ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2184/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, la data de 07.10.2021 sub dosar nr. x/2021, reclamanții A., B. și C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Procuror General, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție prin Procurorul General, la emiterea a câte unui nou ordin de încadrare a reclamanților, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită: 1. luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.10.2015 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017; 2. prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 04.08.2020 și în continuare. În susținerea acțiunii s-a arătat că reclamanții sunt procurori de execuție la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, la data formulării cererii de chemare în judecată fiind încadrați prin Ordine cu salarii de încadrare la a căror stabilire nu s-a ținut seama de coeficientul de multiplicare 19,000 și de valoarea de referință sectorială (VRS) de 605,225 RON, ambele fiind luate în considerare cu valori inferioare. Cu toate acestea, toți reclamanții au obținut în justiție, printr-o serie de hotărâri judecătorești date în materie civilă - definitive și executorii și chiar irevocabile, dreptul de a beneficia de drepturi salariale în conformitate cu petitul prezentei cereri, sub ambele aspecte. Astfel, reclamanții au obținut în justiție dreptul de a li se achita de către Ministerul Public sumele reprezentând diferențele între salariile de încadrare, așa cum sunt ele și acum stabilite și cele de care ar fi trebuit să beneficieze prin calculul corect prin aplicarea coeficientului 19,000 și a VRS-ului 605,225; lună de lună această creanță devine certă, exigibilă și executorie în lipsa corelării salariilor de încadrare cu realitatea juridică, existând o discrepanță între actul administrativ de încadrare și drepturile efectiv câștigate în justiție.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința nr. 4/2022 din 10 ianuarie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: - a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea și a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, invocată prin întâmpinare; - a respins cererea formulată în contradictoriu cu acești pârâți ca fiind îndreptată împotriva unor persoane fără calitate procesuale pasivă; - a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește coeficientul de multiplicare 19,000, anterior datei de 31.01.2017, dată avută în vedere de sentința nr. 1235/2020 a Tribunalului Alba; - a admis în parte cererea formulată de către reclamanții A., B. și C., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Procuror General; - a obligat pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Procurorul General, să emită un nou ordin de încadrare, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită luând în considerare coeficientul de multiplicare 19,000, începând cu 31.01.2017 și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017, și prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225, începând cu data de 04.08.2020, și în continuare, inclusiv după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Procuror General, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, în rejudecare: - admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 07.10.2018 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă; - admiterea excepției rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON; - respingerea acțiunii ca neîntemeiată. În motivarea recursului declarat se arată, în esență, că motivarea instanței de fond este nelegală și netemeinică și nu ține cont de normele legale aplicabile speței, prezentând următoarele argumente: - instanta de fond a interpretat și aplicat în mod greșit prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, deoarece, contrar celor reținute, refuzul exprimat prin Adresele nr. x/2021 (sn. 1515-1517/C/2243) din 18.08.2021 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este justificat; - au fost interpretate și aplicate în mod greșit dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 2, art. 3 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, precum și pct. 13 - 14 de la lit. A) din anexa la această ordonanță, art. 1 alin. (1), art. 12 alin. (1) și (3) și art. 30 alin. (1) și (5) din Legea nr. 330/2009, art. 10 alin. (1) și (2) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 2 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (1) și art. 3 1 alin. (1 1 ) - (1 4 ) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017, art. 12 și art. 38 din Legea nr. 153/2017, ale Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016, ale Deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 și nr. 36/2018, precum și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin raportare la sentințele civile nr. 1235/2020 din 29.07.2020 și nr. 2016/2020 din 24.11.2020, ale Tribunalului Alba; - pârâtul, în baza art. 247 alin. (1) C. proc. civ. și art. 706 C. proc. civ., reiterează excepția prescripției dreptului de a obține executarea sentinței civile nr. 66 din 23.