ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5338/2024

Ședința publică din data de 19 noiembrie 2024

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea depusă pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.02.2022, sub nr. unic de dosar x/2022, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Direcția de Inspecție Judiciară, a formulat contestatie împotriva Rezoluției (nr.) din 10.01.2022 din dosar al Direcției de Inspecție pentru judecători, pronunțată de Inspector Șef și împotriva Rezoluției nr. 3034/2021 din 23.11.2020 din dosar al Direcției de Inspecție pentru judecători, pronunțată de inspector judiciar - judecător B., solicitând admiterea contestației așa cum a fost formulată și desființarea actelor atacate, cu trimiterea dosarului pentru administrarea probelor cerute și completarea verificărilor de către o persoana care să nu se afle în stare de incompatibilitate, competentă în materie disciplinară.

Totodată, a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate în ansamblul său a tuturor dispozițiilor din Capitolul VII - Organizarea Inspecției Judiciare și statutul inspectorilor judiciari din cuprinsul Legii nr. 317/2004.

În concret, a apreciat ca fiind neconstituționale prevederile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, acestea fiind în contradicție cu prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3) din Constituția României, în măsura în care permit "inspectorului șef să își numească judecătorul care să verifice și să soluționeze o "plângere" îndreptată împotriva sa (inspector șef).

De asemenea, a susținut că încalcă dreptul la un proces echitabil, drept consfințit prin art. 21 alin. (3), art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) și (2) din Constituția României.

În opinia reclamantului, prevederile art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu doar că intră în contradicție cu dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, ci intră în contradicție și cu dispozițiile art. 67 alin. (5) din lege.

A mai susținut reclamantul că prevederile art. 45 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 potrivit cărora:

"(3) Aspectele semnalate potrivit alin. (1) sunt supuse unei verificări prealabile efectuate de inspectorii judiciari din cadrul Inspecției Judiciare, în cadrul căreia se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare" intră în contradicție cu dispozițiile art. 21 alin. (1) și (2) din Constituția României și cu dispozițiile legal reglementate la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 care prevăd că orice persoană se poate adresa Consiliului Superior al Magistraturii, direct sau prin intermediul conducătorilor instanței sau parchetului, respectiv intră în contradicție și cu dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 317/2004 care prevăd în atribuțiile secției Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin sentința civilă nr. 2238/2022 din 29 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliul Superior al Magistraturii și a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins în rest contestația formulată de pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Direcția de Inspecție Judiciară, ca fiind neîntemeiată; a respins cererea reclamantului de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a tuturor dispozițiilor din Capitolul VII "Organizarea Inspecției Judiciare și statutul inspectorilor judiciari" din cuprinsul Legii nr. 317/2004, respectiv a art. 45 alin. (3) și art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, ca fiind inadmisibilă.

Reclamantul A. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 2238/2022 din 29 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, atât în ceea ce privește soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale, cât și în ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cauzei.

3.1. În ceea ce privește soluția dată cererii de sesizare a Curții Constituționale, recurentul-reclamant a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins această solicitare, ca inadmisibilă, în condițiile în care: a) prevederea alin. (1) arată că doar Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate, nu Curtea de Apel București, și orice cerere este admisibilă în orice fază a litigiului; b) prevederea alin. (2) reglementează că este perfect admisibilă cererea unei părți aflate în litigiu pentru ca la Curtea Constituțională să se decidă asupra excepției de neconstituționalitate; c) prevederea alin. (3) arată ca este admisibilă cererea care nu a făcut obiectul unei decizii anterioare a Curții Constituționale, ori pe portalul Curții Constituționale nu este publicată o decizie cu acest obiect de a se pune în acord cu prevederile art. 133 alin. (1) dispozițiile din capitolul VII din Legea nr. 317/2004.

În concluzie, cu privire motivele de inadmisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, acestea nu sunt incidente în cauză.

Recurentul-reclamant a susținut că Inspecția judiciară nu este în acord cu dispozițiile din Constituția României care prevăd că dreptatea este o condiție a activității judiciare și este garantată conform art. 1 alin. (3).

Dispozițiile din Constituția României reprezintă voința suverană a poporului român, așa cum a fost exprimată în sensul dat de art. 2 alin. (1) din Constituție, reglementare care nu se poate modifica decât prin referendum național.

