ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 719/2025

Ședința publică din data de 12 februarie 2025

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău în data de 11 martie 2022 sub nr. x/2022, reclamanta A. prin curator B. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Spital Județean de Urgență Bacău și Consiliul Local Bacău Primăria municipiului Bacău - Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău admiterea următoarelor capete de cerere având ca obiect:

Prin încheierea din 16 decembrie 2022 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești, privind soluționarea capetelor de cerere nr. x, 5, 6 și 7 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin curator B., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Consiliul Local Bacău - Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, Guvernul României, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Spitalul Județean de Urgență Bacău.

De asemenea, a admis excepția necompetenței materiale a Curții de apel Bacău privind soluționarea capetelor de cerere nr. x și 10 din cererea de chemare în judecată și nr. 4 din completarea la acțiune, a disjuns aceste capete de cerere și a declinat competența privind soluționarea capetelor de cerere nr. x și 10 din cererea de chemare în judecată și nr. 4 din completarea la acțiune în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 7 aprilie 2023 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția nulității cererii de chemare în judecată excepție invocată de către pârâtul Guvernul României, a respins excepțiile inadmisibilității, lipsei calității procesual pasive și a lipsei de interes invocate de către pârâtul Ministerul Sănătății, a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru protecția Consumatorului, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Casa Națională de Asigurări de Sănătate cu privire la capetele 1, 4, 6 și 7 din cererea de chemare în judecată și a respins aceste capete de cerere formulate în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate ca fiind introduse împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2023 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în temeiul art. 258 C. proc. civ. raportat la art. 255 C. proc. civ., administrarea probei cu înscrisuri, respingând administrarea probei cu martori și proba cu materiale solicitată, ca nefiind utile soluționării cauzei.

Prin sentința civilă nr. 145 din 29 decembrie 2023 Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a luat act de renunțarea la judecarea capătului de cerere referitor la obligarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale la acordarea ajutorului financiar de urgență, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta A. - prin curator B. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Consiliul Local Bacău - Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, Guvernul României, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Spitalul Județean de Urgență Bacău, a obligat pârâtul Ministerul Sănătății la soluționarea sesizării din 31.08.2021, a obligat pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului la soluționarea sesizării din 4.11.2021, a respins în rest acțiunea astfel cum a fost completată ca neîntemeiată și a obligat pârâții Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului să plătească reclamantei câte 15 RON cheltuieli de judecată.

3.1. Reclamanta A. -prin Curator B. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 145 din 29 decembrie 2023 și a încheierii din 07 aprilie 2023 și a încheierii din 24 noiembrie 2023 ale Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Recurenta-reclamantă A. a inițiat acțiunea la Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ, la data de 11 martie 2022, având ca obiect neacordarea asistenței stomatologice gratuite, decontate 100%, în contextul distrugerii premolarului 15 la Cabinetul Stomatologic din cadrul Spitalului Județean de Urgență Bacău. Situația factuală relevă că, în ciuda suferinței cauzate de Sindrom Down și a necesității urgente de tratament, autoritățile centrale și județene au refuzat soluționarea cererilor sale, invocând lipsa solicitărilor anterioare pentru tratamente stomatologice gratuite, deși aceasta a fost nevoită să apeleze la cabinete private. Această situație a condus la distrugerea completă a premolarului, cu afectare până la nivel osos, punând chiar în pericol viața pacientei.

Recurenta evidențiază faptul că, de la 30 iunie 2021 până în prezent, nu i s-a acordat niciun decont pentru tratamente stomatologice, iar situația financiară a familiei este extrem de gravă: mama are pensie de invaliditate redusă, bunicul este paralizat și imobilizat la pat, iar familia paternă nu este prezentă. Instanța de fond, prin sentința nr. 145/29.12.2023, a recunoscut dreptul recurentei la tratament stomatologic gratuit, fiind persoană cu handicap grav, încadrată în grad de handicap și cu decizie medicală de invaliditate I.

