ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 36/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 36/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 9 ianuarie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin contestația înregistrată la data de 13.01.2017, sub nr. x/2017 pe rolul Tribunului Argeș, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., anularea deciziei de respingere a cererii de restituirea accizei nr. 1245/18.10.2016 și admiterea cererii de restituire a accizei, cu consecința obligării la plata cheltuielilor de judecată.
A arătat reclamanta că, prin cererea adresată la data de 21.06.2016 Autorității Rutiere Române, a solicitat restituirea sumei de 15.601 RON aferentă unei baze de restituire de 82.320,3 litri de motorină în condițiile H.G. nr. 537/2014.
Cererea a fost respinsă de către pârâtă în opinia căreia nu ar îndeplini condițiile prevăzute de art. 4 alin. (1) lit. c), pct. iii) din H.G. nr. 537/2014.
În ce privește excepția necompetenței materiale a Tribunalului Argeș, a reținut incidența disp. art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a calificat actul contestat ca fiind emis de o autoritate centrală, iar în privința excepției lipsei calității procesuale pasive a considerat că revine Ministerului Finanțelor Publice obligația de a restitui aceste sume, având în vedere disp. art. 2 din H.G. nr. 537/2014 și art. 176 alin. (6) din Codul fiscal.
Prin sentința nr. 646/2017, Tribunalul Argeș a declinat competența de soluționare a cauze în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal.
Hotărârea instanței de fond
Prin sentința civilă nr. 150/F-CONT din 12 septembrie 2017, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția calității procesuale pasive.
A admis cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - A.R.R.
A anulat decizia nr. 1/21.06.2016 și a obligat pârâta la emiterea deciziei de admitere a cererii de restituire.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței civile recurate a formulat recurs pârâta criticând-o pentru nelegalitate. Criticile vizează cazul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.
A susținut recurenta că hotărârea instanței de fond a fost dată cu aplicarea greșită a disp. art. 4 alin. (1) lit. c) pct. (iii) din H.G. nr. 537/2014 privind condițiile, procedura și termenele de restituire ca ajutor de stat a sumelor reprezentând diferența dintre nivelul standard al accizelor și nivelul accizelor diferențiat pentru motorina utilizată drept combustibil pentru motor.
Nu se poate reține susținerea instanței de fond cu referire la faptul că se consideră îndeplinită cerința art. 4 alin. (1) lit. c) pct. (iii) din H.G. nr. 537/2014 deoarece operatorul de transport S.C. A. S.R.L., la momentul depunerii cererii de restiuire de accize, data de 22.06.2016, înregistra obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale eliberat de organul fiscal competent din cadrul autorității administrației publice locale, respectiv certificatul de atestare fiscală nr. x din 17.06.2016.
Potrivit acestor dispoziții solicitantul nu trebuie să aibă obligații fiscale la bugetul general consolidat sau la bugetul local, aspect ce trebuie dovedit cu certificatul de atestare fiscală, eliberat de organul fiscal competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și din certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele fiscale, eliberat de organul fiscal competent din cadrul Autorității Administrației Publice.
Conform certificatului de atestare fiscală nr. x din 17.06.2016, intimata-reclamantă figura cu un debit exigibil în anul 2016 în sumă de 27.783 RON și nu se încadra în nicio formă de excepție prev. de disp. art. 4 alin. (1) lit. c) pct. (iii), pct. 1,2,3, din H.G. nr. 537/2014 în sensul că din cuprinsul certificatului de atestare fiscală nu rezultă deconturi cu sumă negativă de TVA cu opțiune de rambursare/eșalonare/plan de organizare sau sumele să fie mai mici sau egale cu sumele certe, lichide și exigibile pe care acesta le are de încasat de la autoritatea contractantă.
Nu se poate reține susținerea instanței de fond cu privire la faptul că, deși intimata avea restanțe la bugetul local cu suma de 27,783 RON, aceasta era exigibilă în 2016 și că a fost achitată în data de 01.07.2017.
Or, instanța de fond a încălcat aceste dispoziții, întrucât acestea prevăd că atât la momentul depunerii cererii de înregistrare, în Registrul vehiculelor cât și la momentul depunerii cererii de restituire de acciză să nu înregistreze obligații fiscale restante la bugetul general consolidat.
De asemenea, a arătat recurenta că instanța de fond a trecut peste faptul că cererea de restituire de acciză nr. 1 datează din 21.06.2016.