În cauză, voința și idealurile poporului român în înțelesul dat de definiția de la art. 1 alin. (4) din Constituția României, sunt ca în "structura" și "componența" și "în cadrul" Consiliului Superior al Magistraturii să nu funcționeze structura Inspecției Judiciare, ci doar cei 19 membri aleși și validați de Senat cu rol de instanță disciplinară, în acord cu reglementarea dată pentru funcționarea acestei structuri ca și garant al independenței justiției.

Astfel, în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii pot funcționa, în conformitate cu art. 133 alin. (2) din Constituția României, doar 19 membri aleși.

Instanța Curții de Apel București nu poate adăuga alte dispoziții în dezacord cu Constituția României despre care susține că ar fi inadmisibile și care au ca efect vătămarea drepturilor și libertăților fundamentale garantate reclamantului de Constituție.

În concluzie, prevederile din Constituția României rezultă faptul că nu există voința politică a cetățenilor României să fie înființată prin lege organică Direcția de Inspecție Judiciară "în cadrul" Consiliului Superior al Magistraturii, ca structură cu personalitate juridică și aparat propriu fără sediu declarat în condițiile legii, scopul acesteia fiind în realitate o intervenție brutală și abuzivă în actul de înfăptuire a justiției deschis de un justițiabil, intervenție care este în total dezacord cu toate principiile constituționale.

Recurentul-reclamant a făcut trimitere la pagina electronică a Consiliului Superior al Magistraturii, unde este prezentată ca informație publică cum este reglementată componența Consiliului Superior al Magistraturii în acord cu art. 133 alin. (2) lit. b) din Constituția României, pagină pe care se poate observa că "Direcția de Inspecție judiciară" nu intră "în componența" Consiliului Superior al Magistraturii.

Prin urmare, a solicitat admiterea recursului împotriva sentinței civile nr. 2238/2022 a Curții de Apel București prin care a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României în temeiul art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 care nu este incident în cerere, și, pe cale de consecință, să se dispună sesizarea Curții Constituționale a României, pentru verificarea aspectelor sesizate și punerea Legii nr. 317/2004 în acord cu Constituția României, având ca obiect:

- excepția de neconstituționalitate a tuturor dispozițiilor din Capitolul VII privind "Organizarea Inspecției Judiciare și statutul inspectorilor judiciari" din cuprinsul Legii nr. 317/2004 - lege care nu privește sub nicio formă Direcția de Inspecție Judiciară înființată cu personalitate juridică "în cadrul" Consiliului Superior al Magistraturii la data de 17.01.2012 prin Legea nr. 24/2012 pentru modificarea și completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor și a Legii. nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii);

- excepția de neconstituționalitate a art. 45 alin. (3), art. 65 alin. (1) și art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004;

- sesizarea Curții Constituționale pentru punerea în acord a acestor prevederi din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii cu dispozițiile art. 133 alin. (1) lit. b) și art. 134 alin. (2) și următoarele incidente (menționate) din Constituția României.

3.2. În ceea ce privește fondul contestației, recurentul - reclamant a arătat, sub un prim aspect, că nu poate fi respinsă cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu Consiliul Superior al Magistraturii pentru lipsa calității procesuale pasive, întrucât prin prisma dispozițiilor art. 266 din Legea nr. 303/2022, art. 40 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 305/2022, art. 134 alin. (2) din Constituția României, art. 80 alin. (1), art. 83 alin. (1) și art. 84 alin. (1) C. proc. civ., Consiliul Superior al Magistraturii are calitate procesuală pasivă pentru soluționarea sesizărilor înregistrate prin serviciul de registratură al CSM sub nr. x/20.09.2021, ora 03:30, nr. x/30.09.2021, ora 08:36 și nr. x/12.10.2021, ora 09:00.

Prin urmare, recurentul a solicitat casarea hotărârii atacate în ce privește admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Consiliului Superior la Magistraturii, și în baza dispozițiilor mai sus arătate, respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive și obligarea acestui pârât să stea în judecată pentru a-și exercita rolul activ de instanță în vederea soluționării petițiilor înregistrate sub nr. x/20.09.2021 ora 03:30, nr. x/30.09.2021 ora 08:36 și nr. x/12.10.2021, ora 09:00 la Consiliul Superior al Magistraturii și obligarea acestuia la administrarea probatoriului, pentru a înlătura prejudecățile care sunt evidente la pronunțare - câtă vreme toate probele solicitate odată cu contestația nu au fost administrate prin rolul activ al judecătorului potrivit art. 22 C. proc. civ.