Din punct de vedere legal, dreptul la tratament stomatologic gratuit este garantat prin Legea nr. 448/2006, republicată, iar pentru persoanele cu Sindrom Down, echivalate medical cu tulburări din spectrul autist, serviciile specializate integrate, inclusiv tratamentele stomatologice, sunt reglementate prin Legea nr. 151/2010, cu modificările aduse prin Legea 405/2023. Aceasta prevede furnizarea serviciilor de sănătate, educație și sociale de către echipe multidisciplinare, incluzând stomatologi și alți specialiști relevanți, și reglementează normele metodologice de aplicare elaborate de Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Recurenta subliniază că, deși legea prevede clar dreptul la tratament stomatologic gratuit pentru persoanele cu tulburări din spectrul autist și handicap grav, aplicarea normelor metodologice a fost întârziată peste șase ani, ceea ce a condus la o neacordare efectivă a serviciilor timp de 9 ani, dacă se va continua neglijența instituțiilor implicate. Aceasta constituie un abuz administrativ și o încălcare a drepturilor fundamentale ale persoanelor cu handicap, justificând recursul formulat împotriva deciziilor și refuzurilor autorităților competente.

Recurenta-reclamantă A. solicită obligarea autorităților la plata daunelor materiale și morale în cuantum de 1.000.000 RON fiecare, actualizate cu indicele de inflație al BNR, ca reparare a prejudiciului cauzat de neacordarea asistenței stomatologice gratuite pentru premolarul 15, distrus la UPU Stomatologie SJU Bacău. Aceasta se bazează pe prevederile Legii nr. 448/2006 privind drepturile persoanelor cu handicap și ale Legii nr. 151/2010, actualizată prin Legea 405/2023, care garantează persoanelor cu tulburări din spectrul autist și Sindrom Down accesul la servicii stomatologice specializate, integrate și decontate 100%.

Din perspectiva dreptului civil, orice prejudiciu, material sau moral, dă naștere obligației de reparație (art. 1381 și art. 1349 noul C. civ.). Prejudiciul material constă în cheltuielile efectuate pentru tratamente stomatologice private, transport, planuri de tratament și alte investiții medicale directe, fiind deja documentat prin devize și facturi, însumând aproximativ 7.000 RON pentru tratamentul premolarului 15, echivalent 1.428 euro, fără a include alte cheltuieli curente pentru menținerea sănătății și tratamentelor asociate. Prejudiciul moral este justificat prin suferința fizică și psihică cauzată de pierderea ireversibilă a premolarului, trauma emoțională și stresul generat de lipsa accesului la tratamente stomatologice gratuite, situație agravată de condițiile speciale medicale ale recurentei (hipodonție, microdonție, necesitatea inhalosedării sau sedării IV, afecțiuni asociate precum osteopenie, hipotiroidie, platfus, maladia Osgood Schlatter, obezitate).

Jurisprudența confirmă că pierderea unui dinte poate constitui infirmitate permanentă și daune morale, mai ales când funcția masticatorie este ireversibil afectată și nu poate fi corect restaurată prin protetica mobilă, așa cum reiese din certificate medico-legale și rapoarte de expertiză. Noul C. civ. recunoaște că prejudiciile nepatrimoniale, chiar dacă incomensurabile, pot fi compensate financiar, cu respectarea principiului reparației și proporționalității (pretium doloris), iar practica judiciară românească și deciziile Curților de Apel au confirmat plata de despăgubiri în cazuri similare.

Recurenta subliniază că refuzul instituțiilor de stat de a acorda tratamente stomatologice specializate și gratuite timp de 3 ani a generat atât un prejudiciu material cert și determinat, cât și un prejudiciu moral semnificativ, justificând solicitarea de daune în valoarea menționată, pentru a acoperi cheltuielile efectuate, suferința fizică și psihică, pierderea șanselor medicale și presiunea psihică continuă.

Reclamanta arată că Guvernul României și instituțiile subordonate - Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului - au încălcat drepturile sale fundamentale, inclusiv dreptul la sănătate, integritate fizică și psihică, protecție specială ca persoană cu handicap și dreptul la un nivel de trai decent. Aceasta solicită instanței să oblige autoritățile să asigure decontarea integrală a tratamentelor stomatologice, inclusiv cu sedare IV sau anestezie generală, în orice clinică publică sau privată, și să efectueze controale și achiziții necesare (precum aparatul de inhalosedare la SJU Bacău) pentru asigurarea asistenței stomatologice de urgență.

