ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5280/2024

Ședința publică din data de 14 noiembrie 2024

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea de înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 11.08.2020, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Grupul de Comunicare Strategică prin reprezentant legal Direcția General Juridică a M.A.I., Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Primaria Sector 6, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Grădinița nr. 41, Grădinița nr. 218, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Statul Român prin Ministerul Finanțelor: obligarea tuturor pârâților la soluționarea integrală, efectivă și punctuală a tuturor plângerilor prealabile (sesizărilor) cu consecința obligării acestora la asigurarea accesului necondiționat (fără nici un fel de restricție) la sistemul de învățământ (grădinițe, școli, licee etc.) indiferent de situația generală, materială, socială sau alte situații a părinților conform art. 32 din Constituția României, art. 14 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și aii. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului; obligarea tuturor pârâților la plata de despăgubiri pentru discriminare și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun și sancționarea pentru discriminare a pârâților și de daune morale aduse onoarei, demnității și reputației, în cuantum de 50.000 RON fiecare; plata cheltuielilor de judecată prilejuite de acest proces.

Hotărârea instanței de fond

Prin sentința nr. 1915 din 26 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea de sesizare a Curții Constituționale.

A dispus sesizarea Curții Constituționale cu privire la excepțiile de neconstituționalitate ale dispozițiilor art. 9 și art. 19 alin. (4) din Legea nr. 1/2011 raportat la art. 1 alin. (3) și alin. (5), art. 16, art. 32, art. 49 alin. (5), art. 51-52, art. 57 și art. 135 din Constituția României.

A respins cererea de sesizare a Curții Constituționale cu excepțiile de neconstituționalitate ale Legii nr. 136/2020, Legii nr. 55/2020, O.U.G. nr. 1/1999, Legii nr. 453/2004, O.U.G. nr. 30/2007, O.G. nr. 21/2004, O.U.G. nr. 75/2005 și Legii nr. 272/2004 în ansamblul acestora ca inadmisibilă.

A respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive a pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul României și Grupul de Comunicare Strategică ca neîntemeiate.

A respings cererea de chemare în judecată astfel cum a fost modificată privind pe reclamantul, A., ca neîntemeiată.

A respins cererea de intervenție accesorie formulată de B., prin reprezentant legal A., în favoarea reclamantului ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză

Recurenții-reclamanți B. și A. au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Recurenții-reclamanți B. și A. au declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal solicitând admiterea recursului și constatarea că hotărârea atacată este nelegală în totalitate, existând argumente pentru casare în totalitate din următoarele motive prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 și pct. 8 C. proc. civ.: motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. - când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei; cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În opinia recurentului s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, putându-se identifica motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4-6 C. proc. civ., având în vedere că procesul nu a fost judecat într-un termen optim, rezonabil și previzibil, dosarul fiind format în anul 2020, iar hotărârea fiind comunicată în anul 2023.

Printr-un alt set de critici se arată că prezenta cauză nu a fost soluționată într-un termen optim, previzibil și rezonabil, iar redactarea și motivarea hotărârii au fost comunicate cu mult în afara termenului legal de 30 de zile, la data de 26.10.2022, iar la data de 02.02.2023 doar recurentul - reclamant a primit hotărârea nr. 1915/2022, fiind astfel încălcat și dreptul la un recurs efectiv (art. 129 din Constituție dar și art. 13 din Convenția CEDO), motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5-6 și pct. 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au arătat că instanța, deși nu a fost investită cu o astfel de analiză, depășind, din nou limitele de investirii, a reținut că Hotărârea CNCD nr. 326/31.01.2021 este legală întrucât s-a constatat că nu sunt întrunite condițiile unui tratament discriminatoriu cu referire la situația din speță, respectiv solicitarea reclamantului de înscriere a copilului său minor la școala de vară, cereri formulate în luna iunie 2020 la Grădinița nr. 41, iar ulterior la Grădinița nr. 218.

Au mai susținut recurenții-reclamanți că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 21 din Constituție, prin admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a intimaților -pârâți Guvernul României, M.E.C., M.S. etc. raportat atât la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și față de dreptul comun art. 36 C. proc. civ., mai ales că acea procedură a I.S.M.B. are la bază ordine de ministru, deci aveau calitate procesuală pasivă și puteau fi pârâți în dosar.

Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a declarat recurs împotriva încheierii de ședință din 13.07.2022 și a sentinței civile nr. 1915 din 26.10.2022, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal solicitând casarea în parte a hotărârilor recurate și, rejudecând excepțiile, admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, excepția inadmisibilității acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru lipsa procedurii prealabile și excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care reclamantul a solicitat obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor la plata de despăgubiri pentru discriminare și la plata daunelor morale și respingerea acțiunii formulată de reclamant, ca atare.

În opinia recurentului-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor, instanța de fond a nesocotit motivarea excepțiilor formulate de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, lipsind astfel hotărârile judecătorești de indicarea elementelor care atrag criticile și în raport de care trebuie să fie formulat recursul.

Aceeași soluție o dă instanța de fond și cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii față de acest pârât pentru lipsa procedurii prealabile, câtă vreme, în considerentele hotărârii judecătorești a reținut, tot sec, că "în ceea ce privește cererea principală formulată în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Grupul de Comunicare Strategică, se constată din înscrisurile depuse că reclamantul nu s-a adresat acestora cu plângere prealabilă sau petiție, motiv pentru care cererea principală este neîntemeiată."

Practic, prin modul de soluționare a celor două excepții menționate, instanța de fond a atribuit, în litigiile de contencios administrativ, Statului Român prin Ministerul Finanțelor, calitate de "pârât universal" și, la fel de grav, a stabilit că în materia contenciosului administrativ, îndeplinirea, de către reclamant, a condițiilor de termene și procedură pentru sesizarea instanței competente este opțională sau facultativă, iar nu imperativă sau obligatorie.

A mai susținut recurentul-pârât că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul susține faptul că pârâții cărora li s-a adresat cu sesizări/plângeri prealabile nu i-au soluționat integral și punctual aceste cereri.

În cauză, raporturile juridice nu s-au creat între reclamant și Ministerul Finanțelor (în nume propriu sau în calitate de reprezentant al Statului Român) conform art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. De asemenea, Ministerul Finanțelor nu a emis niciun act a cărui anulare să se solicite.

În aceste condiții, este evident că în mod greșit reclamantul s-a îndreptat prin acțiunea formulată împotriva Statului Român prin Ministerul Finanțelor, motiv pentru care a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor în prezenta cauză și, în principal, scoaterea din cauză a acestui pârât, iar în subsidiar, respingerea acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.

Cu privire la excepția inadmisibilitățit acțiunii față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor pentru lipsa procedurii prealabile, s-a invocat faptul că de vreme ce în cauză reclamantul a chemat în judecată unsprezece pârâți, practic, sunt unsprezece acțiuni (îndreptate împotriva fiecăruia dintre cei unsprezece pârâți) într-una singură și, de aceea, reclamantul avea obligația ca anterior sesizării instanței să se adreseze fiecăruia dintre aceștia cu o cerere care să corespundă pretențiilor ulterioare din cererea de chemare în judecată.

Din înscrisurile comunicate pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, de instanța Curții de Apel București, nu rezultă că anterior sesizării instanței, reclamantul s-a adresat acestui pârât, fapt pentru care acțiunea trebuie respinsă, față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca inadmisibilă.

Cu privire la excepția inadmisibilității capătului de cerere prin care reclamantul solicită obligarea Statului Român prin Ministerul Finanțelor la plata de despăgubiri pentru discriminare, respectiv la plata daunelor morale, a menționat recurentul-pârât că acțiunea reclamantului față de Statul Român prin Ministerul Finanțelor vizează exclusiv acordarea de despăgubiri, astfel că, față de acest pârât, obiectul acțiunii nu se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Opinează recurentul-pârât că instanța nu poate reține că, față de acest pârât, obiectul cererii de chemare în judecată are ca temei legal doar prevederile din Legea nr. 554/2004 care reglementează cu privire la acordarea despăgubirilor materiale și morale, atât timp cât aceasta nu este în legătură cu un capăt de cerere care să se circumscrie, față de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că litigiul nu se circumscrie nici dispozițiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, în sensul că acesta nu este ulterior unui alt litigiu care să se fi circumscris dispozițiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în care Statul Român prin Ministerul Finanțelor să fi figurat ca parte și în sarcina căruia să fi fost stabilită vreo obligație.

Recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat recurs incident împotriva încheierii de ședință din 14 iunie 2022, a încheierii de ședință din data de 13 iulie 2022 și a sentinței civile nr. 1915/26 octombrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel București, cu privire la soluția de admitere în principiu a cererii de intervenție accesorie formulată de B. în favoarea reclamantului A. precum și cu privire la soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne.

Soluționând cauza, Curtea de Apel București a respins acțiunea dedusă judecății, ca neîntemeiată.

În ceea ce privește soluția de admitere a cererii de intervenție accesorie formulată de B. în favoarea reclamantului A., prin încheierea de ședință din 14 iunie 2022, consider recurentul că prima instanță a apreciat în mod greșit că intervenientul justifică un interes propriu, raportat la obiectivele Asociației, hotărârea fiind dată cu încălcarea condițiilor generale de exercitare a acțiunii civile, regăsite la art. 32 și art. 33 din C. proc. civ.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, arătă că excepția a fost invocată prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, motivat de faptul că, pe de o parte, instituția recurentă nu are calitatea de emitent al actelor contestate de către reclamant, iar pe de altă parte, întrucât printre atribuțiile și competențele Ministerului Afacerilor de Interne nu se regăsesc cele privitoare la modalitatea de funcționare și organizare a structurilor/organismelor școlare, sau accesul efectiv la acest tip de instituții.

Apreciază că hotărârea primei instanței nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, singurul considerent pentru care excepția a fost respinsă fiind expus la pagina nr. 27 din sentința civilă:, ...sunt neîntemeiate excepțiile lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne..., întrucât în condițiile în care reclamantul solicită obligarea acestora la soluționarea cererilor formulate, existența sau nu a cererii formulate reprezintă un aspect de fond.".

Consideră că prima instanță în mod greșit s-a limitat la analiza literală a cererii și nu a examinat cauza acțiunii, respectiv ceea ce reclamantul urmărește în concret, ajungându-se la pronunțarea unei hotărâri cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a art. 36 C. proc. civ. și a O.U.G. nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Afacerilor Interne.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Grădinița nr. 218 a depus întâmpinare față de recursul formulat de recurenții-reclamanți B. și A. prin care a solicitat respingerea ca nefondat.

Intimatul-pârât Inspectoratul Școlar al Municipiului București a depus întâmpinare față de recursul formulat de recurenții-reclamanți B. și A. prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a depus Note scrise cu privire la recursul formulat de recurenții-reclamanți B. și A. prin care a solicitat respingerea ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recursul formulat de recurenții - reclamanți, B. și A.

Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ., acesta este neîntemeiat întrucât vizează conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constitutional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.

Excesul de putere semnifică încălcarea principiului separației puterilor în stat, prin imixtiunea instanțelor judecătorești fie în atribuțiile puterii legislative sau executive, fie în domenii excluse puterii judecătorești. Depășirea atribuțiilor puterii judecătorești nu se poate identifica cu depășirea competenței.

Prin urmare, în speța de față nu este incident motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., acesta este neîntemeiat, Înalta Curte reține că recurenții reclamanți nu arată care sunt regulile de procedură încălcate de către instanța de fond.

Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 din C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

Cu referire la susținerile recurenților potrivit cărora instanța a depășit termenul de redactare și de comunicare a hotărârii, Înalta Curte apreciază că acestea nu sunt de natură să atragă nulitatea hotărârii având în vedere că legiuitorul nu a prevăzut vreo sancțiune pentru nerespectarea acestor termene (fiind termene de recomandare).

Cu referire la susținerea recurenților potrivit căreia instanța de fond ar fi încălcat dreptul la apărare al acestora, Înalta Curte observă că recurenții nu fac dovada încălcării acestui drept.

În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. și acesta este neîntemeiat, instanța de recurs reținând faptul că instanța de fond a pronunțat hotărârea atacată cu respectarea art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, sentința recurată cuprinde în motivare argumentele care au format convingerea instanței de fond cu privire la soluția pronunțată, aceste argumente, prezentate într-o manieră concisă și clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susținerile părților și la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății.

De asemenea, în cuprinsul hotărârii judecătorești analizate nu se regăsesc motive străine de natura pricinii, instanța de fond înfățișând într-o manieră clară și coerentă argumentele avute în vedere în adoptarea soluției asupra cererii reclamantei.