Cu privire la respingerea contestației în contradictoriu cu pârâții Consiliul Superior al Magistraturii și Direcția de Inspecție Judiciară, ca fiind neîntemeiată, a solicitat casarea hotărârii atacate și, în rejudecare, să i se recunoască dreptul fundamental consfințit de Constituția României de a se adresa liber și direct la secția pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, care să fie obligată să își exercite rolul de instanță fără "intermediarul" Direcția de Inspecție Judiciară.

Luând în considerare faptul că acțiunea înregistrată în primă instanță la data de 26.05.2017, respectiv Sesizările înregistrate la Consiliul Superior al Magistraturii înregistrate sub nr. x/20.09.2021 ora 03:30, nr. x/30.09.2021 ora 08:36 si nr. x/12.10.2021 ora 09:00, și Contestația înregistrată la data de 04.02.2022 împotriva rezoluțiilor dispuse de către Inspecția judiciară, a solicitat să se constate că, până la acest moment procesual, nu a existat judecată clară a acțiunilor sale prin prisma normelor reglementate în materia transportului internațional (Regulamentul 561/2006 al CE) și a legilor fiscale, ci pur și simplu fiecare instanță a simulat procedurile de judecată și a dat dovadă că nu are pregătire profesională, dar a simulat măsurile dispuse la fiecare termen de așa natură să se creeze o aparență de cercetare judecătorească, și în aceste condiții fiecare judecător și-a folosit doar prejudecata în soluțiile pronunțate, aspect pentru care s-au dat lămuriri clare cu prilejul audierii expertul tehnic C. la termenul din 07.09.2020.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate și admiterea acțiunea, cu consecința desființării rezoluțiilor Inspecției judiciare. De asemenea, a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, invocată cu rea-credință de Consiliul Superior al Magistraturii și obligarea secției pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să judece în termenii reglementați de art. 134 alin. (2), și cu respectarea dreptului părților reglementat la alin. (4) pentru calea de atac prevăzută în Constituția României, petițiile înregistrate sub nr. x/20.09.2021, ora 03:30, nr. x/30.09.2021, ora 08:36 și nr. x/12.10.2021, ora 09:00, cu respectarea dispozițiilor art. 11 alin. (3) din Codul deontologic al judecătorilor.

Intimații-pârâți Consiliului Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară au formulat întâmpinări, prin care au invocat excepția nulității recursului, arătând că, raportat, la dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., acesta nu este motivat, de vreme ce recurentul-reclamant nu a indicat, în concret, în ce constă nelegalitatea sentinței recurate, din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de lege.

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a invocat și excepția tardivității recursului formulat împotriva soluției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale, susținând că acesta a fost exercitat cu nerespectarea termenului de 48 de ore de la pronunțare, în condițiile în care soluția a fost pronunțată la data de 29.11.2022, iar cererea de recurs a fost înregistrată la data de 05.12.2022.

II. Considerentele și soluția Înaltei Curți asupra recursurilor

Referitor la excepția tardivității recursului formulat împotriva soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale, excepție invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, Înalta Curte constată că această este nefondată.

Potrivit art. 29 alin. (5) teza finală din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, încheierea prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituțională ca inadmisibilă poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare.

Totodată, în acord cu dispozițiile art. 181 C. proc. civ., aplicabil în virtutea prevederilor ar. 2 din C. proc. civ., termenul care se socotește pe ore începe să curgă de la ora zero a zilei următoare.

Hotărârea supusă recursului a fost pronunțată la data de 29.11.2022, astfel că termenul de 48 de ore a început să curgă la ora 00:00 a zilei de 30.11.2022 și s-a împlinit la ora 00:00 în data de 31.11.2022.

Având în vedere că ziua de 01.12.2022 este zi liberă legal, termenul de recurs s-a prelungit până la ora 00:00 a zilei de 02.12.2022.

În condițiile în care data de 03.12.2022, la care ar fi trebuit să fie înregistrat recursul a fost o zi de sâmbătă, Înalta Curte, verificând data la care a fost transmis e-mailul conținând cererea de recurs, respectiv 04.12.2022, constată că aceasta e situată în intervalul de 48 de ore prevăzut de art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care excepția va fi respinsă, ca nefondată.

