ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 863/2025

Ședința publică din data de 19 februarie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 21.07.2022, sub nr. x/2022, reclamanții A., B., C. și D. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună anularea în parte a Ordinului de salarizare nr. 401/C/07.02.2022 și a hotărârii de respingere a contestației, emiterea unui nou Ordin în sensul recalculării și plății drepturilor salariale rezultate din aplicarea ordinului începând cu data de 01 august 2016 și nu cu data de 30.12.2021, data emiterii ordinului contestat, cu recalcularea drepturilor bănești prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din Anexa nr. V la această lege, începând cu data de 30.12.2021, obligarea intimatului la plata diferențelor cuvenite din recalculare, începând cu data de 01.08.2016 și până la data emiterii noului ordin, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, precum și a daunelor interese reprezentând dobânda legală penalizatoare pentru plata cu întârziere a diferențelor rezultate, calculate de la data scadenței fiecărei diferențe lunare din perioada de interes în cauză.

La data de 10.10.2022 reclamantele au formulat cerere precizatoare cu privire la pretențiile de recalculare a drepturilor bănești prin aplicarea integrală a legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din Anexa nr. V la această lege și a diferențelor cuvenite, în sensul că data de la care solicită recalcularea drepturilor bănești prin aplicarea integrală a Legii nr. 153/2017, inclusiv cu acordarea sporurilor din Anexa nr. V la această lege este cea la care indemnizația de încadrare a fiecăreia dintre ele devine egală sau mai mare decât valoarea din grila aplicabilă în anul 2022 anterior acestui an ca urmare a recalculării cu VRS 605,22 RON, respectiv în intervalul 01.08.2016-30.12.2021; sporurile la care fac referire sunt cele de la art. 4 și 5 din Secțiunea I din CAPITOLUL VIII, care cuprinde Reglementări specifice personalului din sistemul justiției, drepturi reglementate în ANEXA Nr. V la legea nr. 153/2017, referitoare la Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională, respectiv:

- sporul pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase de până la 15% din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat (art. 4);

- sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25% aplicat la indemnizația lunară de încadrare (art. 5);

- sporul pentru păstrarea confidențialității de până la 5% aplicat la indemnizația lunară de încadrare (art. 5).

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 861 din data de 12 mai 2023, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului în ceea ce privește capătul de cerere privind repararea prejudiciului și a respins acest petit ca fiind formulat împotriva unor persoane lipsite de calitate procesual pasivă.

A respins în rest excepțiile invocate de către pârât ca nefondate.

A admis cererea precizată formulată de reclamanții A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, a dispus anularea adresei nr. x/2022 și anularea în parte a Ordinului MJ nr. 401/C/2022 în ceea ce privește data de la care se calculează drepturile salariale ale reclamanților având în vedere VRS 605,225 RON, dispoziția privind plafonarea și cuantumul sporurilor și a obligat pârâta ÎCCJ să emită un nou ordin de salarizare conform considerentelor sentinței de față, prin care să dispună recalcularea și plata drepturilor salariale ale reclamantelor începând cu data de 01.08.2016, având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) și art. 25 din Legea nr. 153/207, sporurile urmând a fi calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită.

1.3. Cererea de lămurire și completare a sentinței civile nr. 861 din 12 mai 2023

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la data de 26.09.2023, reclamantele A., B., C. și D. au solicitat lămurirea dispozitivului și/sau, eventual, completarea sentinței civile nr. 861/12.05.2023 pronunțate în dosarul nr. x/2022.

1.4. Prin sentința civilă nr. 253 din 16 februarie 2024, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea reclamantelor A., B., C. și D., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție, de lămurire și completare a dispozitivului hotărârii.

2.1. Împotriva sentinței civile nr. 861 din data de 12 mai 2023, reclamantele A., B., C. și D. au declarat recurs, prin care, invocând incidența motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., au solicitat casarea în parte a sentinței atacate și, rejudecarea parțială a cauzei sub aspectul soluționării excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției și al modului de calcul al sporurilor cuvenite reclamantelor.

Recurentele-reclamante au solicitat repararea unui prejudiciu generat de un act administrativ nelegal, prejudiciu egal cu sumele cu care le-au fost diminuate patrimoniile, egale cu diferențele de drepturi bănești rezultate din recalcularea acestora conform celor deja dispuse de instanța de fond.

