ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 426/2023

Obiectul acțiunii deduse judecății Prin Cererea depusă pe rolul Curții– secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal reclamantul A. a solicitat desființarea rezoluției inspectorului șef al Inspecției Judiciare nr. C21-556/2021 și a rezoluției de clasare.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința civilă nr. 380 din 2 martie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București – secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de către reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca nefondată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. 2, a formulat recurs reclamantul A., invocând nulitatea absoluta a sentinței civile nr. 380/02.03.2022 pronunțata in dosar nr. x/2021 al Curtii de Apel București, secția a-VIII-a contencios administrativ si Fiscal, pentru ca a fost pronunțata cu încălcarea art. 200 din C. proc. civ., in dosarul cauzei neexistând dovada ca judecătorul, care a judecat contestatia este cel numit aleatoriu conform art. 53 din Legea 304/2004 . Textele de lege menționate sunt de interes public, obligația de aproba respectarea legii, revine judecătorului contestației, ort. 488 pct. 2 din C. proc. civ. S-a invocat nulitatea absoluta a rezoluției nr. 677/2021 (nr. lucrare 20-2257/2020), pronunțată cu încălcarea art. 73 din Legea 317/2004. În dosarul Inspecției Judiciare nu există dovada că Inspectorul Judiciar care a pronunțat rezoluția a fost numit ca urmare a unei proceduri aleatorii. Textul de lege menționat este de interes public, obligația de aproba respectarea legii revenind Inspecției Judiciare, care poate demonstra buna sa credință, depunând în dosarul recursului înscrisurile care sa dovedească respectarea art. 73 din Legea nr. 317/2004. S-a invocat nulitatea absolută a rezoluției Inspector șef, nr. lucrare C 21- 639/2021 pentru lipsa numărului de identificare a acesteia. Judecătorii cauzei, inspectorii judiciari, judecătorul contestației au judecat cu rea credință, au încălcat legea, practica constituțională, logica, raționamentul juridic, obligațiile profesionale, pronunțând, cu știință, hotărâri și rezoluții nelegale. S-a solicitat admiterea recursului, trimiterea dosarului inspecției judiciare pentru continuarea verificărilor. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 2,5,6 și 8 din C. proc. civ. Prin răspunsul la întâmpinare recurentul – reclamant a precizat dispozițiile art. 11, 53 din Legea nr. 304/2004, art. 73 din Legea nr. 317/2004.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, pârâta – intimată Inspecția Judiciară a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând că nu sunt întrunite condițiile cazurilor de casare invocate, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 2, 5, 6 și 8 din C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs Înalta Curte urmează a analiza, cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului în condițiile art. 499 C. proc. civ. Instanța de control judiciar constată că recursul nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., recursul urmărește să supună instanței competente examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ. Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Astfel, condiția legală a încadrării motivelor de recurs în cazurile de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ., precum și a dezvoltării motivelor implică determinarea greșelilor anume imputate, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează. Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate. Textul legal se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar. Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute limitativ de art. 488 pct. 1-8 din C. proc. civ. În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute limitativ de lege. Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. Prin sentința recurată, curtea de apel a constatat că, prin criticile expuse, instanței nu i-au fost prezentate temeiuri pentru desființarea rezoluțiilor emise, în concordanță cu atribuțiile legale pe care le are o instanță de contencios administrativ, întrucât actele judiciare emise de judecători sau procurori sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege, în cadrul sistemului judiciar, dar nu pot fi desființate de autorități administrative. Or, recurentul - reclamant nu a formulat nicio critică asupra acestei soluții date de instanța de fond, posibil a fi circumscrise motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 din C. proc. civ., aptă să conducă la casarea hotărârii recurate. Alegațiile din cererea de recurs vizează susțineri generale cu privire la modul de repartizare a dosarului la curtea de apel și la inspectorului judiciar, formal încadrate în punctul 2 al art. 488 din C. proc. civ., fiind indicate doar texte legale privind repartizarea aleatorie a cauzei. Înalta Curte constată, chiar de la dosarului curții de apel, că există rezoluția sub semnătură a persoanei desemnate cu repartizarea aleatorie a cauzei, susținerile recurentului – reclamant neavând nicio referire concretă, așa cum s-a arătat, asupra prezentei cauze. Totodată, recursul nu prezintă nici vreo referire asupra motivării primei instanțe prin prisma dispozițiilor Legii nr. 317/2004. În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că nu se invocă nicio neregularitate de ordin procedural a sentinței atacate, care să poată fi analizată de instanța de recurs. Constată astfel Înalta Curte că devin incidente dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., care prevăd că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, reținând că recursul promovat nu este explicit în vreo critică compatibilă cu materia recursului, având în vedere și faptul că, în speță, nu este prezent nici un motiv de recurs de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 489 din C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.