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2008, arătând că prin această sentință, definitivă și executorie, deci susceptibilă de a fi pusă în executare începând cu data pronunțării, au fost acordate reclamanților A. ș.a. diferențe de drepturi salariale; creditorul A. nu a solicitat, înăuntrul termenului de prescripție prevăzut de art. 706 alin. (1) C. proc. civ., stabilirea indemnizației de încadrare în raport de drepturile acordate prin respectiva sentință, iar, după expirarea termenului anterior menționat, reclamantul a solicitat punerea în executare a sentinței prin emiterea unui ordin de salarizare. În acest context, în opinia recurentului, termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a început să curgă de la 23.10.2008 și s-a împlinit la 23.10.2011. Arată recurentul că nu pot fi reținute argumente referitoare la suspendarea sau întreruperea prescripției în temeiul O.U.G. nr. 71/2009, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acest act normativ și-a încetat efectele în cursul anului 2016, iar prezenta cerere de chemare în judecată a fost formulată la 07.10.2021. - întrucât reclamanții au solicitat recalcularea indemnizațiilor de încadrare și plata drepturilor aferente începând cu anul 2008 (reclamantul A.) și respectiv 01.10.2015 (ceilalți reclamanți), iar acțiunea a fost înregistrată la instanță la 07.10.2021, în raport de dispozițiile art. 171 și art. 268 alin. (1) lit. c) din Codul muncii și ale art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 și art. 2517 C. civ., în speță a operat prescripția dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 07.10.2018: - recurentul-pârât, în temeiul art. 247 alin. (1) C. proc. civ. și art. 194 lit. c) C. proc. civ., invocă excepția rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, excepție de fond, absolută și peremptorie. În susținerea acestei excepții, recurentul arată că, conform art. 1 din Ordinul nr. 2295 din 07.12.2021 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu 01.08.2016, procurorii din cadrul acestui parchet, al parchetelor de pe lângă curțile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale și parchetelor de pe lângă judecătorii, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor, precum și specialiștii din cadrul Ministerului Public se salarizează având în vedere valoarea de referință sectorială de 605,225 RON, în condițiile acestui ordin. Totodată, începând cu 01.01.2018, drepturile salariale se stabilesc potrivit art. 1 din același ordin, în măsura în care nu devin incidente prevederile art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu modificările și completările ulterioare. - Sentințele civile nr. 1235/2020 din 29.07.2020 și nr. 2016/2020 din 24.11.2020, ale Tribunalului Alba, precum și sentința civilă nr. 66 din 23.10.2008 a Curții de Apel Oradea, au fost pronunțate în litigii de muncă și nu instituie în sarcina Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție obligația de a emite ordine de salarizare; - în conformitate cu art. 70 alin. (4) din Legea nr. 304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(4) Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este ordonator principal de credite", astfel că în speță sunt aplicabile, mutatis mutandis, considerentele Deciziei nr. 13 din 13.06.2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, publicată în M.Of. nr. 763 din 29.09.2016; - în conformitate cu această decizie, precum și din economia dispozițiilor art. 4 alin. (2) și (3) și art. 71 din Legea nr. 500/2002, ale art. 14, art. 22 alin. (1), art. 29 alin. (3) și art. 47 alin. (6) din actul normativ anterior invocat, ale art. 1 din O.G. nr. 22/2002, rezultă, în esență, că: - redistribuirea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite se poate face doar dacă este prevăzută de lege; - ordonatorul principal de credite poate utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate. În acest context, arată recurentul, în mod greșit ordonatorul principal de credite a fost obligat la emiterea ordinului de salarizare. - executarea sentințelor civile nr. 1235/2020 din 29.07.2020 și nr. 2016/2020 din 24.11.2020 ale Tribunalului Alba (prin care au fost acordate drepturi salariale), altfel decât în condițiile art. 39 din O.U.G. nr. 114/2018, este nelegală, hotărârile prin care se soluționează cererile formulate în baza art. 281 1 alin. (1) vechiul C. proc. civ. (art. 443 alin. (1) noul C. proc. civ.) nefiind constitutive de drepturi. Subliniază recurentul că, în procedura reglementată de art. 281 1 vechiul C. proc. civ. (art. 443 noul C. proc. civ.) sunt permise doar lămurirea înțelesului dispozitivului și înlăturarea dispozițiilor potrivnice, nu și lămurirea considerentelor hotărârii sau modificarea soluției pronunțate de instanță, prin adăugarea unor dispoziții suplimentare care nu au constituit obiect al cererii deduse judecății sau care au legătură cu etapa ulterioară soluționării cauzei. Așa fiind, încheierea din 29.