ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1408/2025

Ședința publică din data de 14 octombrie 2025

Deliberând asupra recursurilor, constată următoarele:

În drept, s-au invocat dispozițiile art. 194 - 195 C. proc. civ., Legea nr. 554/2004 și art. 1.345 și următoarele C. civ.

A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L. au formulat cerere de intervenție în interes alăturat reclamantei, solicitând admiterea cererii de chemare în judecată, iar pârâții Municipiul Bacău și Consiliul Local al Municipiului Bacău au formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Unității Administrativ Teritoriale a Județului Bacău.

Prin încheierea de ședință din 11 noiembrie 2022, prima instanță a admis în principiu cererea de intervenție accesorie, iar prin sentința civilă nr. 156/2023 din 26 mai 2023, s-a respins atât excepția lipsei calității procesuale pasive a chematului în garanție Județul Bacău, cât și cererea de chemare în judecată și cererile de intervenție, ca neîntemeiate.

Totodată, s-a respins cererea de chemare în garanție, formulată de pârâtul Municipiul Bacău, în contradictoriu cu chematul în garanție Județul Bacău, ca rămasă fără obiect.

S-a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de intervenientele-accesoriu și s-a luat act că reclamanta și pârâtul Municipiul Bacău și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli pe cale separată.

Prin încheierea din 17 iulie 2024, Curtea de Apel Bacău, secția I civilă a respins cererea reclamantei privind efectuarea expertizei tehnice în construcții, ca nefiind utilă cauzei, în această etapă procesuală, iar prin decizia nr. 745/2024 din 16 decembrie 2024, s-au respins, ca nefondate, atât apelurile principale, cât și apelul incident declarate în cauză.

Reclamanta și intervenientele au formulat recursuri.

Cu privire la încheierea din 17 iulie 2024, pronunțată de instanța de apel, recurenta-reclamantă a susținut că, în mod nelegal, s-a respins cererea sa de administrare a probelor, care vizau analiza naturii justificate sau nu a îmbogățirii înregistrate de către pârâtă, dar și condițiile de exercitare a acțiunii pendinte întemeiate pe îmbogățire fără just temei, critică ce se circumscrie cazului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, subsumat acestui motiv de casare, recurenta-reclamantă a criticat și decizia atacată, susținând că este nelegală, întrucât a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 249, art. 255 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ., referitoare la administrarea probatoriului, respectiv proba cu expertiză și cea testimonială, pentru a dovedi data și cauza apariției necesității efectuării lucrărilor suplimentare, ce au rezultat în urma verificărilor făcute de către ISU și DSP, probele fiind necesare în vederea dovedirii culpei pârâtei, care a emis ordinul de începere a lucrărilor fără a deține aviz de securitate la incendiu, acesta fiind obținut ulterior.

Recurenta susține că instanța de apel avea obligația de a cere lămuri părților, de a pune în discuția acestora orice chestiune de drept sau de fapt și de a dispune inclusiv efectuarea de probatorii dacă aprecia relevantă stabilirea și dovedirea anumitor elemente de fapt, reclamanta făcând referire în acest sens la considerentul instanței de apel potrivit căruia societatea reclamantă trebuia să facă dovada îndeplinirii condițiilor art. 221 din Legea nr. 98/2016. Astfel, instanța a nerespectat dispozițiile art. 22 și art. 254 alin. (5) C. proc. civ., acesta fiind caz de nulitate a deciziei recurate conform art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu privire la încheierea atacată, recurenta a susținut că, prin respingerea probei cu expertiză tehnică în construcții, instanța de apel a omis să cerceteze fondul litigiului.

În ceea ce privește decizia instanței de apel, recurenta a arătat că aceasta cuprinde motive contradictorii și străine de natura cauzei, fiind totodată nemotivată, deoarece instanța de apel a reținut că își însușește și celelalte motive ale primei instanțe, fără a le indica în concret.

Totodată, recurenta precizează că, deși se reține că prin notificarea nr. x/28.10.2021 se recunoaște de către UAT Municipiul Bacău debitul, instanța de apel nu dă eficiență acestei recunoașteri.

