ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5508/2024

Obiectul cererii dedusă judecății și evoluția procesuală Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați - sectia Contencios Adminstrativ Fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Guvernul României - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, obligarea acesteia la modificarea deciziilor nr. 41943/2021 si 41938/2021 in sensul efectuării unei evaluări reale a imobilelor; "conac" din comuna Cernaianu județul Mehedinți și "moara" din orașul Isaccea județul Tulcea.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 75/2023 din 12 mai 2023, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, de contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta, A. în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României - Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. A anulat decizia de compensare nr. 41938/01.10.2021 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să emită o nouă decizie de compensare pentru un număr de 36.115 de puncte cu privire la imobilul moară de măcinat porumb și grâu în suprafață de 120 de m.p., din Orașul Isaccea, punct Acic-Tepe. A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată-onorariu avocat la fond.

Cererea de recurs Împotriva sentinței nr. 75/2023 din 12 mai 2023 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor prin care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimterea cauzei spre rejudecare la instanța competentă. În susținerea cererii de recurs, pârâta a prezentat următoarele critici: Recurenta-pârâtă a susținut că hotărârea atacată a fost pronunțată de o instanță necompetentă material, în sensul art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. Întrucât litigiul are ca obiect anularea deciziilor de compensare emise de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor (CNCI), competența de soluționare aparține secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv. Dispozițiile art. 33-35 din aceeași lege stabilesc în mod expres că deciziile de compensare pot fi atacate la tribunal, secția civilă, nu la curțile de apel; instanța competentă se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea măsurilor reparatorii; hotărârile astfel pronunțate sunt supuse numai apelului, nu recursului. Prin urmare recurenta-pârâtă apreciază că Curtea de Apel Galați a soluționat în mod nelegal cauza în primă instanță, deși competența materială aparținea Tribunalului Tulcea, secția Civilă, întrucât imobilul în cauză se află pe raza județului Tulcea (orașul Isaccea, punctul Acic-Tepe). Această încălcare atrage nulitatea hotărârii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. În ceea ce privește acordarea nejustificată a cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond a dispus în mod neîntemeiat obligarea recurentei la plata sumei de 1.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (onorariu avocat), fără a analiza temeinicia și proporționalitatea acestora. Potrivit art. 451 alin. (2) C. proc. civ., instanța poate, chiar din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocatului, ținând seama de complexitatea cauzei și de activitatea efectiv desfășurată. Această prerogativă nu aduce atingere contractului de asistență juridică dintre avocat și client, ci vizează doar opozabilitatea sumei față de partea adversă. În cauză, instanța nu a motivat necesitatea obligării la întregul onorariu solicitat, deși cuantumul acestuia este vădit disproporționat raportat la obiectul și complexitatea litigiului, fiind vorba despre o acțiune administrativă de anulare a unei decizii CNCI.

Apărările formulate în cauză Intimata-reclamantă A. a depus în apărare întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția completului de judecată, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 26.11.2024, în ședință publică, cu citarea părților. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor și susținerilor formulate prin întâmpinarea intimatei-reclamante depusă la dosar, raportat la prevederile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare: Înalta Curte reține că prin cererea de recurs a fost invocat motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. recurenta-pârâtă afirmând pretinsa necompetență materială a instanței de fond. În acest sens, recurenta-pârâtă susține că instanța de fond, respectiv Curtea de Apel Galați, secția de contencios administrativ și fiscal, ar fi soluționat cauza cu încălcarea normelor de competență materială, invocând dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv, potrivit cărora cererile împotriva deciziilor de compensare ar fi de competența secțiilor civile ale tribunalelor. Înalta Curte apreciază că o asemenea critică nu poate fi primită, întrucât excepția necompetenței materiale nu a fost invocată de către vreuna din părți în fața instanței de fond. Din analiza actelor dosarului rezultă că, prin întâmpinarea depusă în fața Curții de Apel Galați, pârâta s-a limitat la a solicita, pe cale de excepție, conexarea prezentei cauze la dosarul nr. x/2021, aflat pe rolul Tribunalului Mehedinți, iar pe fond a cerut respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Așadar, în primă instanță pârâta nu a invocat necompetența materială a instanței sesizate, iar instanța nu a fost chemată să se pronunțe asupra unei asemenea excepții. Or, potrivit principiului disponibilității și al rolului activ limitat al instanței (art. 9 și art. 22 C. proc. civ.), instanța de recurs nu poate analiza pentru prima dată o chestiune care nu a fost pusă în discuția și dezbaterea părților în fața primei instanțe, întrucât aceasta ar echivala cu extinderea obiectului litigiului în calea de atac, contrar art. 477 raportat la art. 494 C. proc. civ. Mai mult, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., excepția necompetenței materiale relative trebuie invocată cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, sub sancțiunea decăderii. Odată trecut acest moment procesual, instanța devine competentă prin prorogare legală, iar părțile nu mai pot contesta competența materială în căile de atac. În speță, pârâta, prin conduita sa procesuală, a recunoscut competența Curții de Apel Galați, formulând întâmpinare și apărări de fond, fără a ridica vreo obiecție referitoare la competență. În aceste condiții, critica privitoare la necompetența materială a instanței de fond formulată abia în recurs apare ca fiind nefondată, întrucât excede limitelor devoluțiunii recursului, care, potrivit art. 488 alin. (1) C. proc. civ., vizează exclusiv nelegalitatea hotărârii, nu chestiuni noi de fapt sau de drept neanalizate anterior. În ceea ce privește criticile sentinței din perspectiva modului de stabilire a obligației de plată a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte subliniază că potrivit Deciziei nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul RIL, "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanța de fond s-a pronunțat, în raport cu art. 451 alin. (2) C. proc. civ., asupra proporționalității cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților, solicitate de partea care a câștigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.." Având în vedere că decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că argumentele propuse în critica sentinței din perspectiva proporționalității onorariului avocațial, au un caracter inadmisibil și nu poate fi analizate de către instanța de recurs în lipsa încadrării lor în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 75/2023 din 12 mai 2023 a Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca fiind nefondat. Având în vedere soluția de respingere a cererii de recurs ca nefondată, în ceea ce privește cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă prin întâmpinare și dovezilor privitoare la cheltuielilor de judecată, Înalta Curte, în conformitate cu art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 500 RON.