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2008, nu constituie titlu executoriu. - în conformitate cu prevederile art. 79 1 alin. (1) și art. 80 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism și Direcția Națională Anticorupție funcționează în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; asimilarea salarizării procurorilor care își desfășoară activitatea în cadrul celor două Direcții cu cea a procurorilor din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a făcut în urma obținerii de către primii a unei trepte ierarhice superioare și a unui grad profesional superior, prin interviul susținut în vederea numirii în structurile respective și, în consecință, salarizarea procurorilor din D.I.I.C.O.T. și D.N.A. are la bază nivelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; procurorii din celelalte parchete, chiar dacă participă la ședințele de judecată în cauzele instrumentate de D.I.I.C.O.T. și D.N.A., nu efectuează și urmărirea penală, cu caracteristicile și dificultățile specifice cauzelor de crimă organizată și terorism, respectiv de combatere a corupției, iar, în aceste condiții, argumentul invocat de prima instanță, în sensul că salarizarea procurorilor din cadrul celor două Direcții are la bază doar criteriul apartenenței la un domeniu restrâns în realizarea justiției, respectiv specificul infracțiunilor, este nefondat; - în raport de dispozițiile art. 36 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., procurorii care funcționează în cadrul parchetelor de pe lângă judecătorii nu participă la judecarea cauzelor privind infracțiunile la care se referă textul de lege, astfel că acestora nu li se poate acorda coeficientul de multiplicare 19; - raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, instanța de fond trebuia să țină cont de dispozițiile Deciziilor nr. 818 - 821 din 03.07.2008 ale Curții Constituționale, publicate în M. Of. nr. 537 din 16.07.2008; - începând cu 01.01.2010, legiuitorul a instituit un nou sistem de salarizare, care a înlocuit reglementările anterioare; - din analiza dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 330/2009 și art. 5 alin. (1) din Anexa VI a aceluiași act normativ, rezultă că noile indemnizații de încadrare din sistemul justiției nu puteau fi decât cele prevăzute în Legea nr. 330/2009, iar la acestea nu puteau fi adăugate decât sporurile, majorările și adaosurile acordate prin aceeași lege; - principiile avute în vedere la elaborarea Legii nr. 330/2009 au fost menținute și în Legea nr. 284/2010, în vigoare de la 01.01.2011 (conform art. 1 alin. (2) și art. 33 alin. (1) din acest act normativ), apoi în Legea nr. 153/2017 (conform art. 1 alin. (3), și, prin urmare, dreptul acordat de prima instanță nu se regăsește printre cele prevăzute de actele normative incidente în materia salarizării magistraților în perioada 01.01.2010 la zi. Cu atât mai mult, respectivul drept nu poate fi acordat după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017; - din coroborarea dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017 cu cele ale art. 8 alin. (1) din Anexa V a aceluiași act normativ, rezultă că, începând cu 01.01.2018, a fost stabilit un nivel maxim al indemnizației de încadrare pe grade profesionale, care nu poate fi depășit. Calculul drepturilor salariale ale procurorilor prin raportare la valori de referință sectoriale și la coeficienți de multiplicare a fost realizabil doar până la 31.12.2017. Începând cu 01.01.2018, coeficientul de multiplicare și valoarea de referință sectorială (elemente ale calculului drepturilor salariale) se regăsesc doar în componența drepturilor salariale care nu au ajuns la nivelul maxim aferent anului 2022. În caz contrar, se acordă drepturile salariale prevăzute de lege pentru anul 2022, corespunzătoare gradului profesional deținut, fără existența unui calcul care să aibă la bază cele două elemente. În speță, întrucât legea de salarizare în vigoare a stabilit un nivel maxim pe grade profesionale, care nu poate fi depășit, începând cu 01.01.2018 s-a avut în vedere nivelul maxim al indemnizației de încadrare aferente anului 2022, corespunzătoare gradului profesional deținut. - promovarea judecătorilor și procurorilor, precum și a personalului asimilat acestora se realizează în conformitate cu dispozițiile art. 43 și urm. din Legea nr. 303/2004 și la pct. 1 și 2 ale notei de la lit. B) din cap. I al Anexei V a Legii nr. 153/2017 se precizează că prin "vechime în funcție", în sensul prezentului capitol, se înțelege vechimea în funcția de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiție, iar promovarea procurorilor, a personalului asimilat acestora și a magistraților-asistenți se face doar prin examen sau concurs, în condițiile Legii nr. 303/2004; - reclamanții nu dețin gradul profesional corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că în mod greșit instanța de fond a dispus recalcularea indemnizațiilor de încadrare ale reclamanților prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional corespunzător Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; - recurentul-pârât invocă dispozițiile art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, și ale art. 3 1 alin. (1 3 ) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin art. I alin. (2) din O.U.G. nr. 43/2016, arătând că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și