ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5812/2024

Ședința publică din data de 5 decembrie 2024

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 10.12.2021, sub nr. x/2021, declinată în favoarea Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 543 din 23.05.2022, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Logistică - Direcția Asigurare Logistică Integrată - Serviciul Administrare Spații de Cazare și Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Juridică, anularea adresei nr. x din 30.08.2021, emise de către Ministerul Afacerilor Interne Direcția Generala Logistică - Direcția Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spații de cazare, a deciziei de soluționare a plângerii prealabile nr. 162.603/S3/CML din 20.10.2021, emise de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală; constatarea îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 562/2004 în vederea încheierii contractului de vânzare-cumparare a apartamentului nr. x, situat în București, B-dul x nr. 37; obligarea pârâtului să-i vândă apartamentul de mai sus prin încheierea unui contract de vânzare-cumparare, cu plata prețului în rate, conform art. 4 din Legea nr. 562/2004 și Anexele nr. 1 și 2 la Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 206 din data de 25 octombrie 2022, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Logistică - Direcția Asigurare Logistică Integrată - Serviciul Administrare Spații de Cazare și Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Juridică, ca neîntemeiată;

A obligat reclamantul să plătească pârâtului B. cheltuieli de judecată în cuantum de 103,60 RON.

Împotriva sentinței nr. 206 din data de 25 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs principal recurentul-reclamant A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunii formulate.

Pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a declarat recurs incident, criticând omisiunea instanței de a analiza și a se pronunțat cu privire la nulitatea absolută a procesului-verbal nr. x din 03.10.2007, prin care s-a modificat statutul locuinței în litigiu în locuință de serviciu, precum și a contractului de închiriere nr. x din 11.10.2007.

Prin Decizia nr. 4320 din 4 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a respins recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne-Direcția Generală Juridică și a admis recursul declarat de recurentul-reclamant A. a casat sentința recurată și, rejudecând, a dispus:

- admiterea acțiunii formulate de reclamantul A., anularea adresei nr. x din 30.08.2021, emise de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generala Logistică - Direcția Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spații de cazare și decizia de soluționare a plângerii prealabile nr. 162.603/S3/CML din 20.10.2021, emisă de Ministerul Afacerilor Interne Direcția Generală;

- obligarea pârâtei să vândă reclamantului A. apartamentul nr. x, situat în București, B-dul x nr. 37, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, cu plata prețului în rate, conform art. 4 din Legea nr. 562/2004 și anexele nr. 1 și 2 la Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva Deciziei nr. 4320 din data de 4 octombrie 20203 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a formulat contestație în anulare Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generala Logistică - Direcția Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spații de cazare, invocând dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. .

În cuprinsul motivelor, după prezentarea istoricului speței, contestatorul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generala Logistică - Direcția Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spații de cazare a susținut următoarele:

Prima instanță a reținut că apartamentul în litigiu avea statut de locuință de intervenție la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004, nefiind relevante modificările ulterioare. Însă, interpretarea recurentului - reclamant era în sensul că prezintă relevanță statutul locuinței la momentul formulării cererii de cumpărare, și nu la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 562/2004, interpretare care, într-un final, a fost adoptată și de către instanța de recurs.

Raportat la aceste susțineri ale recurentului - reclamant, prin apărările formulate, instituția pârâta a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal prin care s-a modificat statutul locuinței, din locuință de intervenție în locuință de serviciu, precum și a contractului de închiriere încheiat ca urmare a acestei modificări, apărări pe care prima instanță a optat să le ignore.

Prin decizia civilă nr. 4320/04 octombrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamantului și a respins ca nefondat recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne, reținând faptul că aspectele asupra cărora instanța nu s-a pronunțat ar fi fost invocate pentru prima oară prin concluziile scrise depuse în fața Curții de Apel Ploiești Ia data de 21.10.2022, după rămânerea în pronunțare.

Mai mult, în hotărârea instanței de recurs s-a precizat în mod expres că "examinând înscrisurile de la dosar, constată, contrar celor susținute de către recurentul - pârât, că nici prin notele de ședință depuse în dosarul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal și nici prin întâmpinarea depusă în fața aceleiași instanțe (...) recurentul pârât nu a invocat excepția nulității absolute a celor două acte.".

Contestatorul arată că aceste constatări ale instanței sunt pe deplin eronate, dintr-o simplă verificare a actelor procedurale depuse la dosar se poate constata că nulitatea absolută a procesului-verbal nr. x din 03.10.2007 prin care s-a modificat statutul locuinței în locuință de serviciu, precum și a contractului de închiriere nr. x din 11.10.2007 au fost invocate de către instituția pârâtă începând cu întâmpinarea depusă la fondul cauzei, după cum urmează:

La pag. nr. 3 - 4 din întâmpinarea Ministerului Afacerilor Interne depusă la Curtea de Apel București, secția a VIII - a contencios administrativ și fiscal prin mijloace electronice (mail) la data de 26.01.2022 se observă, bolduit, solicitarea de constatare a nulității absolute a celor două înscrisuri.

