ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4746/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Bihor, la data de 28.02.2019 și ulterior pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal (urmare regulatorului de competență) reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. și BB. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel Oradea și Tribunalul Bihor, reîncadrarea reclamanților și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015 și respectiv de 484,18 RON începând cu 01.12.2016.

Prin aceeași cerere reclamanții au mai solicitat și obligarea pârâților la plata, pentru fiecare lună, proporțional cu perioada lucrată de fiecare dintre reclamanți, a sumelor reprezentând diferența dintre drepturile salariale achitate și drepturile salariale ce li s-ar fi cuvenit prin raportare la VRS în cuantum de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 01.12.2015 și VRS în cuantum de 484,18 RON, începând cu 01.12.2015 până la recunoașterea dreptului, sume actualizate cu rata inflației la data plății efective, precum și obligarea pârâților la plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor salariale menționate, începând cu data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

1.2. Prin notele de ședință depuse la data de 4 iunie 2020, reclamanții au menționat că, ulterior înregistrării cererii pe rolul Tribunalului Bihor, prin Ordinul nr. 4988/C din 29 noiembrie 2019 emis de către Ministrul Justiției s-a dispus recalcularea indemnizației lunare brute de încadrare pentru judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate și curților de apel pentru perioada 01.12.2016-30.11.2019, prin raportare la o valoarea de referință sectorială de 484,18 RON, iar, față de emiterea acestui ordin, cererea a rămas în parte fără obiect, urmând să-și susțină primul capăt de cerere doar în ceea ce privește reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente, raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 01.12.2015 și respectiv de 484,18 RON pentru perioada 01.12.2015 - 01.12.2016.

Prin sentința civilă nr. 626 din data de 21 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Oradea și a admis excepția prescripției parțiale a acțiunii, invocată de Tribunalul Bihor pentru pretențiile anterioare 28.02.2016, respingând acțiunea ca fiind prescrisă pentru perioada respectivă.

Totodată, prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. și BB. în contradictoriu cu Tribunalul Bihor.

În acest sens, instanța de fond a obligat pârâtul Tribunalul Bihor la reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015, precum și la plata către fiecare reclamant, pentru fiecare lună, începând cu 28.02.2016, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care aceștia sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Împotriva sentinței menționate în punctul I.2. de mai sus, a formulat recurs Tribunalul Bihor, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii reclamanților, ca neîntemeiată.

În susținerea căii de atac promovate, făcând trimitere la conținutul sentinței civile nr. 1961/10.10.2017 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița, la Ordinele nr. 296/296/07.11.2017, nr. 75/15.03.2018 și nr. 76/15.03.2018 ale Președintelui Înaltei Curți de Casație și Justiție și la Ordinul Ministrului Justiției nr. 2066/C/24.05.2018, recurentul a învederat, în esență, că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că indemnizațiile reclamanților au fost corect stabilite potrivit prevederilor legale în vigoare.

Printr-un alt set de argumente recurentul a criticat și soluția dată solicitării reclamanților de acordare a diferențelor salariale indexate cu indicele de inflație, învederând recurentul că soluția instanței de fond a încalcat prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției, potrivit cărora plata sumelor aferente perioadei 9 aprilie 2015 — 30 iunie 2018 (sume raportate la valorile de referință de 421,36 RON și 463,5 RON) se va realiza eșalonat, pe o perioadă de 5 ani, iar procedura de efectuare a plății va fi stabilită prin ordin al ordonatorului principal, cu respectarea termenelor prevăzute de actul normativ.

În opinia recurentului, sumele cuvenite reclamanților trebuiau acordate eșalonat, după alocarea fondurilor necesare, fonduri care nu au fost alocate, neputându-se imputa neefectuarea plăților.

Totodată, recurentul a subliniat că art. 166 alin. (4) din Codul muncii prevede condiția caracterului nejustificat al întârzierii la plată, ce nu este îndeplinită în cazul de față, fiind, astfel, nefondată solicitarea de acordare a dobânzii legale.

Recurentul a făcut trimitere și la ordinul nr 4988/C/29.11.2019 al Ministrului Justiției, redând conținutul acestuia.

Legal citați, intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA. și BB. și intimații-pârâți Ministerul Justiției și Curtea de Apel Oradea nu au depus întâmpinări.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 494, art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 26 februarie 2021 s-a fixat termen de judecată la data de 19 octombrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate și de prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bihor este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că deși recurentul – pârât nu a indicat, în memoriul de recurs, cazul de casare căruia a înțeles să subsumeze criticile formulate, din structura argumentelor evocare rezultă că acestea vizează o eronată interpretare și aplicare a legii, ipoteze circumscrise motivului de recurs reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând, din perspectiva unui astfel de caz de casare, argumentele evocate prin calea de atac exercitată de pârâtul Tribunalul Bihor, Înalta Curte le apreciază, însă, drept nefondate.

Instanța de control judiciar observă că pârâtul a criticat soluția de obligare a sa la reîncadrarea intimaților - reclamanți și la recalcularea indemnizației de încadrare a acestora și a celorlalte drepturi aferente, precum și soluția de obligare a sa la plata către fiecare reclamant, pentru fiecare lună, începând cu 28.02.2016, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care aceștia sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

În esență, recurentul a susținut că, până la data de 01.12.2016, nu se poate avea în vedere o indemnizație de încadrare stabilită prin raportare la VRS majorată la 440,16 RON, întrucât dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 13/2008, care prevăd o majorare a VRS cu 8,5% nu se aplică și categoriei profesionale din care fac parte intimații-reclamanți.

