ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5725/2022

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Spitalul Municipal de Urgență Moinești a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Compartimentul Soluționare Contestații POR și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Program Operațional Regional Serviciul Constatare Nereguli și Anti Fraudă:

- anularea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.07.2020 cu privire la Proiectul "Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județelor Vaslui, Bacău și Neamț", cod x;

- anularea creanței bugetare, în cuantum de 833.965,80 RON, aplicată prin Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.07.2020;

- reducerea corecției/reducerii financiare, aplicate prin Nota de constatare, la pragul de 5% sau, subsidiar, maxim 10% conform pct. 9 și 11, tabel aflat în cadrul părții 1 din anexa la H.G. nr. 519/2014 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecțiilor financiare aplicate pentru abaterile prevăzute în anexele la O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora;

- anularea Deciziei de soluționare nr. 384/17.09.2020, prin care se respinge ca neîntemeiată contestația formulată de reclamant împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.07.2020.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința nr. 56 din 10 iunie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele:

I. Respinge excepțiile procedurale ale necompetenței materiale și teritoriale, ca nefondate.

II. Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Spitalul Municipal de Urgență Moinești, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Compartimentul Soluționare Contestații POR și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Program Operațional Regional Serviciul Constatare Nereguli și Anti Fraudă.

Anulează în parte Decizia de soluționare a contestației 384/17.09.2020 și a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.07.2020 în ceea ce privește corecția financiară aplicată pe care o stabilește în procent de 10% aplicabilă la valoarea contractului de finanțare nr. x/10.12.2018, aplicabilă la valoarea contractului verificat în sumă de 3.335.863,20 RON.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinței nr. 56 din 10 iunie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamantul Spitalul Municipal de Urgență Moinești și pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

1.3.1. Recursul declarat de reclamantul Spitalul Municipal de Urgență Moinești

Recurentul - reclamant Spitalul Municipal de Urgență Moinești critică sentința recurată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul administrării probei cu expertiza de specialitate inginerie sanitară, iar, în subsidiar, casarea în parte a sentinței și în rejudecare, admiterea în tot a acțiunii, prin anularea în tot a actelor administrative atacate.

Art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

În esență, recurentul-reclamant susține că prima instanță nu a analizat raționamentul logico-juridic al reclamantului, ci doar a preluat argumentele pârâților din întâmpinare, sub următoarele aspecte:

- Definirea termenului DICOM prin caietul de sarcini prin prisma dispozițiilor art. 35 alin. (6) lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006;

- Caracterul nemotivat al actelor administrative contestate;

- Inexistența unei norme legale de standardizare a termenului DICOM și nici a certificatului ISO și CEN pentru a putea invoca încadrarea la ISO 12052:2015 și CEN 12052.

Art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Instanța de fond, prin hotărârea atacată, a încălcat normele de drept material incidente speței, respectiv a art. 35 alin. (6) lit. b) și lit. a) din O.U.G. nr. 34/2006 și a art. 42 alin. (4) din Directiva 2014/24CE, precum și prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) și art. 2, pct. 9 din Regulamentul UE nr. 1025/2012 și art. 2 alin. (2) din Legea nr. 163/2015.

Mai susține recurentul-reclamant că instanța de fond a redus sancțiunea aplicată la 10%, cu încălcarea principiului proporționalității și al echității, principii instituite de Regulamentul CE nr. 1303/2013.

1.3.2. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației

Recurentul-pârât critică sentința recurată din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 3, 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea în parte a sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare în scopul administrării probei cu expertiza de specialitate inginerie sanitară, iar, în subsidiar, casarea în parte a sentinței și în rejudecare, admiterea în tot a acțiunii, prin anularea în tot a actelor administrative atacate.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 3 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurentul-pârât arată că instanța de fond nu era competentă material și teritorial să soluționeze cauza, respingând, în mod greșit, excepția necompetenței materiale și teritoriale, invocată de autoritatea pârâtă prin întâmpinarea formulată în fața primei instanțe.

Susține recurentul că obiectul litigiului îl constituie fonduri nerambursabile din partea UE, sub pragul de 3.000.000 RON, ceea ce atrage incidența art. 10 alin. (1)

1

coroborat art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004, iar reclamantul este o persoană juridică asimilată instituției publice, potrivit Legii nr. 95/2006, devenind incidente, din perspectiva competenței teritoriale, dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, susține recurentul-pârât, instanța competentă material și teritorial să soluționeze litigiul în fond este Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

În cadrul acestui motiv de casare, recurentul-pârât susține că instanța de fond nu a motivat de ce a apreciat că individualizarea sancțiunii aplicate reclamantei nu este conformă art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, limitându-se doar la a afirma acest fapt.