Au arătat că instanța de fond a modificat cauza juridică a petitului prin care s-a urmărit obligarea Ministerului la plata unei despăgubiri pentru Ordinul contestat, fiind încălcate și normele de drept material, deoarece nu s-a avut în vedere dispoziția legală care dă dreptul recurentelor-reclamante la pretinderea despăgubirii solicitate, aceasta reprezentând altceva decât diferențele de drepturi salariale la care se raportează.

În virtutea rolului său activ, instanța trebuia să pună în discuția părților calificarea juridică exactă, fapt care nu s-a întâmplat.

Mai susțin recurentele-reclamante că argumentele uzitate de instanța de fond sunt străine de natura acestei pretenții, fapt ce atrage casarea hotărârii pentru acest motiv, intimatul Ministerul Justiției este emitentul actului anulat, deci autorul faptului ilicit cauzator al prejudiciului pretins care se acoperă doar prin despăgubirea solicitată și prevăzută expres de Legea nr. 554/2004.

În continuare, au menționat că în cuprinsul hotărârii recurate nu există nicio motivare cu privire la cuantumurile/procentele sporurilor cuvenite părților, deși un motiv al acțiunii îl reprezintă chiar modul de calcul al acestora, cele din ordinul contestat fiind stabilite în valori nominale (deși legea le prevede în procente), valori care adunate ajung la o procent mai mic de 30% din indemnizația de încadrare, iar din hotărâre nu este clar dacă se recunosc și se acordă toate sporurile cuvenite, care sunt acestea, cât reprezintă fiecare din indemnizația recalculată și dacă plata celor recalculate se limitează sau nu la un anumit prag și în ce temei.

Prin urmare, conchid reclamantele, hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază obligația finală stabilită de instanță, respectiv aceea că sporurile vor fi calculate "în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită", aspect care reprezintă un alt motiv de casare al hotărârii recurate și pronunțarea asupra acestui petit conform celor solicitate mai sus.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

2.2. De asemenea, reclamantele A., B., C. și D. au declarat recurs și împotriva sentinței civile nr. 253 din 16 februarie 2024, întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ. prin care au solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate.

În motivare, părțile recurente au afirmat că au invocat și dezvoltat critici de nelegalitate cu privire la sporurile solicitate prin precizările formulate la 7 octombrie 2022 în fața instanței de fond din care se deduce că au pretins cuantumul maxim pentru fiecare dintre acele sporuri. Dacă instanța era nelămurită, ar fi trebuit să aplice principiul rolului activ prevăzut de art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

2.3. Împotriva sentinței civile nr. 861 din data de 12 mai 2023, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiției, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinței, iar în rejudecare, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției și a celorlalte excepții, iar pe fond, respingerea acțiunii.

În motivare, partea recurentă afirmă că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției a fost eronat respinsă, raportat la art. 142, 148 și 162 din Legea nr. 304/2022.

Dreptul la acțiune al reclamantelor era parțial prescris, conform dispozițiilor art. 2500, coroborate cu ale art. 2517 din Noul C. civ. și art. 171 alin. (1) din Codul muncii, pentru perioada 01.08.2016 - 20.07.2019.

Capătul de cerere privind calcularea VRS de 605,225 RON trebuia respins ca rămas fără obiect, față de efectul recalculării drepturilor salariale prin Ordinul nr. 959 din 12.04.2023 al Președintelui ICCJ.

În ce privește acordarea sporurilor fără limita prevăzută de art. 25 din Legea nr. 153/2017, recurentul-pârât invocă Decizia nr. 15/2021, pronunțată de ICCJ într-un recurs în interesul legii.

Menționează că art. 25 fixează doar pragul maxim pe care ordonatorul de credite trebuie sa îl respecte, putând fi acordate sporuri în cuantum mai mic decât de 30% din suma totală a salariilor.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2.4. Împotriva sentinței civile nr. 861 din data de 12 mai 2023, a declarat recurs pârâtul Înalta Curte de Casație și Justiție prin care, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a sentinței atacate.

În motivare, partea recurentă a arătat că cererea privind stabilirea indemnizației prin acordarea VRS de 605,225 RON, deplafonat, a rămas fără obiect, raportat la Ordinele nr. 959/2023 (ordin ce a vizat exclusiv stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor în raport de VRS 605,225 RON, deplafonat), nr. 1003/2023 și nr. 2734/2023.

