ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 734/2025

Ședința publică din data de 13 februarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, la data de 15.06.2023, sub dosar nr. x/2023, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâta Inspecția Judiciară, solicitând obligarea acesteia să completeze Anexa la Ordinul nr. 76/2 mai 2023 în sensul includerii în indemnizația brută lunară a tuturor elementelor componente aflate în structura indemnizației de inspector judiciar aferente lunii decembrie 2017, a sumei compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6) ind. l din Legea nr. 153/2017 (pentru păstrarea tuturor elementelor componente ale salariului avut la 31.12.2017 de inspectorii judiciari, conform hotărârii civile nr. 102/29.03.2023 executorie - spor pentru condiții vătămătoare în cuantum de 15%), începând cu data de 08 aprilie 2019, precum și dreptul câștigat la indemnizația de hrană prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, conform sentinței civile nr. 102/29.03.2023 a Tribunalului Giurgiu pronunțate în dosarul nr. x/2022, hotărâre definitivă prin neapelare.

Prin sentința civilă nr. 1232/LM/2023 din data de 21.12.2023, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată de pârâta Inspecția Judiciară și a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară.

La data de 28.12.2023 a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal dosarul nr. x/2023.

Reclamanta A. a formulat cerere de modificare/majorare a cuantumului pretențiilor, înțelegând să precizeze acțiunea în sensul ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nelegalitatea și netemeinicia Ordinului nr. 76/2 mai 2023 al Inspectorului-șef al Inspecției judiciare (act administrativ cu caracter normativ), respectiv împotriva Anexei individuale (act administrativ cu caracter individual) la Ordinul nr. 76/2 mai 2023 al Inspectorului - șef al Inspecției Judiciare și, pe cale de consecință:

Revocarea în parte a actelor administrative menționate și, astfel, modificarea lor în parte, emiterea unui alt ordin, respectiv anexă individuală la acest ordin, în ceea ce o privește, prin care să se dispună:

Prin sentința civilă nr. 738 din 24 aprilie 2024 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția tardivității cererii adiționale.

A fost respinsă cererea adițională din data de 12.01.2024, privind modificarea obiectului acțiunii, ca tardiv formulată.

A fost respinsă cererea de suspendare a judecății formulată de către pârâtă în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea introductivă de instanță, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva încheierii din 3 aprilie 2024 și a hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea în tot a hotărârii recurate și, în urma rejudecării, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, a arătat că încheierea din 3 aprilie 2024 este nelegală, întrucât întâmpinarea pârâtei nu era înregistrată la instanță, nu fusese depusă la dosarul cauzei, așa cum rezultă din datele înscrise în dosarul electronic, în sensul că încheierea menționată a fost încărcată la 03.04.2024, iar întâmpinarea la 09.04.2024, astfel că judecătorul fondului nu știa ce o să invoce pârâta. Mai mult, instanța de fond a ținut cont de mențiunile inserate în cuprinsul întâmpinării depuse ulterior la dosar, referitoare la excepția tardivității modificării acțiunii.

A apreciat recurenta că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.. La termenul din 3 aprilie 2024, fără a mai pune în discuție din oficiu excepția tardivității precizării, a luat în pronunțare cauza, dispunând amânarea pronunțării. În mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din C. proc. civ., instanța de fond a procedat la respingerea cererii precizatoare din 12 ianuarie 2024 ca fiind tardivă.

Contrar principiului contradictorialității, instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția tardivității cererii precizatoare, a cererii de probatorii formulate de pârâtă și încuviințată potrivit încheierii din 3 aprilie 2024 și a procedat la soluționarea cauzei.

Având în vedere că precizarea a fost formulată tocmai la solicitarea instanței de fond, cu respectarea termenului stabilit, a apreciat recurenta că în mod nelegal s-a constatat că este tardivă, prin preluarea argumentelor pârâtei din cuprinsul întâmpinării depuse peste termenul stabilit de instanță.

A mai susținut recurenta că hotărârea este nelegală, întrucât instanța a interpretat greșit sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele art. 435 din C. proc. civ.. Instanța de fond nu a analizat probatoriul anexat cererii de chemare în judecată și, prin ignorarea art. 435 din C. proc. civ., a preluat apărarea pârâtei, apărare ce nu are suport probator.