De asemenea, recurenta susține că instanța de apel interpretează greșit cuprinsul HCL nr. 227/29.07.2021 și stabilește în mod nelegal efectele juridice ale acestui act administrativ. Astfel, interpretarea pe care instanța de apel o realizează este străină de natura juridică a acestui act administrativ, HCL nr. 227/29.07.2021 fiind, în realitate, un act administrativ cu prezumție de legalitate și putere executorie prin care se aprobă plata tuturor lucrărilor ce formează obiectul litigiului pendinte.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a precizat că decizia atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a dispozițiilor art. 1346 alin. (1) lit. b) și c) C. civ., stabilindu-se nelegal raporturile juridice dintre părți, sens în care recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 8.4 alin. (1) și (2) raportat la art. 4 si art. 25.4 lit. b) din contractul nr. x/21.04.2020, încheiat între reclamantă și UAT Municipiul Bacău.

Recurenta a arătat că nu avea dreptul de a refuza efectuarea lucrărilor suplimentare față de prevederile art. 4 și 8.4 din contractual nr. x/21.04.2020, lucrări pe care pârâtul Municipiul Bacău trebuie să le achite tot în conformitate cu aceste articole contractuale. Însă, pârâtul nu a mai emis un act adițional, conform art. 24 din contract, pentru modificarea prețului pentru lucrările realizate și solicitate în prezenta cauză.

Totodată, recurenta a precizat că, în cauză, nu operează prevederile art. 1346 alin. (1) lit. b) și c) C. civ., deoarece nu putea refuza efectuarea lucrărilor și nici nu și-a asumat vreun risc, față de prevederile art. 8.4 și art. 4, care stabilesc obligația reclamantei de a efectua lucrările, iar contravaloarea acestora trebuia încasată, astfel cum rezultă din HCL nr. 227/2021 emis de Consiliul Local Bacău.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a interpretat greșit prevederile art. 221 din Legea nr. 98/2016, în sensul că aceste dispoziții legale trebuie raportate la întreg contextul legii și al prevederilor art. 24.1 din contractul nr. x/21.04.2020, texte care prevede că inițiativa și posibilitatea legală de modificare nesubstanțială a contractul o are doar achizitorul.

De asemenea, s-a arătat că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 26.1 lit. c) din contract referitoare la riscul documentației, susținându-se că necesitatea lucrărilor suplimentare a apărut ca efect al culpei pârâtei UAT Municipiul Bacău, care a dispus atribuirea contractului de lucrări nr. x/21.04.2020 și a dat ordinul de începere a lucrărilor, în baza expertizei, fără a deține avizul de securitate la incendiu, încălcând astfel prevederile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 307/2006.

Recurenta-reclamantă a precizat că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 17 și art. 22.1 din contractul nr. x/21.04.2020, referitoare la prețul ferm al contractului și factura fiscală nr. x/31.12.2021, având în vedere că acestea se verifică din perspectiva art. 8.4 alin. (1) și (2) din contract, neputându-se înlătura drepturile și obligațiile inserate în acest articol. Reclamanta a susținut că a formulat acțiunea pendinte având în vedere prețul ferm și lipsa unui act adițional, emis conform art. 221 din Legea nr. 98/2016 și art. 24.1 din contractul nr. x/21.04.2020, iar nu o acțiune în răspundere contractuală.

Conform recurentei este posibilă aprobarea modificării contractului de către achizitor, conform art. 221 alin. (1) lit. a) și c) din Legea nr. 98/2016, deoarece este înscrisă în art. 8.4 alin. (1). 2. și 24 din contract, valoarea modificării fiind sub 50% din prețul contractului, iar modificarea lucrărilor a intervenit ca efect al solicitărilor ISU și DSP și aceasta nu afectează cadrul general al contractului.

În subsidiar, recurenta-reclamantă a susținut că este nelegală soluția de respingere a excepției inadmisibilității acțiunii ca efect al caracterului subsidiar al răspunderii pentru îmbogățire fără just temei, deoarece conform art. 1270 și art. 8.4. alin. (1) și (2) din contractul nr. x/21.04.2020, executantul contractului, respectiv reclamanta, avea obligația de a îndeplini orice solicitare din partea achizitorului în legătură cu obligațiile contractuale, iar eventualele costuri suplimentare urmau a fi plătite de achizitor.