Art. 24 din Legea nr. 153/2017 face trimitere la o limită maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial (cum este cazul sporurilor Anexa V), limită care poate fi acordată, însă cu respectarea plafonului impus de dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea 153/2017, prevăzut pe total buget aferent salariilor de bază destinat fiecărui ordonator de credite în parte, iar nu individual, prin raportare directă la salariul lunar pe care îl primește fiecare salariat aparținând aceleiași categorii profesionale din același act normativ.

În drept, a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a depus întâmpinare, prin care a învederat transmiterea calității sale procesuale pasive către Înalta Curte de Casație și Justiție și a solicitat respingerea recursului reclamantelor, ca nefondat.

4.2. În cauză Înalta Curte de Casație și Justiție a depus întâmpinare și note scrise, prin care a învederat faptul că, urmare transmiterii calității procesuale de la Ministerul Justiției, conform prevederilor art. 142 și art. 162 din Legea nr. 304/2022, Înalta Curte de Casație și Justiție s-a subrogat în toate drepturile și obligațiile acestuia, solicitând respingerea .

II. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac formulate

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentințele recurate, în raport de motivele de casare invocate și normele legale incidente, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamantele A., B., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 861 din data de 12 mai 2023 și a sentinței civile nr. 253 din data de 16 februarie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sunt nefondate, iar recursurile formulate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 861 din data de 12 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Astfel, în mod corect prima instanță a statuat că în materie salarială plata eventualelor diferențe cuvenite, în ipoteza anulării actelor de stabilire a drepturilor salariale contestate, se poate realiza doar potrivit normelor special cuprinse în legile de organizare a profesiei, cu aplicarea regulilor de execuție bugetară, prin implicarea ordonatorului de credite competent. Prin urmare, invocarea temeiului general reprezentat de art. 8 din legea nr. 554/2004 nu este de natură a determina reținerea calității procesuale pasive a Ministerului Justiei, având în vedere că acesta nu are calitatea de ordonatorul de credite direct competent în raport cu recurentele-reclamante.

Înalta Curte subliniază că lipsește orice raport juridic direct între recurenții-reclamanți și Ministerul Justiției, deoarece nu acestei autorități publice îi revine obligația de plată a drepturilor salariale, actualizate, cerute în proces, neprezentând relevanță în soluționarea acțiunii raportul specific de drept financiar stabilit între ordonatorii de credite la diferitele niveluri ale alocării de fonduri bugetare. Astfel, cum recurentele-reclamante funcționează sau au funcționat în perioada de referință la Tribunalul București, obligația amintită trebuie raportată la art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, care arată că "(…) președinții tribunalelor au calitatea de ordonator terțiar de credite." (forma în vigoare la data învestirii instanței). Cum Tribunalul București nu este parte în acest proces, nu poate fi stabilită vreo obligație de plată în sarcina unui terț.

Criticilor aduse modului de stabilire a sporurilor, luând în considerare că aspectele respective fac și obiectul căii de atac declarate de celelalte părți recurente, vor fi analizate în mod corespunzător în cadrul considerentelor asupra acestora.

Astfel, în privința cererii de lămurire Înalta Curte constată că în mod corect prima instanță a stabilit că nu se impune lămurirea dispozitivului sentinței nr. 861/12.05.2023 întrucât acesta este clar, nefiind necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea sa, și nici nu cuprinde dispoziții contradictorii.

Înalta Curtea subliniază, că prin cererea formulată, recurenții-reclamanți au solicitat de fapt o lămurire a considerentelor deciziei nr. 861/12.05.2023, iar nu a dispozitivul acestei. Or, lămurirea considerentelor nu se poate realiza în cadrul acestei proceduri, având în vedere că dispozițiile art. 443 C. proc. civ. nu reprezintă un mijloc de reformare a hotărârii primei instanței.

Cât privește cererea de completare a hotărârii, Înalta Curte reține că în mod corect prima instanță a procedat la pronunțarea soluției de respingere, ca neîntemeiată, în condițiile în care, judecătorul fondului s-a pronunțat asupra tuturor cererilor cu care instanța a fost învestită prin sentința nr. 861/12.05.2023.

