ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1465/2025

Ședința publică din data de 14 martie 2025

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 04.11.2020, sub nr. de dosar x/2020, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI, MINISTERUL SĂNĂTĂȚII, MINISTRUL SĂNĂTĂȚII - C., MINISTERUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, MINISTRUL EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII - D., CONSILIUL NAȚIONAL PENTRU COMBATEREA DISCRIMINĂRII, INSTITUȚIA AVOCATUL POPORULUI, PRIMĂRIA SECTOR 6 BUCUREȘTI, INSPECTORATUL ȘCOLAR AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA ȘCOLILOR SECTOR 6, ȘCOALA GIMNAZIALĂ NR. 311 PRIN DIRECTOR E., STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL FINANȚELOR, au solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța instanța, să dispună:

Prin încheierea din 21 iunie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de recuzare a doamnei judecător F. de la judecata cauzei înregistrată sub nr. x/2020 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin sentința civilă nr. 1887 din 31.10.2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată de reclamanți, ca inadmisibilă.

A fost respinsă excepția inadmisibilității acțiunii, excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Sectorului 6-Subdiviziune Administrativ Teritorială a Municipiului București și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Ministerul Sănătății, Ministrul Sănătății - C. și Ministrul Educației și Cercetării - D., ca neîntemeiate.

A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Instituția Avocatul Poporului și Sector 6 - Subdiviziune Administrativ Teritorială a Municipiului București.

A fost respinsă acțiunea în contradictoriu cu pârâții Instituția Avocatul Poporului Sector 6 - Subdiviziune Administrativ Teritorială a Municipiului București, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Administrația Școlilor Sector 6, Școala Gimnazială Nr. 311 și Statul Român prin Ministerul Finanțelor, ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A fost respinsă în rest acțiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Sănătății, Ministrul Sănătății, Ministerul Educației și Cercetării, Ministrul Educației și Cercetării, Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării, ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de intervenție accesorie formulată în favoarea reclamanților de intervenienta G..

Împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare din 21 iunie 2022 și a sentinței civile nr. 1887 din 31.10.2022, au declarat recurs reclamanții B. și A. și intervenienta G., în temeiul de drept de la art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 și 8 C. proc. civ., cu solicitarea de casare a hotărârii primei instanțe, iar pe fondul cauzei, admiterea cererii de chemare în judecată.

În esență, în motivare, au arătat că a fost încălcat principiul continuității specific procesului civil, fiind realizată o judecată formală a cauzei, cu încălcarea dreptului la un proces echitabil, a principiului legalității, contradictorialității, oralității și a egalității părților în cadrul procesului.

A precizat că redactarea hotărârii la mai mult de un an de la pronunțare reprezintă o încălcare a dreptului la un proces echitabil.

A susținut că în cauza de față a fost încălcat principiul separației puterilor în stat, s-a realizat un exces de putere prin depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

În cadrul declarației de recurs a reluat o parte dintre alegațiile expuse și la fondul cauzei, în susținerea cererii de recuzare, relative la lipsa de imparțialitate a judecătorilor, și a mai reluat o parte din parcursul procesual al dosarului, cu referire la temenele de judecată acordate în fața primei instanțe.

A susținut că prima instanță se face vinovată de denegare de dreptate și de tergiversare a cauzei pe care nu a judecat-o în mod corespunzător iar judecătorul fondului a încălcat rolul activ în aflarea adevărului.

Judecătorul fondului a încălcat inclusiv dispozițiile constituționale din art. 1 alin. (3) - (5), art. 16, art. 124 și art. 126 dar și celelalte norme de drept material, inclusiv dispozițiile art. 13 din Legea nr. 554/2004.

Din perspectiva motivelor de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., a invocat încălcarea principiului securității juridice, a solicitat să se respingă toate excepțiile procesuale invocate de pârâții de la fondul cauzei și să se înlăture toate apărările formulate de aceștia în cuprinsul întâmpinărilor de la dosar, față de împrejurarea că nu se identifică mandatul de reprezentare al consilierilor instituțiilor publice pârâte în fața instanțelor judecătorești.

Au mai susținut recurenții că prima instanță a desconsiderat statuările Curții Constituționale a României din decizia nr. 50/2022 și că nu a observat nici soluțiile pronunțate cu privire la anularea H.G. nr. 1183/2021 și H.G. nr. 1242/2021, judecând după bunul plac, prin norme proprii, create pe cale judecătorească, cu încălcarea Constituției și a Legilor.

