natură a crea o îndoială serioasă, sunt nefondate.

Conform dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune, atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie, în mod efectiv, asigurată.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare.

Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului.

În jurisprudența sa constantă, secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.

În considerentele sentinței recurate, procedând la analiza îndeplinirii condiției cazului bine justificat, prima instanță a reținut că motivele invocate de reclamantă nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne cu ușurință prezumția de legalitate a actului administrativ fiscal, fiind necesară o analiză pe fond a raportului juridic dedus judecății.

Înalta Curte consideră că judecătorul fondului a aplicat corect dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, neputându-se pretinde instanței de contencios administrativ ca, în limitele acestei proceduri sumare, să tranșeze motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în afirmarea existenței condiției cazului bine justificat.

În ceea ce privește critica recurentei-reclamante potrivit căreia instanța de fond a dat prevalență prezumției de legalitate bazându-și întreaga motivare pe această prezumție, Înalta Curte constată că instanța de fond, în primul rând, a procedat la o analiză în concordanță cu specificitatea măsurii suspendării executării unui act administrativ, astfel cum este reglementată prin art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 și a constatat, în mod corect, că prevederile pct. 9 din Anexa nr. 1 la Legea nr. 211/2011, respectiv stabilirea noțiunii de deșeu prin raportare la intenția deținătorului bunurilor presupus a fi deșeuri, presupune o analiză incompatibilă cu procedura cererii de suspendare și care ar conduce într-o atare situație și la prejudecarea fondului.

De asemenea, ca răspuns la criticile reclamantei, în mod întemeiat s-a reținut de către instanța de fond că nu se susțin apărările reclamantei cu privire la caracterul contradictoriu al măsurilor dispuse la punctul 2 și la punctul 5 din Nota de constatare x/04.03.2020, având în vedere că cele două măsuri vizează aspecte diferite, respectiv cele de la punctul 5 referindu-se la deșeurile din ambalaje.

În acest sens, Înalta Curte reține și că măsura dispusă la punctul 2 din Nota de constatare x/04.03.2020, de returnare a deșeurilor amestecate cu obiecte de uz casnic în țara de origine, nu este de natură să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ în condițiile în care, la data de 24 februarie 2020, anterior emiterii notei de constatare, între reclamantă în calitate de importator - cumpărător și societatea B., în calitate de exportator - vânzător, a intervenit acordul privind returnarea produselor electrice, electronice sau electrocasnice prin care părțile au convenit returnarea în UK a produselor electrice, electronice și electrocasnice care sunt defecte, care prezintă defecțiuni sau care ajung la importator în stare nefuncțională ca urmare a condițiilor de transport/livrare/manipulare și care astfel nu mai pot fi comercializate.

Totodată, nici mențiunea din cuprinsul Notei de constatare nr. x/18.05.2020 privind aplicarea unei amenzi contravenționale, nu poate să conducă la concluzia că se impun a fi aplicate în cauză dispozițiile art. 14 din Legea 554/2004, având în vedere că nota de constatare nu reprezintă și nu îndeplinește rolul de act sancționator, amenda contravențională fiind aplicată printr-un proces-verbal de contravenție separat, respectiv nr. x/27.05.2020 .

Nu în ultimul rând, Înalta Curte constată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că instanța de fond nu a tranșat aspecte care ar fi prejudecat fondul ci doar, în analiza condiției privind prevenirea unei pagube iminente, ulterioară analizei condiției cazului bine justificat, a dat eficiență prezumției de legalitate de care beneficiază actele administrative și, implicit, aspectele privind situația de fapt descrisă prin notele de constatare contestate.

De altfel, în acest sens, Înalta Curte are în vedere că pentru a se răspunde acestor motive de netemeinicie invocate de către reclamantă ar fi presupus administrarea unui probatoriu laborios, iar în analiza condițiilor necesare suspendării executării actului administrativ, în ceea ce privește cazul bine justificat, cercetând motivele invocate de reclamantă, s-a constatat, în mod întemeiat, de către instanța de fond că acestea nu sunt de natură să contureze o aparență de nelegalitate suficient de concludentă. De asemenea, nu se putea evalua temeinicia actului administrativ, cu referire la motivele invocate de către reclamantă, fără o analiză incompatibilă cu suspendarea și care să nu presupună prejudecarea fondului.

În consecință, în mod judicios a constatat prima instanță inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ contestat.

Înalta Curte reține că cele două condiții legale, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în același timp, iminența producerii unei pagube semnificative și reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esențial pentru a motiva existența cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

În cauză, condiția pagubei iminente și, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune respingerea recursului formulat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 338 din 03 iunie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 decembrie 2020.