ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5842/2024

Circumstanțele cauzei. Cauza dedusă judecății Prin cererea de compensare a creșterii prețului la combustibil nr. 1277 din 12.10.2022, reclamanta a solicitat compensarea pentru suma de 22.427 RON aferentă unei cantități de 44.854,72 litri motorină, pentru trimestrul 3/2022, anexând în acest sens înscrisurile doveditoare. Ulterior, prin cererea de compensare a creșterii prețului la combustibil nr. 1456 din 30.11.2022 (dosar), reclamanta a solicitat compensarea pentru suma de 20.361 RON aferentă unei cantități de 40.721,86 litri motorină, pentru trimestrul 4/2022, anexând in acest sens înscrisurile doveditoare. Pârâta Autoritatea Rutieră Română a emis decizia de respingere a cererii de compensare a creșterii prețului la combustibil nr. 5428/15.11.2022 prin care în temeiul art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 667/2022 a respins cererea de compensare a creșterii prețului combustibil nr. 1277/12.10.2022, în motivarea deciziei de respingere reținându-se că la momentul depunerii cererii de compensare operatorul economic se afla în procedura de executare silită, decizia de respingere fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022. Aceeași pârâtă a emis și decizia de respingere a cererii de compensare a creșterii prețului la combustibil nr. 10029/29.12.2022, prin care, în temeiul art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 667/2022, a respins cererea de compensare a creșterii prețului combustibil nr. 1456/30.11.2022, în motivarea deciziei de respingere reținând-se că la momentul depunerii cererii de compensare operatorul economic se afla în procedura de executare silite, decizia de respingere fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022. Reclamanta a formulat plângeri prealabile împotriva celor două decizii ale pârâtei prin care a solicitat revocarea celor două decizii arătând faptul ca nu se afla în procedura de executare silită. Cu privire la plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei de respingere nr. 10029/29.12.2022, pârâta A.R.R. a formulat răspuns prin adresa nr. x/08.02.2023, prin care a comunicat ca raportat la cele solicitate prin plângere cu privire la faptul că nu se află în procedura de executare silită, urmează să se adreseze Ministerului Finanțelor/Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.), având în vedere dispozițiile art. 12 alin. (5) din H.G. nr. 667/2022, cu modificările ulterioare, coroborate cu art. 2 pct. 2.2 subpct. 2.2.1. din Protocolul de colaborare nr. 33024/02.11.2023, încheiat între Ministerul Finanțelor/Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) și Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. A mai comunicat pârâta că Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. își întemeiază deciziile strict în baza datelor/informațiilor comunicate/furnizate de către Ministerul Finanțelor/Agenția Națională de Administrare Fiscală. Prin același răspuns s-a comunicat reclamantei și faptul că plângerea prealabilă a fost transmisă spre competentă soluționare, cu privire la art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022, cu modificările ulterioare, Ministerul Finanțelor/Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.). Prin acțiune, așa cum a fost modificată, reclamanta (dosar), reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Autoritatea Rutieră Română, Agenția Națională de Administrare Fiscală și Ministerul Finanțelor Publice anularea Deciziei nr. 5428/15.11.2022, a Deciziei ARR nr. 38315/03.01.2023 și obligarea pârâților să emită actele administrative ce intră în competența fiecărui pârât, prin care să se recunoască dreptul pretins și să se plătească reclamantei suma de 22.427 RON, pentru trimestrul 3 din anul 2022; anularea Deciziei nr. 10029/29.12.2022, a Deciziei nr. 2977/08.02.2023 și obligarea pârâților să emită actele administrative ce intră în competența fiecărui pârât, prin care să se recunoască dreptul pretins și să se plătească reclamantei suma de 20.361 RON, pentru trimestrul 4 din anul 2022. În subsidiar, pentru ipoteza in care nu mai este posibilă emiterea actelor administrative prin care să se dea o soluție favorabilă cererilor înaintate de reclamantă în baza H.G. nr. 667/2022, a solicitat instanței să dispună repararea pagubelor provocate, în valoare totală de 42.788 RON, ca urmare a emiterii actelor nelegale a căror anulare se solicită.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 272/2023 din 01 noiembrie 2023, Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele: "Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală. Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, pentru lipsa calității procesuale pasive a pârâtei. Admite excepția inadmisibilității invocată prin întâmpinare de pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR. Respinge ca inadmisibilă cererea reclamantei A. S.R.L. de anulare a adreselor nr. x/03.01.2023 și nr. y/08.02.2023 prin care au fost comunicate răspunsurile la plângerile prealabile. Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR. Anulează Deciziile nr. 5428/15.11.2022 și nr. 10029/29.12.2022 emise de pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR. Obliga pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 42.788 RON cu titlu de despăgubiri. Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor, având sediul ales pentru comunicarea actelor de procedura la A.J.F.P. Iași, ca neîntemeiată. Respinge cererea formulată de pârâta Autoritatea Rutieră Română- ARR de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare."

