ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 831/2025

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, la data de 9.05.2024, reclamanta S.C. A. și Protecție S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române, a solicitat suspendarea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române nr. 105062/3.04.2024, comunicată reclamantei atașat Adresei Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică nr. 104704/S3/V.G./3.04.2024, la data de 16.04.2024, până la soluționarea cererii de anulare pe care o va formula după expirarea termenului de răspuns la procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, precum și plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 155/F-CONT din 7 iunie 2024 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare formulată de reclamanta S.C. A. și Protecție S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General al Poliției Române,

Calea de atac exercitată Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S.C. A. și Protecție S.R.L., întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare. În esență, recurenta-reclamantă a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat că limitele permise de natura specifică a procedurii instituite de art. 14 din Legea nr. 554/2004 exclud posibilitatea analizării pe fond a legalității care ar echivala cu o prejudecare a fondului cauzei și că față de aceste considerente nu ne aflăm în prezența unui caz bine justificat, nesubzistând împrejurări legate de starea de fapt și de drept care să releve aparențe de nelegalitate și să creeze o puternică îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ. A arătat că dispozițiile art. 4 alin. (5) din Legea nr. 55/15.05.2022, se stipulează că "Valabilitatea documentelor eliberate de instituțiile și autoritățile publice, precum și de entitățile private autorizate conform legii se menține pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 90 de zile, de la data încetării acestei stări.". Din această perspectivă, observarea "efectului de dublare" pentru o perioadă de timp - martie 2021 - octombrie 2021, a efectelor a două acte administrative - respectiv licența veche si cea reînnoită, ține de domeniul evidenței. Referitor la necontestarea licenței de funcționare emisă în anul 2021, cu privire la durata de valabilitate a acesteia, arartă recurenta că nu a avut interes procesual decât în momentul în care organele de poliție au înțeles să aprecieze durata de valabilitate a Licenței, nu raportat la data emiterii sale și la dispozițiile legale incidente, ci raportat la mențiunea din cuprinsul respectivului act administrativ. Or, o asemenea interpretare abuzivă, este de natură să creeze o puternică îndoială asupra prezumției de legalitate a actului administrativ, demonstrând absenta unei analize temeinice. Cu privire la cea de a doua condiție a prevenirii pagubei iminente, consideră că instanța de fond a ignorat înscrisurile depuse la dosarul cauzei si susținerile cu privire la consecințele pe care actul administrativ a cărui suspendare o solicită, respectiv suspendarea activității societății și pierderea clienților.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât Inspectoratul General al Poliției Române a formulat întâmpinare a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. În esență, arată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente, aceasta reținând în mod justificat că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar raționamentul juridic expus pe aceste considerente în considerentele sentinței recurate justifică soluția pronunțată.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată în cauză de recurenta reclamantă S.C. A. și Protecție S.R.L., este nefondată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamanta S.C. A. și Protecție S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române nr. 105062/3.04.2024, comunicată reclamantei atașat Adresei Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică nr. 104704/S3/V.G./3.04.2024, la data de 16.04.2024, până la soluționarea cererii de anulare pe care o va formula după expirarea termenului de răspuns la procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Prin soluția recurată, judecătorul fondului a respins cererea formulată de reclamantă cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale cumulative, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, pentru a se dispune suspendarea executării Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române nr. 105062/3.04.2024, comunicată reclamantei atașat Adresei Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică nr. 104704/S3/V.G./3.04.2024, la data de 16.04.2024, până la soluționarea cererii de anulare pe care o va formula după expirarea termenului de răspuns la procedura administrativă prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004. Nemulțumită de soluția primită, reclamanta a formulat prezenta cerere de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., supunând spre verificare ÎCCJ - SCAF legalitatea sentinței civile de la fondul cauzei. Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Rezultă din practicaua acestei decizii că, în opinia recurentei, normele de drept încălcate de instanța de fond sunt dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va verifica legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată. În cauză, în acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea cazului bine justificat și pagubei iminente, în ceea ce privește dispozițiile actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare. Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității dispozițiilor actului administrativ a căror suspendare se solicită. În acest sens, cu privire la aspectele referitoare la perioada de valabilitate a licenței de reînnoire emisă în 25.10.2021, instanța de recurs va constata că în considerentele acesteia se regăsesc argumentele pentru care instanța de fond a apreciat că nu este întrunită condiția cazului bine justificat. În legătură cu argumentele referitoare la faptul că perioada de valabilitate mai mică a licenței de reînnoire anterioară, emisă în 25.10.2021, Înalta Curte va reține că sunt corecte concluziile curții de apel potrivit cărora hotărârea contestată are la bază o documentație care presupune o verificare în amănunt a manierei de adoptare a actului administrativ precizat și necontestat care exclude posibilitatea analizării pe fond a legalității actului contestat. Se observă că, în realitate, recurenta-reclamantă este nemulțumită de aceea că instanța fondului nu a acordat atenție tuturor argumentelor invocate în cererea de suspendare, însă obligația de motivare a hotărârii nu impune instanței să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte, ci să prezinte "motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților" (art. 425 lit. b) C. proc. civ.). Or, din această perspectivă, sentința recurată conține motivele pentru care argumentele referitoare la obligațiile recurentei de a respecta termenul de depunere a documentației pentru solicitarea reînnoirii licenței nu au fost validate de instanța de fond, iar soluția pronunțată este confirmată în recurs, la nivel de aparență neputând fi constatată nelegalitatea actului contestat. Împrejurarea de a stabili dacă motivele prezentate de recurentă reprezintă o chestiune de fond care nu poate face obiectul analizei în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ. Din cuprinsul hotărârii atacate cu calea extraordinară de atac a recursului, rezultă cu prisosință că instanța de fond a răspuns în esență criticilor reclamantei. Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Așa cum s-a reținut anterior, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat în esență drept motive ce ar reprezenta în înțelesul său un caz bine justificat, aceleași argumente invocate și în fața instanței de fond, care nu sunt de natură a reforma sentința recurată. Argumentele susținute de reclamantă nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul acțiunii în anulare, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea executării respectivelor dispoziții legale. În consecință, în mod corect prima instanță a constatat inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea executării Dispoziției Directorului Direcției de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române nr. 105062/3.04.2024, comunicată reclamantei atașat Adresei Inspectoratului General al Poliției Române - Direcția de Ordine Publică nr. 104704/S3/V.G./3.04.2024, la data de 16.04.2024. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, din analiza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că această noțiune are în vedere prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Înalta Curte reține că, în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente, reclamanta are obligația de a dovedi producerea unui prejudiciu concret, real, prin punerea în executare a deciziei. Din această perspectivă, se constată că instanța de fond a reținut necesitatea dovedirii îndeplinirii acestei condiții, însă aceasta nu poate conduce la admiterea cererii fiind necesar ca cele două condiții la care se referă art. 14 din legea nr. 554/2004 să fie îndeplinite cumulativ. În considerarea tuturor acestor argumente, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.