dreptul acordat de prima instanță. - recurentul invocă și considerentele Deciziei nr. 289 din 07.06.2005, publicată în M. Of. nr. 586 din 07.07.2005, prin care Curtea Constituțională a reținut că "legiuitorul este în drept să modifice sistemul de salarizare existent ori să îl înlocuiască cu altul nou, considerat mai adecvat pentru atingerea scopului urmărit, ținând seama și de resursele financiare disponibile în diferite perioade de timp", precum și jurisprudență CEDO, arătând că toate aceste statuări ale Curții Constituționale și ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt aplicabile, mutatis mutandis, și în prezenta cauză. Pentru argumentele expuse, solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și: - admiterea excepției prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile anterioare datei de 07.10.2018 și respingerea acțiunii pentru această perioadă, ca prescrisă; - admiterea excepției rămânerii fără obiect a capătului de cerere privind recalcularea indemnizațiilor de încadrare prin raportare la valoarea de referință sectorială de 605,225 RON; - respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză Intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor și intimații-reclamanți A., B. și C. nu au depus întâmpinări/concluzii scrise în combaterea motivelor de recurs. II. Soluția instanței de recurs 1. Argumente de fapt și de drept relevante Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este nefondat, având în vedere următoarele considerente: Reclamanții A., B. și C. au învestit instanța de contencios administartiv cu o cerere, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Procuror General, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, prin care au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Procurorul General, la emiterea unor noi ordine de încadrare a reclamanților, în care indemnizația de încadrare să fie stabilită luând în considerare coeficientul de multiplicare 19.000, conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu 01.10.2015 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017 și prin raportare la valoare de referință sectorială de 605,225 RON, începând cu data de 04.08.2020 și în continuare. Astfel, reclamanții au solicitat pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție emiterea unor noi ordine de salarizare, refuzul exprimat de pârât prin Adresele nr. x/2021 (sn. 1515-1517/C/2243) din 18.08.2021, fiind considerat nejustificat de reclamanți. Acțiunea formulată de reclamanți a fost apreciată ca întemeiată în parte, refuzul pârâtului de emitere a noilor ordine de salarizare fiind considerat de prima instanță ca nejustificat. Recurentul-pârât a formulat critici de nelegalitate, susținând, în esență, că prima instanță a interpretat și aplicat în mod greșit dispozitiile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1), art. 2, art. 3 alin. (1) și art. 11 alin. (1) din O.U.G. nr. 27/2006, precum și pct. 13 - 14 de la lit. A) din anexa la această ordonanță, art. 1 alin. (1), art. 12 alin. (1) și (3) și art. 30 alin. (1) și (5) din Legea nr. 330/2009, art. 10 alin. (1) și (2) și art. 11 alin. (1) din Legea nr. 284/2010, art. 1 alin. (1) și (2) și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 285/2010, art. 2 și art. 4 alin. (2) din Legea nr. 283/2011, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 19/2012, art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, art. 1 alin. (5 1 ) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 alin. (1) și art. 3 1 alin. (1 1 )-(1 4 ) din O.U.G. nr. 57/2015, art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 9/2017, art. 12 și art. 38 din Legea nr. 153/2017, ale Legii nr. 71/2015, ale O.U.G. nr. 20/2016, ale Deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 23/2016 și nr. 36/2018, precum și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin raportare la sentințele civile nr. 1235/2020 din 29.07.2020 și nr. 2016/2020 din 24.11.2020, ale Tribunalului Alba, care au fost pronunțate în litigii de muncă și nu instituie în sarcina Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție obligația de a emite ordine de salarizare; redistribuirea creditelor bugetare de către ordonatorul principal de credite se poate face doar dacă este prevăzută de lege, iar acesta poate utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor și destinațiilor aprobate; drepturile pretinse de reclamanți nu se regăsesc printre cele prevăzute de actele normative incidente în cauză în materia salarizării magistraților în perioada 01.01.2010 la zi; respectivele drepturi nu pot fi acordate după intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017; reclamanții nu dețin gradul profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și astfel indemnizația de încadrare a acestora nu poate fi calculată prin raportare la coeficientul de multiplicare 19, aferent gradului profesional al unui procuror cu un grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizațiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea și drepturile pretinse de reclamanți, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar și să le răspundă prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora. 1.1. În ceea ce privește critica referitoare la soluționarea greșită a excepției prescripției dreptului material la acțiune, Înalta Curte apreciază că, în raport cu obiectul acțiunii, instanța de fond a reținut în mod corect faptul că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la emiterea unor noi ordine de salarizare conform drepturilor salariale deja stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentințele invocate. Astfel, prin sentința civilă nr. 1235/2020 din 29.07.2020, pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. x/2020, nedefinitivă, dar executorie, pârâții au fost obligați în contradictoriu cu toți reclamanții din prezenta cauză la recalcularea indemnizației de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016, începând cu data de 31.01.2017 și în continuare, și după intrarea în vigoare a Legii cadru de salarizare nr. 153/2017, luând în considerare coeficientul de multiplicare 19.000 (diferențe de drepturi salariale în raport de indemnizațiile procurorilor DNA și DIICOT- O.U.G. nr. 27/2016). În mod corect a reținut instanța de fond că, din moment ce prin sentința civilă nr. 1235/2020 din 29.07.2020 drepturile salariale au fost acordate începând cu data de 31.01.2017, doar de la această dată poate fi obligat pârâtul la emiterea unui nou ordin. S-a mai reținut în considerentele sentinței recurate că, dacă s-ar trece de termenul stabilit de instanța civilă, instanța constată că prezenta cerere a fost formulată la data de 07.10.2021, astfel că termenul de prescripție de 3 ani ar începe să curgă de la data de 07.10.2018, dar acest aspect contrar susținerilor pârâtului nu poate fi reținut, obiectul litigiului fiind refuz nejustificat. În acest context, în mod corect instanța de fond a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește coeficientul de multiplicare 19,000, anterior datei de 31.01.2017, dată avută în vedere de sentința nr. 1235/2020 a Tribunalului Alba. În ceea ce privește prevalarea de sentința civilă nr. 66/2008 din 23.10.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, secția civilă mixtă, în dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 343/2010-R din 18.02.2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, precum și de încheierea din 29.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă, în dosarul nr. x/2008.l., definitivă prin decizia civilă nr. 116/2020-R din 29.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, prin care s-a dispus lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 66 în sensul că drepturile salariale stabilite prin aceste hotărâri judecătorești au fost și rămân incluse în indemnizațiile brute de încadrare și după intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 330/2009, instanța de fond a reținut în mod corect că termenul de prescripție a dreptului de a obține executarea silită a început să curgă de la data de 18.02.2010, când a rămas definitivă sentința civilă nr. 66/2008 din 23.10.2008. S-a reținut în considerentele sentinței recurate că nu poate fi reținută ca moment de început al curgerii termenului de prescripție data rămânerii definitive a încheierii prin care s-a lămurit titlul executoriu, din moment ce potrivit art. 443 C. proc. civ., în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori dacă acesta cuprinde dispoziții contradictorii, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice. Reglementarea urmărește să înlăture posibile interpretări sau mențiuni din cuprinsul hotărârilor judecătorești care ar ridica dificultăți de punere în executare, garantând astfel o executare în limitele avute în vedere de lege, dar termenul de prescripție începe sa curgă de la rămânerea definitivă a titlului executoriu. Pentru aceste considerente, instanța a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în ceea ce privește coeficientul de multiplicare 19,000, anterior datei de 31.01.2017, dată avută în vedere de sentința nr. 1235/2020 a Tribunalului Alba, și a respins cererea anterior acestei date ca fiind prescrisă. Astfel, prin titlurile executorii exhibate de intimații-reclamanți s-au stabilit și datele de la care sunt îndreptățiți la recalcularea indemnizației de încadrare și la plata drepturilor aferente, cu luarea în considerare a coeficientului de multiplicare 19,000 și a valorii de referință sectorială de 605,225 RON. Prin urmare, recurentul-pârât nu mai poate repune în discuție excepția prescripției dreptului material la acțiune, coordonatele dreptului material ce se impune a fi recunoscut prin emiterea ordinelor de către ordonatorul principal de credite fiind cele statuate în cuprinsul hotărârilor judecătorești invocate. Instanța de control judiciar constată, astfel, că nu pot fi primite agumentele expuse de recurentul-pârât în susținerea greșitei soluționări a excepțiilor invocate de acesta în fața primei instanțe, care de altfel sunt similare cu cele formulate prin întâmpinarea din dosarul de fond. 1.2. Pe fondul recursului, instanța de control judiciar constată că în mod judicios a reținut prima instanță caracterul nejustificat al refuzului pârâtului de a emite noi ordine de salarizare pentru reclamanți. Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, din analizarea legislației în materia salarizării pentru perioada 2010-2017 (inclusiv O.U.G. nr. 27/2006, care stabilea la art. 11 alin. (1) că: "Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și cei din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sunt salarizați potrivit nr. crt. 6-13 de la lit. A) din anexă, în raport cu funcțiile pe care le dețin sau cu care sunt asimilați potrivit legii (...)", iar la art. 40: "(...) Conform pct. 13 de la lit. A) din anexa "Coeficienții de multiplicare", funcției de "procuror" din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție îi corespunde coeficientul de multiplicare 19,00"; Legea nr. 330/2009, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, Legea nr. 83/2011, O.U.G. nr. 19/2012, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 9/2017), rezultă că în acest interval de timp nu s-au aplicat nici coeficienții de ierarhizare prevăzuți de Legea nr. 330/2009 și nici valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010. Această situație privind modalitatea de calcul a indemnizației pentru judecători și procurori s-a păstrat și după data de 01.07.2017, data intrării în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, care a abrogat Legea-cadru nr. 284/2010. Potrivit art. 38 din acest act normativ: "(1)Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017. (2) Începând cu data de 1 iulie 2017: a) se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcție/salariilor de funcție și indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor, primelor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizația brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeași funcție și își desfășoară activitatea în aceleași condiții." De asemenea, art. 38 alin. (3) din Legea nr. 153/2017, prevede și în anul 2018 și 2019 păstrarea acestor drepturi, cărora li se aplică o anumită majorare. Înalta Curte constată că, raportându-se la familia ocupațională "Justiție" stabilită de Anexa VI a Legii - cadru nr. 284/2010 și la ordonatorii principali de credite indicați în normele juridice respective, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situația de fapt și dispozițiile legale incidente. În legătură cu actele normative incidente în cauză, Înalta Curte reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, în anul 2015, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menține la același nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții și nu se aplică valoarea de referință și coeficienții de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuți în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare. De asemenea, potrivit alin. (2) al art. 1 din același act normativ, în anul 2015, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare se menține la același nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Conform art. 1 alin. (5) din O.U.G. nr. 83/2014, prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), în anul 2015 personalul din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială beneficiază de drepturile salariale stabilite conform prevederilor O.U.G. nr. 70/2014 privind salarizarea personalului din cadrul sistemului public sanitar și sistemului public de asistență socială în anul 2015. La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, iar prin această lege s-a introdus alin. (5 1 ) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, cu următorul cuprins: "(5 1 ) Prin excepție de la prevederile alin. (1) și (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului și din celelalte instituții și autorități publice, salarizat la același nivel, precum și personalul din cadrul Consiliului Concurenței și al Curții de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituții, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții." În mod corect a reținut instanța de fond că actul normativ mai sus menționat a fost reglementat astfel cu scopul de a elimina anomaliile legate de aplicarea dispozițiilor legilor de salarizare, care au determinat în domeniul justiției diferențe de salarizare între persoane care desfășoară aceeași activitate, printre care și cea care rezultă din aplicarea creșterilor salariale în funcție de valoarea de referința sectorială sau de coeficientul de multiplicare. De asemenea, tot în cuprinsul aceluiași act normativ se prevede că: «