Prin urmare, din acest punct de vedere, sentința nu este motivată în acord cu dispozițiile procedurale, acest viciu fiind sancționat cu casarea parțială a acesteia.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de casare recurentul-pârât arată că prin sentința pronunțată, instanța de fond a făcut o aplicare greșită a dispozițiilor art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011, reducând corecția la 10% din valoarea contractului de achiziție.

1.4 Apărările formulate în cauză

Recurenții au formulat întâmpinări reciproce prin care au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Analizând cererile de recurs, prin prisma criticilor formulate, prin raportare la actele dosarului, precum și la dispozițiile legale și procedurale incidente, Înalta Curte constată că se impune admiterea acestora, din perspectiva motivului de casare de ordine publică prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ., casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre soluționare la instanța competentă.

Într-o logică firească a exercitării controlului judiciar, Înalta Curte va analiza, cu întâietate, motivul de recurs de ordine publică, prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, potrivit căruia:

"hotărârea a fost dată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, invocată în condițiile legii".

Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, în fața instanței de fond, autoritatea pârâtă a înțeles să invoce, prin întâmpinarea formulată în cauză, excepția necompetenței materiale și cea a necompetenței teritoriale a Curții de Apel Bacău, excepții respinse prin sentința recurată.

Înalta Curte constată că obiectul prezentei acțiuni în contencios administrativ vizează un raport juridic litigios născut în temeiul unui contract de finanțare nerambursabilă prin care reclamantul a beneficiat de fonduri acordate de Uniunea Europeană, prin actele administrative contestate dispunându-se retragerea parțială a acestei finanțări, prin aplicarea unei corecții financiare cu titlu de sancțiune stabilită în sarcina Spitalului Municipal de Urgență Moinești.

Prin urmare, în raport de obiectul cauzei, în ceea ce privește competența materială, sunt incidente dispozițiile art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora:

"cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1)".

Potrivit alin. (1) al art. 10 din Legea nr. 554/2004:

"Litgiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Așadar, pragul valoric stabilit de lege și la care face trimitere art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004 pentru stabilirea instanței competente material, este de 3.000.000 RON.

Din actele dosarului rezultă că sancțiunea aplicată reclamantului prin Nota de Constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x din 14.07.2020 este în cuantum de 833.965,80 RON, situându-se sub pragul valoric de 3.000.000 RON, astfel încât, potrivit dispozițiilor procedurale citate mai sus, instanța competentă material să soluționeze litigiul este tribunalul prin secția de contencios administrativ și fiscal.

Prin urmare, în mod greșit, instanța de fond a respins excepția necompetenței materiale, raportându-se la dispozițiile art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, prin luarea în considerare a rangului de autoritate centrală a organului emitent al actului administrativ atacat, fără a ține cont de regula specială aplicabilă litigiilor vizând fondurile acordate de Uniunea Europeană, stabilită de art. 10 alin. (1)

1

din aceeași lege, care stabilea criteriul valoric drept reper pentru instanța competentă material să soluționeze astfel de cauze.

În ceea ce privește competența teritorială, Înalta Curte reține că soluția primei instanțe este, de asemenea, greșită, fiind încălcate regulile stabilite de art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 10 alin. (3):

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Înalta Curte constată că Spitalul Municipal de Urgență Moinești este o persoană juridică de utilitate publică, un spital public, potrivit dispozițiilor art. 163 alin. (2) din Legea nr. 95/2006:

"Spitalul poate fi public, public cu secții sau compartimente private sau privat. Spitalele de urgență se înființează și funcționează numai ca spitale publice."

Prin urmare, recurentul-reclamant este o persoană juridică asimilată instituțiilor publice, și nu de drept privat, neavând relevanță calitatea de persoană vătămată pe care o invocă în litigiu, deoarece dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 nu fac această distincție.

Prin urmare, reclamantul din prezenta cauză trebuie să se adreseze instanței de la sediul pârâtului, art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, instituind o competență teritorială exclusivă, respectiv Tribunalului București.

Având în vedere raționamentul juridic expus anterior și care prefigurează soluția de casare a sentinței recurate pentru viciul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 3 din C. proc. civ. și care impune trimiterea cauzei spre soluționare la instanța competentă, Înalta Curte constată că nu se mai impune analizarea celorlalte motive de casare, exercitarea controlului judiciar în acest sens nemaiavând eficiență juridică.

În concluzie, pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (2) și ale art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de recurentul-reclamant Spitalul Municipal de Urgență Moinești și recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței nr. 56 din 10 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare la Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 noiembrie 2022.