În aces context Înalta Curte reține că toate criticile formulate de recurenții-reclamanți cu privire la modul de stabilire a sporurilor vor fi analizate în cadrul căii de atac declarate împotriva sentinței nr. 861 din data de 12 mai 2023.

În privința criticilor formulate de recurentul-pârât Ministerul Justiției cu privire la soluția dată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive, Înalta Curte subliniază că prima instanță nu a fost învestită cu analizarea acestei excepții din perspectiva incidenței dispozițiilor art. 142, 148 și 162 din Legea nr. 304/2022.

În plus, Înalta Curte reține că această excepție este neîntemeiată în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect anulare acte administrative de salarizare, având în vedere că Ministerul Justiției are calitatea de autoritate emitentă a Ordinului nr. 401/C/07.02.2022, act administrativ contestat în prezenta cauză. Or, din perspectiva calității de autoritate emitentă, Înalta Curte reține că nu prezintă relevanță art. 142 alin. (6) din Legea nr. 304/2022 care reglementează subrogarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în toate drepturile și obligațiile Ministerului Justiției referitoare la cheltuielile de personal ale instanțelor.

În continuare, vor fi analizate criticile invocate de recurentul-pârât Ministerul Justiției referitoare la soluția dată asupra excepției prescripției dreptului material.

Instanța de control judiciar constată că acestea sunt nefondate, reținându-se în mod corect de către prima instanță că reclamantele nu au solicitat recalcularea drepturilor salariale pentru a fi aplicabile prevederile C. civ. în materia prescripției extinctive (art. 2500, 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517) invocate de recurentul-pârât.

În cauză, acțiunea a fost formulată în condițiile art. 7 din cap. VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017 - Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, solicitându-se obligarea la emiterea unui ordin de salarizare ca act administrativ, astfel că singura prescripție ce putea fi invocată de către pârât fiind aceea reglementată de prevederile art. 11 din Legea contenciosului administrativ, care însă nu a fost invocată ca atare, consecința fiind că excepția prescripției este nefondată.

O critică comună recurenților-pârâți vizează rămânerea fără obiect a capătului de cerere privind obligarea recurentei-pârâte Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui ordin, prin care drepturile salariale să fie stabilite prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON.

În esență, recurenții-pârâți au pretins că instanța de fond ar fi trebuit să respingă acest capăt de cerere, ca rămas fără obiect, având în vedere că președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a emis Ordinele nr. 959/I din 12.04.2023 și 2734/I din 27.09.2023, prin care s-a dispus ca stabilirea drepturilor salariale ale judecătorilor începând cu data de 30.12.2021 să aibă în vedere o valoare de referință sectorială 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Potrivit art. 1 din Ordinul ministrului justiției 6245/C/30.12.2021, începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale reclamantelor s-au stabilit prin raportare la VRS 605,225 RON cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Pentru punerea în aplicare a Ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 a fost emis Ordinul ministrului justiției nr. 401/C/07.02.2022, prin care s-a dispus că "Începând cu data de 30.12.2021, drepturile salariale ale judecătorilor din circumscripția Curții de Apel București prevăzuți în Anexele 1-29 la prezentul ordin, se stabilesc având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, cu respectarea prevederilor art. 38 alin. (6) și ale art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, conform celor prevăzute în dreptul fiecăruia, în anexe."

Înalta Curte constată că, prin Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023, la art. 1, președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a dispus că "drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor specializate și curților de apel, precum și ale asistenților judiciari din cadrul instanțelor judecătorești, calculate având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, conform Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021, se stabilesc începând cu data intrării în vigoare a ordinului menționat-30 decembrie 2021-fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare". Se observă astfel că, în contextul emiterii Ordinului nr. 2734/I/27.09.2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin recunoașterea drepturilor judecătorilor de a fi salarizați din data de 30 decembrie 2021 cu o VRS de 605,22 RON, fără aplicarea limitei rezultate din prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, începând cu acest moment, a dispărut vătămarea cauzată recurentelor-reclamante, prin emiterea nelegală a Ordinului ministrului justiției nr. 6245/C din 30 decembrie 2021.

