ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 639/2022

Ședința publică din data de 03 februarie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 16 mai 2019 pe rolul Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, a solicitat anularea adresei nr. x din 29 martie 2019 și a notei interne nr. x din 29 martie 2019, prin care i s-a respins cererea de acordare a compensației lunare a chiriei, obligarea pârâtei la plata chiriei aferente apartamentului situat în municipiul București, șos. x, conform contractului de închiriere nr x/28.02.2019, în sumă de 1.500 de RON/lunar începând cu data de 01 martie 2019 și până la momentul la care nu va mai îndeplini condițiile de acordare a chiriei și emiterea deciziei corespunzătoare, iar în subsidiar, anularea în parte a celor două acte și obligarea pârâtei la plata a jumătate din cuantumul chiriei, respectiv suma de 750 RON/lunar începând cu data de 01 martie 2019 până la momentul la care nu va mai îndeplini condițiile de acordare a chiriei și emiterea deciziei corespunzătoare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 162 din 01 octombrie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Națională a Penitenciarelor, a anulat în parte adresa și nota de fundamentare nr. x din 29 martie 2019, emisă de pârâtă, în ceea ce privește respingerea în totalitate a cererii reclamantului și a obligat pe pârâtă să acorde reclamantului compensația lunară a chiriei în cuantum de 750 RON începând cu 01 martie 2019, respingând restul cererilor ca neîntemeiate.

Împotriva sentinței civile nr. 162 din 01 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării adresei nr. x din 29 martie 2019 și a notei interne nr. x din 29 martie 2019, prin care i s-a respins cererea de acordare a compensației lunare a chiriei și obligarea pârâtei la plata chiriei aferente apartamentului situat în municipiul București, șos. x, conform contractului de închiriere nr. x/28.02.2019, în sumă de 1.500 de RON/lunar începând cu data de 01 martie 2019 și până la momentul la care nu va mai îndeplini condițiile de acordare a chiriei și emiterea deciziei corespunzătoare.

Recurentul-reclamant a apreciat că în mod neîntemeiat instanța de fond a reținut că deși îndeplinește toate condițiile legale pentru acordarea compensației lunare a chiriei, nu trebuie să primească decât jumătate din suma menționată cu titlu de chirie în cuprinsul contractului, pe motiv că nu folosește în mod exclusiv apartamentul închiriat situat în București, Șos. x.

A accepta această teză ar însemna ca, de fiecare dată când în locuința închiriată mai locuiesc și alte persoane, fie ele rude sau chiar copii ai locatarului, acestea să fie obligate la plata chiriei corespunzătoare, iar suma ce trebuie acordată funcționarului public cu statul special cu titlu de compensație lunară a chiriei să fie redusă proporțional cu numărul persoanelor care locuiesc în imobilul închiriat.

Recurentul-reclamant a învederat că soluția pronunțată de instanța de fond este contrară voinței legiuitorului exprimată prin reglementarea cuprinsă în art. 40 din Legea 293/2004 (actual art. 111 din Legea nr. 145/2019), legiuitorul necondiționând acordarea dreptului la acordarea chiriei de folosința exclusivă a unui imobil de către funcționarul public cu statut special, acesta putând locui în locuința închiriată cu alte persoane fără ca acest aspect să conducă la reducerea sumei stabilită în contractul de chirie. În același sens, a arătat că la nivelul sistemului penitenciar sunt funcționari publici cu statul special care locuiesc în imobilul închiriat cu alte persoane și cu toate acestea primesc în integralitate suma menționată în contractul de chirie.

