ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5734/2024

Ședința publică din data de 4 decembrie 2024

Asupra recursului de față și văzând dispozițiile art. 499 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea la data de 13.03.2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română, anularea deciziei nr. 7510/12.12.2022 de respingere a cererii de compensare a creșterii prețului la combustibil și a adresei nr. x/08.02.2023, prin care a fost soluționată plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei nr. 7510/12.12.2022 de respingere a cererii de compensare a creșterii prețului la combustibil.

Prin sentința nr. 493/23.05.2023, Tribunalul Vâlcea a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Curții de Apel Pitești, reținând incidența dispozițiilor H.G. nr. 625/1998 și a art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cererea a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la data de 07.06.2023 sub nr. x/2023.

Prin sentința nr. 147/F-CONT din 09.11.2023, Curtea de Apel Pitești a respins, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română (ARR).

Totodată, a obligat reclamanta la 554 RON cheltuieli de judecată față de pârâtă.

La data de 3 ianuarie 2024 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 147/F-CONT din 09.11.2023 pronunțată de Curtea de Apel Pitești.

Motivele de recurs înfățișate de recurenta-reclamantă

Aceasta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, invocând motivele de recurs circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

A criticat faptul că sentința recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, în ceea ce privește analiza anumitor motive din cererea de chemare în judecată și, totodată, cuprinde o motivare contradictorie în ceea ce privește adresa nr. x/10.02.2023 emisă de Direcția Generala de Administrare a Marilor Contribuabili - Serviciul Executare silita nr. 2 - proba ce a fost admisă de prima instanța în soluționarea cauzei și care menționează clar și indubitabil faptul că "la data la care societatea a solicitat acordarea facilitaților fiscale, respectiv 18.11.2022, aceasta nu se afla în procedura de executare silită."

Se susține că motivarea primei instanțe este contradictorie întrucât o dată afirmă că nu poate ține cont de adresa x/10.02.2023, deoarece aceasta confirmă ca recurenta nu avea datorii la 18.11.2022 și că trebuia sa îndeplinească condițiile la 13.10.2022, iar în paragraful următor spune ca chiar dacă se evaluează îndeplinirea condițiilor la data de 18.11.2022, reclamanta nu a făcut dovada că nu avea datorii, singura proba depusă fiind certificatul de atestare fiscală nr. x/14.12.2022.

Arată că, atât adresa nr. x/10.02.2023, cât și certificatul de atestare fiscală nr. x/14.12.2022 sunt probe propuse de recurentă, admise de prima instanță ca probatoriu și administrate în cauză, motiv pentru care consideră că motivele contradictorii din hotărârea judecătorească se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6.

Recurenta susține că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii, instanța de fond reținând în mod greșit faptul că recurenta reclamantă trebuia să îndeplinească condițiile de eligibilitate prevăzute de art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 667/2022 în momentul depunerii cererii de compensare.

În sinteză, recurenta susține că instanța de fond nu a ținut cont de principiul «ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus» aceasta semnificând că recurenta nu putea adăuga sau exclude cazuri care n-au fost adăugate sau excluse de legiuitorul însuși.

Practic art. 15 din H.G. nr. 667/2022 stipulează la alin. (1) că "în cazul în care operatorul economic a primit o decizie de aprobare parțială sau de respingere, acesta poate depune la ARR, în sistemul informatizat de administrare a schemei, o cerere rectificativă, al cărei model este prezentat în anexa nr. 5, însoțită de documentele justificative aferente", iar la alin. (2) menționează că " Termenul de depunere a cererii rectificative prevăzute la alin. (1) este de 10 zile de la data comunicării în sistemul informatizat a deciziei emise cu respectarea prevederilor art. 14 alin. (5), ... "Așadar, legiuitorul nu a menționat în art. 15 - textul de lege care prevede dreptul agentului economic de a depune o cerere rectificativa - faptul că la evaluarea ei se aveau în vedere condițiile de la cererea de compensare inițială.

În concluzie, recurenta susține că mergând pe raționamentul primei instanțe, nu vede care ar mai fi fost rostul reglementarii legale de catre legiuitor a dreptului agentului economic de a depune o cerere rectificativa.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română, a invocat excepția nulității recursului, excepție pe care nu a mai susținut-o, Înalta Curte luând act de acest aspect, așa cum reiese din încheierea ședinței publice din 20 noiembrie 2024.