Referitor la perioada anterioară pentru care prima instanță a dispus obligarea la emiterea ordinului, respectiv începând cu data de 01.08.2016, contrar celor invocate de recurenții-pârâți, se observă că Ordinul nr. 2734/I/27.09.2023 al președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a determinat dispariția vătămării produse reclamantelor prin ordinul ministrului justiției nr. 401/C/07.02.2022 și pentru perioada anterioară acestei din urmă date. După cum s-a arătat anterior, dispoziția ordinului este clară și vizează exclusiv perioada care debutează cu data de 30 decembrie 2021.

Ordinul emis de ministrul justiției a dispus atât cu privire la data începând cu care judecătorii erau îndreptățiți la recunoașterea drepturilor salariale, raportate la o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, cât și cu privire la chestiunea incidenței plafonării prevăzute de prevederile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În consecință, capătul de cerere privind stabilirea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referință sectorială 605,225 RON, începând cu 01.08.2016 nu a rămas fără obiect prin emiterea de către președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție a ordinelor nr. 959/I din 12.04.2023 și 2734/I din 27.09.2023.

În schimb, sunt fondate susținerile recurenților-pârâți în ce privește data de referință de la care se vor acorda drepturile salariale menționate, respectiv începând cu 30.12.2018, și nu cu data de 01.08.2016, cum în mod eronat a acordat instanța de fond.

Înalta Curte reține că prin ordinul nr. 401/C/07.02.2022 emis de ministrul justiției în aplicarea ordinului nr. 6245/C/30.12.2021, reclamantelor, judecători la Tribunalul București, având diferite grade profesionale, gradații și vechimi, le-au fost stabilite indemnizații de încadrare potrivit tabelului prevăzut de Legea-cadru nr. 153/2017 în Anexa V, Capitolul I, lit. A); totodată, reclamantelor le-au fost acordate diferite sume de bani cu titlu de sporuri pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, respectiv pentru risc și suprasolicitare neuropsihică și pentru păstrarea confidențialității.

Altfel spus, prin ordinul litigios, reclamantelor-recurente le-au fost acordate indemnizații de încadrare brute lunare prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017, reieșind explicit din motivarea actului administrativ amintit faptul că Ministerul Justiției a făcut aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, text potrivit căruia "În situația în care, începând cu 1 ianuarie 2018, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție, indemnizațiile de încadrare sunt mai mari decât cele stabilite potrivit prezentei legi pentru anul 2022 sau devin ulterior mai mari ca urmare a majorărilor salariale reglementate, se acordă cele stabilite pentru anul 2022.".

Înalta Curte mai reține că premisa esențială a emiterii ordinului MJ nr. 401/C/2022 o constituie faptul că prin ordinul nr. 6245/C/30.12.2021 ministrul justiției a recunoscut în favoarea judecătorilor ce funcționau la nivelul curților de apel, tribunalelor și judecătoriilor un mod de calcul al drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON.

În consecință, prin recunoașterea VRS de 605,225 RON, indemnizația de încadrare brută lunară acordată reclamantelor - recurente reiese a fi depășit nivelul stabilit de Legea-cadru nr. 153/2017 pentru anul 2022, ceea ce a determinat Ministerul Justiției să procedeze la plafonarea drepturilor salarial la valoarea menționată.

Înalta Curte mai constată că reclamantele au formulat contestație împotriva ordinului MJ nr. 401/C/2022, în ceea ce îi privește, contestație ce a fost respinsă de pârâtul Ministerul Justiției potrivit adresei nr. x/2022.

În sfârșit, Înalta Curte observă că, ulterior pronunțării sentinței recurate, prin ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023 s-a stabilit la art. 1 că "Drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu respectarea grilelor cuprinse în Anexele 1-13, părți integrante ale prezentului ordin."

În aceste condiții, în cursul soluționării procesului, ordonatorul de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, anume președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, a stabilit faptul că drepturile salariale ale judecătorilor din cadrul curților de apel, tribunalelor, tribunalelor specializate și al judecătoriilor se calculează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017.

Din moment ce ordonatorul de credite amintit a recunoscut că modul de calcul al indemnizației de încadrare acordate unui judecător nu este afectat de aplicarea art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, în mod corespunzător ordinul nr. 401/C/07.02.2022 emise de pârâtul Ministerul Justiției, în limita situației reclamantelor, este afectat de nulitate în ce privește dispoziția privind plafonarea drepturilor salariale, aplicată în baza art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017.

