ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5279/2021

Ședința publică din data de 4 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 03.11.2020, sub nr. x/2020, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu, suspendarea parțială a Notei de constatare nr. x/28.10.2020, până la pronunțarea instanței de fond, a măsurilor de la punctele 3,4,5,6,9,10,15,18 și 20, stabilite în sarcina acesteia.

Prin sentința nr. 1392 din data de 14 decembrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca nefondată cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Garda Națională de Mediu-Comisariatul General.

Împotriva sentinței nr. 1392 din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A., criticând-o pentru nelegalitate din perspectiva unor critici circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului promovat recurenta-reclamantă a susținut, în contextul expunerii pe scurt a soluției adoptate de prima instanță și a mențiunii potrivit căreia înțelege să formuleze critici numai cu privire la condiția de suspendare a actului administrativ analizat de prima instanță referitoare la cazul bine justificat, menținându-și aceleași argumente și probe invocate la fond cu privire la condiția pagubei iminente, că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția primei instanțe și este pronunțată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 din C. proc. civ.

Astfel, în susținerea primului motiv de nelegalitate invocat a arătat că hotărârea de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția primei instanțe de a respinge ca nefondată critica de nelegalitate a Notei de constatare rezultată din faptul că Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, nu are atribuția legală de a dispune îngrădirea sau restricționarea activității operatorului economic ce face obiectul inspecției sau controlului comisarilor Gărzii de Mediu.

A apreciat că argumentul său constituie o critică cu caracter general care vizează în ansamblu măsurile contestate, care au ca efect direct îngrădirea activității desfășurate de reclamantă în domeniul gestiunii deșeurilor municipale, care ar fi putut fi cu ușurință evaluată de instanță, fără a fi nevoie de o analiză aprofundată de natură a antama fondul acțiunii în anularea actului contestat.

A susținut că ambele tipuri de interdicții au o durată nedefinită și sunt dispuse cu încălcarea flagrantă a dispozițiilor Constituției României în materia îngrădirii drepturilor și libertăților consacrate de legea fundamentală și a evocat art. 45 și art. 53 din Constituție, ale căror dispoziții le-a enunțat.

În contextul legislativ evidențiat recurenta a arătat că în cazul măsurilor restrictive dispuse de comisarii pârâtei prin actul administrativ contestat, niciuna dintre condițiile ce trebuiau îndeplinite în mod cumulativ pentru restrângerea libertății economice nu a fost întrunită, iar condiția cel mai ușor de constatat este nelegalitatea rezultată din lipsa din atribuțiile legale ale pârâtei a dreptului de a suspenda/îngrădi activitatea economică care este controlată.

Sub acest aspect a opinat că, deși potrivit H.G. nr. 1005/2012, care reglementează organizarea și funcționarea Gărzii Naționale de Mediu, aceasta are atribuția legală de a dispune suspendarea activității operatorului economic verificat, în cazul său suspendarea activității, rezultată din măsurile contestate, s-a făcut fără respectarea condițiilor prevăzute de art. 1 alin. (2) și art. 13 alin. (1) lit. q) și r) din actul normativ menționat, ale căror dispoziții le-a enunțat.

Concluzionând pe aspectul reliefat, recurenta a susținut că pârâta are atribuția de a dispune suspendarea/încetarea activității în două situații limitativ prevăzute de H.G. nr. 1005/2012, respectiv: în situația poluării și deteriorării mediului de la obiectivul operatorului economic controlat și pentru respectarea măsurilor stabilite prin notele de constatare întocmite ca urmare a nerespectării actelor de reglementare, în speță a autorizațiilor de mediu deținute de operatorul verificat, însă societatea reclamantă nu s-a regăsit în niciuna dintre aceste situații limitativ prevăzute de lege.

Ca urmare, măsurile de suspendare a activității sale, dispuse de pârâtă sub forma mascată a măsurilor contestate, au fost dispuse în afara cadrului legal stabilit de prevederile legale menționate, respectiv cu încălcarea vădită a atribuțiilor stabilite de lege în competența instituției pârâte, această nelegalitate constituind un caz bine justificat în sensul art. 14 din Legea nr. 554/2004, ce rezultă dintr-o analiză sumară a textelor de lege indicate, raportat la o singură probă constând în Raportul de încercări nr. x/14.10.2020, analiză pe care instanța de fond a refuzat fără temei și fără nicio motivare să o realizeze.

În fapt, instanța de fond s-a rezumat să menționeze că pârâta a trimis către A.P.M. Călărași o notificare cu privire la rezultatele controlului efectuat la amplasamentul societății reclamante, fără a analiza și a motiva respingerea criticii de nelegalitate vădită, invocată ca temei al suspendării actului contestat, situație care se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

În dezvoltarea celui de-al doilea motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că acesta rezultă din considerentele greșite ale sentinței referitoare la criticile pe care le-a invocat cu privire la fiecare dintre măsurile pentru care a solicitat suspendarea, argumentând în acest sens, punctual, fiecare considerent apreciat a fi reținut în mod greșit de către instanța de fond, cu încălcarea și aplicarea eronată a normelor legale incidente în cauză.

