ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1552/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 29.06.2021 pe rolul Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, a solicitat instanței ca, în temeiul art. 1, 8, 11, 19 și urm. din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, să dispună obligarea instituției pârâte la plata sumei de 349.911,20 RON, cu titlu de dobânzi/despăgubiri.

2.1. Prin sentința civilă nr. 801 din data de 14 octombrie 2021, Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal.

A apreciat, în esență, Tribunalul că acțiunea în despăgubiri este de competența aceleași instanțe care a soluționat sau are competența să judece acțiunea principală în contencios administrativ, potrivit principiului accesorium sequitur principalae, iar în cauza de față, acțiunea principală a fost reprezentată de cererea reclamantei privind anularea Deciziei nr. 02/21.01.2019 emisă de Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor în sensul stabilirii unui cuantum al garanției de 1.204.835 RON, cerere ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2019 al Curții de Apel Oradea, soluționat de această instanță prin sentința nr. 130/CA/2019 PI, menținută prin decizia nr. 945/17.02.2021 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

2.2. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția de contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința nr. 13 din 27 ianuarie 2022, a admis, la rându-i, excepția necompetenței sale materiale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de Apel a apreciat că prin noțiunea de instanță de contencios administrativ competentă, în sensul art. 19 din Legea contenciosului administrativ, se înțelege instanța determinată în baza prevederilor art. 10 din Legea nr. 554/2004 și nu instanța care a soluționat acțiunea în anularea actului administrativ pe care reclamantul își întemeiază pretențiile, dat fiind faptul că textul art. 19 nu prevede o prorogare de competență în favoarea acestei instanțe, iar interpretarea contrară adăugă la lege.

Astfel, reținând și că cererea în despăgubiri este formulată pe cale principală și nu pe cale accesorie (alături de acțiunea în anulare), Curtea de Apel Oradea a apreciat, în determinarea competenței materiale, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, ca fiind incident criteriul valoric, motiv pentru care, față de cuantumul despăgubirilor solicitate de 349.911,20 RON, a considerat ca aparținând Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a cauzei, drept instanță în circumscripția căreia își are sediul reclamanta.

Analizând prezentul conflict negativ de competență, în raport de hotărârile pronunțate și de înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza este Tribunalul Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte observă că aspectul care a generat, în condițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., prezentul conflict negativ de competență între cele două instanțe care și-au declinat reciproc competența de a soluționa cauza pendinte, îl constituie problema instanței competente material să judece un litigiu având drept obiect pretențiile reclamantei A. S.A, întemeiate pe prevederile art. 1, 8, 11, 19 și urm. din Legea nr. 554/2004, prin care aceasta solicită acordarea sumei de 349.911,20 RON, cu titlu de dobânzi/despăgubiri.

Din analiza cererii de chemare în judecată cu care reclamanta a învestit instanțele de contencios administrativ, reține Înalta Curte că ceea ce aceasta solicită este, în fapt, obligarea autorității pârâte de plata despăgubirilor aferente reparării prejudiciului constând în beneficiul nerealizat, apreciat de reclamantă ca fiind generat patrimoniului său prin emiterea actului administrativ reprezentat de Decizia nr. 02/21.01.2019 a Biroului Vamal de Interior Gradul I Bihor.

Din această perspectivă relevante sunt susținerile reclamantei potrivit cărora: "urmare a actului nelegal emis de către intimată, societatea noastră a fost împiedicată să poată obține restituirea sumei suplimentare din contul de garanției, respectiv a sumei de 6.827.578 RON.

Lipsa de folosință a sumei respective a creat un prejudiciu societății reclamante, prejudiciu constând în imposibilitatea de a folosi respectivele fonduri în scopul majorării producției sau a achitării datoriilor către diverși furnizori sau către bugetul de stat."

Totodată, reține instanța învestită cu regulatorul de competență că indicarea de către reclamantă a prevederilor art. 182 și 174 din Legea nr. 2017/2015 privind Codul de procedură fiscală, a avut drept rațiune principală evidențierea mecanismului de calcul, de determinare a câtimii prejudiciului, apreciat de reclamantă ca fiind incident.

De asemenea, Înalta Curte constată că reclamanta și-a fundamentat acțiunea pendinte pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ, fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)".

Potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Astfel, legea reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal raportat la două criterii: rangul organul emitent al actului și cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Pe de altă parte, enumerarea reglementată de art. 10 alin. (1) sus citat, circumscrisă criteriului valoric, este una limitativă, și vizează doar taxele și impozitele, contribuțiile, datoriile vamale, precum și accesoriile acestora, iar nu și pretenții formulate în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, text normativ ce vizează acoperirea unui potențial prejudiciu ce ar fi putut fi generat patrimoniului reclamantului de demersul autorității pârâte de a emite un act administrativ a cărui nelegalitate a fost constatată pe cale judiciară, printr-o hotărâre judecătorească definitivă, bineînțeles, toate acestea subordonate verificării îndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii patrimoniale a autorității de către instanța de judecată învestită cu acțiunea întemeiată pe astfel de prevederile legale (art. 19 din Legea nr. 554/2004).

În raport de astfel de aspecte, criteriul incident determinării competenței materiale în prezenta cauză este cel al rangului autorității pârâte a cărei răspundere pentru emiterea actului administrativ este invocată, iar din această perspectivă, dată fiind calitatea Biroului Vamal de Interior Gradul I Bihor, de autoritate publică Județeană, competența aparține tribunalului.

Întrucât din actele dosarului rezultă că reclamanta are sediul în jud. Bihor, acțiunea în contencios administrativ promovată de aceasta se află, conform art. 10 alin. (3) teza I din Legea nr. 554/2004, în competența teritorială de soluționare a instanței în circumscripția căreia se află localitatea sediului reclamantei, respectiv Tribunalul Bihor.

Pentru considerentele expuse și în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. S.A. și pe pârâtul Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, în favoarea Tribunalului Bihor, secția a III-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16 martie 2022.