ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4173/2023
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4173/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 28 septembrie 2023
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, la data de 11.03.2022, sub nr. x/2022, reclamanta A., prin curator B., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Consiliul Local Bacău - Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, Guvernul României, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Spitalul Județean de Urgență Bacău:
1)obligarea Guvernului României, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate să asigure, prin toate măsurile legislative dispuse în domeniul sănătății, decontarea în proporție de 100% pentru toate tratamentele stomatologice realizate cu cele mai bune materiale, instrumente și tehnologie utilizate în prezent, în orice clinică dentară privată/de stat, în relație contractuală sau nu cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, în acord cu prevederile legislative în vigoare;
2)obligarea Guvernului României, a Ministerului Muncii și Protecției Sociale și a Primăriei municipiului Bacău la acordarea ajutorului de urgență în cuantum de 7000 RON, în procedură de urgență, solicitat prin cererile nr. x/12.08.2021 la Ministerul Muncii și Protecției Sociale Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială Bacău și la Direcția Generale de Asistență Socială Primăria Bacău sub nr. x/12.08.2021;
3)obligarea Guvernului și a Ministerului Muncii și Protecției Sociale la emiterea unui Ordin al Ministrului Ministerului Muncii și Protecției Sociale pentru a fi actualizate legitimațiile de călătorie cu mijloacele de transport în comun de suprafață și cu metroul, în acord cu art. 23 din Legea nr. 448/2006, și încheierea contractului-cadru cu Ministerul Transportului - C., prin care legitimațiile de public de suprafață pentru persoane cu dizabilități care să includă și transport cu metroul pentru toate persoanele cu dizabilități din România, chiar și fără domiciliu sau reședință în București;
4)obligarea Guvernului României, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului la efectuarea unui control și verificarea tuturor spitalelor de stat din România care acordă prin serviciile de urgență asistență medicală stomatologică de urgență prin serviciul UPU stomatologie adulți/copii privind instrumentarul și aparatura pe care o dețin și obligarea la achiziționarea unui aparat de inhalosedare la Ambulatoriu stomatologie adulți SJU Bacău;
5)obligarea Guvernului României, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la soluționarea sesizării din 31.08.2021;
6)obligarea Guvernului României, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la înființarea unui Registru Național al clinicilor private/de stat stomatologice, actualizat permanent, din România, care să fie pus la dispoziția publicului interesat, clinici care efectuează tratamente stomatologice, nu doar extracții, persoanelor cu handicap grav cu asistent personal, dintre care unele nu pot fi deplasate nici măcar din propria locuință, și luarea în considerare a acordării unor anumite facilități fiscale sau de orice alt tip, pentru aceste clinici cu scopul de a le stimula să se perfecționeze, doteze adecvat și să efectueze tratamente stomatologice persoanelor cu handicap grav cu asistent personal;
7)obligarea Guvernului României, Ministerului Sănătății, Casei Naționale de Asigurări de Sănătate la dispunerea măsurilor privind clinicile private stomatologice din România care tratează persoane cu handicap grav cu asistent personal să poată încheia acorduri cu spitalele de stat pentru a le putea asista ATI persoanele cu handicap grav, în caz de sedare IV sau anestezie generală, în vederea efectuării de tratamente stomatologice - caz în care decontarea s-ar face direct din bugetul de asigurări de sănătate către spitalul de stat respectiv privind serviciile ATI;
8)obligarea Guvernului României și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului la efectuarea controlului și la soluționarea sesizării din 31.08.2021 și a sesizării din data de 04.11.2021 adresată direct Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului;
9)obligarea Spitalului Județean de Urgență la soluționarea cererii din 31.08.2021;
10)obligarea Consiliul Local Bacău - Primăria Municipiului Bacău - Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău să soluționeze cererea din 31.08.2021;
11)obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Spitalul Județean Bacău, la plata în solidar a daunelor materiale în sumă de 520.000 RON - valoarea actualizată la cursul euro fiind de 104.000 euro și a daunelor morale de 100.000 de RON, actualizată cu indicele de inflație al BNR, pentru repararea prejudiciul material și moral suferit;
12)obligarea pârâților, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată actualizate cu indicele de inflație al BNR.