Față de împrejurările de fapt și de drept pe care le-a învederat recurenta-reclamantă în cuprinsul cererii de recurs, a solicitat să se constate existența unei aparențe vădite de nelegalitate a măsurilor contestate, respectiv cele de la punctele 3,4,5,6,9,10,15,18 și 20 din Nota de constatare nr. x/28.10.2020, considerând că este îndeplinită condiția cazului bine justificat. Totodată, având în vedere aspectele arătate în cererea depusă în fața primei instanțe în referire la condiția pagubei iminente, a apreciat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune suspendarea executării măsurilor contestate, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și rejudecarea cauzei cu consecința admiterii cererii de suspendare parțială a actului administrativ contestat.

Prin întâmpinarea formulată de către intimata-pârâtă s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat și menținerea sentinței de fond ca temeinică și legală. În esență, intimata-pârâtă Garda Națională de Mediu - Comisariatul General a susținut că din cererea formulată de către reclamantă, precum și din înscrisurile anexate la dosarul cauzei, rezultă că nu s-a dovedit necesitatea înlăturării temporare a caracterului executoriu al actului administrativ contestat, pentru a preveni o pagubă iminentă.

La termenul de judecată din data de 23 septembrie 2021, recurenta-reclamantă S.C. A. S.A., prin reprezentant, a depus la dosarul de recurs o cerere prin care a arătat că înțelege să renunțe la judecata cererii privind suspendarea Notei de constatare nr. x din 28.10.2020 emisă de pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, solicitând să se ia act de această renunțare.

Cererea de renunțare a fost comunicată intimatei-pârâte la data de 07 octombrie 2021, însă aceasta nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la solicitarea recurentei-reclamante.

La termenul de dezbateri din data de 04 noiembrie 2021 Înalta Curte a reținut cauza în pronunțare pe cererea recurentei-reclamante de renunțare la judecată.

Analizând cererea recurentei-reclamante de renunțare la judecarea cererii de suspendare parțială a Notei de constatare nr. x/28.10.2020 emisă de Garda Națională de Mediu - Comisariatul General, Înalta Curte reține următoarele:

Legea recunoaște reclamantului, ca expresie a principiului disponibilității, dreptul de a renunța la cererea pe care a introdus-o, la judecată, fără a fi obligat să justifice motivele care au stat la baza deciziei sale. Renunțarea la judecată apare, așadar, ca un act procedură de dispoziție, unilateral, specific reclamantului, prin care acesta își exprimă în mod vădit intenția de a nu mai continua procesul început, putând interveni în orice moment al judecății și în orice proces civil.

Sesizată fiind cu soluționarea prezentului recurs, Înalta Curte constată că la data de 23 septembrie 2021 recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. a depus la dosar o cerere de renunțare la judecata cererii de suspendare a Notei de constatare nr. x/28.10.2020 emisă de Garda Națională de Mediu - Comisariatul General. În susținerea solicitării de renunțare a arătat că prin adresa nr. x/22.02.2021 emisă de Agenția pentru Protecția Mediului Călărași, i-a fost adus la cunoștință faptul că s-a hotărât retragerea Notificării prealabile suspendării autorizației de mediu în baza căreia își desfășoară activitatea în domeniul deșeurilor municipale și similare, având în vedere că s-a constatat realizarea unor măsuri dispuse prin Nota de constatare și Notificarea prealabilă suspendării autorizației de mediu, întocmite de pârâta Garda Națională de Mediu - Comisariatul General,.

Cererea de renunțare a fost comunicată intimatei-pârâte Garda Națională de Mediu - Comisariatul General la data de 07 octombrie 2021, aceasta neexprimând un punct de vedere cu privire la solicitarea recurentei-reclamante.

Având de analizat cererea de renunțare, astfel cum a fost formulată de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte reține că manifestarea de voință, în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, un act de dispoziție al recurentei-reclamante, care nu este supus cenzurii instanței, conform principiului disponibilității care guvernează procesul civil, prevăzut de art. 9 din C. proc. civ.

Se constată, așadar, că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 9 alin. (2) și alin. (3) din C. proc. civ., republicat, cu privire la dreptul de dispoziție al părților, dispoziții în conformitate cu care obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților, iar partea poate oricând renunța la judecarea cererii sale sau la însuși dreptul pretins, în condițiile legii.

În egală măsură, instanța de control judiciar are în vedere în acest sens și dispozițiile art. 22 alin. (6) din C. proc. civ., republicat, care prevăd că: "Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel".

În conformitate cu prevederile art. 406 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședință de judecată, fie prin cerere scrisă, iar conform alin. (5) al aceluiași text de lege, când renunțarea la judecată se face în apel sau în căile extraordinare de atac, instanța va lua act de renunțare și va dispune și anularea, în tot sau în parte, a hotărârii sau, după caz, a hotărârilor pronunțate în cauză.

Față de considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) coroborat cu art. 406 alin. (1), alin. (3) și alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 1392 din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va anula sentința recurată și va lua act de cererea reclamantei, de renunțare la judecata cererii de suspendare, reținând că nu se mai impune analizarea criticilor formulate de parte prin cererea de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva sentinței nr. 1392 din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal.

Anulează sentința recurată.

Ia act de renunțarea reclamantei S.C. A. S.A. la judecata cererii de suspendare.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 4 noiembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.