Astfel, recurentul-reclamant a arătat că există două raporturi juridice, unul ce se naște între acesta, în calitatea de funcționar public cu statul special și intimata Administrația Națională a Penitenciarelor căreia îi incumbă obligația de a-i asigura o locuință de serviciu în localitatea în care își desfășoară activitatea sau compensarea chiriei pentru o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea, raport juridic guvernat de prevederile art. 40 din Legea 293/2004 (actual art. 111 din Legea nr. 145/2019) și Ordinul Ministrului Justiției nr. 1443/C/2008, și un raport juridic între chiriaș și proprietarul imobilului închiriat, raport juridic guvernat de prevederile art. 1777 și următoarele din C. civ.. Atât timp cât îndeplinește condițiile prevăzute de OMJ 1443/C/2008 și art. 40 din Legea 293/2004 (actual art. 111 din Legea nr. 145/2019) și achită lunar suma de 1.500 de RON către proprietarul locuinței închiriate, aspecte constatate și de instanța de fond, apreciază că intimata-pârâtă trebuie să îi achite întreaga suma stabilită cu titlu de chirie în contractul nr. x/28.02.2019, fiind exclusiv opțiunea sa de a permite ca alte persoane să locuiască în imobilul pe care l-a închiriat, acest aspect neafectând raporturile juridice ce se nasc între acesta și intimată și care sunt guvernate de OMJ 1443/C/2008 și art. 40 din Legea 293/2004 (actual art. 111 din Legea nr. 145/2019) și neputând conduce la reducerea sumei stabilită cu titlu de chirie pe care trebuie să o achite intimata.

Totodată, în ceea ce privește respingerea solicitării privind acordarea compensației lunare a chiriei până la data la care nu va mai îndeplini condițiile de acordare a acesteia, recurentul-reclamant a susținut că se poate indica în cuprinsul actului administrativ această mențiune, prevederile art. 3 alin. (3) lit. a) din OMJ 1443/C/2008 neinterzicând acest aspect, fiind evident ca intimata are posibilitatea să verifice în orice moment dacă mai îndeplinește condițiile prevăzute de legiuitor pentru compensarea lunară a chirie și să procedeze în consecință.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 13 decembrie 2019, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinice și legale a sentinței pronunțate de instanța de fond.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, Înalta Curte are în vedere că recurentul-reclamant a formulat critici ce se subsumează motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și va proceda la analiza recursului din această perspectivă.

Potrivit motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, soluția primei instanțe fiind expresia interpretării și aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă și în cea judiciară.

Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a realizat o încadrare juridică adecvată, criticile referitoare la faptul că hotărârea atacată a fost dată cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 40 din Legea 293/2004 și ale OMJ 1443/C/2008, fiind nefondate.

Astfel, între părți se derulează raporturi de serviciu, recurentul-reclamant fiind funcționar public cu statut special în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor - Direcția Siguranța Deținerii și Regim Penitenciar, ce are sediul în București, fiind aplicabile prevederile speciale ale Legii nr. 293/2004.

Potrivit cărții de identitate seria x nr. x, cu valabilitate până la 01 martie 2025, recurentul-reclamant are domiciliul în Municipiul Râmnicu Sărat, județul Buzău, iar la 27 februarie 2019, între acesta și numita B., s-a încheiat contractul de închiriere nr. x, înregistrat sub nr. x/28.02.2019 la Serviciul Fiscal Municipal Râmnicu Sărat, cu o chirie lunară în valoare de 1.500 RON, după care A. și-a stabilit reședința în Municipiul București, str. x, începând cu 01 martie 2019 până la 28 februarie 2020.

La data de 01 martie 2019 reclamantul a depus la instituția pârâtă cererea x, prin care a solicitat să i se aprobe plata compensării chiriei lunare în conformitate cu Legea nr. 293/2004 și OMJ 1443/C/2008, modificat prin OMJ 115/C/2010, atașând copia actului de identitate, contractul de închiriere în original și copie legalizată, declarația autentică, declarație olografă și angajamentul, conform căruia se obligă să restituie integral și necondiționat sumele încasate fără temei legal cu titlul de compensare lunară a chiriei.

Direcția Management Resurse Umane - Serviciul Evidență Personal din cadrul instituției pârâte a procedat la verificarea documentației depuse de reclamant împreună cu cererea nr. x din 01 martie 2019, precum și la adresa prevăzută în contractul de închiriere, a întocmit procesul-verbal cu același număr din 26 martie 2019, potrivit căruia în apartamentul închiriat din București, str. x, locuiește atât reclamantul cât și proprietarul apartamentului, la avizierul pentru plata întreținerii fiind trecute 2 persoane.