Pentru termenul din 09.09.2022 reclamanta a depus cerere de modificare a acțiunii prin care a solicitat:
1)majorarea petitului privind daunele materiale la suma de 1.000.000 RON - 200.000 euro și majorarea petitului privind daunele morale la suma de 1.000.000 RON - 200.000 euro, actualizată cu indicele de inflație al BNR, pentru repararea prejudiciul material și moral suferit - punct nr. 11 din acțiunea introductivă - motivat în principal că, odată cu decesul bunicii sale, a rămas în totalitate fără nici un fel de susținere materială, fără venit din pensia de invaliditate, fără nici un fel de soluție în viitor;
2)obligarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului la plata în solidar a daunelor materiale și a daunelor morale solicitate, deoarece pârâtul A.N.P.C. nu delimitează competențele reale ale Autorității de cerințele sale, nici nu soluționează cererile reclamantei;
3)obligarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului la comunicarea răspunsului nr. x/09.02.2022 a Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea București-llfov, care a primit sesizarea din partea A.N.P.C. prin adresa nr. x/15.11.2021;
4)obligarea Spitalului Județean de Urgență Bacău la comunicarea punctului de vedere nr. 23134/20.09.2021 al d-nei dr. D., în calitate de medic coordonator al Cabinetului UPU stomatologie;
5)renunțarea la judecata în contradictoriu cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale privind punctul 2 din acțiunea introductivă, deoarece în ceea ce privește obligarea pârâtului M.M.S.S. la acordarea ajutorului financiar de urgență în cuantum de 7000 RON, la data de 24.05.2022 a fost virată suma de 7000 RON cu ordinul de plată nr. x/25.05.2022.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Prin încheierea din 16 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepția necompetenței generale a instanțelor judecătorești privind soluționarea capetelor de cerere nr. x, 5, 6 și 7 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., prin curator B., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Consiliul Local Bacău-Direcția de Asistență Socială a municipiului Bacău, Guvernul Românieri, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Sănătății și Spitalul Județean de Urgență Bacău, excepție invocată de pârâtul Ministerul Sănătății.
Totodată, a admis excepția necompetenței materiale privind soluționarea capetelor de cerere nr. x și 10 din cererea de chemare în judecată și nr. 4 din completarea la acțiune; a disjuns petitele menționate și a declinat competența de soluționare a acestora în favoarea Tribunalului Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această soluție a reținut că, față de obiectul capetelor de cerere nr. x și 10 din cererea de chemare în judecată și nr. 4 din completarea la acțiune și de rangul autorităților chemate în judecată, în aplicarea art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a acestor petite aparține Tribunalului Bacău.
A mai reținut că nu sunt incidente dispozițiile art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., întrucât capetele de cerere nu sunt întemeiate pe un titlu comun, nu au aceeași cauză și nu se află în strânsă legătură.
2.2. Prin sentința nr. 328 din 18 mai 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Tribunalul Bacău, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale, invocată de instanță din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
S-a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 99 alin. (2) din C. proc. civ., față de obiectul concret al petitelor nr. 9 și 10 din cererea de chemare în judecată și nr. 4 din cererea de completare a acțiunii, apreciind tribunalul că aceste capete de cerere au aceeași cauză și se află într-o strânsă legătură.
II. Decizia Înaltei Curți pronunțată în regulator de competență
Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2, art. 134 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează să pronunțe regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile legale incidente, reținând că este vorba despre un conflict negativ de competență tipic.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială de fond în funcție de două criterii, respectiv: poziționarea autorității publice emitente a actului considerat ilegal în sistemul administrației publice (autorități centrale sau locale) și valoarea impozitului, taxei, contribuției, datoriei vamale care face obiectul actului administrativ contestat. Altfel spus, există două tipuri de competență, în funcție de obiectul actului administrativ, legea reglementând competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal în funcție de poziționarea organului emitent al actului în sistemul administrației publice și în raport de cuantumul sumei ce face obiectul actului administrativ atacat, atunci când litigiul privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.
În speță, acțiunea reclamantei este întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 și cuprinde mai multe capete de cerere, conform celor consemnate la pct. I.1. al acestei decizii.
Aspectul care a generat conflictul negativ de competență de față îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, față de obiectul petitelor acțiunii reclamantei, astfel cum a fost modificată, raportat la prevederile legale incidente.
Mai exact, conflictul negativ de competență ivit în cauză a fost generat de modul diferit în care cele două instanțe au înțeles să stabilească caracterul celor trei petite ale acțiunii disjunse față de cererea principală, petite ce fac obiectul chestiunii în discuție, în sensul existenței sau inexistenței unei strânse legături între acestea, respectiv cereri întemeiate pe fapte ori cauze diferite, de natură a atrage incidența dispozițiilor alin. (1) sau a celor de la alin. (2) ale art. 99 din C. proc. civ., care reglementează cazul mai multor capete principale de cerere.
Așadar, este esențial a se stabili dacă petitele nr. 9 și nr. 10 din cererea de chemare în judecată și nr. 4 din cererea de completare a acțiunii sunt întemeiate pe un titlu comun ori au aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură cu cererea principală, astfel încât instanța competentă cu soluționarea lor să fie determinată prin raportare la pretenția ce atrage competența unei instanțe de grad mai înalt, ori, dimpotrivă, dacă sunt întemeiate pe fapte ori cauze diferite, pentru a se justifica disjungerea cauzei și declinarea în mod corespunzător a competenței.