S-a mai arătat că, în cauză, au fost încălcate dispozițiile art. 1266 alin. (2) teză finală și art. 1268 alin. (2) din C. civ., instanța de apel reținând greșit că pentru plata lucrărilor suplimentare era necesară o modificare a contractului, întrucât actul juridic încheiat inițial de părți nu privea și sumele aferente lucrărilor ce formează obiectul litigiului.

În consecință, recurenta-reclamantă a solicitat casarea încheierii de ședință din 17.07.2024 și a deciziei civile nr. 745/16.12.2024 și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel în vederea, în principal, pentru administrarea integrală a probatoriilor solicitate, urmând a se analiza caracterul justificativ al îmbogățirii după administrarea tuturor probelor relevante, iar în subsidiar, trimiterea spre o nouă judecată pentru analiza pe fond a îndeplinirii condițiilor legale a răspunderii pentru îmbogățirea fără justă cauză, deoarece nu sunt aplicabile prevederile art. 1346 alin. (1) lit. b) și c) din C. civ.

În subsidiar, s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată, ca efect al faptului că îmbogățirea pârâtei nu este justificată, iar pârâta a recunoscut atât lucrările, cât și cuantumul acestora conform notificării nr. x/28.10.2021, iar prin HCL nr. 227/29.06.2021 s-a aprobat la plată de către Consiliul Local suma solicitată în prezenta cauză, HCL nr. 227/29.06.2021 fiind act administrativ executoriu și prezumție de legalitate.

Împotriva deciziei, au formulat recurs și intervenientele A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L., solicitând casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre spre o nouă judecată instanței de apel.

Recursul intervenientelor nu a fost întemeiat în drept, însă din dezvoltarea criticilor Înalta Curte constată că acestea se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-interveniente au susținut că instanța de apel a omis să analizeze criticile referitoare la posibilitatea efectivă a reclamantei de a solicita modificarea contractului și dacă această modificare pentru includerea lucrărilor suplimentare era posibilă la momentul când s-a constatat necesitatea realizării lor - luna august 2020 - respectiv dacă încheierea unui act adițional era fezabilă, raportat la obiectul contractului, caracterul său excepțional și contextul pandemic în care a fost încheiat și executat contractul. Totodată, au precizat că instanța de apel a omis să analizeze critica referitoare la posibilitatea reclamantei de a se opune efectuării lucrărilor extracontractuale.

Sub acest aspect, recurentele au precizat că modificarea contractului pentru includerea lucrărilor suplimentare nu era posibilă în luna august 2020, întrucât nu putea fi estimată valoarea lucrărilor suplimentare necesare, având în vedere că dispozițiile Legii nr. 98/2016 nu prevăd posibilitatea încheierii unor contracte de lucrări fără preț sau determinarea acestuia la o dată ulterioară.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-interveniente au susținut că instanța de apel a interpretat eronat și a aplicat restrictiv prevederile art. 1346 alin. (1) lit. b) și c) C. civ., întrucât încheierea unui act adițional, într-un orizont rezonabil de timp, era imposibil de realizat, în lipsa documentației tehnice prin raportare la care să se poată determina indicatorii tehnico-economici ai investițiilor suplimentare și valoarea estimată a acestora. Totodată, recurentele au arătat că sunt greșite considerentele instanței de apel, în sensul că lucrările suplimentare ar fi fost efectuate pe riscul executantului, în condițiile în care Primarul Municipiului Bacău a inițiat procedurile prealabile pentru încheierea unui act adițional la contractul de lucrări, respectiv autoritatea deliberativă Consiliul Local Bacău a aprobat proiectul la hotărârea nr. 148792/22.7.2021 și a adoptat H. nr. 227/2021.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul intervenientelor, prin care a solicitat admiterea acestuia.