La data de 29 martie 2019 Direcția Management Resurse Umane - Serviciul Evidență Personal a emis nota de fundamentare nr. x, prin care a propus respingerea solicitării reclamantului privind plata compensației lunare a chiriei întrucât nu sunt îndeplinite condițiile legale, A. fiind încunoștiințat de această soluție prin adresa nr. x/29.03.2019, ce i-a fost comunicată personal la aceeași dată.

Reclamantul a formulat plângere prealabilă împotriva adresei nr. x/29.03.2019, care nu a fost soluționată favorabil de instituția pârâtă, nejustificându-se în nici un mod admiterea cererii de acordare a compensației lunare pentru chirie întrucât solicitarea lui A. nu îndeplinește condițiile legale, fiindu-i comunicat răspunsul x/12.04.2019.

Recurentul-reclamant a formulat acțiune în contencios administrativ, solicitând anularea adresei nr. x din 29 martie 2019 și a notei interne nr. x din 29 martie 2019 și obligarea pârâtei la plata chiriei, iar instanța de fond, în conformitate cu dispozițiile art. 40 din Legea nr. 293/2004, coroborate cu cele ale OMJ 1443/C/2008, a admis în parte acțiunea și a obligat intimata-pârâtă să îi acorde compensația lunară a chiriei în cuantum de 750 RON începând cu data de 01 martie 2019.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu contestă situația factuală reținută de instanța de fond, respectiv că folosește apartamentul închiriat din str. x, în comun cu doamna B., care este proprietarul imobilului, chestiunea în discuție fiind cea a acordării doar a jumătate din chiria lunară stabilită prin contractul de închiriere, ca urmare a modalității de interpretare de către prima instanță a dispozițiilor art. 40 din Legea nr. 293/2004, coroborate cu cele ale OMJ 1443/C/2008.

Potrivit art. 40 din Legea nr. 293/2004, în vigoare la data de referință, "funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare au dreptul la atribuirea unei locuințe de serviciu dacă, în localitatea unde își desfășoară activitatea, ei sau soțul/soția nu beneficiază de locuință în proprietate ori nu li s-a atribuit locuință de către autoritățile administrației publice locale. (2) Funcționarii publici cu statut special cărora nu li s-a acordat locuință potrivit prevederilor alin. (1) și care nici ei și nici soțul/soția nu au în proprietate o locuință în localitatea unde își desfășoară activitatea au dreptul la compensarea lunară a chiriei în cuantum de până la 50% din venitul net realizat lunar, dar nu mai mult decât chiria prevăzută în contractul de închiriere încheiat în condițiile legii".

Pentru punerea în aplicare a acestei norme legale a fost emis Ordinul MJ 1443/C/2008, care prin art. 2 alin. (1) precizează că funcționarii publici cu statut special, îndreptățiți să beneficieze de compensația lunară pentru chirie, solicită prin cerere scrisă conducătorului unității în cadrul căreia își desfășoară activitatea acordarea acestui drept bănesc.

Alin. (2) statuează că cererea se înregistrează la secretariatul unității în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public cu statut special și va fi însoțită de următoarele documente:

a) copie a actului de identitate, certificată pentru conformitate de compartimentul de resurse umane, din care să rezulte că solicitantul are domiciliul sau reședința la adresa menționată în contract;

b) contractul de închiriere în original sau copie legalizată, vizat de organul fiscal din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală în a cărui rază teritorială se află domiciliul proprietarului; În cazul contractelor de închiriere încheiate între funcționarul public cu statut special și persoane juridice care au în obiectul de activitate închirierea de imobile nu subzistă obligația înregistrării contractului la organul fiscal;

c) declarație olografă a funcționarului public cu statut special că a luat la cunoștință prevederile ordinului și că se angajează să comunice în scris, în termen de 5 zile lucrătoare de la ivirea situației, orice schimbare intervenită, de natură să modifice dreptul, cuantumul chiriei și calitatea sa de beneficiar al compensației lunare pentru chirie;

d) declarație autentică pe propria răspundere a funcționarului public cu statut special că nu a înstrăinat o locuință proprietate personală după data încadrării în sistemul penitenciar în localitatea în care își desfășoară activitatea, că nu deține o locuință în proprietate sau atribuită de autoritățile administrației publice locale în localitatea în care își desfășoară activitatea, că nu a încheiat contractul de închiriere cu rude de până la gradul II inclusiv ale funcționarului public cu statut special ori ale soțului/soției acesteia/acestuia și că locuiește efectiv în imobilul pentru care prezintă contractul de închiriere;