Așa cum reiese din actele dosarului, petitele nr. 9 și nr. 10 ale cererii de chemare în judecată au ca obiect obligarea pârâților Spitalul Județean de Urgență Bacău și Consiliul Local Bacău-Primăria Municipiului Bacău-Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău să soluționeze cererea reclamantei formulate la 31.08.2021. Prin intermediul acestei cereri partea s-a adresat Guvernului României, solicitându-i inițierea unui proiect legislativ în vederea asigurării accesului la servicii medicale stomatologice de calitate, în clinică privată, persoanelor adulte încadrate în grad de handicap grav cu asistent personal, suferinde de Sindrom Down, și nu numai, pentru a beneficia de tratamente medicale stomatologice decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate și care să fie acoperite în proporție de 100% în cazul în care persoana cu handicap nu are niciun venit în afara prestațiilor sociale. Totodată, a solicitat înaintarea sesizării formulate către orice altă autoritate competentă a lua măsurile ce se impun în scopul arătat.
Prin petitul de la pct. 4 al cererii modificatoare de acțiune, reclamanta a solicitat obligarea Spitalului Județean de Urgență Bacău să-i comunice punctul de vedere nr. 23134/20.09.2021 al doamnei dr. D., în calitate de medic coordonator al Cabinetului UPU stomatologie, în legătură cu tratarea afecțiunii sale stomatologice în cadrul instituției.
De asemenea, prin cererea consemnată la pct. 11 al cererii introductive de instanță, reclamanta a solicitat obligarea pârâților Guvernul României, Ministerul Sănătății, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Spitalul Județean Bacău, la plata în solidar a daunelor materiale în sumă de 520.000 RON, valoarea actualizată la cursul euro fiind de 104.000 euro și a daunelor morale de 100.000 de RON, actualizată cu indicele de inflație al BNR, pentru repararea prejudiciului material și moral suferit în urma tratării afecțiunii sale stomatologice.
Din analiza raportului între capetele de cerere formulate de reclamantă, Înalta Curte constată că solicitările de la pct. 9 al cererii de chemare în judecată și de la pct. 4 al cererii modificatoare se află în strânsă legătură cu petitul principal al acțiunii, rezultând fără putință de tăgadă, raportat și la solicitarea acordării de despăgubiri, că sunt generate de aceeași situație de fapt, și anume tratarea afecțiunii stomatologice a reclamantei în cadrul cabinetului UPU stomatologie al Spitalului Județean de Urgență Bacău, de către doamna dr. D., în calitate de medic coordonator al cabinetului menționat.
Cât privește petitul de la pct. 10 al cererii de chemare în judecată, este de observat că acesta ar fi de competența materială a tribunalului, întrucât vizează obligarea Consiliului Local Bacău - Primăria Municipiului Bacău - Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău, în calitate de autoritate publică locală, să-i soluționeze reclamantei cererea din 31.08.2021, care se referă la decontarea contravalorii cartelelor de metrou cumpărate de la București.
Potrivit dispozițiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ.: "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt."
Înalta Curte reține, așa cum s-a precizat, că petitele de la pct. 9 al cererii de chemare în judecată și de la pct. 4 al cererii modificatoare se află în strânsă legătură cu petitul principal al acțiunii, având și o cauză comună, iar petitul de la pct. 10 al cererii de chemare în judecată, deși nu este generat nemijlocit de aceeași situație de fapt, are aceeași cauză raportat la susținerile reclamantei, în sensul de motiv, problemă socială pentru a cărei apărare și punere în valoare a înțeles autoarea demersului judiciar de față să sesizeze instanța de judecată.
Astfel fiind, nu pot fi aplicate dispozițiile art. 99 alin. (1) din C. proc. civ. și nu se poate pronunța o soluție de disjungere, întrucât capetele de cerere aflate în discuție sunt cereri principale care, deși nu toate se regăsesc în strânsă legătură cu petitul principal ce derivă din situația de fapt generată de tratarea afecțiunii stomatologice a reclamantei, au o cauză comună, de natură a determina stabilirea competenței de soluționare în conformitate cu dispozițiile alin. (2) al art. 99 din C. proc. civ.
Prin urmare, analizând dispozițiile textului de lege anterior citat și văzând care instanțe judecătorești sunt competente a judeca fiecare pretenție în parte, Înalta Curte constată că, în speță, Curtea de Apel Bacău, ca instanță de grad mai înalt, este cea competentă a judeca cererea de chemare în judecată în ansamblul său.
Temeiul legal al regulatorului de competență
Pentru motivele arătate la pct. II.1 din prezenta decizie, în temeiul art. art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A., prin curator B., în contradictoriu cu pârâții Spitalul Județean de Urgență Bacău, Consiliul Local Bacău-Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău,Guvernul Românieri, Ministerul Sănătății, Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului, în favoarea Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Pronunțată astăzi, 28 septembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.