Intimatul UAT Județul Bacău a formulat întâmpinare la recursurile declarate în cauză, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, întrucât Unitatea Administrativ Teritorială Județul Bacău nu a fost parte în raportul juridic litigios dedus judecății, iar, pe fond, a solicitat respingerea căilor de atac, ca nefondate. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursurilor, susținându-se, în esență, că instanța de apel a analizat litigiul din perspectiva pretențiilor formulate de către reclamantă, făcând trimitere, atât la dispozițiile legale care reglementează îmbogățirea fără justă cauză, respectiv art. 1345 și 1346 C. civ., cât și la incidența prevederilor contractului de lucrări nr. x/21.04.2020.

Intimații-pârâți au depus întâmpinare la recursurile declarate în cauză, prin care au invocat excepția lipsei de interes a recursului declarat de reclamantă, sub aspectul criticilor referitoare la respingerea nelegală a excepției inadmisibilității acțiunii introductive, ca efect al caracterului subsidiar al răspunderii pentru îmbogățire fără justă cauză. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursurilor, susținându-se în esență faptul că instanța de apel a aplicat și interpretat corect dispozițiile art. 1346 alin. (1) lit. b) și c) din C. civ., precum și celelalte norme de drept material incidente, prin raportare la situația de fapt reținută.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinări, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate.

La termenul de astăzi, Înalta Curte a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a intimatei-chemate în garanție Unitatea Administrativ Teritorială Județul Bacău, iar în legătură cu excepția lipsei de interes a recursului reclamantei, invocată de către intimații-pârâți, a reținut că aceasta va fi avută în vedere la analiza recursului pe fond, întrucât nu reprezintă o veritabilă excepție procesuală care să impună soluționarea prioritară, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., ci vizează unul dintre motivele de recurs formulate de recurenta-reclamantă.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Recursul recurentei-reclamante:

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia este criticată încheierea din 17 iulie 2024, cât și decizia nr. 745/2024 din 16 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, este nefondat.

Acest motiv de recurs este incident atunci când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta-reclamantă susține că, în mod nelegal, instanța de apel i-a respins cererea de administrare a probelor, respectiv proba cu expertiză tehnică în construcții și proba testimonială, care erau necesare în vederea analizării condițiilor de exercitare a acțiunii de îmbogățire fără just temei, precum și pentru dovedirea culpei pârâtei, care a emis ordinul de începere a lucrărilor fără a deține aviz de securitate la incendiu, fiind astfel încălcate dispozițiile art. 249, art. 255 alin. (1), coroborate cu prevederile art. 175 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reține, în ceea ce privește respingerea cererii de efectuare a expertizei tehnice în construcții că, în temeiul dispozițiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel poate dispune asupra încuviințării și administrării probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ. raportat la art. 254 alin. (2) C. proc. civ., urmând însă a fi verificată cerința pertinenței, concludenței și utilității probelor pentru soluționarea cauzei de către instanța de apel, în limitele devoluțiunii care a operat în apel.

Aprecierea utilității probelor solicitate, a aptitudinii lor de a duce la soluționarea procesului reprezintă prerogativa instanței de apel și este un aspect care vizează temeinicia hotărârii pronunțate, întrucât probele duc la identificarea faptelor care trebuie probate și stabilirea situației de fapt, neconstituindu-se într-un motiv de nelegalitate de natură a atrage nulitatea încheierii și a deciziei atacate.

Înalta Curte reține că este corectă aprecierea instanței de apel, în sensul că proba cu expertiza tehnică în construcții nu era utilă litigiului la acel moment procesual, ea fiind apanajul fondului cauzei, față de considerentele decisive ale primei instanțe, din care rezultă că acțiunea a fost respinsă întrucât sunt incidente dispozițiile art. 1346 alin. (1) lit. b) și c) C. civ., chestiuni ce au fost verificate ulterior prin raportare la nejustificarea îmbogățirii.

