ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1353/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial la Tribunalul Argeș și ulterior pe rolul Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca urmare a declinării competenței soluționării cauzei în favoarea acestei din urmă instanțe, prin Sentința nr. 1822 din 13 noiembrie 2017, reclamanta "A." SRL Pitești a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Transporturilor - Autoritatea Rutieră Română (ARR), anularea Deciziilor nr. 1815 din 14 aprilie 2017, nr. 1819 din 13 martie 2017 și nr. 1820 din 13 martie 2017, cu restituirea sumei de 5.474 RON, înscrisă în actele administrative contestate.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3 din 8 ianuarie 2018, dispunând anularea Deciziilor nr. 1815 din 13 martie 2017, nr. 1819 din 13 martie 2017 și nr. 1820 din 13 martie 2017 și obligarea pârâtei să plătească reclamantei suma cuvenită, precum și cheltuieli de judecată în sumă de 450 RON.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Autoritatea Rutieră Română, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv dispozițiilor art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, a susținut că pentru perioada pentru care societatea a solicitat aprobarea restituirii accizei, respectiv trimestrele I, II, și IU/2016, operatorul economic în cauză nu a îndeplinit condițiile textului de lege sus-menționat, conform informațiilor transmise de către Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, în baza Protocolului de colaborare dintre aceste instituții, pe de o parte, și Ministerul Transporturilor și Autoritatea Rutieră Română, pe de alta parte, protocol întocmit în temeiul art. 8 alin. (3) din H.G. nr. 537/2014.

Recurenta a făcut trimitere la extrasul din sistemul informatic "REGISTRUL Accize - Verific transportator - Date ANAF", unde sunt actualizate informațiile cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, cu modificările și completările ulterioare, ce au fost transmise instituției de către Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, din care rezultă că, din data de 1 iulie 2013 și pană la data 24 octombrie 2016, reclamanta s-a aflat sub incidența acestor dispoziții.

Astfel, a arătat că, întrucât în perioada pentru care reclamanta a solicitat aprobarea restituirii accizei aceasta nu a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, potrivit informațiilor transmise instituției, autoritatea a soluționat cererile acesteia nr. 2091 din 7 decembrie 2016, nr. 2101 din 8 decembrie 2016 și nr. 2102 din 8 decembrie 2016 prin emiterea deciziilor de respingere a cererilor de restituire a accizei nr. 1815 din 13 martie 2017, nr. 1819 din 13 martie 2017 și nr. 1820 din 13 martie 2017.

Potrivit recurentei, certificatele de atestare fiscală nu pot fi luate în considerare la verificarea eligibilității agentului economic în vederea restituirii de accize, în ceea ce privește dispozițiile art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, ca urmare a informațiilor transmise de Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală.

În aceste condiții, a apreciat că raționamentul primei instanțe este unul eronat, aplicând greșit normele de drept material, iar în ceea ce privește obligarea autorității la restituirea sumei solicitate a precizat că Autoritatea Rutieră Română nu are competențe legale să efectueze plata accizelor și nici buget pentru aceste plăți, acestea realizându-se de Ministerul Finanțelor Publice, conform art. 15 alin. (4) din H.G. nr. 537/2014.

În concluzie, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, pe fond, respingerea acțiunii.

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă societatea A. SRL a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii atacate, răspunzând punctual criticilor formulate.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă, apărărilor formulate de intimată și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziilor nr. 1815 din 14 aprilie 2017, nr. 1819 din 13 martie 2017 și nr. 1820 din 13 martie 2017 și restituirea sumei de 5.474 RON, înscrisă în actele administrative contestate.

Curtea de Apel Pitești a admis acțiunea reclamantei, dispunând anularea deciziilor contestate și obligarea pârâtei să-i plătească suma cuvenită, precum și cheltuieli de judecată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Instanța de control judiciar constată că nu poate primi criticile recurentei care, în esență, sunt centrate pe faptul că prima instanță a aplicat greșit normele de drept material, întrucât, în opinia acesteia, cererile intimatei privind restituirea accizei nu îndeplinesc condițiile legale, ca urmare a informațiilor transmise de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Potrivit art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014 privind condițiile, procedura și termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor, "Sunt eligibile pentru restituirea de accize operațiuni economice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

"nu se află în procedura de executare silită, faliment, orice formă de reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională sau lichidare."

Contrar susținerilor recurentei, cele trei cereri formulate de societatea intimată (2091 din 7 decembrie 2016, 2101 din 8 decembrie 2016 și 2102 din 8 decembrie 2016) privind restituirea sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și cel diferențiat, prevăzute de Codul fiscal, respinse prin deciziile contestate, îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, în temeiul cărora au fost solicitate.

În acest sens, se observă că intimata-reclamantă a depus, în susținerea respectivelor cererilor, certificatele de atestare fiscală nr. x din 22 martie 2016, nr. y din 17 iunie 2016 și nr. w din 9 noiembrie 2016, din care rezultă că nu a fost supusă procedurii de executare silită, și certificatele constatatoare nr. x din 28 septembrie 2016, nr. x din 21 mai 2016 și nr. x din 5 aprilie 2016 emise de O.N.R.C., care atestă faptul că nu s-a aflat în faliment sau în orice formă de organizare judiciară, dizolvare, închidere operațională sau lichidare.

Totodată, a depus certificatul de atestare fiscală pentru persoane juridice privind impozitele, taxele locale și alte venituri datorate bugetului local, dovedind că la momentul respectiv nu datora creanțe bugetare Primăriei Pitești.

Susținerile recurentei, în sensul că nu pot fi luate în considerare la verificarea eligibilității agentului economic în vederea restituirii de accize certificatele de atestare fiscală, având în vedere informațiile transmise de Ministerul Finanțelor Publice prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu referire la extrasul din sistemul informatic la care a făcut trimitere, nu pot fi primite.

Or, certificatele de atestare fiscală au valoare probatorie mai mare decât mențiunile din sistemul informatic "REGISTRUL Accize - Verific transportator - Date ANAF" unde sunt actualizate informațiile cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. h) din H.G. nr. 537/2014, cu modificările și completările ulterioare, care pot fi eronate.

În acest condiții, în mod corect judecătorul fondului a constatat că deciziile deduse judecății sunt nelegale și, ca efect al anulării acestor acte principale, a dispus obligarea autorității și la restituirea sumei solicitate, deși excede atribuțiilor sale.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul, formulat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva Sentinței nr. 3 din 8 ianuarie 2018 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 martie 2020.

GGC - CP