A precizat că instanța de fond a admis nelegal și netemeinic excepția lipsei calității procesuale pasive a Sectorului 6 al Municipiului București, Avocatului Poporului, a ISMB, Administrației Școlilor Sector 6 București, Statului Român prin Ministerul Finanțelor și Scolii Gimnaziale nr. 311 București, în condițiile în care față de aceste autorități se formulase plângere prealabilă în condițiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, plângeri în care erau solicitate și daune și despăgubiri, nefiind incident art. 36 C. proc. civ.

Nu rezultă niciun raționament cu privire la nelegalitatea ordinelor comune contestate, nu rezultă nicio analiză cu privire la aceste ordine, cum nu rezultă nicio motivare cu privire la respingerea acțiunii.

Deși în pagina 10 a hotărârii instanța de fond indică niște texte din Legea nr. 24/2000, republicată, Curtea le încalcă, căci nu verifică conformitatea ordinelor cu art. 1 alin. (5) din Constituție, de unde rezultă inconsecvența judecătorului fondului, care a vrut să respingă acțiunea.

Nu rezultă și niciun raționament pentru care copilul reclamanților a fost obligat să poarte mască pe față de vreme ce nu au existat studii cu privire la eficiența acesteia și nu există documentație care să fi stat la adoptarea ordinelor contestate în prezenta cauză, instanța de fond, creând pe cale judecătorească norme proprii, făcând incursiune în domeniul legislativului (art. 61 alin. (1) din Constituție).

A mai precizat că instanța de judecată purta, la rândul ei, în permanență o mască pe față și a impus în mod nelegal purtarea măștilor în sala de judecată, ceea ce este inadmisibil într-un stat de drept.

Instanța de fond a încălcat toate drepturile și libertățile fundamentale cuprinse în art. 15-53 din Constituție și nu a înțeles că acestea sunt într-o perfectă simbioză și că niciunul nu poate fi urcat deasupra celuilalt, căci o perturbare a acestui echilibru ar duce la dictatură.

Pentru toate aceste motive, a solicitat admiterea recursului.

Intimatul - pârât Ministerul Sănătății a depus întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, să se constate nulitatea recursului, iar pe fond, să se respingă cererea de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate în cauza de față aceasta fiind dată cu aplicarea dispozițiilor legale incidente speței.

Intimata - pârâtă Administrația Școlilor Sector 6 a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat în cauza de față.

Intimata - pârâtă Instituția Avocatului Poporului a formulat întâmpinare prin care a solicitat, pe cale de excepție, să se constate nulitatea recursului, iar pe fond, să se respingă cererea de recurs, ca nefondată, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.

Guvernul României, în calitate de intimat - pârât, a solicitat respingerea căii de atac și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.

Intimatul - pârât Inspectoratul Școlar al Municipiului București, intimata -pârâtă Școala Gimnazială nr. 311 și intimatul - pârât Ministerul Educației au formulat întâmpinare prin care au solicitat, pe cale de excepție, să se constate nulitatea recursului, iar pe fond, să se respingă cererea de recurs, cu menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile atacate.

Intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor a formulat note scrise prin care a solicitat respingerea căii de atac a recursului.

II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor expuse prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanții G., B. țio A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin Ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății nr. 5.487/1494/31.08.2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 804 din 1 septembrie 2020, au fost aprobate măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Prin Ordinul Ministerului Educației și Cercetării nr. 5545/2020, publicat în Monitorul Oficial nr. 837 din 11 septembrie 2020, a fost aprobată metodologia-cadru privind desfășurarea activităților didactice prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și pentru prelucrarea datelor cu caracter personal.

Prin Ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 3235/93/2021, publicat în Monitorul Oficial nr. 122 din 5 februarie 2021, au fost aprobate măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2.

Ordinul comun al Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății nr. 5.487/1494/2020 a fost în vigoare de la 01 septembrie 2020 până la 04 februarie 2021, fiind abrogat și înlocuit prin Ordinul nr. 3235/93/2021.

La rândul său, Ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 3235/93/2021, a fost în vigoare de la 05 februarie 2021 până la 05 septembrie 2021, fiind abrogat și înlocuit prin Ordinul 5196/1756/2021.