De asemenea, se susține de către recurenta-reclamantă că instanța de apel ar fi nesocotit dispozițiile procedurale referitoare la regulile de administrare a probelor, însă, contrar susținerilor recurentei-reclamante, prin decizia recurată, instanța de apel a reținut în mod corect că, din perspectivă procedurală, reclamanta este cea care trebuia să facă dovada îndeplinirii condițiilor de la art. 221 din Legea nr. 98/2016 pentru a înlătura teza îndeplinirii actului pe riscul său, motiv pentru care se constată că, în cauză, nu au fost încălcate regulile de procedură prevăzute la art. 249 C. proc. civ.,

Totodată, nu se poate reține încălcarea de către instanța de apel a principiului rolului activ al judecătorului, prevăzut de art. 22 C. proc. civ., având în vedere că instanța de apel a stăruit, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală în aflarea adevărului, pe baza stabilirii faptelor, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Față de aceste considerente, Înalta Curte constată că nu sunt motive de nelegalitate a încheierii și a deciziei pronunțate de către instanța de apel la data de 17 iulie 2024, nefiindu-i încălcat recurentei-reclamante dreptul la apărare, deoarece instanța de apel a reanalizat probele administrate la prima instanță.

Circumscris cazului de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a criticat încheierea și decizia atacate pentru nemotivare, astfel încât, Înalta Curte va analiza acest motiv de recurs, vizând nerespectarea condițiilor imperative statuate de art. 425 C. proc. civ. sub aspectul conținutului hotărârii judecătorești.

Într-un prim considerent, instanța supremă subliniază faptul că intră în sfera de incidență a art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. lipsa motivării, înțeleasă atât sub aspect formal, dedus din încălcarea dispozițiilor art. 425 C. proc. civ., cât și din perspectiva conținutului considerentelor, înțeles ca o contragere excesivă a raționamentului judiciar, ori o motivare lipsită, în mod esențial, de reperele necesare a face actul de procedură explicit și inteligibil pentru părți ori pentru instanța care exercită un control de legalitate asupra acestuia.

Din acest punct de vedere, încheierea și decizia instanței de apel sunt motivate și prezintă atât structura tipică actului de procedură examinat, în raport cu prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., precum și raționamentul judiciar care susține soluția din dispozitiv.

Cu privire la încheierea din 17 iulie 2024, recurenta a susținut că, prin respingerea probei cu expertiză tehnică în construcții, instanța de apel a omis să cerceteze fondul litigiului.

În cauză, se constată că instanța de apel nu a respins de plano această cerere de probe, ci a precizat că va analiza aspectele solicitate doar în măsura în care va admite apelul pentru motivele invocate și ulterior va intra în cercetarea fondului. Astfel, proba solicitată de către reclamantă nu era utilă și necesară în acel moment, dar această cerere de probatoriu ar fi putut fi examinată ulterior în măsura în care instanța ar fi analizat chestiuni ce țin de executarea contractului.

Prin urmare această critică este nefondată și va fi respinsă, ca atare.

Cu privire la decizia atacată, subsumat motivului de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă a criticat considerentul instanței de apel prin care a reținut că își însușește și celelalte motive ale primei instanțe, fără a le indica în concret.

Verificând decizia recurată, se constată că instanța de apel a făcut această afirmație ca o concluzie a motivării deja efectuate în prealabil.

Contrar susținerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că în considerentele deciziei recurate se regăsesc motivele care fundamentează concluzia instanței de apel care detaliat cauzele de excludere prevăzute la art. 1346 alin. (1) lit. b) și c) din C. civ., raportat la faptul că lucrările au fost efectuate fără a exista o modificare a contractului, care să permită decontarea acestor lucrări, astfel încât, Înalta Curte va înlătura, ca nefondată și această critică.

De altfel, instanța nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părților, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze. Motivarea unei hotărâri judecătorești este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția.

Așadar, Înalta Curte reține că acest motiv de casare este nefondat, instanța de apel argumentând soluția pronunțată cu respectarea cerințelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., evocând și aplicând în cauza dedusă judecății textele de lege care au stat la baza adoptării soluției sale, totodată prezentând raționamentul logico-juridic prin care a respins apelul reclamantei.

Criticile referitoare la motive contradictorii și străine de natura cauzei, prin raportare la notificarea nr. x/28.10.2021 și interpretarea cuprinsului HCL nr. 227/29.07.2021 nu se încadrează în ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., deoarece reiterarea motivelor din cererea de apel nu poate fi suspusă analizei în această etapă procesuală, având în vedere că aceste critici au fost supuse controlului de legalitate de către instanța de apel, iar recurenta-reclamantă nu a indicat în ce mod instanța de apel a greșit în analiza acestora.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a precizat că decizia atacată a fost pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1346 alin. (1) lit. b) și c) C. civ., stabilind eronat raporturile juridice dintre părți, sens în care recurenta susține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 8.4 alin. (1) și (2) raportat la art. 4 si art. 25.4 lit. b) din contractul nr. x/21.04.2020, încheiat între reclamantă și UAT Municipiul Bacău.