Faptul că intimata a achitat restanțele bugetare în data de 01.07.2017 astfel cum reține instanța de fond, la aproape un an de la data depunerii cererii de restituire nr. x/21.06.2016 nu o exonerează de răspundere sau de excepțiile prevăzute de disp. art. 4 alin. (1) lit. c) pct. iii, pct. 1,2,3 din H.G. nr. 537/2014.
Totodată, faptul că debitul de 27.783 RON a fost achitat prin certificatul din data de 24.10.2016, nu poate, de asemenea, să ducă la concluzia că la data de 21.06.2016, data înregistrării cererii nr. x de restiuire de acciză, intimata îndeplinea condițiile impuse de legiuitor la art. 4 alin. (1) lit. cpct. III, pct. 1,2,3 din H.G. nr. 537/2014.
Chiar instanța de fond a arătat că debitul a fost achitat ulterior depunerii cererii de restituire a accizei nr. 1/21.06.2016, încălcând astfel normele de drept impuse de legiuitor în prezenta cauză, respectiv H.G. nr. 537/2014.
Raționamentul instanței de fond este unul eronat, aceasta aplicând greșit normele de drept material, respectiv. art. 4 alin. (1), lit. c), pct. iii din H.G. nr. 357/2014, în sensul că în mod greșit a reținut că: solicitantul nu trebuie să aibă obligații fiscale la bugetul general consolidat sau la bugetul local", în contextul în care legiuitorul nu introduce în textul art. 4 pct. iii conjuncția disjunctivă "sau" ci, conjucția copulativă "precum și".
În acest context rezultă fără echivoc că legiuitorul impune ca și condiție obligatorie ca ambele certificate emise de organul fiscal local cât și cel emis de ANAF, să îndeplinească cerința de a nu avea mențiuni cu privire la obligațiile fiscale restante.
Subsecvent condiției principale, aceeași condiție se impunea a fi îndeplinită cumulativ și în cazul celor trei excepții prevăzute de disp. art. 4 alin. (1), lit. c), pct. iii din H.G. nr. 357/2014, pe care instanța de fond își motivează sentința recurată.
În acest context, nu se poate reține susținerea instanței de fond, cu privire la faptul că în certificatul de atestare fiscală nr. x/15.06.2016 intimata figura cu obligații bugetare în cuantum de 125.952 RON, însă și cu sume dnegative de TVA solictate la rambursare în cuantum de 510.012 RON, în condițiile în care și în cazul certificatului de atestare fiscală de la autoritatea locală nr. x/17.06.2016, trebuia să figureze aceleași mențiuni, pentru a fi incidente excepțiile prevăzute de legiuitor la art. 4 alin. (1), lit. c), pct. iii) din H.G. nr. 357/2014.
Or, din certificatul de la autoritatea locală nr. x reiese că operatorul economic nu figurează cu nici o mențiune prevăzută de art. 4 alin. (1), lit. c), pct. iii) din H.G. nr. 357/2014.
Apărările formulate în cauză
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția insuficientei timbrări a recursului, conf. art. 197 C. proc. civ., susținând intimata că taxa de timbru care trebuia achitată de recurent era în cuantum de 443 RON. Pe fond a solicitat respingerea rec.ca nefondat
Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate și admiterea recursului așa cum a fost formulat.
II. Soluția instanței de recurs
Argumente de fapt și de drept relevante
Examinând recursul formulat raportat la soluția sentinței instanței de fond și la probele administrate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu este fondat având în vedere următoarele considerente:
Înalta Curte constată că instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt și de drept.
Prin cererea adresată Autorității Rutiere Române - ARR (înregistrată de aceasta sub nr. x/22.06.2016,) reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat restituirea sumei de 15.601 RON, aferente unei baze de restituire de 82.320,3 litri motorină, în condițiile H.G. nr. 537/2014, cerere respinsă de intimată ARR, care a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de eligibilitate prev. de art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014, reținând că petenta înregistrează datorii la bugetul de stat.