În cauză, cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată de reclamanți, are două petite: anularea Ordinului comun al Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății nr. 5.487/1494/31.08.2020, a Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 5545/2020 și a Ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 3235/93/2021 și obligarea pârâților la plata unor despăgubiri evaluate de reclamanți la suma de 50.000 RON pentru fiecare pârât.

Prima instanță, învestită cu acțiunea de anulare a ordinelor anterior amintite precum și cu cererea de plată a despăgubirilor pentru reclamant în parte, a respins acțiunea, ca neîntemeiată, cu motivarea, în esență, că răspunderea pârâților nu poate fi angajată, întrucât nu s-a făcut dovada comiterii de către aceștia a unei fapte ilicite, respectiv nu s-a probat emiterea unor acte administrative fără respectarea prevederilor legale.

Nemulțumiți de soluția primei instanțe de judecată, reclamanții și intervenienta, invocând temeiul de drept de la art. 488 alin. (1) pct. 4, 5,6 și 8 C. proc. civ., au solicitat desființarea sentinței civile a curții de apel deoarece este expresia încălcării dispozițiilor legale în vigoare, este pronunțată cu exces de putere și cu încălcarea principiilor de drept care guvernează procesul civil.

Prioritar, față de apărările expuse prin întâmpinare, Înalta Curte precizează că excepția de nulitate a recursului a fost soluționată în partea introductivă a prezentei decizii civile cu motivarea că o parte din criticile de nelegalitate aduse de reclamanți pot fi circumscrise cazurilor de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fondul recursului, Înalta Curte, învestită cu exercitarea controlului judiciar al sentinței de la fondul cauzei, nu poate împărtăși punctul de vedere al reclamanților motiv pentru care va constata caracterul nefondat al căii de atac promovate de aceștia.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. prevede:

"Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate:...4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești; 5. când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei;… 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.", iar potrivit art. 483 C. proc. civ. "(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător." [s.n.].

Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că, prin intermediul recursului, se urmărește a se supune Înaltei Curți conformitatea hotărârii primei instanțe cu normele de drept aplicabile în raport și de motivele de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Preliminar, se impune a face precizarea că prezenta cale de atac este îndreptată și împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de recuzare formulată de reclamanți la fondul cauzei cu motivarea că se relevă lipsa de imparțialitate a judecătorului titular de complet iar instanța ce a soluționat recuzarea a pronunțat o soluție eronată.

Înalta Curte nu poate împărtăși un asemenea raționament, respingerea cererii de recuzare realizându-se cu respectarea dispozițiilor legale de la art. 44-53 C. proc. civ., nefiind identificate în privința judecătorului recuzat elemente care să nască îndoieli cu privire la imparțialitatea acestuia.

Pentru aceste considerente, se va respinge ca nefondată cererea de recurs îndreptată împotriva încheierii de respingere a cererii de recuzare a judecătorului de la fondul cauzei.

Pornind la analiza punctuală a motivelor de casare, Înalta Curte reține referitor la motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., prin sintagma "depășirea atribuțiilor puterii judecătorești" se înțelege incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum acestea sunt delimitate de Constituția României sau de legile organice. Instanța săvârșește un exces de putere atunci când, spre exemplu: îndeplinește un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, consfințește, cu valoare legală, texte abrogate, contestă puterea legală a unor texte, aplică o lege adoptată, înainte de intrarea ei în vigoare sau se pronunță pe cale de dispoziții generale.

Cu privire la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., un astfel de motiv este incident dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității; așadar, premisa aplicării textului legal menționat o constituie încălcarea unei reguli de procedură civilă, însă, din interpretarea coroborată a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 cu cele ale art. 175 alin. (1) C. proc. civ., rezultă că această sancțiune nu este incidentă în orice ipoteză în care sunt nerespectate cerințe legale, ci doar în acel context în care, printr-o atare nerespectarea s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea hotărârii.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta implică o nelegalitate a hotărârii recurate fie prin prisma faptului că aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fie că acele motive sunt contradictorii sau toate motivele sunt străine de natura cauzei.

În sfârșit, motivul de casare/nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. intervine în caz de încălcare sau aplicare greșită, prin hotărâre, a nomelor de drept material. Va fi incident acest motiv atunci când instanța de fond, deși a recurs la textele de lege substanțială aplicabile speței, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Înalta Curte nu identifică, în concret, existența vreunui viciu de legalitate, care să permită reținerea unui motiv de casare în baza căruia sentința civilă recurată să fie casată.