În aceste condiții, faptul că recurenții - reclamanți nu împărtășesc raționamentul logico - juridic care a fundamentat soluția primei instanțe, nu echivalează cu nemotivarea sentinței, neputând conduce la incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Cu referire la motivul de nelegalitate întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanța de recurs reține faptul este nefondat din următoarele considerente:

În mod corect instanța de fond a reținut că nu pot fi analizate în prezentul litigiu capetele de cerere privind despăgubiri pentru discriminare în condițiile în care există o hotărâre emisă de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (Hotărârea nr. 326/31.01.2021) prin care s-a constatat că recurentul - reclamant A. nu a fost supus unui tratament discriminatoriu, iar acest act administrativ poate fi atacat distinct, în procedura prevăzută de O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 27 din O.G. nr. 137/2000, o persoană se poate adresa cu un capăt de cerere în despăgubiri pentru discriminare instanței de drept comun, însă în situația în care aceasta s-a adresat Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării este aplicabilă procedura de contestare a deciziei emisă de către Consiliu.

Totodată, în ceea ce privește invocarea, de către reclamant, a existenței unei discriminări, trebuie avut în vedere că, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a menționat că, "pentru a ne situa în domeniul de aplicare al art. 2, alin. (1) deosebirea, excluderea, restricția sau preferința trebuie să aibă la bază unul din criteriile prevăzute de către art. 2 alin. (1) (din O.G. nr. 137/2000.), și trebuie să se refere la persoane aflate în situații comparabile dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenței lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menționat anterior . . . . . . . . . .pentru a ne găsi în situația unei fapte de discriminare trebuie să avem două situații comparabile la care tratamentul aplicat să fi fost diferit, având la bază apartenență la una din categoriile (criteriile) prevăzute de lege. Subsecvent, tratamentul diferențiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul public, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice [...] ... condiția criteriului ca mobil determinant trebuie interpretată în sensul existentei ca element care este concretizat, materializat și care constituie cauza actului sau faptului discriminatoriu, și care, în situația inexistentei, nu ar determina săvîrșirea discriminării. Astfel, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferența de tratament este determinată de existența unui criteriu, ceea ce presupune o legătură de cauzalitate între tratamentul diferit imputat și criteriul invocat în situația persoanei care se consideră discriminată."

În cauza de fată, recurentul-reclamant nu a indicat în concret criteriul de discriminare, care ar fi stat la baza diferențierii sesizate.

În ceea ce privește acordarea daunelor morale, din analiza cererii de chemare în judecată, respectiv din întreaga expunere a stării de fapt, așa cum în mod corect a observat și instanța de fond, rezultă că, în realitate, este vorba de răspunderea civilă delictuală.

Or, pentru angajarea răspunderii civile delictuale, se cer a fi întrunite cumulativ anumite condiții, și anume: existența unui prejudiciu; existența unei fapte ilicite; existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu; existența vinovăției celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

Aceste patru condiții sunt considerate drept condiții generale ale răspunderii civile delictuale, dar și drept condiții necesare pentru a atrage răspunderea delictuală pentru fapta proprie.

Fapta ilicită, ca o condiție a răspunderii civile delictuale, o constituie orice faptă prin care, încălcându-se o normă juridică, sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv al unei persoane sau se aduce atingere intereselor sale legitime.

Răspunderea civilă delictuală nu este angajată decât atunci când debitorul nu își execută obligația cu vinovăție sau fără justificare, ceea ce implică ideea de culpă în neexecutarea obligației.

Recurentul nu a făcut în niciun fel dovada cu privire la existența vreunui prejudiciu moral adus acestuia de către pârâți și, prin urmare, nu și-a îndeplinit obligația prevăzută de art. 249 C. proc. civ., potrivit căruia "Cel ce face o susținere înaintea judecății, trebuie sa o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege".

Prin urmare, niciuna dintre condițiile prevăzute de art. 1357 C. civ. nu se regăsește întrunită în speța de față pentru a se putea antrena răspunderea civilă delictuală.

Prin urmare, în mod corect instanța de fond a reținut că "reclamantul nu a făcut nicio dovadă în cauză în condițiile art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004 cu privire la vătămarea onoarei și demnității sale prin faptul că nu au fost soluționate cererile formulate, pentru a putea fi întemeiat capătul de cerere privind acordarea daunelor morale în acest sens."