În plus, reclamanta solicită repararea prejudiciului material și moral cauzat de inacțiunea și omisiunea autorităților, inclusiv pentru daune viitoare, și arată că interesul său este legitim, determinat și actual, iar încălcarea drepturilor sale subiective și interesele sale legitime sunt evidente. Reclamanta se sprijină pe legislația națională - Constituția României, Legea 95/2006, Legea 448/2006, Codul administrativ - și pe tratatele internaționale privind drepturile persoanelor cu handicap și drepturile omului. Aceasta menționează și Raportul guvernamental 2020, care arată că accesul persoanelor cu dizabilități la servicii stomatologice gratuite este insuficient, iar majoritatea furnizorilor privați nu au contract cu Casele de Asigurări de Sănătate.

În concluzie, acțiunea reclamantei este legală, întemeiată și legitimă, obiectul acesteia fiind obligația autorităților de a asigura accesul efectiv la sănătate și de a repara prejudiciile cauzate prin neglijență, inacțiune și lipsa unei legislații adecvate pentru situația sa particulară.

3.2. Pârâtul Ministerul Sănătății a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 145 din 29 decembrie 2023 și a încheierii din 16 decembrie 2022 ale Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, arătând că instanța a respins excepția reținând că în fapt reclamanta, contrar susținerilor Ministerului Sănătății, nu a solicitat adoptarea de către pârâți a unor măsuri legislative, ci obligarea pârâților la a proceda în sensul adoptării unor măsuri în temeiul dispozițiilor legale în vigoare.

În realitate, reclamanta oferă în motivele acțiunii explicații asupra intenției sale reale. Astfel, aceasta menționează că prin O.U.G. nr. 103/2017 s-a creat un cadru legal pentru a asigura accesul la servicii medicale stomatologice de calitate, în clinica privată, pacientei A., tot prin O.U.G. (...).

Or, adoptarea unei ordonanțe de urgență se realizează în conformitate cu prevederile art. 115 alin. (4) din Constituția României potrivit cărora Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență numai în situații extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligația de a motiva urgența în cuprinsul acestora.

Serviciile stomatologice decontate din FNUASS de CNAS prin casele de asigurări de sănătate județene, sunt menționate în Anexa nr. 14 din Normele metodologice de aplicare a H.G. nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii și a Contractului-cadru care reglementează condițiile acordării asistenței medicale, a medicamentelor și a dispozitivelor medicale, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021 - 2022, cu modificările și completările ulterioare. Contractul-cadru multianual se elaborează de CNAS în urma negocierii cu Colegiul Medicilor din România, denumit în continuare CMR, Colegiul Medicilor Stomatologi din România, denumit în continuare CMSR, Colegiul Farmaciștilor din România, denumit în continuare CFR, Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România, denumit în continuare OAMGMAMR, Ordinul Biochimiștilor, Biologilor și Chimiștilor, denumit în continuare OBBC, precum și în urma consultării cu organizațiile patronale, sindicale și profesionale reprezentative din domeniul medical, potrivit art. 229 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Or, având în vedere că reclamanta a solicitat modificarea unor acte normative sau adoptarea unor măsuri legislative prin ordonanță de urgență, solicită recurentul casarea sentinței și a încheierii din data de 16.12.2022 si admiterea excepției necompetenței generale a instanțelor judecătorești pentru capătul 1, 6 și 7 din acțiune.

În ceea ce privește capătul 4 de cerere cu privire la obligarea efectuării unor acțiuni de control la toate spitalele publice și obligarea la achiziționarea unui aparat de inhalosedare, menționează recurentul că necesitatea unei achiziții publice aparține autorității contractante, respectiv spitalului public, conform strategiei proprii de achiziții publice si cu respectarea prevederilor Legii nr. 98/2016.

În concluzie, redirecționarea cererii reclamantei din data de 31.08.2021 efectuată de Ministerul Sănătății spre soluționare de către CNAS este legală și temeinică raportat la conținutul cererii și prin prisma competențelor acestei instituții.