În ceea ce privește criticile subsumate de recurenți cazului de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte le apreciază a fi nefondate, întrucât, în cauză, nu poate fi reținută incidența unei încălcări, de către prima instanță, a atribuțiilor puterii judecătorești, nefiind identificate niciuna din ipotezele prezentate mai sus. Din considerentele sentinței de fond reiese clar că judecătorul fondului și-a exercitat atribuția conferită autorității judecătorești și nu a săvârșit acte care intră în sfera de reglementare a unor organe aparținând altei autorități în stat(respectiv autoritatea legislativă, prin crearea, pe cale judecătorească a unor norme proprii), ci doar a aplicat legea circumstanțelor factuale suspuse controlului judiciar.

Criticile recurenților nu pot fi încadrate în acest motiv de nelegalitate, fiind evidentă o înțelegere greșită a sferei de incidență a dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Înalta Curte va examina mai departe criticile referitoare la motivul de casare prevăzut de pct. 5 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., inclusiv cele privind excepția lipsei calității de reprezentant legal/convențional, întrucât acestea vizează modul de aplicare a unor norme de procedură de către instanța de judecată. În acest sens, se observă că art. 80 C. proc. civ. prevede că "Părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant. Reprezentarea poate fi legală, convențională sau judiciară.", iar potrivit art. 82 alin. (1) din același act normativ "Când instanța constată lipsa dovezii calității de reprezentant a celui care a acționat în numele părții, va da un termen scurt pentru acoperirea lipsurilor. Dacă acestea nu se acoperă, cererea va fi anulată."; de asemenea, art. 151 C. proc. civ. dispune că "(1) Avocatul și consilierul juridic vor depune împuternicirea lor, potrivit legii. (...) (3) Reprezentantul legal va alătura o copie legalizată de pe înscrisul doveditor al calității sale.".

Înalta Curte subliniază că identificarea unui viciu procedural în cadrul judecății de primă instanță nu are efectul automat al nulității hotărârii, ci este necesar să fie demonstrat faptul că aspectul respectiv reprezintă o premisă esențială a hotărârii recurate, iar viciul de legalitate ar avea efectul casării sale, ceea ce nu rezultă, însă, în acest proces. Astfel, nu este suficient ca părțile recurente să argumenteze, din punct de vedere teoretic, modul în care un consilier juridic poate fi îndreptățit să reprezinte în baza legii o parte în cursul desfășurării procesului, ci trebuie să se dovedească că o atare reprezentare a fost hotărâtoare în pronunțarea soluției atacate. Or, în raport de cererile formulate în cauză, instanța urma a se pronunța oricum asupra chestiunilor deduse judecății, independent de argumentele evocate de pârâți, prin întâmpinare. În plus, în mod corect a reținut instanța de fond că actele de procedură depuse de către pârâți la dosarul cauzei au fost semnate de către reprezentanții legali ai acestora, fiind lipsite de relevanță în acest context susținerile reclamantului privind încălcarea prevederilor Statutului profesiei de consilier juridic.

Referitor la pretinsa încălcare de către instanța de fond a rolului activ și a principiilor continuității, disponibilității, contradictorialității, al oralității, legalității și egalității în fața legii, recurenții au susținut că instanța de fond a judecat în mod greșit în limitele O.U.G. nr. 141/2020 și ale Legii nr. 24/2000, realizând o denegare de dreptate. Aceste alegații sunt neîntemeiate, prima instanță, cu respectarea art. 22 C. proc. civ. și a art. 9 din același cod a procedat la judecata cauzei, nefiind identificate pe parcursul derulării procesului de la fondul cauzei neregularități care să conducă la anularea sentinței civile recurate.

Contrar susținerilor recurenților, Înalta Curte constată că prima instanța a reținut în mod corect că, acțiunea are două petite, respectiv anularea Ordinului comun al Ministerului Educației și Cercetării și Ministerului Sănătății nr. 5.487/1494/31.08.2020, a Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 5545/2020 și a Ordinului comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății nr. 3235/93/2021 și obligarea pârâților la plata unor despăgubiri evaluate de reclamanți la suma de 50.000 RON pentru fiecare pârât. Astfel au fost identificate, pretențiile părților și limitele învestirii.