În ceea ce privește susținerea recurenților-reclamanți potrivit căreia "recursul formulat de către recurenta - intimată - pârâtă este inadmisibil dar și nul de drept pentru că a fost formulat de o persoană necompetentă cu depășirea atribuțiilor nerezultând de nicăieri actul administrativ ce îi dă acest drept, față de art. 486 alin. . (1) lit. e) C. proc. civ., sau reprezentantul legal, drept pentru care invocăm în acest sens pe de o parte lipsa dovezii de reprezentant (cum a fost invocată și în fond), iar pe de altă parte lipsa de reprezentant convențional", Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, prin decizia nr. 7 din 22 aprilie 2024, pronunțată în dosarul nr. x/2024 a stabilit că: în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 5 și art. 20 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, cu modificările și completările ulterioare, prestarea activității specifice, de reprezentare juridică, se poate realiza de către consilieri juridici, în calitatea lor de funcționari publici sau de angajați cu contract individual de muncă, independent de înscrierea acestora în Tabloul profesional al consilierilor juridici ținut de Colegiile Consilierilor Juridici din România.

Din actele dosarului rezultă că recursul a fost semnat de directorul general adjunct al Direcției Generale Juridice, doamna C., pentru directorul general al Direcției Generale Juridice (care se afla la data respectivă în concediu de odihnă), iar potrivit fișei postului, aceasta semnează în numele și pentru Minister toate acțiunile și actele cu caracter juridic adresate instanțelor de judecată, astfel încât susținerile recurenților-reclamanți referitoare la lipsa dovezii calității de reprezentant vor fi respinse.

Recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 și a încheierilor din 14 iunie 2022 și 13 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va fi respins ca nefondat.

Prin cererea depusă la data de 16.06.2021, B. a învederat că înțelege să susțină poziția procesuală a recurentului-reclamant A. în vederea protecției drepturilor și libertăților omului, având în obiectul său de activitate protecția cetățenilor împotriva discriminării, reclamantul formulând și un capăt de cerere care are ca obiect plata de despăgubiri pentru discriminare.

Având în vedere că intervenienta a justificat un interes în formularea cererii, circumscris obiectului său de activitate, instanța în mod corect a apreciat admisibilă în principiu cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea recurentului-reclamant.

Recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 și a încheierii din 13 iulie 2022, pronunțate de Curte de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, va fi respins ca nefondat.

Statul Român prin Ministerul Finanțelor a invocat excepția inadmisibilității motivat de faptul că reclamantul nu a formulat plângerea prealabilă în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004. Instanța de fond a reținut că, în condițiile în care capătul de cerere formulat de reclamant constă în obligarea pârâtului la soluționarea plângerii prealabile, formularea sau nu a acesteia devine un aspect de fond, astfel încât în mod corect a respins-o ca neîntemeiată.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor, instanța a unit-o cu fondul cauzei, apreciind că se impune administrarea unui probatoriu comun.

În ceea ce privește capetele de cerere accesorii privind despăgubiri pentru discriminare, formulate în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Grupul de Comunicare Strategică, Ministerul Sănătății, Ministerul Educației Naționale, Sectorul 6 al Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Grădinița nr. 41, Grădinița nr. 218, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, instanța de recurs reține că acestea nu pot fi analizate în prezentul litigiu în condițiile în care Hotărârea nr. 326/31.01.2021 emisă de CNCD a constatat că nu a fost supus recurentul-reclamant unui tratament discriminatoriu, iar aceasta poate fi atacată distinct, în procedura prevăzută de O.G. nr. 137/2000.

Pentru considerentele expuse din prezenta decizie, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Va respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 și a încheierilor din 14 iunie 2022 și 13 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 și a încheierii din 13 iulie 2022, pronunțate de Curte de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de recurenții-reclamanți B. și A. împotriva sentinței civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Respinge recursul incident declarat de recurentul-pârât Ministerul Afacerilor Interne împotriva sentinței civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 și a încheierilor din 14 iunie 2022 și 13 iulie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor împotriva sentinței civile nr. 1915 din 26 octombrie 2022 și a încheierii din 13 iulie 2022, pronunțate de Curte de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, astăzi, 14 noiembrie 2024.