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 272/2023 din 01 noiembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Iași, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 4, 6 și 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. În motivare, recurenta-pârâtă a susținut, în ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., a arătat că cererea de chemare în judecată și cererea de completare nu sunt întemeiate în drept în ceea ce privește solicitarea acordării prejudiciilor și nici nu sunt motivate în fapt/drept sau dovedite. Această solicitare, fără a fi întemeiată și motivată, nu poate da dreptul instanței să aprecieze în acest sens, astfel că instanța învestită nu putea schimba încadrarea juridică a obiectului cererii de chemare în judecată. Recurenta-pârâta a indicat Deciziile ÎCCJ nr. 2574/2013 și nr. 81/2008, în aplicarea principiului disponibilității, reclamantul fiind cel care stabilește cadrul procesual, instanța trebuind să se pronunțe asupra cererilor formulate, fără a face aprecieri asupra a ce trebuia sau nu să solicite reclamantul. Prin cererea completatoare, intimata A. S.R.L. a solicitat în subsidiar plata despăgubirilor de la Ministerul Finanțelor, apreciind că aceasta este autoritatea publică responsabilă având vocația generală de a plăti despăgubiri, cum s-a consemnat și în încheierea de la primul termen de judecată din data de 20.09.2023. Recurenta a susținut că instanța de fond modificând obiectul cererii de chemare în judecată a depășit atribuțiile puterii judecătorești în condițiile în care era învestită cu o cerere în anulare a unor acte administrative având ca obiect Legea nr. 554/2004 și nu cu o cerere privind răspunderea civilă delictuală (art. 1349 și urm. C. civ.). A arătat că în mod greșit Curtea de Apel Iași a apreciat că se află într-o acțiune în despăgubiri, neexistând un prejudiciu cert, lichid și exigibil, iar actul administrativ nefiind anulat definitiv. A susținut de asemenea, că prejudiciul se stabilește prin expertiză contabilă în baza unor înscrisuri care nu au fost depuse de reclamantă. În ceea ce privește motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că intimata prin cererea de chemare în judecată a precizat obiectul acesteia, respectiv anularea deciziilor și repararea pagubelor ca urmare a emiterii actelor nelegale, în temeiul disp. Legii nr. 554/2004, iar sentința recurată nu este motivată în concordanță cu legea contenciosului administrativ precum a solicitat intimata în ceea ce privește repararea pagubelor, astfel că sentința cuprinde motive de fapt și de drept contradictorii ori străine de natura cauzei. A arătat în continuare că prima instanță a uitat/omis că se află într-o cauză generată de o lege specială și nu într-o cauză civilă, astfel că sunt motive învederate sunt contradictorii. A mai susținut că instanța fondului nu a analizat tot probatoriul administrat, nici toate aspectele relevante în cauză; nu a intrat în cercetarea fondului, fiind chestiuni contradictorii de natura cauzei față de faptul că instanța s-a pronunțat și asupra culpei ARR care ar fi emis presupusele acte ilegale, cu toate că la baza emiterii deciziilor de respingere a stat culpa A. S.R.L. care a efectuat plăți în conturi greșite, generând astfel neconcordanțe în datele deținute de MF/ANAF. A susținut, totodată, că instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de ANAF, a respins acțiunea în contradictoriu cu ANAF și a respins acțiunea în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor ca neîntemeiată, în condițiile în care a reținut că Ministerul Finanțelor are calitate procesuală pasivă în cauză câtă vreme a fost chemat în judecată doar prin raportare la capătul de cerere ce vizează plata sumelor aferente celor două cereri de compensare, astfel că există o contradicție. Referitor la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-pârâtă a arătat că, în ceea ce privește îndeplinirea răspunderii civile delictuale în sarcina ARR instanța de fond în mod eronat a dispus anularea deciziilor și obligarea la plata despăgubirilor, deși nu s-a făcut dovada unui prejudiciu cert și determinat, în acest sens a indicat Decizia ÎCCJ nr. 1115/2017: "pentru a se pronunța, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, asupra despăgubirilor solicitate pentru daunele materiale și morale cauzate, reclamantul are sarcina probei prejudiciului cert și determinat, iar instanța va trebui să aibă în vedere criterii obiective rezultând din gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite pentru a se pronunța asupra despăgubirilor solicitate. Astfel, anularea actului administrativ nu implică automat obligația instanței de a acorda despăgubiri pentru daunele materiale și morale solicitate." Recurenta a apreciat că abia după ce un act administrativ este anulat definitiv, intimata poate introduce cererea în despăgubiri, cerere accesorie cererii principale