Având în vedere mențiunea din preambulul ordinului atacat, în sensul că a fost emis având în vedere hotărârea civilă nr. 102/29.03.2024, nu se poate concluziona că ordinul nu a fost dat pentru punerea în executare a acesteia, dat fiind faptul că, în realitate, printr-un simplu calcul matematic se poate observa că prin acest ordin nu a fost acordat doar VRS 605, ci și coeficientul 21 la care se raporta indemnizația de încadrare a unui inspector judiciar la 31.12.2023, conform sentinței menționate. Potrivit considerentelor acesteia, instanța a avut în vedere la admiterea acțiunii elementele componente aflate în structura indemnizațiilor fiecăruia dintre reclamanți și intervenienți prevăzute de art. 7 din Legea-cadru nr. 153/2017.

Instanța de fond nu a analizat susținerile recurentei și înscrisurile depuse la dosar, limitându-se la a analiza plafonarea sporurilor prevăzută de Legea nr. 153/2017, în contextul în care, prin sentința civilă nr. 102/29.03.2023, lămurită prin încheierea din 4.12.2023 s-a dispus că stabilirea salariului să fie realizată cu luare în considerare a elementelor componente, fără să fie afectate de apariția Legii nr. 153/2017, situație în care nu s-a realizat decât o încălcare a autorității de lucru judecat a sentinței civile menționate.

Deși a solicitat și argumentat că se impune ca pârâta să fie obligată să emită o nouă anexă prin care drepturile să-i fie stabilite începând cu 8.04.2019, cu respectarea dispozitivului sentinței nr. 102/29.03.2023, lămurită prin încheierea din 04.12.2023, a arătat recurenta că instanța a argumentat că a solicitat aceste drepturi începând cu 01.01.2018.

În concluzie, a solicitat recurenta admiterea recursului, casarea hotărârii și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte apreciază că, față de criticile de nelegalitate formulate de recurentă, în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât, potrivit acestuia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de recurs include toate neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, cu excepția celor menționate la punctele 1-4, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs, situație care nu se regăsește în speță.

Recurenta a invocat faptul că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., întrucât, la termenul din 3 aprilie 2024, fără a mai pune în discuție din oficiu excepția tardivității precizării, instanța de fond a luat în pronunțare cauza, dispunând amânarea pronunțării; în mod nelegal, cu încălcarea dispozițiilor art. 14 din C. proc. civ., instanța de fond a procedat la respingerea cererii precizatoare din 12 ianuarie 2024, ca fiind tardivă.

A mai susținut recurenta că, nerespectând principiul contradictorialității, instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția tardivității cererii precizatoare, a cererii de probatorii formulate de pârâtă și încuviințată potrivit încheierii din 3 aprilie 2024 și a procedat la soluționarea cauzei.

Având în vedere că precizarea a fost formulată tocmai la solicitarea instanței de fond, cu respectarea termenului stabilit, a apreciat recurenta că în mod nelegal s-a constatat că este tardivă, prin preluarea argumentelor pârâtei din cuprinsul întâmpinării depuse peste termenul stabilit de instanță.

În ceea ce privește excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată, instanța de control judiciar reține că a fost în mod corect admisă de instanța de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 204 alin. (1) din C. proc. civ.:

"(1) Reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi, sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat. În acest caz, instanța dispune amânarea pricinii și comunicarea cererii modificate pârâtului, în vederea formulării întâmpinării, care, sub sancțiunea decăderii, va fi depusă cu cel puțin 10 zile înaintea termenului fixat, urmând a fi cercetată de reclamant la dosarul cauzei."

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reține că primul termen de judecată la care reclamanta a fost legal citată, respectiv termenul până la care aceasta își putea modifica cererea de chemare în judecată este 12.12.2023; prin urmare, cererea adițională din 12.01.2024 a fost formulată tardiv.

A mai susținut recurenta că încheierea din 3 aprilie 2024 este nelegală, întrucât întâmpinarea pârâtei nu era înregistrată la instanță și nici nu fusese depusă la dosarul cauzei, așa cum rezultă din datele înscrise în dosarul electronic; astfel, încheierea menționată a fost încărcată la 03.04.2024, iar întâmpinarea la 09.04.2024, astfel că judecătorul fondului nu știa ce o să invoce pârâta în cuprinsul acesteia; totodată, instanța de fond a ținut cont de mențiunile inserate în cuprinsul întâmpinării depuse ulterior la dosar, referitoare la excepția tardivității modificării acțiunii.