Referitor la motivele recurentului-reclamant vizând respingerea cererii de sesizare, se constată că, în analiza și soluția de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu dispozițiile Capitolului VII "Organizarea Inspecției Judiciare și statutul inspectorilor judiciari" din cuprinsul Legii nr. 317/2004, respectiv a art. 45 alin. (3) și art. 74 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, instanța s-a raportat la normele legale ce fac obiectul excepției de neconstituționalitate și la argumentele reclamantului.

Recurentul a criticat această soluție, susținând, în esență, că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru sesizarea Curții Constituționale.

Înalta Curte constată că această critică este nefondată.

Potrivit art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Aceste prevederi stabilesc condițiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curții Constituționale, respectiv:

- excepția să fie invocată în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial de una din părți, de instanță din oficiu sau de procuror;

- să aibă ca obiect o lege, ordonanță sau o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei;

- prevederea criticată să nu fi fost declarată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

În raport cu dispozițiile legale redate anterior, în acord cu cele statuate prin hotărârea recurată, Înalta Curte constată că, în cauză, cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, formulată de reclamant, nu îndeplinește condițiile de admisibilitate cumulative prevăzute de dispozițiile art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, întrucât, deși sunt îndeplinite cerințele de natură formală pentru sesizarea Curții Constituționale, recurentul nu susține argumente care să releve neconformitatea normei criticate cu prevederile Constituției, ci, prin critica referitoare la inexistența unei legi care să privească doar Inspecția Judiciară, își exprimă nemultumirea cu privire la modul de reglementare a cadrului legal. Ori, instanța de fond în mod corect și legal a apreciat că, în cadrul controlului de constituționalitate, nu se poate dispune modificarea, completarea cadrului normativ în sensul dorit de parte, ci acesta este limitat strict la verificarea conformității textului de lege în forma existentă cu dispozițiile legii fundamentale.

Pretinsa omisiune a legiuitorului, invocată de recurentul-reclamant, reprezintă un aspect care vizează exclusiv oportunitatea, iar nu constituționalitatea actului normativ, în timp ce Curtea Constituțională este învestită cu efectuarea unui control de neconstituționalitate, neavând competența de a modifica sau completa textul legal, astfel de atribuții intrând în competența exclusivă a legiuitorului.

În plus, cererea de sesizare are caracter inadmisibil și din perspectiva neîndeplinirii cerinței referitoare la motivare, recurentul-reclamant invocând de o manieră generală excepția de neconstituționalitate a tuturor dispozițiilor din Capitolul VII "Organizarea Inspecției Judiciare și statutul inspectorilor judiciari" din cuprinsul Legii nr. 317/2004.

Drept urmare, nefiind întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 pentru sesizarea Curții Constituționale, Înalta Curte reține legalitatea hotărârii recurate, în ceea ce privește soluția de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

Referitor la excepția nulității recursului formulat împotriva soluției pronunțate pe fondul cauzei, excepție invocată de intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulate în alin. (3) al aceluiași text normativ.

De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ. (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce prevăd că recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea de către partea care promovează recursul a obligației de motivare este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate prin sentința recurată și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul - reclamant a evocat formal nelegalitatea sentinței atacate fără ca susținerile expuse să îndeplinească exigențele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și care să vizeze hotărârea atacată în litigiul pendinte.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată.

Motivarea imprecisă sau generală ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum și reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul, în cele 11 pagini de motivare, nu a formulat critici punctuale privind chestiuni de drept care să poată face posibilă o încadrare a acestora în cadrul motivelor de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., și constatând că nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi invocate din oficiu de către instanță, Înalta Curte va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului.

Pentru considerentele expuse, se reține că recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2238/2022 din 29 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cauzei, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., motiv pentru care, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va constata nul recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, excepția tardivității recursului formulat împotriva soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale, excepție invocată de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva soluției date cererii de sesizare a Curții Constituționale, ca nefondat.

Admite excepția nulității recursului formulat împotriva soluției date pe fondul cauzei, excepție invocată de intimații-pârâți Consiliul Superior al Magistraturii și Inspecția Judiciară.

Constată nul recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 2238/2022 din 29 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în ceea ce privește soluția pronunțată pe fondul cauzei.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 19 noiembrie 2024.