ce vizează anularea actului. În continuare, a susținut că în mod eronat instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a ARR raportat la capătul al III-lea de cerere și a obligat ARR la plata despăgubirilor, deoarece intimata A. S.R.L. a solicitat în subsidiar plata despăgubirilor de la Ministerul Finanțelor, apreciind că aceasta este autoritatea publică responsabilă având vocația generală de a plăti despăgubiri, cum s-a consemnat și în încheierea de la primul termen de judecată din data de 20.09.2023. A mai arătat că reprezentanții ANAF își recunosc culpa cu privire la informațiile furnizate care au stat la baza emiterii deciziilor ARR de respingere a cererilor de compensare formulate de intimată și, în consecință, la crearea prejudiciului, însă fără a preciza modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii. Deși învederate instanței de fond cele de mai sus, aceasta nu le-a luat în considerare, interpretând eronat dispozițiile legale aplicabile speței, respectiv H.G. nr. 667/2022. A apreciat că plățile efectuate în mod eronat de către intimată în alte conturi fiscale, rezultând neconcordanțe între obligațiile fiscale declarate și plățile efectuate, au stat la baza informațiilor transmise de ANAF și ulterior au avut consecința emiterii de către ARR a deciziilor de respingere a cererilor de compensare. Clarificările formulate de ANAF au fost transmise la mai bine de 6 luni de la datele emiterii de către ARR a deciziilor de respingere, astfel că nu se poate reține culpa ARR.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât ANAF și intimata-reclamantă au depus întâmpinări, iar recurenta-pârâtă și intimatul-pârât Ministerul Finanțelor au depus răspunsuri la întâmpinările formulate.

Procedura de soluționare a recursului S-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486 și art. 490 C. proc. civ. În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2) C. proc. civ. a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 06.12.2024, în ședință publică, cu citarea părților.

Soluția instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reține că acesta reglementează situația depășirii de către instanțe a atribuțiilor puterii judecătorești, prin aceasta înțelegându-se incursiunea autorității judecătorești în sferele celorlalte puteri ale Statului, cum este cea legislativă sau executivă, astfel cum acestea sunt delimitate de prevederile constituționale sau de către legile organice, instanța dispunând acte care intră în atribuțiile unor organe aparținând altei autorități constituite în stat. Pentru a împiedica abuzul de putere, atribuțiile în stat sunt împărțite între mai multe centre de putere, dar fără a se înclina balanța către una dintre puteri. Între puteri trebuie să existe un echilibru care să permită tuturor cetățenilor să trăiască în demnitate, să le fie garantate drepturile și libertățile fundamentale. Instanțele judecătorești nu pot proceda la modificarea și completarea legilor și nu au nici competența de a stabili ca o lege în vigoare să nu se aplice, după cum nu pot impune celor cărora le aparține inițiativa legislativă să și-o exercite. Intruziunea autorității judecătorești în sfera activității autorității executive sau legislative s-ar putea produce când instanța săvârșește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, spre exemplu, când consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare etc. În practica instanței supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înțelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituționale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competență. Astfel, față de cele arătate anterior, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a depășit atribuțiile puterii judecătorești, argumentele invocate de recurenta-pârâtă neîncadrându-se în ipotezele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 Cod procedură. În situația aprecierii în mod greșit de către instanță că pricina dedusă judecății este o acțiune în despăgubiri, astfel cum susține recurenta, Înalta Curte constată că nu există o imixtiune în sfera autorității executive sau legislative. Prin urmare, Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. fiind nefondat. Al doilea motiv de casare invocat prin cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei". Se impune a se aminti, înainte de toate că, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților". Astfel, în lumina acestor dispoziții legale, din perspectiva exigenței de a motiva, instanța are obligația să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, așa cum s-a evidențiat și în doctrină, considerentele hotărârii judecătorești trebuind să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicții, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele și menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere și a exclude arbitrariul. Referitor la susținerile recurentei-pârâte cu privire la faptul că sentința recurată conține motive străine de natura cauzei este de observat că acest motiv conduce la casarea hotărârii atunci când aceasta cuprinde numai motive străine de natura cauzei, situație care nu se regăsește în prezentul dosar. Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază partea recurentă că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, după cum acesta nu trebuie confundat nici cu motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul căruia se poate critica aplicarea de către prima instanță a dreptului material. Împrejurarea că instanța de fond nu și-a însușit argumentele pârâtei nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere contradictorialitatea între considerentele hotărârii, în care unele argumente diminuează sau anihilează forța explicativă a celorlalte, iar nu situația relevată de recurentă în care considerentele avute în vedere la motivarea soluției nu ar fi trebuit fundamentate pe legea contenciosului administrativ, deoarece intitmata nu a solicitat acest lucru în ceea ce privește repararea pagubelor. Al treilea motiv de casare invocat de recurenta-pârâtă este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia: "casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material". Înalta Curte are în vedere că recursul este o cale de atac extraordinară, nedevolutivă, cu un scop precis, stabilit expres de lege, deci analiza instanței de recurs este limitată de situația de fapt stabilită de instanțele de fond, pe care nu o poate modifica, potrivit efectului cumulat al art. 483 alin. (3) și art. 488 C. proc. civ. Motivul de casare sau de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. Totodată, art. 483 C. proc. civ. prevede că: "(3) Recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Analizând cererea de recurs, întâmpinările formulate în cauză, răspunsurile la întâmpinări și sentința recurată, Înalta Curte apreciază că instanța de fond în mod corect a anulat Deciziile nr. 5428/15.11.2022 și nr. 10029/29.12.2022 emise de pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR, obligând pârâta Autoritatea Rutieră Română - ARR la plata către reclamanta A. S.R.L. a sumei de 42.788 RON cu titlu de despăgubiri. Înalta Curte reține că prin cererea de compensare a creșterii prețului la combustibil nr. 1277 din 12.10.2022, reclamanta a solicitat compensarea pentru suma de 22.427 RON aferentă unei cantități de 44.854,72 litri motorină, pentru trimestrul 3/2022, anexând în acest sens înscrisurile doveditoare. Ulterior, prin cererea de compensare a creșterii prețului la combustibil nr. 1456 din 30.11.2022, reclamanta A. S.R.L a solicitat compensarea pentru suma de 20.361 RON aferentă unei cantități de 40.721,86 litri motorină, pentru trimestrul 4/2022, anexând în acest sens înscrisurile doveditoare. Autoritatea Rutieră Română a emis decizia de respingere a cererii de compensare a creșterii prețului la combustibil nr. 5428/15.11.2022 prin care în temeiul art. 14 alin. (4) din H.G. nr. 667/2022 a respins cererea de compensare a creșterii prețului combustibil nr. 1277/12.10.2022, în motivarea deciziei de respingere reținându-se că la momentul depunerii cererii de compensare operatorul economic se afla în procedura de executare silită, decizia de respingere fiind întemeiată în drept pe dispozițiile art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022. Aceeași pârâtă a emis și decizia de respingere a cererii de compensare a creșterii prețului la combustibil nr. 10029/29.12.2022, pentru aceleași motive învederate mai sus. Reclamanta a formulat plângeri prealabile împotriva celor două decizii, iar prin răspunsurile la plângerile prealabile, Autoritatea Rutieră Română a arătat că potrivit art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022 sunt eligibili pentru compensarea prețului la combustibil operatorii economici care nu se află în procedura de executare silită, faliment, dizolvare, închidere operațională sau lichidare, iar societatea reclamantă se afla la momentul transmiterii cererii de compensare a prețului la combustibil în procedură de executare silită. Totodată, Înalta Curte constată că reclamanta a comunicat faptul că nu se află în procedură de executare silită, iar Autoritatea Rutieră Română a transmis plângerea prealabilă, spre competentă soluționare, cu privire la art. 5 alin. (1) lit. g) din H.G. nr. 667/2022, cu modificările ulterioare, Ministerului Finanțelor/Agenției Națională de Administrare Fiscală, având în vedere că ARR își întemeiază deciziile strict în baza datelor/informațiilor comunicate/furnizate de către Ministerul Finanțelor/Agenția Națională de Administrare Fiscală. Înalta Curte reține că, potrivit art. 1 alin. (1) și alin. (4) din H.G. nr. 667/2022 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil pentru alimentarea motoarelor, ca urmare a conflictului armat din Ucraina, precum și