Întâmpinarea este înregistrată sub nr. x.615/S3/GDA din 25.01.2022, fiind denumită "GDA 175615 CAB i fond vânzare locuința C. semnată pdf. Astfel cum rezultă din confirmarea de primire generată de sistemul electronic, anexată prezentei contestații în anulare, a fost primită de către Curtea de Apel București la data de 26.01.2022, ora 08:10.

Întrucât în luna februarie 2022, la verificarea dosarului electronic, nu s-a regăsit și întâmpinarea instituției pârâte, prin adresa nr. x din 22.02.2022, s-a retransmis întâmpinarea către instanță, cu anexarea dovezii de transmitere la data de 26.01.2022. Dosarul a fost declinat de la Curtea de Apel București la Curtea de Apel Ploiești.

In sentința civilă nr. 206 din 25,10.2022, Curtea de Apel Ploiești, la pagina nr. 6 paragrafele 3-4 a reținut că "pârâtul Ministerul Afacerilor Interne - Direcția generală juridică a formulat întâmpinare. (...) a fost prezentată situația juridică a locuinței în litigiu, care din anul 2003 are statut de locuință de intervenție, contractul de închiriere cu A. din 31.10.2005, cu valabilitate 2 ani are ca obiect locuința de intervenție, acesta fiind statutul său până în 2007 când prin procesul-verbal 2099013 din 3.10.2007 s-a modificat în locuință de serviciu, încheindu-se contractul de închiriere x/11.10.2007, acte pentru care s-a invocat excepția nulității absolute de această direcție, în raport de prevederile art. 2 lit. d) și e) din legea nr. 114/1996 și de cele ale art. 2 lit. c) și d) din OMAI 287/2002, modificarea statutului apartamentului 41 nu s-a realizat ținând cont de necesitățile unității operative, ci la solicitarea lui A.."

Așadar, nu se poate susține că nulitatea absolută a celor două înscrisuri a fost invocată după rămânerea în pronunțare a Curții de Apel Ploiești.

Dimpotrivă, la termenul din 11 octombrie 2022, când au avut loc dezbaterile, judecătorul fondului a limitat timpul alocat pentru expunerea concluziilor orale și a amânat pronunțarea pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, motiv pentru care, prin actul procedural intitulat concluzii scrise, înregistrat sub nr. x din 17.10.2022, comunicat prin mijloace electronice (mail), la pagina nr. 2 par. 7 și următoarele, instituția pârâta a subliniat faptul că menținem excepția nulității absolute a procesului-verbal de schimbare a caracterului locuinței în locuință de serviciu și a contractului de închiriere încheiat în acest temei.

Contestatorul subliniată faptul că nulitatea absolută a celor două înscrisuri a fost invocată în temeiul art. 1.247 C. civ., potrivit căruia nulitatea absolută poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție, iar ca urmare a admiterii acesteia, apartamentul nr. x ar redobândi statut de locuință de intervenție.

Așadar, la momentul soluționării recursului incident, la dosar se regăseau acte procedurale din care rezultă că nulitatea absolută a celor două înscrisuri a fost solicitată de către instituția pârâtă încă de la depunerea întâmpinării în fața Curții de Apel București.

În opinia contestatorului, în cauză este incident motivul contestației în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

În acest sens, arată că astfel cum reiese din doctrină, erorile evocate de textul analizat au ca obiect greșeli evidente, involuntare realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei.

Precizează că, având în vedere clarificările aduse prin prezenta contestație în anulare, din simpla lecturare a înscrisurilor indicate (întâmpinarea MAI depusă la fondul cauzei nr. 179.615/S3/GDA din 25.01.2022, pag. 3-4, sentința nr. 206/2022 a Curții de Apel Ploiești, pag. 6), apare evident că instanța de recurs a săvârșit o eroare prin omiterea/neobservarea unor date materiale care rezultă cu puterea evidenței din dosar.

Dată fiind soluția asupra recursului reclamantului, cu atât mai mult instanța de recurs era datoare să analizeze recursul incident declarat de instituția noastră, întrucât o dezlegare în sensul admiterii nulității absolute a celor două înscrisuri se răsfrânge asupra soluției privind cererea reclamantului, întrucât ar face ca imobilul să revină la locuință de serviciu, ceea ce determină imposibilitate vânzării acestuia, chiar și în interpretarea dată de instanță prin decizia civilă nr. 4320/04.10.2023.