Pe fond, a susținut că instanța de fond a interpretat și aplicat în mod corect normele materiale incidente în această cauză. Aceasta și-a fundamentat soluția pe dispozițiile art. 5 din H.G. nr. 667/2022, recurenta-reclamantă aflându-se la momentul respectiv în procedura de executare silită.

De asemenea, intimata-pârâtă Autoritatea Rutieră Română a formulat și note scrise cu referire la aspectele ridicate de instanță la termenul de judecată din 20 noiembrie 2024, prin care Înalta Curte a solicitat lămuriri de la reprezentanta intimatei-pârâte cu privire la faptul dacă în data de 18 noiembrie 2022, la momentul depunerii cererii rectificative, recurenta-reclamantă se mai afla în procedura de executare silită.

În acest sens intimata a precizat, că în perioada 14-16 noiembrie 2022, recurenta-reclamantă s-ar fi aflat în procedura de executare silită, iar la data de 18 noiembrie 2022 din înscrisuri rezultă faptul că recurenta-reclamanta nu se mai afla în procedura de executare silită.

În concluzie, a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței ca temeinică și legală.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Recurenta-reclamantă a invocat cazurile de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., pentru a susține, referitor la adresa nr. x/10.02.2023 emisă de Directia Generala de Administrare a Marilor Contribuabili, Serviciul Executare silita nr. 2 că aceasta atestă clar și indubitabil faptul că "la data la care societatea a solicitat acordarea facilitaților fiscale, respectiv 18.11.2022, aceasta nu se afla în procedura de executare silită."

De asemenea, recurenta a susținut că instanța de fond a interpretat greșit prevederile art. 15 alin. (1) din H.G. nr. 667/2022, în sensul că recurenta-reclamantă trebuia să îndeplinească condițiile de eligibilitate prevăzute de aceste dispoziții, în momentul depunerii cererii de compensare.

Din dezvoltarea motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acesta tinde să supună controlului judiciar, în primul rând, modul efectiv de examinare a motivelor cererii de chemare în judecată, prin prisma exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., referitoare la conținutul oricărei hotărâri judecătorești, în ceea ce privește, prioritar, interpretarea dată de către judecătorul fondului adresei nr. x/10.02.2023.

De necontestat, rolul activ al judecătorului, consacrat în art. 22 din C. proc. civ., reprezintă un principiu fundamental al procesului civil, acesta referindu-se, în esență, la folosirea unor mijloace legale pentru aflarea adevărului, în limitele legii și în cadrul procesual stabilit prin voința părților.

În speță, rolul activ al instanței de fond în probațiune s-a manifestat pe deplin, câtă vreme în această fază procesuală a fost încuviințat și administrat răspunsul Direcției Generale de Administrare a Marilor Contribuabili solicitat de către instanța fondului (fila nr. x ds fond).

În privința probatoriului, recurenta-reclamantă făcând referire la a adresa nr. x/10.02.2023 emisă de Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, Serviciul Executare Silită nr. 2, atașată cererii de chemare în judecată este de observat că, în realitate, nemulțumirile acesteia vizează forța probantă pe care instanța de fond a acordat-o acestei adrese înlăturând-o, argumentat, pe baza unei evaluări individuale a mijlocului de probă și, respectiv, globale a întregului probatoriu din dosar.

Chiar dacă, în sensul celor afirmate de recurentă, informațiile transmise reclamantei prin adresa nr. x/10.02.2023, cum bine a observat instanța fondului, nu pot duce la concluzia că reclamanta îndeplinea cerința de a nu se afla în procedura executării silite la data depunerii cererii de compensare, 13.10.2022, întrucât privesc situația reclamantei la data depunerii cererii rectificative, 18.11.2022, un alt moment decât cel prevăzut expres de dispozițiile art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 667/2022.

Ca atare, aceste critici nu pot fi primite, întrucât intră în domeniul procesului de apreciere a probatoriului cauzei și, în consecință, ies din sfera controlului de legalizate permis instanței de recurs.

Toate cele de mai sus conduc la concluzia că primul motiv de recurs este nefondat.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, indicat ca motiv de recurs, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în cauză, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Or, examinarea criticilor din cererea de recurs raportat la obiectul dedus judecății, nu relevă că instanța de fond ar fi încălcat sau aplicat greșit vreo normă de drept material în soluționarea acțiunii ce vizează cererea formulată de reclamanta A. S.R.L.. privind compensarea creșterii prețului la combustibil la data de 13.10.2022, respectiv cererea nr. x/13.10.2022, pentru trimestrul III al anului 2022, lunile iulie, august și septembrie 2022, pentru suma de 186.449 RON.