În caz contrar, anume al menținerii validității ordinului MJ nr. 401/C/2022, ar exista o situație de conflict în aplicarea legii, întrucât, pe de o parte, ar fi legală plafonarea indemnizației de încadrare în condițiile art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017, iar, pe de altă parte, dreptul salarial în discuție nu este afectat de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, în acord cu ordinul președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 959/I/12.04.2023.

Instanța de recurs reamintește aspecte de jurisprudență obligatorie din materia modului de stabilire a drepturilor salariale cuvenite magistraților, sens în care face referire exemplificativă la decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin care s-au arătat următoarele:

"69. … este necesar a se ține seama de distincția esențială dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților. Astfel, valoarea de referință sectorială este o componentă cu aplicabilitate generală, ce constituie un reper unic avut în vedere pentru calcularea indemnizațiilor de încadrare pentru întregul personal al familiei ocupaționale "Justiție", …. Altfel spus, nivelul valorii de referință sectorială este același pentru toți magistrații și tot personalul din sistemul judiciar, indiferent de nivelul instanței sau parchetului la care funcționează și de funcția ocupată…. 70. Această distincție între elementul cu aplicabilitate generală reprezentat de valoarea de referință sectorială și elementul cu aplicabilitate restrânsă reprezentat de coeficienții de multiplicare a fost reținută, cu putere obligatorie, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, fiind relevante sub acest aspect Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 16 iulie 2018 (paragraful 79), Decizia nr. 55 din 13 septembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 19 noiembrie 2021 (paragrafele 73, 74, 80 și 81), și Decizia nr. 80 din 11 decembrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2024 (paragrafele 81 și 82). În această din urmă decizie, instanța supremă a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 6 lit. b) și c) din Legea-cadru nr. 153/2017, "principiile nediscriminării și egalității pot fi invocate pentru egalizarea la nivel maxim a salariilor de bază, cu luarea în considerare inclusiv a majorărilor recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive, sub rezerva ca ele să aibă aplicabilitate generală la nivelul aceleiași categorii profesionale din cadrul aceleiași familii ocupaționale". În considerentele cuprinse la paragraful 81 s-a făcut referire la faptul că "singurul element component al indemnizației de încadrare/salariului de bază, de aplicabilitate generală, este valoarea de referință sectorială", … 71. … distincția dintre elementele componente ale indemnizațiilor de încadrare ale magistraților este relevantă, deoarece elementul cu aplicabilitate generală în cadrul aceleiași familii ocupaționale nu poate fi supus unei limitări, fiind un reper unic, constant și invariabil, în sensul că are aceeași valoare indiferent de gradul instanței sau al parchetului ori de funcția ocupată. Cu alte cuvinte, elementul cu aplicabilitate generală avut în vedere la calcularea indemnizațiilor de încadrare nu poate fi supus unui plafon în anumite situații concrete, particulare, deoarece s-ar înfrânge tocmai principiul egalității și principiul nediscriminării, ajungându-se, în contra legii, la aplicarea unei valori de referință sectorială distincte în cadrul aceleiași familii ocupaționale.".

Prin urmare, ordinul MJ nr. 401/C/2022 este anulabil în ceea ce privește data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, aceasta urmând a fi data de 30 decembrie 2018, anume 3 ani anterior datei emiterii actelor administrative litigioase.

Instanța de control judiciar constată că recurentele - reclamante nu invocă vreo hotărâre judecătorească definitivă care să le fi recunoscut dreptul la calcularea drepturilor salariale prin utilizarea valorii de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON în raport de o anumită dată.

În aceste condiții, când ordonatorul de credite nu este obligat să execute la momentul emiterii actului administrativ litigios o obligație stabilită printr-o hotărâre judecătorească executorie și/sau definitivă existentă, problema care trebuie lămurită este dacă ordonatorul de credite trebuia să fi recunoscut dreptul litigios începând cu data emiterii actului respectiv sau și pentru perioada anterioară.

Modul de soluționare a problemei amintite este determinat de faptul că aplicarea conformă a legii a fost rațiunea esențială a emiterii actului administrativ sub aspectul recunoașterii dreptului salarial calculat pe baza unei valori de referință sectorială de 605,225 RON. Or, într-o astfel de situație, recunoașterea dreptului salarial trebuia să intervină de la momentul la care acesta trebuia calculat în maniera în discuție, iar nu doar pentru viitor, sub condiția însă de a nu se fi împlinit termenul general de prescripție de 3 ani, calculat regresiv în raport de data emiterii actului.