Pentru aceste motive solicită recurentul admiterea recursului, casarea încheierii din data de 16.12.2022, admiterea excepției necompetenței materiale a instanțelor judecătorești, dar și casarea sentinței civile pentru motivele arătate și respingerea acțiunii în contradictoriu cu Ministerul Sănătății.

Ministerul Sănătății arată în recurs că instanța de fond a greșit atunci când a respins excepția de necompetență, întrucât obiectul acțiunii formulate de reclamantă nu vizează aplicarea unor dispoziții legale deja existente, ci, în realitate, solicită adoptarea sau modificarea unor acte normative, inclusiv prin emiterea unei ordonanțe de urgență. Ministerul susține că astfel de măsuri au caracter legislativ și nu pot fi dispuse printr-o hotărâre judecătorească, deoarece potrivit art. 115 alin. (4) din Constituția României, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență doar în situații extraordinare, în care reglementarea nu poate fi amânată, iar urgența trebuie motivată în actul respectiv. Prin urmare, instanțele judecătorești nu pot obliga Guvernul sau ministerele să adopte ordonanțe sau alte acte normative.

Ministerul subliniază că serviciile stomatologice decontate din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate sunt deja reglementate în detaliu prin Hotărârea Guvernului nr. 696/2021 și prin normele metodologice aferente, care stabilesc pachetele de servicii și condițiile acordării acestora. Aceste reglementări sunt elaborate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) împreună cu organizațiile profesionale reprezentative din domeniul medical - Colegiul Medicilor din România, Colegiul Medicilor Stomatologi, Colegiul Farmaciștilor, Ordinul Asistenților Medicali etc. În aceste condiții, modificarea cadrului normativ privind serviciile stomatologice nu intră în atribuțiile Ministerului Sănătății și nici în competența instanțelor de contencios administrativ.

În ceea ce privește capetele de cerere prin care reclamanta a solicitat efectuarea unor controale în toate spitalele publice și achiziționarea unui aparat de inhalosedare, Ministerul arată că asemenea măsuri țin exclusiv de competența fiecărui spital public, în calitate de autoritate contractantă, conform Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice. Ministerul nu poate interveni în procedurile de achiziție, acestea fiind stabilite prin strategia proprie a fiecărei unități sanitare.

Totodată, Ministerul consideră că a procedat corect când a redirecționat cererea reclamantei din 31 august 2021 către CNAS, instituția care are atribuții legale în materia decontării serviciilor medicale și a elaborării contractului-cadru. Redirecționarea s-a făcut în mod legal și temeinic, având în vedere conținutul cererii și competențele instituțiilor implicate.

În concluzie, Ministerul Sănătății solicită admiterea recursului, casarea încheierii din 16 decembrie 2022 și a sentinței civile nr. 145 din 29 decembrie 2023, admiterea excepției de necompetență generală și materială a instanțelor judecătorești pentru capetele de cerere vizate, precum și respingerea acțiunii formulate în contradictoriu cu Ministerul, ca fiind introdusă împotriva unei autorități necompetente și având un obiect ce excede atribuțiilor puterii judecătorești.

3.3. Pârâta Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 145 din 29 decembrie 2023 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pârâta ANPC critică hotărârea de fond susținând că aceasta este afectată de vicii de motivare și de aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ANPC arată că hotărârea nu este corect motivată, întrucât instanța a dispus obligarea Autorității la soluționarea sesizării reclamantei din 4 noiembrie 2021 fără o analiză clară a situației de fapt și de drept și fără a se arăta de ce această obligație îi incumbă direct ANPC. Instanța nu a explicat de ce a considerat că Autoritatea centrală, și nu structura sa teritorială, este competentă să soluționeze petiția.

Potrivit art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 700/2012, ANPC are în subordine opt comisariate regionale, fiecare având personalitate juridică proprie. În speță, sesizarea reclamantei a fost transmisă de ANPC către Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea București-Ilfov, care are competența teritorială și funcțională de a o soluționa. Comisariatul a analizat cazul și a transmis răspunsul corespunzător reclamantei la 9 februarie 2022.