Sub aspectul circumstanțelor cauzei, Înalta Curte reține că, prin decizia 6154/15.11.202 a fost respinsă cererea reclamantei întrucât, din informațiile transmise de Ministerul Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, rezultă că operatorul economic se afla în procedură silită și astfel nu era îndeplinită cerința prev. de art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022.

Ulterior, reclamanta a depus o cerere rectificativă, nr. 611/18.11.2022, prin care solicita reevaluarea cererii inițiale. Pârâta a respins această solicitare prin Decizia 7510/12.12.2022, contestată în cauză, arătând că la momentul depunerii cererii de compensare a creșterii prețului la combustibil operatorul economic se afla în procedura de executare silită.

Este de menționat că acest beneficiu al compensării creșterii prețului la combustibil a fost reglementat prin H.G. nr. 667/2022, scopul acestuia fiind, conform alin. (1) al art. 1, instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea întreprinderilor afectate de criză, prin atenuarea efectelor economice generate de conflictul armat din Ucraina.

În cazul în care cererea operatorului economic este aprobată parțial sau este respinsă, acesta poate depune la administratorul schemei o cerere rectificativă, conform art. 15 alin. (1), modelul fiind redat în anexa nr. 5, cererea rectificativă trebuind să fie însoțită de documentele justificative aferente.

Cum bine a punctat judecătorul fondului, relevant pentru soluționarea cauzei este art. 5 alin. (1) din același act normativ, care stabilește condițiile de eligibilitate pentru compensarea creșterii prețului la combustibil fiind precizat că aceste condiții trebuie îndeplinite cumulativ la momentul depunerii cererii de compensare a creșterii prețului la combustibil, printre aceste condiții fiind prevăzută, la lit. g), aceea ca operatorul economic să nu se afle în procedură de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operațională sau lichidare.

Așadar, prin sentința recurată, s-a pornit de la prevederile art. 230 alin. (1) din codul de procedură fiscală, care prevăd că executarea silită începe prin comunicarea somației, însoțită de un exemplar al titlului executoriu emis de organul de executare silită.

Or, datele transmise de Agenția Națională de Administrare Fiscală la solicitarea instanței, au atestat faptul că s-a emis titlul executoriu și somație reclamantei la data de 11.10.2022, fiind așadar în procedura executării silite.

Ca atare, la data depunerii cererii de compensare reclamanta se afla în procedura executării silite, aspect pe care nu l-a contrazis, iar la data depunerii cererii rectificative nu a depus înscrisuri care să dovedească contrariul.

Acest element al situației de fapt, stabilit în baza probelor administrate, a fost completat de certificatul de atestare fiscală eliberat nr. x/14.12.2022 (act de care s-a prevalat reclamanta) care a atestat lipsa oricăror obligații fiscale la data de 30.11.2022.

Or, această dată nu poate fi luată în considerare, fiind ulterioară soluționării cererii de compensare, relevant pentru evaluarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 677/2022 fiind momentul depunerii cererii de compensare.

Nu în ultimul rând, probarea de către recurentă a inexistentei obligațiilor fiscale ulterior depunerii cererii rectificative, adică la data de 30.11.2022 prin certificatul fiscal, ori chiar și în momentul depunerii cererii rectificative însă în sensul inexistentei obligațiilor fiscale la acea dată, adică 18.11.2022 nu prezintă utilitate și nici nu ar fi schimbat situația juridică.

Constatând că recurenta-pârâtă a reiterat, prin cererea de recurs, nemulțumirile supuse deja controlului judiciar anterior, pe care instanța de fond le-a examinat în cadrul unui silogism judiciar expus corect și detaliat, fiind stabilită situația de fapt pe baza aprecierii probatoriului administrat și aplicate normele de drept substanțial incidente, cu consecința respingerii acțiunii.

Totodată, se constată că aspecte de fapt esențiale ale cauzei au fost pe deplin lămurite, iar cele reținute pot fundamenta, în raport de normele de drept interpretate, concluziile reținute și, pe cale de consecință, soluția pronunțată.

Cum niciuna din criticile recurentei nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge, ca nefondat recursul, declarat de reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 147/F-CONT din 9 noiembrie 2023 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 147/F-CONT din 9 noiembrie 2023 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, astăzi, 4 decembrie 2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.