modificarea anexei nr. 2 la Hotărârea Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii: (1) Scopul prezentei hotărâri îl constituie instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea întreprinderilor afectate de criză, prin atenuarea efectelor economice generate de conflictul armat din Ucraina. (...) (4) Se desemnează ca administrator al schemei de ajutor de stat Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., iar ca furnizor Ministerul Finanțelor. De asemenea, dispozițiile art. 3 alin. (1) si alin. (3) din același act normativ prevăd următoarele: "(1) Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 iulie 2023 inclusiv, în limita bugetului alocat schemei, în baza dispozițiilor de plată a ajutorului de stat aprobat pentru compensarea creșterii prețului la combustibil emise până la data de 31 decembrie 2022 de către Autoritatea Rutieră Română - A.R.R., denumită în continuare A.R.R (...) (3) Schema de ajutor de stat se finanțează cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate prin legea bugetului de stat pentru "Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții" din cadrul bugetului Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale." Relevante în cauză sunt dispozițiile art. 14 alin. (1), (2), (4), (6) și 9 din H.G. nr. 667/2022: "(1) Administratorul schemei trebuie să soluționeze cererile de compensare a creșterii prețului la combustibil în termen de 30 de zile lucrătoare de la data depunerii cererii prevăzute la art. 10 alin. (1), (3) sau (4). (2) În cazul aprobării cererii se emite o decizie, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 3, (...) (4) În cazul respingerii cererii se emite o decizie, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4, (...). (6) După aprobarea legilor bugetare anuale și a celor de rectificare, Ministerul Finanțelor transmite administratorului schemei plafoane trimestriale. Administratorul schemei emite decizii de aprobare a cererii de compensare a creșterii prețului pentru combustibil în limita plafoanelor trimestriale comunicate de Ministerul Finanțelor. Plafonul trimestrial alocat și neconsumat se reportează în trimestrul următor. (9) Plata se efectuează în RON, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării la Registratura generală a Ministerului Finanțelor a deciziei, astfel (...). Înalta Curte reține că, prin cererea modificată, reclamanta a solicitat și plata sumelor aferente celor două cereri de compensare a prețului la combustibil, în considerarea acestui capăt de cerere fiind chemat în judecată, în calitate de pârât, Ministerul Finanțelor. Înalta Curte reține că nu există contradicții în sentința recurată și nici norme de drept material aplicate sau interpretate în mod greșit de către instanța de fond în ceea ce privește calitatea de pârât a Ministerului Finanțelor (și nici cu privire la alte aspecte), deoarece acesta justifică această calitate procesuală pasivă în raport de capătul de cerere ce vizează plata sumelor aferente celor două cereri de compensare, în virtutea atribuțiilor stabilite prin lege de a asigura finanțarea schemei de ajutor de stat și de a efectua plăți în baza deciziilor emise de către Autoritatea Rutieră Română, potrivit art. 3 alin. (3) și 14 alin. (9) din H.G. nr. 667/2022. Deși instanța de fond a reținut responsabilitatea Ministerului Finanțelor privind plata sumelor aferente cererilor de compensare, stabilită prin lege, aceasta a explicat în mod clar și precis că, în ceea ce privește același capăt de cerere subsidiar, și Autoritatea Rutieră Română are calitate procesuală pasivă în cauză, în calitate de administrator al schemei de ajutor de stat, nu doar cu privire la cererea de anulare a actelor emise de aceasta, ci și cu privire la cererea de reparare a pagubei produse prin actele administrative emise de aceasta, deoarece pretenția dedusă judecății a fost formulată în temeiul dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, care reglementează următoarele: "(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă." Totodată, Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (1) si 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, dispoziții conform cărora: "(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ ori să elibereze un certificat, o adeverință sau orice alt înscris. (3) În cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru." Respingerea acțiunii ca neîntemeiată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor se justifică având în vedere calitatea acestuia de autoritate care finanțează schema de ajutor de stat și efectuează plata în baza deciziilor de aprobare a cererilor emise de Autoritatea Rutieră Română. Astfel, deși dispozițiile legale învederează faptul că Ministerul Finanțelor asigură plățile, acesta nu o poate face decât în baza emiterii deciziilor de aprobare a cererilor de către Autoritatea Rutieră Română. Totodată, Înalta Curte apreciază că