În aceste condiții, pârâta susține că nu se putea dispune obligarea ANPC la soluționarea sesizării, deoarece aceasta și-a îndeplinit obligațiile legale prin redirecționarea petiției către structura competentă. Instanța nu a motivat de ce ignoră acest fapt și nici nu a analizat actele depuse la dosar, inclusiv adresa nr. x/15.11.2021, care dovedea transmiterea petiției către comisariatul regional.

De asemenea, ANPC arată că motivarea hotărârii nu respectă cerințele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind clar expuse considerentele de fapt și de drept, obiectul cererii și raționamentul juridic care a dus la concluzia obligării Autorității. Se invocă jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție și a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirvisaari c. Finlandei), potrivit cărora motivarea hotărârii este o garanție a imparțialității și a procesului echitabil, fiind necesar ca instanța să răspundă argumentat problemelor esențiale ridicate de părți. În speță, instanța de fond nu a analizat apărarea ANPC privind competența comisariatelor regionale și nici nu a explicat raporturile juridice dintre părți, astfel că motivarea este insuficientă și contradictorie.

În al doilea rând, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ANPC susține că hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material. Instanța a reținut în mod eronat că sesizarea reclamantei ar avea un caracter de generalitate, deși aceasta viza o situație concretă, individuală. Totodată, instanța nu a ținut cont de dispozițiile art. 3 și art. 7 alin. (1) din H.G. nr. 700/2012, care delimitează atribuțiile și competențele ANPC.

Autoritatea precizează că activitatea sa vizează supravegherea pieței, controlul respectării legislației privind protecția consumatorilor și aplicarea sancțiunilor contravenționale, însă nu are competențe în materia controlului medical sau a aspectelor ce țin de activitatea unităților sanitare. Prin urmare, cererea reclamantei nu se încadrează în sfera atribuțiilor ANPC, iar instanța a interpretat eronat cadrul legal.

În plus, ANPC susține că instanța a respins în mod neîntemeiat excepția lipsei calității procesuale pasive, deși din actele dosarului rezultă că petiția a fost redirecționată către comisariatul regional competent, ceea ce exclude responsabilitatea directă a Autorității centrale.

În ceea ce privește obligația de plată a cheltuielilor de judecată de 15 RON, ANPC arată că nu poate fi reținută nicio culpă procesuală în sarcina sa, întrucât a acționat conform competențelor legale și nu a refuzat soluționarea sesizării, ci a direcționat-o către structura competentă.

Spitalul Județean de Urgență Bacău, în calitate de intimat-pârât a formulat întâmpinare prin care prin care a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta - reclamantă A. prin curator B..

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de reclamanta A., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună în principal admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, iar în subsidiar respingerea cererii de recurs ca fiind nefondată.

Recurenta-reclamantă A. prin curator B. a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Sănătății solicitând respingerea ca nefondat.

Înalta Curte apreciază că, în urma examinării detaliate a dosarului, a actelor depuse și a motivării instanței de fond, recursurile formulate împotriva sentinței civile nr. 145 din 29 decembrie 2023 și a încheierilor recurate nu prezintă temei pentru a modifica soluția pronunțată.

În primul rând, în ceea ce privește excepția invocată privind lipsa calității procesuale pasive a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului, Înalta Curte consideră că Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului are competența legală de a soluționa sesizările formulate de reclamantă în limitele atribuțiilor sale prevăzute de art. 3 din Hotărârea nr. 700/2012.

Recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - prin Curator B.

Referitor la solicitarea reclamantei privind decontarea integrală a tuturor tratamentelor stomatologice în orice clinică, inclusiv în unități private fără contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte reține că această cerere nu se fundamentează pe norme legale aplicabile. Drepturile asiguraților sunt stabilite prin Legea nr. 95/2006 și prin contractul-cadru multianual elaborat de CNAS, care reglementează condițiile de acordare și decontare a serviciilor medicale stomatologice. Serviciile medicale pot fi decontate numai în condițiile prevăzute de aceste acte normative, ceea ce exclude obligația autorităților de a suporta 100% toate tratamentele în orice unitate medicală, indiferent de relația contractuală cu CNAS. În consecință, recursul din această perspectivă este nefondat.

În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea ajutorului de urgență în cuantum de 7.000 RON, Înalta Curte constată că reclamanta a renunțat la judecarea acestui capăt de cerere, întrucât suma solicitată a fost virată în cont. Această manifestare de voință procesuală justifică respingerea recursului.

