ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5293/2025

Ședința publică din data de 6 noiembrie 2025

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2025 la data de 8 ianuarie 2025 pe rolul Tribunalului Bihor, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Creștere Inteligență Digitalizare, obligarea acestuia la plata sumei de 1.224.933,27 euro cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a respingerii nelegale a cererii de finanțare, caracter nelegal constatat definitiv de instanța judecătorească prin Decizia nr. 300/CA/2024-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2023.

2.1 Prin sentința civilă nr. 378/CA/2025 pronunțată la 13 mai 2025, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a stabili competența de soluționare a cauzei, în drept, instanța a reținut incidența art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care se completează cu art. 10 alin. (1) și art. 10

1

din același act normativ.

Având în vedere că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 554/2004, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.224.933,27 euro cu titlu de despăgubiri, echivalentul în RON a acestei sume depășind 3.000.000 RON, ținând seama de dispozițiile legale menționate mai sus, instanța va admite excepția necompetenței materiale a Tribunalului Bihor, invocată de pârât prin întâmpinare

Prin adresa din data de 20.05.2025, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Oradea.

2.2. Prin sentința nr. 136/CA/25/2025-PI pronunțată la 10 octombrie 2023, Curtea de Apel Oradea, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Oradea, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în vederea emiterii regulatorului de competență, a dispus suspendarea judecății prezentei cauze până la emiterea regulatorului de competență și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Curtea de Apel a constatat că reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat o acțiune în despăgubiri împotriva unei autorități publice, solicitând repararea prejudiciului cauzat prin Decizia nr. 42499/20.03.2023, prin care i-a fost respinsă cererea de finanțare nerambursabilă în valoare de 2.472.050 RON. Acțiunea are la bază dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care permit formularea unei cereri de despăgubiri după anularea definitivă a actului administrativ nelegal.

Instanța competentă se stabilește în funcție de valoarea sumei implicate, conform art. 10 alin. (1)

1

din aceeași lege. Deoarece suma este sub pragul de 3.000.000 RON, competența revine Tribunalului Bihor, secția de contencios administrativ și fiscal. Curtea de Apel Oradea a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și a declinat cauza către Tribunalul Bihor.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2), art. 134, art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente cauzei.

Aspectul care a generat prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe, îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Obiectul prezentului demers judiciar îl reprezintă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin care, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Creștere Inteligență Digitalizare, a solicitat obligarea acestuia la plata sumei de 1.224.933,27 euro cu titlu de despăgubiri, reprezentând prejudiciul suferit de reclamantă ca urmare a respingerii nelegale a cererii de finanțare.

Acțiunea are la bază dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, care permit formularea unei cereri de despăgubiri după anularea definitivă a actului administrativ nelegal.

Înalta Curte reține că potrivit dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă."

Totodată, art. 10 din aceeași lege prevede că "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (...) (3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.".

Prevederile art. 10

1

din Legea nr. 554/2004 stabilesc că cererile privind actele administrative care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene se soluționează potrivit criteriului valoric, iar cererile care au ca obiect acte administrative neevaluabile se soluționează potrivit rangului autorității, conform prevederilor alin. (1).

În ceea ce privește determinarea instanței competente material să soluționeze în fond un litigiu de contencios administrativ, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 10 și art. 10

1

din Legea nr. 554/2004, și în jurisprudența secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în mod constant și unitar, s-a reținut că dispozițiile respective prevăd două criterii distincte, după cum urmează: criteriul rangului autorității emitente, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ, competența materială este stabilită în favoarea curții de apel sau a tribunalului, după cum actul a fost emis de o autoritate centrală sau locală; criteriul valoric, conform căruia, în cazul litigiilor având ca obiect un act administrativ fiscal care privește taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale acestora, competența este stabilită în funcție de criteriul valoric, fără a mai fi avut în vedere criteriul rangului autorității emitente.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

În ceea ce privește cadrul procesual se constată că, cererea de chemare în judecată vizează repararea prejudiciului cauzat urmare a respingerii nelegale a cererii de finanțare formulate de către reclamanta S.C. A. S.R.L., caracterul nelegal fiind constatat definitiv de instanța judecătorească prin Decizia nr. 300/CA/2024-R pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2023.

Pentru stabilirea competenței materiale și teritoriale a instanței, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile din Legea nr. 554/2004 anterior enunțate.

Astfel, față de rangul central al autorității pârâte față de care reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri și obligarea la emiterea unui act administrativ prin care să dispună încetarea vătămării, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel conform dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

În concluzie, în raport de dispozițiile legale antereferite, Înalta Curte reține că, în cazul de față, competența materială de soluționare a cauzei aparține curții de apel, și, având în vedere prevederile alin. (3) teza I al art. 10 din Legea nr. 554/2004, în raport de domiciliul/sediul reclamantei care este în Oradea, revine Curții de Apel Oradea competența de soluționare a prezentei cauzei, în fond.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea CURȚII DE APEL ORADEA, secția contencios administrativ și fiscal. Potrivit art. 399 alin. (1) C. proc. civ., împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare, iar dispozițiile alin. (2) al aceluiași articol precizează că nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită înseși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage sancțiunea anulării actului nelegal.

În materia contestației la executare, se reține că, potrivit art. 400 alin. (1) C. proc. civ., contestația la executare se introduce la instanța de executare, aceasta din urmă fiind definită prin dispozițiile art. 373 alin. (2) din același cod, ca fiind judecătoria în circumscripția căreia se va face executarea.

Din dispozițiile art. 452 și urm. C. proc. civ., rezultă că, pentru ipoteza executării silite prin poprire, instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află sediul sau domiciliul terțului poprit, căruia i se comunică adresa de înființare a popririi conținând interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i se datorează ori pe care i le va datora, declarându-se poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit.

Potrivit art. 453 din același cod, poprirea se înființează la cererea creditorului, de executorul judecătoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terțului poprit.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - Direcția Generală Creștere Inteligentă Digitalizare, în favoarea CURȚII DE APEL ORADEA, secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 noiembrie 2025.