Concluzionând, solicită să se rețină că situația prezentată se încadrează la art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., reprezentând o eroare materială, motiv pentru care, în temeiul art. 508 alin. (3) C. proc. civ., solicită admiterea contestației în anulare, anularea deciziei civile nr. 4320/04.10.2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și, în rejudecare, să se constate nulitatea procesului-verbal nr. x din 03.10.2007 de modificare a statutului apartamentului nr. x și a contractului de închiriere nr. x din 11.10.2007 și subsecvent, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiate.

Cu privire la motivele de nulitate invocate, reiterează ideea cuprinsă în recursul incident și neanalizată de instanța de fond/recurs respectiv că, în anul 2003, apartamentul nr. x, locuință de intervenție, a fost repartizat domnului D., tatăl reclamantului, fiind încheiat contractul de închiriere nr. x din 18.10.2003 pentru locuința de intervenție, cu valabilitate 2 ani (18.10.2005).

Prin raportul înregistrat sub nr. x din 05. 09.2005, în perioada de valabilitate a contractului de închiriere mai sus indicat, domnul D., pensionar la data respectivă, în temeiul art. 30 din Ordinul mai nr. 287/2002, a solicitat ca locuința ocupată să fie atribuită fiului acestuia, A., ofițer de poliție, acesta din urmă devenind titular al contractului de închiriere.

Așadar, locuința de intervenție în discuție a fost preluată de către reclamantul A. de la tată acestuia, D., astfel cum a fost consemnat și în procesul-verbal din 07.10.2005 încheiat de Comisia de atribuire a locuințelor din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

Ca urmare a acestei decizii, a fost încheiat cu reclamantul A. contractul de închiriere nr. x din 31.10.2005, cu începere de la 07.10.2005 și valabilitate 2 ani, pentru locuința de intervenție situată Bd. x, se. B.

Ulterior, reclamantul a formulat raportul nr. x din 07.06.2007 prin care solicită modificarea statutului locuinței pe care o ocupă, din locuință de intervenție, în locuință de serviciu, "în vederea cumpărării, conform legii".

Prin procesul-verbal nr. x din 03.10.2007 se modifică, în mod nelegal, statutul apartamentului nr. x situat în Bd. x, se. B, din locuință de intervenție în locuință se serviciu.

Locuința în discuție (apartamentul 41) a avut caracterul unei locuințe de intervenție, din 2003 până în 2007.

În susținerea nulității, a învederat faptul că distincția dintre o locuință de serviciu și o locuință de intervenție rezultă din Legea locuinței nr. 114/1996. Relevant este faptul că, includerea unui imobil într-una dintre cele două categorii trebuie să se realizeze ținând cont de necesitățile unității operative, și nu în funcție de situația personală a ocupantului imobilului, destinația celor două categorii de locuințe fiind specifică, stabilită de legiuitor, pentru a servi intereselor unităților de administrare.

În situația de față acest principiu nu a fost respectat, modificarea statutului apartamentului din locuință de intervenție în locuință de serviciu fiind efectuată la solicitarea reclamantului A., prin raportul personal din data de 07 iunie 2007, motivat de faptul că intenționează să cumpere apartamentul în discuție.

Apreciază că ambele acte indicate sunt lovite de nulitate absolută, fiind inversat scopul și rolul locuințelor aflate în fondul locativ al Ministerului Afacerilor Interne, prin faptul că s-a dat prioritate situației personale a unui angajat, în detrimentul nevoilor unităților de administrare, fiind nesocotit interesul legitim public al instituției.

In acest sens, arătă faptul că schimbarea destinației locuințelor nu se poate realiza în considerarea calității unei anumite persoane, ci numai în funcție de nevoile unităților.

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare, ca neîntemeiată, întrucât motivul invocat nu se circumscrie motivelor de contestare prevăzute de art. 503 C. proc. civ.

II. Soluția asupra contestației în anulare

Examinând contestația în anulare, prin prisma motivelor invocate, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte constată că este nefondată, pentru considerentele în continuare arătate:

Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin acțiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Logistică - Direcția Asigurare Logistică Integrată - Serviciul Administrare Spații de Cazare și Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Juridică: anularea adresei nr. x din 30.08.2021, emise de către Ministerul Afacerilor Interne Direcția Generala Logistică - Direcția Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spații de cazare, a deciziei de soluționare a plângerii prealabile nr. 162.603/S3/CML din 20.10.2021, emise de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală; constatarea îndeplinirii tuturor condițiilor prevăzute de Legea nr. 562/2004 în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului nr. x, situat în București, B-dul x nr. 37; obligarea pârâtului să-i vândă apartamentul de mai sus prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, cu plata prețului în rate, conform art. 4 din Legea nr. 562/2004 și Anexele nr. 1 și 2 la Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, acțiunea fiind respinsă.