Referitor la solicitarea reclamantei privind actualizarea legitimațiilor pentru transportul persoanelor cu dizabilități, Înalta Curte reține că modelul de legitimație aflat în posesia reclamantei, emis în baza Ordinului nr. 62/2007, nu poate constitui temei pentru emiterea unui nou ordin sau pentru modificarea drepturilor existente. Astfel, recursul este neîntemeiat, în condițiile în care legea prevede aplicarea unitară a drepturilor, dar nu obligă autoritățile să emită acte noi atunci când drepturile sunt deja garantate prin norme aflate în vigoare.

Înalta Curte constată că solicitările reclamantei privind efectuarea de controale în spitale, achiziționarea de aparatură medicală, înființarea unui Registru Național al clinicilor stomatologice și dispunerea unor măsuri pentru încheierea de acorduri între spitalele de stat și clinicile private nu intră în sfera "operațiunilor administrative" prevăzute de Legea nr. 554/2004. Conform jurisprudenței ÎCCJ, o operațiune administrativă reprezintă o formă procedurală prealabilă emiterii unui act administrativ, necesară pentru exercitarea unui drept sau interes legitim. În speță, aceste solicitări nu sunt indispensabile exercitării sau protejării drepturilor reclamantei, astfel că recursul în aceste puncte este nefondat.

În ceea ce privește obligația Ministerului Sănătății de a soluționa sesizarea din 31.08.2021, Înalta Curte constată că această autoritate are competența legală de a răspunde sesizărilor reclamantei în limitele atribuțiilor sale prevăzute de art. 16 din Legea nr. 95/2006. Redirecționarea sesizării către CNAS nu poate substitui obligația Ministerului Sănătății de a soluționa cererea în mod efectiv. Prin urmare, aprecierea instanței de fond că Ministerul Sănătății trebuia să soluționeze sesizarea este corectă.

Referitor la sesizările adresate ANPC în datele de 31.08.2021 și 04.11.2021, Înalta Curte reține că, deși răspunsurile Comisariatului Regional au fost depuse la dosar, nu există dovezi că acestea au fost comunicate efectiv reclamantei, astfel menținându-se obligația ANPC de a soluționa cererile în limitele competenței sale, conform art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește capetele de cerere referitoare la acordarea de despăgubiri materiale și morale, Înalta Curte constată că reclamanta nu a demonstrat existența unui prejudiciu imputabil autorităților pârâte, iar cadrul legal aplicabil nu impune o răspundere pentru serviciile stomatologice care sunt decontate conform contractului-cadru și normelor legale. Jurisprudența ÎCCJ arată că pentru angajarea răspunderii administrative este necesară existența unei fapte ilicite, a prejudiciului și legătura de cauzalitate între acțiunea sau inacțiunea autorității și prejudiciul suferit. În speță, aceste condiții nu sunt îndeplinite, astfel că recursurile privind despăgubirile materiale și morale sunt neîntemeiate.

Recursul formulat de Ministerul Sănătății

Ministerul a susținut că nu poate fi constrâns prin hotărâre judecătorească să emită un act administrativ, că problema invocată de reclamantă ține de competența Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și că instanța de fond ar fi depășit cadrul contenciosului administrativ, impunându-i obligații care ar depăși limitele rolului său legal.

Înalta Curte constată că argumentele ministerului nu pot fi primite. Instanța de recurs subliniază că prin hotărârea Curții de Apel nu se impune Ministerului Sănătății elaborarea sau modificarea unui act normativ, ci îl obligă doar să își exercite o competență administrativă legală - aceea de a soluționa o sesizare formulată de un cetățean.

Instanța de fond a acționat corect când a constatat că ministerul are obligația legală de a soluționa sesizarea reclamantei, iar Înalta Curte reține că această obligație nu presupune adoptarea unui act normativ nou, ci doar aplicarea legislației existente. De asemenea, redirecționarea sesizării către CNAS nu echivalează cu soluționarea ei. Conform art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 27/2002, autoritatea căreia i se adresează petiția este datoare să comunice petentului răspunsul său final, chiar dacă a transmis sesizarea unei alte instituții. Ministerul trebuia, așadar, să informeze reclamanta asupra demersurilor întreprinse și asupra concluziilor sale, lucru care nu a fost dovedit în cauză.