Înalta Curte reține că este nefondată critica recurentei privind aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1346 alin. (1) lit. b) C. civ., sub acest aspect reclamanta susținând, în esență, că nu avea dreptul de a refuza executarea lucrărilor suplimentare, îmbogățirea achizitorului nefiind astfel justificată.

Potrivit dispozițiilor art. 1346 alin. (1) lit. b) C. civ. îmbogățirea este justificată atunci când rezultă din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogățit.

Înalta Curte constată că între pârâtul Municipiul Bacău, în calitate de autoritate contractantă, Consiliul Județean Bacău, în calitate de autoritate co-finanțatoare asociată și reclamanta Societatea de Servicii Publice Municipale Bacău S.A., în calitate de executant, s-a încheiat contractul de lucrări nr. x din 21 aprilie 2020 privind executarea lucrărilor pentru obiectivul amenajare de urgență a etajelor 4 si 5 aferente clădirii Spital Municipal Bacău în scopul asigurării asistenței medicale în contextul epidemiologic COVID-19, iar conform art. 5, prețul convenit pentru îndeplinirea contractului, plătibil executantului de către achizitor conform ofertei financiare, este de 7.890.090,92 RON, la care se adaugă 1.499.117,27 RON, reprezentând TVA.

La data de 31 decembrie 2021, reclamanta Societate de Servicii Publice Municipale Bacău S.A. a emis factura seria x nr. x în valoare de 2.697.866,75 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor suplimentare realizate de către reclamantă, menționate în centralizatorul financiar, care nu a fost semnat de către reprezentanții legali ai pârâtului Municipiul Bacău.

Raportând dispozițiile legale incidente în cauză la situația de fapt corect stabilită de către instanțele de fond, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reținut prin decizia recurată că este incidentă ipoteza prevăzută la art. 1346 alin. (1) lit. b) din C. civ., respectiv cazul în care îmbogățirea este justă, rezultând din neexercitarea de către cel păgubit a unui drept contra celui îmbogățit, pentru că, potrivit dispozițiilor contractuale, executantul avea obligația de a executa lucrarea în limita unui preț fix, iar părțile au prevăzut posibilitatea modificării contractului în anumite circumstanțe. Totodată, se constată că modificarea contractului se putea face în cazurile și condițiile prevăzute la art. 221 din Legea nr. 98/2016, fără a fi necesară organizarea unei noi proceduri de atribuire, în conformitate cu dispozițiile acestei legi.

Prin urmare, dacă pe parcursul derulării contractuale se constata necesitatea executării unor lucrări suplimentare care nu au fost în mod obiectiv previzionate în proiectul de execuție, reclamanta avea dreptul să întrerupă executarea lucrărilor și să ceară beneficiarului modificarea contractului, în temeiul art. 20 din contract, cu respectarea prevederilor art. 221 din Legea nr. 98/2016, lucru care însă nu s-a întâmplat în cauză, cum în mod corect a reținut și instanța de apel.

Se constată că recurenta nu a exercitat acest drept, efectuând lucrările suplimentare fără a avea o justificare și cu consecința asumată a refuzului beneficiarului de a efectua plata contravalorii acestora potrivit prevederilor art. 17 din contractul de lucrări încheiat între părți.

Înalta Curte notează că prin neexercitarea drepturilor prevăzute contractual sau în legislația privind achizițiile publice, îmbogățirea este justificată potrivit dispozițiilor art. 1346 alin. (1) lit. b) C. civ., având în vedere că între părți nu a fost încheiat un act adițional și nici nu a fost făcută dovada unei corespondențe între părți cu privire la natura lucrărilor suplimentare, astfel cum în mod corect a reținut instanța de apel.

