ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.02.2022

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1017/2022

HOTĂRÂRE
22.02.2022
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1017/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 22 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Spitalul Municipal de Urgență Moinești a solicitat, în contradictoriu cu pârâții: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Compartimentul Soluționare Contestații POR și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației - Program Operațional Regional Serviciul Constatare Nereguli și Anti Fraudă, suspendarea efectelor actelor administrative unilaterale cu caracter individual, respectiv:

- a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.07.2020 cu privire la Proiectul "Asigurarea accesului la servicii de sănătate în regim ambulatoriu pentru populația județelor Vaslui, Bacău și Neamț", cod SMIS 125390;

- a Deciziei de soluționare nr. 384/17.09.2020, prin care se respinge ca neîntemeiată contestația formulată împotriva Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.07.2020.

Prin sentința civilă nr. 16/2021 din 25 februarie 2021, Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamantul Spitalul Municipal de Urgență Moinești și a dispus suspendarea actului administrativ - Notă de constatare a neregulilor și stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.07.2020 și a Deciziei nr. 384/17.09.2020, până la soluționarea acțiunii pe fond.

Împotriva acestei sentințe, pârâtul Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a declarat recurs, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 3, 6 și 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., recurentul - pârât a susținut că instanța de fond nu era competentă material și teritorial să judece prezenta cauză.

Deși pârâtul a invocat prin întâmpinare excepția necompetenței materiale și teritoriale a Curții de Apel Bacău în soluționarea cauzei, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra acesteia.

Prin hotărârea atacată au fost nesocotite prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care stabilesc că:

"Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului".

Totodată, instanța de fond nu a ținut seama de faptul că Spitalul Municipal de Urgență Moinești reprezintă, potrivit art. 163 din Legea nr. 95/2006, o persoană juridică asimilată autorității sau instituției publice.

Pe de altă parte, instanța nu avut în vedere faptul că litigiul privește sume reprezentând fonduri nerambursabile din partea UE, ce se situează sub pragul de 3.000.000 RON, și pentru că reclamantul este o persoană juridică asimilată autorității sau instituției publice, instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal, în raport cu dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul - pârât a susținut că instanța de fond a analizat chestiuni de fond care exced examinării formale într-o cerere de suspendare a unui act administrativ.

Mai mult decât atât, prima condiție - cazul bine justificat - nu a analizat-o în concret, ci a raportat-o exclusiv la chestiuni generale de fond.

De asemenea, recurentul - pârât a arătat că, în cauză, este incident și motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pentru că în sentința atacată nu sunt indicate dovezile din care rezultă îndeplinirea celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Intimatul - reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că este fondat recursul declarat în cauză.

Analizând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte reține că cererea de chemare în judecată are ca obiect suspendarea Deciziei de soluționare a contestației nr. 384/17.09.2020 și suspendarea Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/14.07.2020, emise de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin care s-a stabilit în sarcina reclamantului o creanță bugetară în valoare totală de 817.286,48 RON, din care contribuție din fonduri europene în sumă de 583.776,06 RON și contribuție națională de la bugetul de stat în sumă de 233.510,42 RON, rezultând astfel că în speță competența materială de soluționare a acțiunii se stabilește potrivit criteriului valoric, conform dispozițiilor cuprinse la art. 10 alin. (1)

1

din Legea nr. 554/2004.

Art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018, prevede că "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel".

Conform art. 10 alin. (1

1

) "Cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1)".

Înalta Curte constată că prima instanță s-a pronunțat asupra excepției necompetenței teritoriale cu ocazia soluționării acțiunii în anulare, ulterior soluționării cererii de suspendare, astfel că din perspectiva acestei din urmă cereri, se constată omisiunea de soluționare a incidentului privind necompetența teritorială.

Cu privire la competența teritorială de soluționare a cauzei, Înalta Curte reține dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în situația în care reclamantul este o autoritate publică, o instituție publică sau asimilată acestora, acțiunea se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.

În speță, este necontestată împrejurarea că reclamantul Spitalul Municipal de Urgență Moinești reprezintă, conform art. 163 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, "unitatea sanitară cu paturi, de utilitate publică, cu personalitate juridică, ce furnizează servicii medicale".

Conform dispozițiilor cuprinse la alin. (2) "Spitalul poate fi public, public cu secții sau compartimente private sau privat. Spitalele de urgență se înființează și funcționează numai ca spitale publice", iar conform dispozițiilor cuprinse la alin. (5) "Spitalele participă la asigurarea stării de sănătate a populației", rezultând astfel că Spitalul Municipal de Urgență Moinești are calitatea de spital public, fiind asimilat noțiunii de instituție publică/autoritate publică, în sensul art. 2 lit. (b) din Legea nr. 554/2004, și fiindu-i astfel aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea nr. 554/2004.

Așadar, din cuprinsul prevederilor art. 10 alin. (1), alin. (1ind. 1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, reiese că cererile în contencios administrativ formulate de reclamantul autoritate publică se introduc numai la instanța de la domiciliul sau sediul pârâtului, competența fiind una exclusivă. Astfel, art. 10 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004 stabilește competența teritorială exclusivă a instanței de la sediul pârâtului, în ipoteza în care reclamantul este autoritate publică.

În raport de toate aceste împrejurări, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv un litigiu care vizează sume ce se situează sub pragul de 3.000.000 RON, instanța de control judiciar, prin raportare la prevederile art. 10 alin. (1

1

), urmează a constata că din punct de vedere material, competent în soluționarea cauzei este tribunalul, iar nu curtea de apel.

Față de cele menționate mai sus, apreciind că hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea competenței de ordine publică a altei instanțe, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței civile nr. 16/2021 din 25 februarie 2021 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal; va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal, ținând seama din punct de vedere teritorial că pârâtul este instituție publică cu sediul în București.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației împotriva sentinței civile nr. 16/2021 din 25 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre competentă soluționare Tribunalului București, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 22 februarie 2022.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5725/2022
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2022 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1 Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2014-03-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1595/2014
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Soluția instanței de fond 1.1. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Moin
ÎCCJ 2021-03-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1645/2021
Ședința publică din data de 17 martie 2021 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Iași, secția contencios administrati
ÎCCJ 2022-05-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2833/2022
Ședința publică din data de 19 mai 2022 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Bucur
ÎCCJ 2020-07-29
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3994/2020
Ședința publică din data de 29 iulie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judecată, în
Sursă