În ceea ce privește aceste susțineri, instanța de control judiciar reține că sunt neîntemeiate, întrucât la dosarul Curții de Apel este atașată întâmpinarea transmisă de pârâta Inspecția Judiciară prin e-mail, la 2 aprilie 2024, fiind înregistrată la 3 aprilie 2024, ora 08:20, potrivit vizei Serviciului Registratură.

Recurenta a mai susținut că, nerespectând principiul contradictorialității, instanța de fond nu a pus în discuția părților excepția tardivității cererii precizatoare și cererea de probe formulate de pârâtă și încuviințată potrivit încheierii din 3 aprilie 2024, procedând la soluționarea cauzei.

În ceea ce privește termenul de judecată din 3 aprilie 2024, Înalta Curte reține că procedura de citare a fost legal îndeplinită, iar părțile au lipsit, context în care judecătorul fondului a lăsat cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte; întrucât părțile nu s-au prezentat nici la a doua strigare, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri și a rămas în pronunțare.

Înalta Curte apreciază că instanța de fond a procedat în mod legal, întrucât aceasta, în lipsa părților, cu procedura de citare legal îndeplinită, avea posibilitatea de a se pronunța asupra probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Împrejurarea că partea reclamantă nu a fost prezentă la termenul de judecată la care instanța s-a pronunțat asupra unor cereri și a reținut cauza spre soluționare nu se circumscrie dispozițiilor legale invocate, întrucât lipsa părților nu împiedică judecata cauzei, în condițiile în care cel puțin una dintre părți a cerut, în scris, judecata cauzei în lipsă (art. 223 din C. proc. civ.:

"(1) Lipsa părții legal citate nu poate împiedica judecarea cauzei, dacă legea nu dispune altfel.").

Totodată, se reține că s-a consemnat în încheierea de ședință de la termenul de judecată din 3 aprilie 2024 faptul că instanța de fond a rămas în pronunțare, având în vedere și mențiunile din întâmpinarea la cererea precizatoare-modificatoare și, pentru a da posibilitatea reclamantei să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea.

De asemenea, având în vedere faptul că judecata s-a desfășurat în lipsa ambelor părți legal citate, rezultă cu evidență că, la acel termen de judecată, instanța nu putea proceda la o cercetare judecătorească în condiții de oralitate, respectiv nu putea da cuvântul părților asupra aspectelor invocate de recurenta-reclamantă.

În consecință, nu se poate reține că instanța de fond a încălcat regulile de procedură, astfel că nu este incident motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Reclamanta a contestat sentința de fond și a formulat critici și din perspectiva art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că instanța a interpretat și a aplicat greșit cadrul normativ incident în speță raportat la situația de fapt stabilită.

Potrivit acestui motiv de recurs, încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situației de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum și prin încălcarea unor principii generale de drept. Altfel spus, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă, fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanța a dat o greșită interpretare a acesteia sau faptele au fost reținute greșit în raport de exigențele textului de lege.

Față de cele constatate, Înalta Curte reține că în cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a normelor legale incidente în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate.

Reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat obligarea pârâtei Inspecția Judiciară să completeze Anexa la Ordinul nr. 76/2 mai 2023 în sensul includerii în indemnizația brută lunară a tuturor elementelor componente aflate în structura indemnizației de inspector judiciar aferente lunii decembrie 2017, a sumei compensatorii prevăzute de art. 38 alin. (6) ind. l din Legea nr. 153/2017 (pentru păstrarea tuturor elementelor componente ale salariului avut la 31.12.2017 de inspectorii judiciari, conform hotărârii civile nr. 102/29.03.2023 executorie - spor pentru condiții vătămătoare în cuantum de 15%), începând cu data de 08 aprilie 2019, precum și dreptul câștigat la indemnizația de hrană prevăzută de art. 18 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, conform sentinței civile nr. 102/29.03.2023 a Tribunalului Giurgiu pronunțate în dosarul nr. x/2022, hotărâre definitivă prin neapelare.