Potrivit disp. art. 4 alin. (1) lit. c) din H.G. nr. 537/2014:
"(1) Sunt eligibili pentru restituirea de accize operatorii economici care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:
a) sunt licențiați în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene;
b) dețin vehicule eligibile;
c) în cazul operatorilor economici stabiliți în România, dacă:
(i) nu sunt declarați inactivi potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală sau nu se află în inactivitate temporară, înscrisă în registrul comerțului, potrivit legii;
(ii) nu beneficiază de alte compensații pentru activitatea de transport desfășurată cu vehiculele eligibile;
(iii) atât la momentul depunerii cererii de înregistrare în Registrul vehiculelor și al operatorilor economici eligibili pentru restituirea de accize, cât și la momentul depunerii cererii de restituire de accize, nu înregistrează obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, astfel cum rezultă din certificatul de atestare fiscală, eliberat de organul fiscal competent din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, precum și din certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale eliberat de organul fiscal competent din cadrul autorității administrației publice locale. Această condiție se consideră îndeplinită și dacă:
operatorul economic are depuse la organul fiscal deconturi cu suma negativă de TVA cu opțiune de rambursare și/sau cereri de restituire, iar suma obligațiilor de plată este mai mică sau egală cu suma de rambursat/restituit."
În mod corect a reținut instanța de fond că reclamanta s-a încadrat în condițiile arătate anterior, întrucât din certificatul de atestare fiscală nr. x/15.06.2016 societatea contestatoare figura cu obligații bugetare principale în cuantum de 125.952 RON, însă și cu sume negative de TVA solicitate la rambursare, în cuantum de 510.012 RON.
Din certificatul de atestare fiscală nr. x/17.06.2016, rezultă că societatea contestatoare figura cu un debit exigibil în 2016 în sumă de 27.783 RON, debit care a fost achitat ulterior, fapt confirmat prin certificatul emis la data de 24.10.2016.
Prin urmare, în certificatul de atestare fiscală nr. x/17.06.2016, reclamanta înregistra un debit exigibil în 2016 și nu obligații fiscale restante la bugetul general consolidat, așa cum din eroare susține recurenta.
Totodată, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamanta avea de recuperat sume din deconturi negative de TVA (conform certificatelor fiscale) atât la momentul depunerii cererii la ARR astfel încât reclamanta deși era înregistrată cu datorii bugetare principale în cuantum de 125.952 RON, (conform certificatului de atestare fiscală nr. x/15.06.2016) figura și cu deconturi solicitate la rambursare care erau în sumă dublă, respectiv în cuantum de 510.012 RON.
De asemenea, dispozițiile art. 167 (1), (1) din Codul de procedură fiscală instituie procedura de compensare care prevede următoarele: "(1) Prin compensare se sting creanțele statului sau unităților administrativ- teritoriale ori subdiviziunilor acestora reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanțele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurența celei mai mici sume, când ambele părți dobândesc reciproc atât calitatea de creditor, cât și pe cea de debitor, cu condiția ca respectivele creanțe să fie administrate de aceeași autoritate publică, inclusiv unitățile subordonate acesteia. Prin sume de plată de la buget se înțeleg sumele pe care statul sau unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială trebuie să le plătească unei persoane, inclusiv cele care rezultă din raporturi juridice contractuale, dacă acestea sunt stabilite prin titluri executorii.
(2) Creanțele debitorului se compensează cu obligații datorate aceluiași buget, urmând ca din diferența rămasă să fie compensate obligațiile datorate altor bugete, în mod proporțional, cu respectarea condițiilor prevăzute la alin. (1)."
Or, la data la care a fost depusă cererea reclamantei, respectiv la data de 21.06.2016 (înregistrată la ARR sub nr. x/22.06.2016), a fost atașat și certificatul de atestare fiscală nr. x/15.06.2016, prin care se arăta că se înregistrează datorii la bugetul consolidat, însă ARR nu a avut în vedere faptul că din același certificat rezulta că reclamanta avea de recuperat sume de bani de la bugetul de stat.
Astfel, instanța frond în mod corect a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art. 15 alin. (4) don H.G. nr. 573/2014 potrivit cărora "în situația în care operatorii economici stabiliti în România înregistrează obligații restante de plată la bugetul general consolidat la momentul restiuirii de accize, restituirea sumelor aprobate se efectuează la data la care aceștia nu mai înregistrează astfel de obligații".
Suma de 27.783 RON, cu care reclamanta figura ca debit exigibil în 2016, (conform certificatului de atestare fiscală nr. x/17.06.2016), reprezenta taxă asupra mijloacelor de transport, impozit pe clădiri și teren, sumă care nu poate fi apreciată ca fiind restanță la bugetul local întrucât această sumă era exigibilă în 2016 conform art. 265 alin. (1) și 260 alin. (1) Codul fiscal, sumă care, de altfel, a fost achitată la data de 01.07.2017.
Astfel, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea Rutieră Română împotriva sentinței civile nr. 150/F-CONT din 12 septembrie 2017 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 ianuarie 2020.