Faptul că titularul de complet a fost înlocuit pe parcursul judecății cauzei în fața primei instanțe nu conduce la anularea sentinței pronunțate, interpretarea acestui principiu de drept nu se poate realiza ad absurdum de către recurenți, înlocuirea titularului de complet putând fi dispusă, pentru motive obiective și doar în situații izolate, de excepție, cum a fost și cazul în speță.

Astfel, însuși recurenții recunosc faptul că activitatea completului de judecată a fost desfășurată pe un interval de 1 an și jumătate de 3 persoane diferite, însă ceea ce trebuie avut în vedere este că activitatea de judecată a completului care a soluționat cauza a fost realizată de un singur titular în ultimele 8 luni anterioare pronunțării soluției pe fondul problemei litigioase. Prin urmare, nu se poate susține cu temei că a fost afectată continuitatea completului de judecată câtă vreme 2 dintre cei 3 judecători care au prezidat ședințele completului de fond nu au pronunțat soluția finală în cauză, aceasta fiind emisă de un judecător care a administrat dosarul un timp de 8 luni anterior emiterii hotărârii finale.

Totodată, potrivit art. 174 C. proc. civ. "(l) Nulitatea este sancțiunea care lipsește total sau parțial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea legale, de fond sau deformă. (2) Nulitatea este absolută atunci când cerința nerespectată este instituită printr-o normă care ocrotește un interes public. (3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerința nerespectării este instituită printr-o normă care ocrotește un interes privat. Nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale."

Nulitatea prevăzută în art. 174 alin. (1) C. proc. civ. este condiționată de producerea unei vătămări, iar ca sancțiune procedurală, urmează să fie analizată în strânsă corelație cu diferitele acte de procedură pe care instanța, părțile sau alți participanți le îndeplinesc pe parcursul activității judiciare și care au produs prejudicii pentru partea procesuală îndrituită a invoca nulitatea.

În consecință, Înalta Curte subliniază că nici durata desfășurării procedurii în primă instanță și nici intervalul de timp în care a fost redactată sentința civilă recurată nu constituie aspecte care să se circumscrie vreunui motiv de casare/nelegalitate, cu atât mai puțin celui de mai sus.

Astfel, reglementarea referitoare la dreptul oricărei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil (sintagmă ce se circumscrie termenului rezonabil), precum și reglementarea vizând termenul de redactare a hotărârii judecătorești reprezintă expresia unor norme juridice specifice dreptului procesual civil, având așadar un caracter procesual, iar nu substanțial sau material. În mod corespunzător, unor astfel de norme juridice nu le este incident motivul de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât în domeniul de aplicare al acestuia din urmă intră doar normele de drept material sau substanțial, nu și cele de drept procesual.

Deopotrivă, nici motivului de casare/nelegalitate de la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu îi este proprie critica recurentului-reclamant, deoarece procesul civil se judecă în fața unei instanțe de judecată, nerevenind în competența altor autorități legal constituite în stat, după cum durata sa nu este în legătură cu activitatea acestor din urmă entități, ci cu modul în care o instanță judecătorească își desfășoară activitatea.

În plus, este de domeniul evidenței că durata procesului civil nu reprezintă un aspect care să se adreseze considerentelor din conținutul unei hotărâri judecătorești, iar intervalul de timp în care este redactată respectiva hotărâre judecătorească nu se circumscrie măsurii în care aceasta respectă cerințele legale de conținut, anume existența motivelor pe care se întemeiază și absența motivelor contradictorii ori a motivelor străine de natura cauzei, spre a fi relevant art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Lecturând atent hotărârea recurată, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului a argumentat de manieră corespunzătoare fiecare dintre soluțiile pe care le-a pronunțat. Astfel, Înalta Curte identifică raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată; în plus, considerentele dezvoltate de curtea de apel sunt în legătură cu soluțiile pronunțate.

Instanța de judecată nu este obligată legal să răspundă fiecărui argument de fapt și de drept invocat de parte, ci să analizeze chestiunea litigioasă, sens în care poate să analizeze global argumentele respective, printr-un raționament juridic de sinteză, ori să analizeze un singur aspect considerat esențial - ceea ce face de prisos analiza restului argumentelor menționate în cererea părții în sprijinul aceluiași motiv, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmație a unei părți nu deschide calea recursului, pentru nemotivare.