Spre o astfel de concluzie, nu poate fi acceptată o imposibilitate de emitere în mod retroactiv a actului administrativ de către ordonatorul de credite, deoarece prin intermediul său sunt conferite în mod suplimentar drepturi în favoarea beneficiarilor, iar nu invalidate sau restrânse drepturi deja acordate.

Înalta Curte mai subliniază că valoarea de referință sectorială de 605,225 RON este rezultatul aplicării art. III din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 20/2016, act legislativ publicat în Monitorul Oficial al României nr. 434 din 9 iunie 2016 și astfel preexistent ordinelor litigioase.

În schimb, limita temporală până la care ordonatorul de credite era dator a recunoaște în acord cu legea dreptul respectiv este aceea a termenului de prescripție, dincolo de care acesta se poate prevala de aplicarea legii în scopul sancționării pasivității creditorului.

Calculând în mod regresiv termenul general de prescripție de 3 ani în raport de data emiterii ordinului nr. 6245/C/30.12.2021 rezultă că data limită până la care ordonatorul de credite avea obligația de a fi recunoscut dreptul litigios era data de 30 decembrie 2018, moment la care valoarea de referință sectorială relevantă era cea amintită anterior și determina modul de calcul a indemnizației de încadrare potrivit celor învederate de recurenții-pârâți.

În aceste condiții, obligația ce se va institui în sarcina ordonatorului de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2022, anume Înalta Curte de Casație și Justiție, este de a emite un nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamantelor-recurente, având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 și ulterior, desigur până la momentul la care ordonatorul de credite a recunoscut deja prin acte administrative proprii dreptul respectiv.

De asemenea, obligația dispusă privește doar intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcționat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

În sfârșit, cum indemnizația de încadrare stabilită prin ordinul litigios nr. 401/C/2022 este greșită, nu poate fi menținut nici cuantumul sporurilor acordate în conținutul său, raportarea ordonatorului de credite ministrul justiției făcându-se eronat la un cadru normativ identificat în raport de data de 30.12.2021.

Totuși, raportarea ordonatorului de credite relevant potrivit art. 142 din Legea nr. 304/2022, anume Înalta Curte de Casație și Justiție, trebuie făcută în vederea determinării nivelului sporurilor pornind de la data inițială a reîncadrării dispuse judecătorește pentru fiecare reclamant în parte, ceea ce va exclude în principiu în raport de momentul respectiv relevanța art. I alin. (3) din O.U.G. nr. 226/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termen și a art. I alin. (1) și alin. (5) din O.U.G. nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, a căror aplicare nu poate interveni de manieră retroactivă.

Pe de altă parte, instanța de recurs subliniază că sporurile urmează a fi calculate cu respectarea art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017, odată cu intrarea în vigoare a acestui act legislativ.

Astfel, art. 25 alin. (1) amintit prezintă caracter imperativ, impunând ordonatorului de credite ca "Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz.".

Reglementările succesive aplicate modului de stabilire a dreptului salarial cuvenit unui judecător nu au dispus că suma sporurilor cuvenite ca drept ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Astfel, recurentelor-reclamante nu le este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute de lege (până la 25%, până la 15% și până la 5%) și, totodată, interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

În plus, în lipsa unei reglementări detaliate cu privire la modul de acordare a sporurilor de risc și suprasolicitare neuropsihică + sporul pentru păstrarea confidențialității și câtă vreme nu se acordă în acest sens o sumă derizorie, intră în marja de apreciere a ordonatorului de credite determinarea nivelului concret al acelor sporuri, aspectul acesta privind oportunitatea alegerii de către ordonatorul de credite a respectivului nivel dintre mai multe posibile.

Or, oportunitatea se află în strânsă dependență cu puterea discreționară a administrației publice, desemnând facultatea acesteia dată de lege de a alege, după aprecierea sa, între mai multe soluții posibile, aplicabile la cazul concret. Există deci o marjă de libertate lăsată la libera apreciere a unei autorități, astfel ca în vederea atingerii scopului indicat de legiuitor să poată recurge la orice mijloc de acțiune, în limitele competenței sale. Limita legală a dreptului de apreciere, deci a oportunității, se va regăsi în scopul legii, revenind instanței de contencios administrativ să verifice atât conformitatea actului administrativ cu legea, cât și respectarea în conduita autorității emitente a justului echilibru între dreptul subiectiv sau interesul legitim privat pretins vătămat și interesul public pe care autoritatea publică este chemată să îl ocrotească.