Prin Decizia nr. 4320 din 4 octombrie 2023, Înalta Curte a respins recursul incident declarat de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală, a admis recursul principal formulat de reclamantul A. și, casând sentința atacată, a admis acțiunea, a anulat adresa din 30.08.2021 emisă de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generala Logistică - Direcția Asigurare Logistică Integrată Serviciu de Administrare Spații de cazare și decizia de soluționare a plângerii prealabile nr. 162.603/S3/CML din 20.10.2021 emisă de Ministerul Afacerilor Interne Direcția Generală și a obligat pârâtul să vândă reclamantului A. apartamentul nr. x, situat în București, B-dul x nr. 37, prin încheierea unui contract de vânzare-cumpărare, cu plata prețului în rate, conform art. 4 din Legea nr. 562/2004 și anexelelor nr. 1 și 2 la Decretul-lege nr. 61/1990 privind vânzarea de locuințe construite din fondurile statului către populație, cu modificările și completările ulterioare.

Contestatorul Ministerul Afacerilor Interne Direcția Generală susține că instanța de recurs a reținut, din eroare, că aspectele asupra cărora instanța de fond nu s-a pronunțat ar fi fost invocate pentru prima oară prin concluziile scrise depuse în fața Curții de Apel Ploiești la data de 21.10.2022, după rămânerea în pronunțare, și că recurentul pârât nu a invocat excepția nulității absolute a celor două acte despre care a făcut vorbire în recurs.

Sub acest aspect, contestatorul a apreciat că sunt eronate constatările instanței de recurs, întrucât nulitatea absolută a procesului-verbal nr. x din 03.10.2007, prin care s-a modificat statutul locuinței în locuință de serviciu, precum și a contractului de închiriere nr. x din 11.10.2007, au fost invocate începând cu întâmpinarea depusă la fondul cauzei.

Înalta Curte constată că susținerile formulate nu constituie motiv de contestație în anulare în sensul prevederilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., neexistând erori materiale în sensul acestor dispoziții.

Conform dispozițiilor art. 503 din C. proc. civ.:

"(1) Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestație în anulare, atunci când contestatorul nu a fost legal citat nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

(2) Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când:

3.instanța de recurs, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen;

4.instanta de recurs nu s-a pronunțat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

(3) Dispozițiile alin. (2) pct. 1,2 si 4 se aplică în mod corespunzător hotărârilor instanțelor de apel care, potrivit legii, nu pot fi atacate cu recurs."

Prevederile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. se referă exclusiv la contestația în anulare specială, prin care se tinde la anularea unei hotărâri definitive nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru o serie de motive expres și limitativ prevăzute de lege (necompetența, încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanței, nepronunțarea asupra unuia dintre recursurile declarate în cauza).

În ceea ce privește art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., eroarea materială trebuie să fie una evidentă, săvârșită de instanță urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante, determinante în soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre este atacată, textul de lege se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspecte formale ale judecății procesului, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin urmare, se constată că, deși sunt corecte susținerile referitoare la invocarea nulității procesului-verbal nr. x din 03.10.2007 prin care s-a modificat statutul locuinței în locuință de serviciu, precum și a contractului de închiriere nr. x din 11.10.2007, dezlegarea dată de către instanța de recurs nu este rezultatul unei erori materiale, în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., având în vedere faptul că instanța de recurs a examinat aceste susțineri.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că instanța de recurs a reținut, cu privire la excepția în discuție, și următoarele considerente:

"dacă s-ar aprecia că putea fi invocată după rămânerea în pronunțare, Înalta Curte constată că aceste apărări nu întemeiază caracterul unei veritabile excepții, și cu atât mai puțin a uneia cu caracter absolut, reprezentând doar o apărare ce ține de fondul cauzei."

În condițiile în care instanța de recurs a efectuat o analiză referitoare la apărările invocate de pârât, susținerile formulate în contestația în anulare conturează, în fapt, invocarea de către contestator a unei greșeli de judecată, și nu a unei erori materiale.

Or, având în vedere că noțiunea de "eroare materială" trebuie interpretată restrictiv, astfel cum s-a arătat anterior, prin intermediul motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. nu pot fi îndreptate greșeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

De asemenea, trebuie subliniat că unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, conform căruia niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa. Calea extraordinară de atac nu trebuie să devină un recurs deghizat prin care să se obțină reexaminarea fondului.

Prin urmare, Înalte Curte reține că prin motivele invocate de contestator se invocă o greșeală de judecată, ceea ce excedează controlului realizat de instanță pe calea contestației în anulare, aspectele invocate nu se circumscriu noțiunii de "eroare materială", în sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 503, Înalta Curte va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de Ministerul Afacerilor Interne - Direcția Generală Juridică împotriva Deciziei nr. 4320 din 4 octombrie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2021, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.