De asemenea, este nefondată critica recurentei privind aplicarea greșită de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1346 alin. (1) lit. c) C. civ., referitoare la faptul că achizitorul era obligat să achite contravaloarea lucrărilor suplimentare, întrucât reclamanta nu și-a asumat riscul neplății lucrărilor și nici nu a avut intenția de gratificare, coroborat cu natura incompletă sau deficitară a documentelor achizitorului, care nu a avut avizul de securitate la incendiu.

Potrivit art. 1346 alin. (1) lit. c) C. civ. îmbogățirea este justificată atunci când rezultă dintr-un act îndeplinit de cel păgubit în interesul său personal și exclusiv, pe riscul său ori, cu intenția de a ratifica.

Instanța de apel în mod corect a constatat că, potrivit prevederilor contractuale, reclamanta avea obligația de a executa exclusiv lucrările contractate la 21 aprilie 2020, iar în privința lucrărilor suplimentare avea dreptul de a le refuza sau de a continua executarea pe riscul său. Invocarea de către reclamantă a dispozițiilor art. 8.4 alin. (1), art. 4, art. 25.4 lit. b) din contract, în sensul că era obligată să execute lucrările suplimentare nu pot fi primite de către instanța de recurs, având în vedere că potrivit art. 20 din contract aceasta avea posibilitatea de a solicita modificarea contractului sau de a se opune efectuării altor lucări ce nu erau prevăzute la momentul contractării.

Astfel, potrivit art. 20.1 din contract, părțile contractante au dreptul, pe durata îndeplinirii contractului, de a conveni modificarea clauzelor contractului, prin act adițional, numai în cazul apariției unor circumstanțe care lezează interesele legitime ale acestora și care nu au putut fi prevăzute la data încheierii contractului.

În consecință, în mod corect s-a argumentat că pentru efectuarea lucrărilor suplimentare recurenta nu a respectat procedura prevăzută la art. 221 și art. 222 alin. (1) din Legea nr. 98/2016, executând aceste lucrări pe riscul său, fără a avea încuviințarea intimatului Municipiul Bacău, dispozițiile de șantier nefiind semnate de beneficiar.

Astfel, prin neîndeplinirea acestor proceduri obligatorii pe care recurenta le cunoștea, și-a asumat riscul de a nu putea deconta contravaloarea lucrărilor suplimentare în lipsa documentelor justificative, cu atât mai mult cu cât considerentele de ordin urgent și modul de stabilire a prețului lucrărilor din contractul inițial erau deopotrivă incidente și în cazul modificării clauzelor și încheierii unor acte adiționale.

Cu privire la critica recurentei privind respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca efect al caracterului subsidiar al răspunderii pentru îmbogățire fără just temei, Înalta Curte constată că este lipsită de interes, având în vedere poziția procesuală a reclamantei.

De asemenea, criticile recurentei referitoare la riscul documentației, prin raportare la expertiza efectuată în cauză, precum și lipsa perfectării actului adițional din culpa exclusivă a intimatei-pârâte, privesc chestiuni ce țin de aprecierea probelor și stabilirea situației de fapt, astfel încât nu se identifică dispoziția legală care să fie criticată sub aspectul încălcării sau a greșitei aplicări de către instanța de apel, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Considerentele expuse anterior sunt deopotrivă valabile și cu privire la recursul recurentelor-interveniente, care va fi examinat în continuare.

Recursul recurentelor-interveniente:

Subsumat motivulului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-interveniente au susținut că instanța de apel a omis să analizeze criticile referitoare la posibilitatea reclamantei de a solicita modificarea contractului, prin includerea lucrărilor suplimentare la momentul constatării necesității realizării lor sau dacă era fezabilă încheierea unui act adițional, raportat la contextul pandemic, precum și dacă reclamanta avea posibilitatea de a se opune efectuării lucrărilor extra-contractuale.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Verificând decizia atacată, se constată că instanța de apel și-a expus într-un mod clar și convingător argumentația de fapt și de drept, raționamentele logico-juridice care au condus la concluzia că reclamanta nu era obligată contractual să execute lucrările suplimentare, având posibilitatea de a solicita modificarea contractului, conform art. 20, în timpul valabilității acestuia, cu respectarea posibilităților prevăzute la art. 221 și art. 222 alin. (1) din Legea nr. 98/2016.