La articolul 5, după alin. (1) se introduc două noi alineate, alin. (1 1 ) și (1 2 ), cu următorul cuprins: "(1 1 ) Prin nivel de salarizare în plată pentru funcțiile similare se înțelege același cuantum al salariului de bază cu cel al salariaților având aceeași funcție, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum și sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplinește aceleași condiții de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime și își desfășoară activitatea în aceleași condiții, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării. (1 2 ) Prevederile alin. (1 1 ) se aplică și pentru calculul indemnizației de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcții publice și de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activității corespunzătoare funcției." Din interpretarea sistematică și teleologică a normelor de drept menționate rezultă că personalul din instituții și autorități publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu alte persoane având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Cu alte cuvinte, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 se consfințește principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remunerație egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Așadar, egalizarea remunerațiilor trebuia efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menționat, adică de la data de 9 aprilie 2015. Concluzia instanței de fond este în sensul interpretării pe care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a realizat-o prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, respectiv că: "(…) Nivelul de salarizare determinat prin aplicarea art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, este cel ce interesează în aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5^1) din aceeași ordonanță de urgență, astfel încât personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație va fi salarizat la nivelul maxim dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Prin urmare, în acest caz, nu va funcționa regula menținerii în anul 2015 a aceluiași nivel de salarizare din 2014 (salariul de bază și sporuri) pentru personalul din cadrul autorităților și instituțiilor publice salarizate la un nivel inferior în comparație cu salariile de bază și sporurile stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții cu cel care beneficiază de un nivel de salarizare superior, urmând ca și acesta să fie salarizat la nivelul maxim, prin urmare, să beneficieze de o creștere salarială, prin derogare de la art. 1 alin. (1) și (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare." Totodată, soluția primei instanțe nu contrazice nici aplicarea Deciziei nr. 794/15.12.2016 a Curții Constuționale a României, care vine să sublinieze principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare. Această decizie consacră soluția adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susțină aplicarea legii menționate în forma intrată în vigoare la data de 9 aprilie 2015. Instanța de contencios constituțional nu a făcut decât să elimine disparitățile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizațiilor. Așa fiind, decizia CCR nr. 794/15.12.2016 a confirmat principiul egalității în fața legii a tuturor categoriilor de salariați, inclusiv a magistraților, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătorești obținute anterior și incluse în baza de salarizare. Prin urmare, chestiunile stabilite de forul constituțional sunt chestiuni de principiu care stabilesc un echilibru firesc în raporturile de muncă dintre salariați și angajatori care au calitatea de instituții publice, plecând de la premisele egalității, nediscriminării și transparenței în acordarea remunerației celor care lucrează în condiții similare având aceeași funcție/grad/treaptă și gradație. Or, aceste aspecte au fost statuate prin Legea nr. 71/2015, Curtea Constituțională reținând în cuprinsul paragrafului 21 că soluția legislativă a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015. Astfel, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a art. 3 1 alin. (1 2 ) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fondurilor publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare și s-a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale. În cuprinsul deciziei s-a menționat că: "Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 1 alin. (1 2 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, Curtea reține că, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați în aceeași funcție, grad/treaptă,gradație, vechime în funcție sau în specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim." Instanța de contencios constituțional a statuat că efectul neconstituționalității art. 3 1 alin. (1 2 ) din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizația de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. În consecință, personalul care lucrează în aceleași condiții, trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației aflate în plată, indiferent de instituție sau autoritate publică. Nu în ultimul rând, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: "În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare". Așadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările și completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările și completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 și O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază și al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiași instituții sau autorități publice pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă își desfășoară activitatea în aceleași condiții, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituția publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate și celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcție/grad/treaptă