e) declarație autentică pe propria răspundere a soțului/soției funcționarului public cu statut special că nu deține locuință în proprietate sau locuință atribuită de autoritățile administrației publice locale în localitatea în care își desfășoară activitatea funcționarul public cu statut special și că nu a înstrăinat o locuință proprietate personală în localitatea în care își desfășoară activitatea soțul/soția după data încadrării acestuia/acesteia în sistemul administrației penitenciare;

f) angajamentul funcționarului public cu statut special de a restitui integral și necondiționat sumele încasate fără temei legal, în cazul constatării că datele înscrise nu sunt reale.

Art. 3 alin. (3) prevede că rezultatul verificării documentației și a situației reale la adresa prevăzută în contractul de închiriere se consemnează într-un proces-verbal, care se prezintă conducătorului unității în cadrul căreia își desfășoară activitatea funcționarul public cu statut special, pentru a hotărî, după caz: a) acordarea compensației lunare pentru chirie funcționarilor publici cu statut special care îndeplinesc condițiile legale și emiterea unei/unui decizii/ordin de acordare a acestui drept, specificându-se în mod expres data de la care începe plata compensației; b) respingerea solicitărilor care nu îndeplinesc condițiile legale de acordare a compensației lunare pentru chirie și comunicarea în scris a motivelor ce au stat la baza respingerii.

Având în vedere dispozițiile legale anterior enunțate, care sunt incidente în cauză, instanța de recurs apreciază că în mod judicios judecătorul fondului a cenzurat modalitatea de interpretare a acestor dispoziții legale folosită de autoritatea pârâtă, ca fiind excesiv de restrictivă și de natură să lipsească de efecte juridice prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 293/2004, respectiv actul normativ special care reglementează situația dedusă judecății în speță.

Așadar, contrar susținerilor recurentului-reclamant, instanța de fond a procedat în mod legal la propria analiză și interpretare a prevederilor legale incidente, optând pentru interpretarea teleologică și strictă a acestora, reținând în mod corect că, întrucât recurentul-reclamant îndeplinește condițiile legale, trebuie să beneficieze de dreptul privind compensarea lunară a chiriei, însă numai în proporție de jumătate din valoarea chiriei stabilită prin contractul de închiriere, având în vedere că dreptul de folosință al imobilului închiriat a fost transmis doar parțial, în condițiile în care recurentul-reclamant nu exercită exclusiv dreptul de folosință al imobilului închiriat, fiind folosit în comun de recurentul-reclamant împreună cu proprietarul acestuia.

În consecință, Înalta Curte reține că modalitatea de interpretare folosită de instanța de fond este posibilă din punct de vedere jurisprudențial, în sensul că a fost folosită de instanțe în mod necontroversat în multe alte situații și nu denaturează voința reală a legiuitorului, fiind de natură, pe de o parte, să prezerve dreptul recurentului-reclamant de a beneficia de compensanția lunară a chiriei, iar pe de altă parte, de a înlătura situații care ar putea reprezenta un abuz de drept care ar trebui sancționat, cum ar fi în cazul de față folosirea la comun a imobilului închiriat împreună cu proprietarul acestuia.

Nu în ultimul rând, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanța de control judiciar apreciază că autoritatea pârâtă nu poate fi obligată să plătească recurentului-reclamant compensația lunară a chiriei în cuantum de 750 RON până la momentul la care nu va mai îndeplini condițiile de acordare precum și să emită o decizie corespunzătoare în acest sens, fiind evident că în virtutea prerogativelor conferite de OMJ 1443/C/2008 instituția pârâtă este îndreptățită să verifice incidența art. 40 alin. (2) din Legea nr. 293/2004 la momentul la care efectuează plata în fiecare lună, prevederile art. 3 alin. (3) lit. a) din OMJ 1443/C/2008 statuând că în actul administrativ prin care se aprobă acordarea compensației lunar trebuie să se specifice în mod expres data de la care începe plata.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 162 din 01 octombrie 2019 a Curții de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 februarie 2022.