Înalta Curte reține că Ordinul Inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. 76/2023 a fost emis pentru recalcularea indemnizațiilor de încadrare și a celorlalte drepturi aferente acesteia, începând cu data de 01.01.2018 și în continuare, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială în cuantum de 605,225 RON, fără a fi afectate de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

În acord cu judecătorul fondului, instanța de control judiciar apreciază că, chiar dacă, printre altele, ordinul contestat a avut în vedere și sentința civilă nr. 102/296.03.2023 pronunțată de Tribunalul Giurgiu în cauza nr. 140/122/2022 și elementele componentele existente în structura indemnizațiilor la acea dată, actul administrativ contestat nu a fost emis pentru punerea în executare a acestei sentințe civile, ci a fost emis pentru recalcularea indemnizațiilor de încadrare stabilite la nivelul Inspecției Judiciare, raportat la VRS, conform dispozitivului acestuia.

Cu privire la criticile referitoare la cuantumul și structura sporurilor, Înalta Curte reține că sunt incidente prevederile art. 25 și art. 38 din Legea nr. 153/2017 și ale art. 4 și 5 din Anexa V Cap. VIII la Lege.

Astfel, potrivit art. 25, care reglementează cu titlu de principiu general limitarea sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor și a altor drepturi, legiuitorul a prevăzut că:

"(1) Suma sporurilor, compensațiilor, adaosurilor, primelor, premiilor și indemnizațiilor, inclusiv cele pentru hrană și vacanță, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcție/salariilor de funcție, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deținut, gradațiilor și a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizațiilor de încadrare și a indemnizațiilor lunare, după caz".

Așadar, la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 era prevăzut în mod expres faptul că suma sporurilor care se cuvin personalului căruia i se adresează actul normativ nu poate depăși plafonul de 30% raportat la suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite.

Recurentei-reclamante îi sunt aplicabile prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, care trebuie coroborate cu dispozițiile art. 24 din actul normativ, potrivit cărora "Limita maximă a sporurilor, compensațiilor, indemnizațiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor și a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege și în anexele nr. 1 - VIII", dar și cu prevederile art. 4 și 5 din Anexa V, Cap. VII.

Astfel, potrivit art. 24 și 25 din Anexa V, cap. VIII:

"ART. 4 - (1) Pentru condiții de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizația de încadrare, corespunzător timpului lucrat. (2) Condițiile de acordare a sporului prevăzut la alin. (1) se aprobă de ordonatorul principal de credite în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit prezentei legi, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens. ART. 5 - Judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, tribunale, tribunalele specializate și judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanțe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraților, magistrații-asistenți de la Înalta Curte de Casație și Justiție, asistenții judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică și personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Național de Expertize Criminalistice și al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofițerii și agenții de poliție judiciară, precum și specialiștii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizația lunară de încadrare".

Astfel, din interpretarea coroborată a textelor de lege nu rezultă că suma sporurilor cuvenite ar fi de 45% (25%+15%+5%), în condițiile în care legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizație, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte.

Prin urmare, recurentei nu îi este recunoscut necondiționat dreptul la acordarea cumulată a celor 3 tipuri de sporuri în cuantumul lor maxim, cuantumul acestora urmând a fi determinat prin aplicarea unei duble condiționări: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în Anexa V (până la 25%, până la 15% și până la 5%); interdicția depășirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, de 30% din suma indemnizațiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite; pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase, acordarea acestuia este condiționată de aprobarea lui de ordonatorul principal de credite, în limita prevederilor din regulamentul elaborat potrivit legii, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autoritățile abilitate în acest sens.

Cu privire la acest aspect, se are în vedere Decizia nr. 3/2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă și s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 25 alin. (1) și art. 6 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, principiul nediscriminării nu poate fi invocat pentru acordarea sporurilor prevăzute de art. 4 și 5 din capitolul VIII anexa nr. V a Legii-cadru nr. 153/2017 la nivel maxim, dacă astfel s-ar depăși plafonul de 30% prevăzut de art. 25 din același act normativ."

Având în vedere că nu s-au conturat elemente de nelegalitate a sentinței de fond nici din această ultimă perspectivă reliefată, fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor legale incidente, argumentele expuse în calea de atac a recursului nefiind apte să determine casarea acesteia, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul exercitat în cauză, cu consecința menținerii sentinței de fond sub aspectele criticate.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2024 și a sentinței nr. 738 din 24 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva încheierii din data de 3 aprilie 2024 și a sentinței nr. 738 din 24 aprilie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 13 februarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.