și gradație, atunci când titularii își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Mai mult, în cauza de față nu s-a pus problema aplicării numai a Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, a Deciziei nr. 23 din 26.09.2016 și a Deciziei nr. 36 din 4 iunie 2018, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în procedura dezlegării unor chestiuni de drept și obligatorii pentru instanțe potrivit art. 521 alin. (3) C. proc. civ., astfel cum s-a reținut mai sus, ci și de interpretarea sistematică și coroborată a unor dispoziții legale, asstfel cum au fost anterior referite, începând cu data de 09.04.2015, când a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015, pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care s-a introdus alin. (5 1 ) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 și continuând cu Legea nr. 153/2017. Pe cale de consecință, în măsura în care, în cadrul familiei ocupaționale Justiție existau la data intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009, procurori care dețineau aceeași funcție cu a reclamanților și îndeplineau aceleași condiții de vechime cu a acestora și care beneficiau de o indemnizație de încadrare stabilită prin raportare la un coeficient de multiplicare 19,000, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare, indemnizația de încadrare pentru reclamanți trebuie să fie stabilită la nivelul maxim aflat în plată. Or, hotărârile judecătorești prin care s-a stabilit calculul indemnizației raportat la coeficientul de multiplicare 19,000 vizează aplicabilitatea aceluiași criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, cu aplicabilitate generală, astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în Decizia nr. 36/2018, precum și prin Decizia nr. 7/2019, adoptată în recurs în interesul legii (pct. 71), anterior amintite. Raportat la valoarea de referință sectorială, instanța de fond a constatat în mod corect că la nivelul familiei ocupaționale Justiție există la acest moment personal care este salarizat corespunzător unei valori de referință sectorială mai mare. Prin Decizia nr. 794/2016 a Curții Constituționale, care a statuat că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare trebuie să se stabilească prin raportare la întreaga categorie profesională, respectiv familie ocupațională, indiferent de instituție sau autoritate publică, ținând cont de hotărârile judecătorești menționate mai sus, precum și de valoarea de referință sectorială aplicată la nivelul instanțelor judecătorești, rezultă că valoarea de referință sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupațională Justiție. Acest nivel maxim urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. În considerentele sentinței recurate s-a mai reținut că, așa cum a stabilit Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 36 din 4 iunie 2018, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (5 1 ) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările și completările ulterioare, soluția egalizării indemnizațiilor la nivel maxim are în vedere și majorările și indexările recunoscute prin hotărâri judecătorești unor magistrați sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare. Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a observat că toate considerentele expuse de Curtea Constituțională nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016 se verifică și în privința textelor de lege menționate anterior. În mod corect a reținut instanța de fond că hotărârea judecătorească prin care s-a recunoscut majorarea valorii de referință sectorială, care prin definiție vizează aplicabilitatea aceluiași criteriu de salarizare unui întreg sector de activitate, nu vizează situații de fapt particulare, ci aplicarea unor prevederi legale cuprinse în acte normative, care au aplicabilitate generală, astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în decizia mai sus menționată. Astfel, în cauză, în ceea ce privește stabilirea indemnizației de încadrare conform Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 cu efect din 01.10.2015 și în continuare și după intrarea în vigoare a legii cadru de salarizare nr. 153/2017 (coeficientul de multiplicare 19,000) instanțele s-au pronunțat după cum urmează: - prin sentința civilă nr. 66/2008 din 23.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă mixtă, în dosarul nr. x/2008, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 343/2010-R din 18.02.2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, precum și încheierea din 29.01.2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția civilă, în dosarul nr. x/2008.l., definitivă prin decizia civilă nr. 116/2020-R din 29.05.2020, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, prin care s-a dispus lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 66 din 23.10.2008, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2008, irevocabilă prin decizia civilă nr. 343/2010-R din 18.02.2010 a Curții de Apel Oradea, secția civilă mixtă, pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2009, în sensul că drepturile salariale stabilite prin aceste hotărâri judecătorești î