Se constată, așadar, că în cauză, instanța de apel a respectat exigențele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale, în raport și cu criticile invocate în apel, analiza tuturor aspectelor de nelegalitate invocate, motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care o susțin, astfel că nu se poate considera că în cauză este vorba de o nemotivare a hotărârii, cum susțin recurentele-interveniente.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-interveniente au arătat că instanța de apel a interpretat eronat și a aplicat restrictiv prevederile art. 1346 alin. (1) lit. b) și c) C. civ., întrucât încheierea unui act adițional, într-un orizont rezonabil de timp, era imposibil de realizat, în lipsa documentației tehnice prin raportare la care să se poată determina indicatorii tehnico-economici ai investițiilor suplimentare și valoarea estimată a acestora.

Înalta Curte va respinge această critică, având în vedere că, în mod corect, instanța de apel a reținut că lipsa unei documentații tehnice, prin raportare la care să fie estimată valoarea lucrărilor suplimentare, ca imposibilitate de încheiere a contractului, nu constituie un argument în favoarea îmbogățirii fără justă cauză, considerentele de ordin urgent și modul de stabilire a prețului lucrărilor din contractul inițial fiind deopotrivă incidente și în cazul modificării clauzelor și încheierii unor acte adiționale.

Argumentele referitoare la documentele aprobate de către Consiliul Local Bacău din perspectiva procedurilor prelabile inițiate de către Primarul Municipiului Bacău în vederea încheierii unui act adițional pentru lucările suplimentare nu reprezintă critici de nelegalitate care să permită încadrarea în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., deoarece vizează temeinicia deciziei recurate, referindu-se la aspecte factuale ale cauzei. Or, controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalității deciziei recurate, relevant în acest sens este art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Așadar, având în vedere că, în cauză, s-a stabilit în mod corect că nu poate opera îmbogățirea fără justă cauză prevăzută de art. 1345 C. civ., întrucât sunt incidente cauzele de excludere prevăzute la art. 1346 alin. (1) lit. b) și c) C. civ., în principal pentru faptul că reclamanta nu și-a exercitat dreptul de a solicita modificarea contractului cu privire la prețul acestuia, pentru efectuarea lucrărilor suplimentarea, Înalta Curte înlătură toate criticile din recurs formulate de recurente, constatând că nu este incident niciunul dintre motivele de casare invocate.

Pentru considerentele ce preced, conform art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantă și de interveniente.

Referitor la cererea intimatului-pârât Municipiul Bacău prin Primar privind obligarea recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reține în conformitate cu dispozițiile art. 452 C. proc. civ., "partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei", iar potrivit art. 453 din același cod, "partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

Prin raportare la aceste texte de lege, aplicabile și în recurs în temeiul art. 494 C. proc. civ., Înalta Curte constată că intimatul-pârât a depus la dosarul cauzei dovezi care atestă efectuarea cheltuielilor de judecată, privind onorariul avocațial, în cuantum de 23.800 RON, respectiv factura din 8 decembrie 2022 și factura din 13 mai 2025, precum și dovada plății acestora constând în extrasele de cont generate la data de 10 ianuarie 2023, respectiv 13 octombrie 2025

Constatând culpa procesuală a recurentei-reclamante în promovarea recursului și în raport cu solicitarea intimatului-pârât Municipiul Bacău prin Primar privind acordarea cheltuielilor de judecată, aferente procesului, urmează să fie admisă cererea, în sensul obligării recurentei-reclamante la plata sumei de 23.800 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Societatea de Servicii Municipale Publice Bacău S.A., în insolvență, prin administrator special F. și prin administrator judiciar G.. împotriva încheierii din 17 iulie 2024 și a deciziei nr. 745/2024 din 16 decembrie 2024, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Respinge ca nefondat recursul formulat de intervenientele A. S.R.L., B. S.R.L., C. S.R.L., D. S.R.L. și E. S.R.L. împotriva deciziei nr. 745/2024 din 16 decembrie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă.

Obligă recurenta-reclamantă să achite intimatului-pârât Municipiul Bacău prin Primar suma de 23.800 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 octombrie 2025.