Prin decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a decis că "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 …, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ.".

În considerentele deciziei nr. 3/2024, s-a reținut inclusiv că:

"81. Prin urmare, în contextul în care sporurile nu sunt reglementate într-un cuantum fix, legea conferă ordonatorilor de credite o marjă de apreciere în stabilirea lor, dar dreptul de apreciere trebuie exercitat în limitele prevăzute de lege, fiind supus unei duble condiționări: la nivel individual, cele trei sporuri ar putea totaliza cel mult 45% din salariul de bază lunar sau din indemnizația lunară de încadrare, iar la nivelul bugetului gestionat de ordonatorul de credite, suma sporurilor și a celorlalte elemente adiționale salariului de bază sau indemnizației de încadrare nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază și a indemnizațiilor de încadrare. Marja de apreciere implică și posibilitatea ajustării periodice a sporurilor, cu respectarea condițiilor de acordare a acestora, astfel încât, în funcție de circumstanțele concrete, să se asigure încadrarea în limita prevăzută în art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. … 95. Abordarea trebuie să fie aceeași și dacă reperul de comparație l-ar constitui nivelul sporurilor recunoscute prin hotărâri judecătorești unor persoane care își desfășoară activitatea în cadrul acelorași instanțe sau parchete, invocarea prevederilor art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 nefiind suficientă pentru a impune ordonatorului de credite egalizarea la nivel maxim a cuantumului procentual al sporurilor individuale, cu încălcarea limitei generale prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. 96. Aceasta, pentru că, așa cum s-a mai menționat în cuprinsul prezentei decizii, responsabilitatea stabilirii și acordării drepturilor salariale revine ordonatorilor de credite, care, în temeiul art. 3 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, au obligația să stabilească salariile de bază/soldele de funcție/salariile de funcție/soldele de grad/salariile gradului profesional deținut, gradațiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizațiile de încadrare/indemnizațiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură prevăzute de lege, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. 97. În această situație, își menține valabilitatea soluția de principiu pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 2 din 19 ianuarie 2015, … în care s-a statuat, în aplicarea art. 2, raportat la art. 1 alin. (2) lit. e) pct. (i) și alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 …, că punerea în executare a hotărârilor judecătorești prin care s-au acordat unor angajați anumite drepturi salariale nu reprezintă un tratament discriminatoriu al celorlalți angajați".

Față de cele mai sus expuse, Înalta Curte reține că sunt nefondate criticile recurentelor-reclamante privind modul de stabilire a sporurilor.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Față de cele arătate în precedent, observând art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, instanța de control judiciar va admite recursul declarat; va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte cererea de chemare în judecată; va anula în parte ordinul nr. 431/C/07.02.2022 emis de pârâtul Ministerul Justiției în limita situației reclamantelor în ce privește: data de la care se calculează drepturile salariale având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON; cuantumul indemnizației de încadrare și al sporurilor. Totodată, va fi obligată pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamanților, având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 și ulterior, iar sporurile urmează a fi calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, pentru intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcționat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate care nu au fost criticate prin cererile de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurentele reclamante A., B., C. și D. împotriva sentinței civile nr. 861 din data de 12 mai 2023 și a sentinței civile nr. 253 din data de 16 februarie 2024, ambele pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Admite recursurile declarate de recurenții-pârâți Ministerul Justiției și Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva sentinței civile nr. 861 din data de 12 mai 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința nr. 861 din data de 12 mai 2023 și în rejudecare:

Obligă pârâta Înalta Curte de Casație și Justiție la emiterea unui nou ordin pentru încadrarea salarială a reclamantelor, având în vedere o valoare de referință sectorială de 605,225 RON, fără ca indemnizația de încadrare să fie afectată de plafonarea prevăzută de art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 30.12.2018 și ulterior, iar sporurile urmează a fi calculate în funcție de indemnizația de încadrare astfel stabilită, cu respectarea art. 25 din Legea nr. 153/2017, pentru intervalul de timp în care fiecare parte reclamantă a funcționat în calitate de judecător începând cu data de 30.12.2018.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 19 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin intermediul grefei instanței.