ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5611/2024

Ședința publică din data de 28 noiembrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, la data de 23 februarie 2024, sub nr. x/2024, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor, a solicitat suspendarea executării efectelor Deciziei nr. 33/16.02.2024 până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea actului administrativ.

Prin sentința nr. 59/CA/2024 din 13 martie 2024, Curtea de Apel Oradea:

- a admis cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Vamal de Interior Grad I Bihor;

- a dispus suspendarea executării deciziei nr. 33/16.02.2024 emisă de pârâtă până la pronunțarea instanței de fond;

- a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței de fond a declarat recurs Autoritatea Vamală Română prin Direcția Regională Vamală Cluj-în nume propriu și pentru Biroul Vamal de Interior Bihor, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței și în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Recurenta susține, în esență, că printr-o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanța de fond a apreciat că sunt îndeplinite condițiile referitoare la cazul bine justificat și paguba iminentă.

În ceea ce privește cazul bine justificat, susține că judecătorul fondului ar fi putut, fără să fie nevoit să prejudece fondul cauzei, să observe că alin. (37) al pct. 8 din Norme dispune clar și imperativ următoarele: "Orice antrepozitar autorizat poate să asigure, la cerere, o singură garanție care să acopere riscul de neplată a accizelor pentru toate antrepozitele fiscale ale acelui antrepozitar autorizat. Valoarea garanției totale va fi egală cu suma garanțiilor aferente fiecărui antrepozit fiscal deținut de către antrepozitarul autorizat."

Contrar susținerilor intimatei, în privința interpretării și aplicării acestui text de lege, nu există autoritate de lucru judecat anterior.

Arată, totodată, că, în ceea ce privește modul de stabilire a garanției pentru fiecare antrepozit fiscal în parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a pronunțat decizia civilă nr. 3626/2023 din 28.06.2023 în dosarul nr. x/2021, iar această hotărâre este relevantă sub aspectul aparenței dreptului care, în opinia recurentei, nu există.

În sensul nemotivării sentinței de fond sub aspectul aparenței dreptului, citează din decizia nr. 3729/27.09.2018, pronunțată de secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care s-a reținut că "...În aceste condiții, apreciază justificate susținerile recurentei, potrivit cărora nu se poate reține cu certitudine că instanța de apel a efectuat o analiză proprie, efectivă a argumentelor invocate în cuprinsul apelului formulat. Chiar și în situația în care argumentele ce sprijină soluția instanței sunt similare, în esență, apărările deja formulate de una dintre părți, instanța nu se poate rezuma la o preluare întocmai a acestora, ci trebuie să ofere o analiză clară și coerentă a tuturor argumentelor fiecărei părți de natură a asigura convingerea asupra propriului silogism logic prin care a ajuns la soluția pronunțată, atât în raport cu părțile, cât și cu instanța de control judiciar."

Nu este dovedită nici iminența producerii unei pagube care s-ar produce în patrimoniul reclamantei, deoarece, în opinia recurentei, este mai presus de orice controversă că, în speță, este vorba de o garanție, și nu de o creanță fiscală.

Aprecierile instanței cu privire la crearea unui colaps financiar intimatei în cazul executării deciziei atacate nu se încadrează sub nicio formă la rigorile art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

De altfel, de vreme ce în speță nu a putut fi demonstrată și probată prima dintre cele două condiții prevăzute de legea contenciosului administrativ, nu trebuia antamată nici cea de-a doua condiție.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, pentru apărările dezvoltate la dosar.

Ulterior, prin note scrise, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca lipsit de interes, arătând în acest sens că, prin sentința nr. 133/CA/2024-P.I. pronunțată de Curtea de Apel Oradea în dosarul nr. x/2024, anexată acestor note, a fost admisă acțiunea în anularea actului administrativ a cărei executare a fost suspendată în prezenta cauză, respectiv acțiunea în anularea Deciziei nr. 33/16.02.2024 emisă de Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor și a Deciziei nr. 41/29.02.2024 emisă de Biroul Vamal de Interior Gradul I Bihor prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de societate împotriva Deciziei nr. 33/16.02.2024 și s-a dispus obligarea instituției pârâte la o nouă decizie în sensul stabilirii cuantumului garanției actualizate datorate de societatea reclamantă.

De asemenea, prin aceeași hotărâre a fost admisă și cererea de suspendare formulată de A. S.A. în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepția lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-reclamantă, este întemeiată, calea de atac urmând a fi respinsă, ca atare, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

În cauza dedusă judecății, intimata-reclamantă A. S.A. a sesizat instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu cererea de suspendare a executării efectelor Deciziei nr. 33/16.02.2024, prin care autoritatea pârâtă a stabilit în sarcina acesteia obligația de a depune o garanție în sumă totală de 4.105.328 RON, până la pronunțarea instanței de fond cu privire la anularea acestui act administrativ.