Analizând aspectele referitoare la cuantumul VRS din perspectiva majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, Înalta Curte reține că, într-adevăr, această majorare a fost stabilită prin actul normativ pentru personalul auxiliar de specialitate, nu și pentru categoria judecătorilor, din care fac parte reclamanții, care beneficiau de o majorare de doar 4%. Însă, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări, nu se poate face abstracție de modificările legislative ulterioare, de hotărârile judecătorești pronunțate în spețe similare și de considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, din care rezultă că valoarea de referință sectorială este o constantă, care se înmulțește cu coeficienții de încadrare aplicabili fiecărei categorii (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate) și trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională justiție.

Se are în vedere că salarizarea personalului din sistemul bugetar a fost stabilită prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017), care a suferit o serie de modificări și completări până la abrogare.

După cum a reținut și prima instanță, prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, cu următoarele modificări și completări:

"1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins: (5^1) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții."

Așadar, prin acest act normativ s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiași autorități sau instituții.

Ulterior, prin art. 1 și 2 din Legea nr. 293/2015 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 83/2014, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizațiilor de încadrare inclusiv pentru familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție".

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare."

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și pentru modificarea și completarea unor acte normative, fiind introdus art. 3

1

prin care se prevede: "Prin excepție de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." Având în vedere diferențele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar, pentru persoane care își desfășurau activitatea în aceleași condiții, prin acest act normativ s-a stabilit obligația egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 astfel:

"La articolul 3^1, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1) - (1^4), cu următorul cuprins:

(1^1) Sintagma «fiecare funcție» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcțiile prevăzute în aceeași anexă, capitol, literă, număr și număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești."

Înalta Curte observă că prin acest act normativ a fost modificat principiul egalizării indemnizațiilor în raport de nivelul maxim existent, stipulându-se că acest nivel se va stabili fără a se ține seama de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătorești.

Prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016, fiind sesizată cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1^2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale.

În soluționarea prezentei cauze prezintă relevanță considerentele 25-32 din Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, prin care forul constituțional a reținut că hotărârile judecătorești prin care s-a recunoscut majorarea indemnizației de încadrare a magistraților reclamanți în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situații de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituțională a stabilit că efectul constatării neconstituționalității art. 3

1

alin. (1)

2

din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești (considerentul 32).

Prin urmare, instanța de control constituțional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispozițiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituțional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătorești individuale întregii categorii profesionale și familii ocupaționale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităților constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

În speță, intimații-reclamanți au indicat și au depus la dosar, în susținerea acțiunii, hotărâri judecătorești definitive prin care s-a recunoscut, la nivelul familiei ocupaționale "Justiție", aplicarea pentru magistrații procurori și judecători a unei valori de referință sectoriale majorate cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008.

Așadar, în cauză s-a dovedit că la nivelul familiei ocupaționale au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015, prin includerea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, respectiv de 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2015, prin majorarea cu 10% a VRS conform Legii nr. 293/2015, iar de aceste majorări beneficiază și magistrații judecători și procurori.

Aplicarea unitară și generală a dispozițiilor legale incidente în materia salarizării reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităților din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor și la edictarea art. 1 alin. (5

1

) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit obligația egalizării indemnizațiilor pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorități/instituții, dispoziții care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică și familiei ocupaționale "Justiție". În același sens trebuie avute în vedere și dispozițiile O.U.G. nr. 20/2016.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat considerentul Deciziei Curții Constituționale nr. 749/2016, potrivit căruia "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În concluzie, nu prezintă relevanță împrejurarea că prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2008 nu privesc categoria magistraților, ci a personalului auxiliar de specialitate, câtă vreme valoarea de referință sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că este legală soluția instanței de fond, prin care s-a reținut că intimații-reclamanți au dreptul la stabilirea drepturilor salariale în raport de majorarea de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, care se reflectă în cuantumul valorii de referință sectoriale, determinând reîncadrarea intimaților - reclamanți și recalcularea indemnizației acestora de încadrare și a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referință sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu data de 01.12.2015 (în urma majorării cu 10%, prevăzută de Legea nr. 293/2015).

Cât privește criticile aduse de recurent soluției de obligare a sa la plata diferențelor salariale și a accesoriilor, Înalta Curte reține că instanța de fond a dispus plata acestora de către recurent fără a statua cu privire la modalitatea efectivă de plată, care reprezintă o problemă de punere în executare a hotărârii judecătorești. Efectele produse de O.G. nr. 3/2019 sau orice alt act normativ care stabilește modalitatea de plată a drepturilor salariale restante nu reprezintă o chestiune cu care este învestită instanța de contencios administrativ în litigiul de față, în care se analizează doar existența obligației de plată și a debitorului acesteia, urmând ca aspectele legate de achitarea sumelor să facă obiectul fazei execuționale.

Din perspectiva criticilor ce vizează chestiunea dobânzii legale penalizatoare, instanța de control judiciar reține că, prin Decizia nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curți de Casație si Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, s-a reținut că plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie, astfel, principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1535 alin. (1) din C. civ. din 2009. Cum, în cauză, se impune repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți urmare neachitării drepturilor salariale prin raportare la valorile de referință sectorială antereferite, Înalta Curte apreciază nefondate și criticile aduse de recurent soluției instanței de fond de acordare a dobânzii legale penalizatoare.

În ceea ce privește aspectele evocate prin cererea de recurs ce fac trimitere la prevederile Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, instanța de control judiciar observă că, prin intermediul acestora, nu au fost formulate critici concrete care să vizeze considerentele hotărârii primei instanțe (recurentul limitându-se doar la o expunere a conținutului celor 3 alineate ale art. 1 al unui astfel de ordin), astfel că acestea nu pot fi valorificate în prezenta cale de atac.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bihor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Tribunalul Bihor împotriva sentinței civile nr. 626 din data de 21 iulie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19 octombrie 2022.