instanța de fond a dispus, în mod judicios, obligarea la plata despăgubirilor, fără obligarea prealabilă a autorității publice la emiterea unui act administrativ (decizii de aprobare a cererilor de compensare), având în vedere faptul că raportat la prevederile art. 3 alin. (1) din H.G. nr. 667/2022 dispozițiile de plată în baza cărora Ministerul Finanțelor ar fi putut efectua plata ajutorului de stat ar fi trebuit emise, în baza deciziilor de aprobare date în condițiile art. 14 alin. (2) din H.G. nr. 667/2022, până la data de 31.12.2022, iar instanța a fost sesizată ulterior acestui moment. Din cadrul normativ reiterat mai sus, se observă în mod clar că autoritățile publice răspund patrimonial pentru pagubele cauzate particularilor și că instanța, învestită cu soluționarea unei cereri întemeiate pe art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, poate hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, prin aceeași decizie. Astfel, argumentele recurentei-pârâte în ceea ce privește faptul că cererea în despăgubiri este o cerere accesorie celei care vizează anularea actului, și că abia după anularea definitivă a acestuia se poate formula acțiune în despăgubiri, sunt nefondate și nu pot fi primite de instanța de control judiciar pentru motivele învederate mai sus. Despăgubirile acordate nu sunt despăgubiri morale, acestea fiind despăgubiri echivalente cu sumele ce au făcut obiectul celor două cereri de compensare, respinse în mod greșit sau din eroare de către autoritate, în speță, plățile ce i se cuveneau intimatei A. S.R.L.. Totodată, Înalta Curte reține că, prin faptul că A. S.R.L. nu a reiterat în cererea de completare temeiul de drept invocat în cererea de chemare în judecată, nu înseamnă că instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a obiectului cererii de chemare în judecată așa cum susține recurenta, această din urmă cerere fiind întemeiată pe dispozițiile Legii contenciosului adminstrativ nr. 554/2004. Contrar susținerilor recurentei-pârâte și în acord cu judecătorul fondului, solicitarea acordării prejudiciilor a fost motivată în fapt, în drept și a fost și dovedită, existând un prejudiciu cert, lichid și exigibil, respectiv sumele aferente cererilor de compensare, cu privire la care nu era necesar să se indice modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea valorii. Înalta Curte reține că s-au constatat neconcordanțe între obligațiile fiscale declarate de societate și plățile efectuate de aceasta în sensul că societatea a efectuat plăti, în cuantum egal sau mai mare decât obligația fiscală declarată, în alte conturi decât cele corespunzătoare obligației fiscale declarate. Instanța de recurs are în vedere și adresa nr. x. 629/28.03.2023 în care se menționează că: "Urmare solicitărilor de îndreptare a erorilor din documentele de plată ale operatorului economic din data de 16.03.2023 și a demersurilor efectuate de organul fiscal în sensul întocmirii notelor de corecție prin care plățile efectuate eronat de către societate au fost stornate și înregistrate în conturile corespunzătoare obligației declarate, având ca dată a plății, data plății inițiale, se constată că: Obligația de plată în sumă de 11.073 RON nu se consideră obligație fiscală restantă, întrucât plățile care au făcut obiectul corecțiilor au stins obligațiile fiscale declarate de către societate, având termen scadent până la data de 12.10.2022 cât și obligațiile fiscale declarate de către societate, având termen scadent până la data de 30.11.2022". Faptul că societatea intimată a efectuat plățile la termen, deși într-un cont greșit, dovedește că intenția acesteia a fost de a achita obligația fiscală la termen, totodată, demersurile realizate de aceasta prin plângerile prealabile formulate dovedesc diligența de care a dat dovadă în remedierea situației, motiv pentru care aceasta nu poate fi sancționată prin neacordarea despăgubirilor, plăți de care ar fi beneficiat în condițiile în care nu ar fi existat neconcordanța sistemului de transmitere a informațiilor între ARR și Ministerul Finanțelor/ANAF cu privire la plăți sau cu privire la situația companiilor aflate în procedura de executare silită. Astfel, Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratorii de răspundere, reținând culpa ANAF în transmiterea de informații eronate, deoarece aceasta a avut posibilitatea remedierii situației la momentul soluționării plângerilor prealabile, când a luat la cunoștință de faptul că societatea A. S.R.L. nu se afla în procedura executării silite, iar celelalte condiții pentru aprobarea cererii de compensare erau îndeplinite, astfel că o corecție a informațiilor în timp util ar fi dus la îndeplinirea corespunzătoare a obligațiilor. În raport cu cele reținute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Temeiul de drept al soluției pronunțate în recurs Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. ca nefondat.