Prima instanță a admis cererea dedusă judecății și a dispus suspendarea executării efectelor deciziei nr. 33/16.02.2024 emisă de pârâtă, până la pronunțarea instanței de fond.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile prevederilor art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoștință a conținutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.(…)", iar potrivit art. 15 alin. (4) din aceeași lege, "În ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei, chiar dacă reclamantul nu a solicitat suspendarea executării actului administrativ în temeiul alin. (1)".

Rezultă, din prevederile legale citate, că suspendarea executării actului administrativ dispusă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004 durează până la soluționarea acțiunii în anulare în primă instanță [art. 14 alin. (1)], cu excepția situației în care acțiunea în anulare a fost admisă în fond, caz în care efectele suspendării dispuse în temeiul art. 14 se prelungesc până la soluționarea definitivă a acțiunii în anulare.

După cum rezultă din susținerile părții intimate, confirmate de înscrisurile depuse de această parte la dosarul de recurs, prin sentința nr. 133/CA/2024 – P.I. din 27 iunie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2024, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Biroul Vamal Interior Gradul I Bihor; s-a dispus anularea Deciziei nr. 33/16.02.2024 privind stabilirea cuantumului garanției actualizate și a Deciziei nr. 41/29.02.2024 privind soluționarea contestației administrative, întocmite de pârât; a fost obligat pârâtul să emită o nouă decizie în sensul stabilirii cuantumului garanției actualizate datorate de societatea reclamantă, la valoarea de 1.517.845 RON, compusă din o garanție minimă de 1.184.503 RON pentru cele trei antrepozite de producție și o garanție minimă de 333.342 RON aferentă antrepozitului de depozitare; s-a dispus suspendarea Deciziei nr. 33/16.02.2024 emisă de pârât până la soluționarea definitivă a cauzei; a fost obligat pârâtul să-i plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 70 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru.

Potrivit dispozițiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., orice demers judiciar poate fi inițiat și susținut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmărește cel care învestește o instanță de judecată cu o cerere (acțiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut și actual.

Prin urmare, una din condițiile necesare pentru existența dreptului la acțiune o reprezintă aceea privind interesul de a promova acțiunea, condiție generală care vizează orice cerere formulată în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării căilor de atac.

Înalta Curte reține că, la momentul înregistrării recursului declarat de pârâtul din prezenta cauză, la data de 8.04.2024, era justificat interesul acestuia în promovarea căii de atac de care a înțeles să uzeze, cât timp nu se pronunțase de către prima instanță o soluție asupra cererii de anulare a actului administrativ a cărui suspendare se dispusese anterior.

Or, având în vedere că între cele două dosare (nr. x/2024 și nr. y/2024) există o strânsă legătură, precum și faptul că sentința nr. 133/CA/2024 – P.I. din 27.06.2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal confirmă legalitatea și temeinicia măsurii dispuse prin sentința nr. 59/CA/2024 din 13 martie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024, iar aceasta produce efecte juridice în ceea ce privește suspendarea executării Deciziei nr. 33/16.02.2024 emisă de Biroul Vamal Interior Gradul I Bihor, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2024, chiar și în situația în care ar fi schimbată hotărârea primei instanțe (sentința nr. 59/CA/2024 din 13.03.2024), efectul pozitiv al suspendării executării nu ar putea fi înlăturat deoarece, potrivit art. 15 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, în ipoteza admiterii acțiunii de fond, măsura suspendării, dispusă în condițiile art. 14, se prelungește de drept până la soluționarea definitivă a cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recurenta-pârâtă nu justifică un interes actual în susținerea recursului, în vederea obținerii unei soluții de admitere a acestuia, de casare a sentinței atacate și de respingere a cererii de suspendare a executării actului administrativ, fiind, astfel, întemeiată excepția lipsei de interes în susținerea recursului, invocată de intimata-reclamantă.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză de pârât, ca devenit fără interes.

De asemenea, observând cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, formulată de intimată, Înalta Curte, în temeiul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va admite și va dispune obligarea recurentei la plata către intimată a sumei de 1.837,42 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, dovedite prin înscrisurile depuse la dosarul pendinte.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Autoritatea Vamală Română-prin Direcția Regională Vamală Cluj-în nume propriu și pentru Biroul Vamal de Interior Bihor împotriva sentinței nr. 59/CA/2024 din data de 13 martie 2024, pronunțată de Curtea de Apel Oradea – secția de contencios administrativ și fiscal, ca devenit fără interes.

Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimata-reclamantă A. S.A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.837,42 RON.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 28 noiembrie 2024.