Înalta Curte mai reține că hotărârea Curții de Apel este complet motivată, logică și pronunțată în limitele cadrului procesual, astfel că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.. Instanța de fond a interpretat și aplicat corect normele privind obligația autorităților de a soluționa petiții și nu a încălcat nici principiul separației puterilor, nici competența materială stabilită de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că se impune respingerea recursului Ministerului Sănătății .

Referitor la recursul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, instanța de recurs reține că situația este similară. ANPC fusese obligată de Curtea de Apel să soluționeze sesizările reclamantei în limitele competenței sale legale, iar în recurs a invocat lipsa calității procesuale pasive, susținând că petițiile au fost direcționate către comisariatul regional competent și că instanța nu a motivat suficient de ce a obligat instituția centrală și nu comisariatul. Totodată, ANPC a arătat că aspectele reclamantei privesc domeniul medical, care ar fi în afara competenței sale.

Înalta Curte constată că aceste argumente nu pot fi primite. În primul rând, ANPC are personalitate juridică proprie și, potrivit art. 3 alin. (1) și art. 8 din H.G. nr. 700/2012, exercită controlul și coordonarea asupra activității comisariatelor regionale. În consecință, chiar dacă sesizarea a fost transmisă unui comisariat, ANPC rămâne autoritatea centrală care răspunde de aplicarea legii și de asigurarea soluționării petițiilor. Obligația legală de a asigura un răspuns motivat către petent nu poate fi evitată prin simpla trimitere a sesizării în teritoriu.

În al doilea rând, Înalta Curte observă că, deși la dosar exista un răspuns emis de comisariatul regional, nu s-a făcut dovada că acel răspuns a fost efectiv comunicat reclamantei. Or, comunicarea către petent reprezintă o parte esențială a obligației de soluționare, conform O.G. nr. 27/2002. Așadar, instanța de fond a procedat corect când a constatat că obligația ANPC nu fusese îndeplinită și a dispus să fie soluționate sesizările reclamantei în limitele competenței legale.

Cât privește critica referitoare la competența materială, Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o distincție clară între aspectele care exced atribuțiilor ANPC (cele strict medicale) și cele care intră în sfera sa de competență, respectiv protecția consumatorilor și calitatea serviciilor oferite de unități private. Hotărârea nu obligă ANPC să se pronunțe asupra unor chestiuni medicale, ci doar să soluționeze sesizările primite potrivit competențelor sale. Prin urmare, critica privind lipsa competenței este nefondată.

În concluzie, Înalta Curte reține că ambele instituții - Ministerul Sănătății și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor - au obligații legale explicite de a soluționa petițiile primite și de a comunica răspunsurile către petenți, în limitele competenței lor materiale. Instanța de fond s-a limitat la a constata neîndeplinirea unei obligații legale și la a dispune îndeplinirea acesteia. Hotărârea Curții de Apel este, așadar, legală și temeinică, iar motivele de recurs invocate de cele două instituții nu au fost apte să conducă la modificarea ei.

Având în vedere toate considerentele de mai sus, Înalta Curte constată că instanța de fond a procedat corect în analiza fiecărui capăt de cerere, a delimitat în mod corect drepturile efective ale reclamantei de solicitările care nu se fundamentează pe norme legale și a stabilit măsurile corecte de obligare a autorităților, în limitele competenței acestora.

În consecință, recursurile formulate de reclamantă și de pârâți se resping ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocată de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și a insuficientei timbrări invocată de recurenta-reclamantă A..

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - prin Curator B. împotriva sentinței civile nr. 145 din 29 decembrie 2023, a încheierii din 7 aprilie 2023 și a încheierii din 24 noiembrie 2023 ale Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursurile declarate de recurentul-pârât Ministerul Sănătății împotriva sentinței civile nr. 145 din 29 decembrie 2023 și a încheierii din 16 decembrie 2022 ale Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de recurenta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 C. proc. civ., astăzi, 12 februarie 2025.