Simplul fapt că acele considerente expuse de prima instanță nu concordă modului în care apreciază recurenții că trebuia motivată hotărârea judecătorească în acest proces nu determină incidența motivului de casare în discuție, deoarece admiterea unor astfel de critici trebuie fundamentată pe argumente cu caracter obiectiv, iar nu pe aprecieri subiective ale părților care au formulat calea de atac.

Contrar susținerilor recurenților, respingerea cererilor formulate de o parte în proces nu echivalează cu o nemotivare, iar în cauză, în concret, cererile formulate de acesta au fost respinse de judecătorul fondului motivat.

Pe cale de consecință, instanța de control judiciar reține că nici măcar motivarea insuficientă nu poate fi reținută raportat la sentința atacată.

Cu privire la analiza cazului de casare de la pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că și acest motiv de nelegalitate este nefondat.

Recurenții au susținut că prima instanță a încălcat norme de drept constituțional, respectiv art. 15-53 din Constituție, norme de drept civil, art. 14-16 C. civ., art. 71-73 C. civ.

Înalta Curte va valida, contrar celor susținute de recurenți, soluția emisă de prima instanță pe fondul cauzei, reținând că prin ordinele contestate au fost aprobate măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2, prevăzute în anexa care face parte integrantă din ordine.

În mod corect, a reținut prima instanță și au arătat și recurenții că dreptul la viață și integritate fizică și psihică, la viață intimă, familială și privată, la învățătură, la ocrotirea sănătății sunt prevăzute în Constituția României, în Declarația Universală a Drepturilor Omului și Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, iar măsurile criticate, dispuse prin actele atacate, afectează în mod special copiii de la vârsta la care li se aplică asemenea măsuri, întrucât se află în cursul dezvoltării fizice, psihice, emoționale, alta fiind capacitatea lor de înțelegere și acceptare a unei situații noi, în raport cu un adult, iar specificul vârstei face ca restricțiile să fie în general mai greu primite.

Cu toate acestea, nu se poate reține că prin măsurile dispuse de autorități nu s-a respectat principiul proporționalității, în sensul că emiterea ordinelor contestate ar fi avut la bază un scop și un temei legitim, în cazul de față fiind vorba despre necesitatea protejării sănătății publice.

De asemenea, având în vedere că în cauza de față sunt criticate de către recurenți acte administrative normative, nelegalitatea acestora, în mod temeinic, a statuat și prima instanță, nu se poate raporta decât la prevederile legale pe care le pun în executare, respectiv la O.U.G. nr. 141/2020, care conține prevederi extrem de generale și care conferă posibilitatea aplicării măsurilor de organizare a activității în cadrul instituțiilor și unităților de învățământ pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2 prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului educației și cercetări.

În consecință, contestarea in corpore a actelor normative de maniera realizată de recurenți, susținerea generică cu privire la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale garantate de Constituție, de Declarația Universală a Drepturilor Omului și de Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, respectiv consecințele negative ale măsurilor restrictive adoptate, afirmând că acestea au un impact negativ asupra copilului reclamanților, nu sunt în măsură să dovedească nelegalitatea actului adoptat.

Această împrejurare a fost corect reținută și de prima instanță, care, în plus, a constatat că măsurile adoptate nu aduc atingere chiar substanței drepturilor și se întind pe o perioadă limitată de timp, astfel că analizând conținutul acestora prin prisma cerinței proporționalității, a reținut că există suficiente elemente din care rezultă pericolul pentru sănătatea destinatarilor actului și care justifică, în condițiile expres prevăzute prin actul administrativ atacat, adoptarea acestora.

De asemenea, în ceea ce privește măsura obligativității purtării măștii, ca formă suplimentară de protecție, se reține că instanța de contencios administrativ, în cenzurarea actelor administrativ cu caracter normativ, trebuie să se raporteze tot la lege și la Constituție, simpla nemulțumire a recurenților cu privire la o parte din conținutul unui act administrativ normativ, fără a exista vreo încălcare a normelor juridice din actele cu forță superioară neconstituind un motiv de nulitate. Or, această chestiune, în contextul redat, se încadrează în marja de apreciere a autorităților emitente competente, astfel cum a fost aceasta reținută prin art. 1 și 2 din O.U.G. nr. 141/2020, instanța neputând cenzura aspectele care țin de oportunitatea adoptării măsurii în sine.

Cu privire la critica referitoare la încălcarea principiului nediscriminării, Înalta Curte reține că discriminarea reprezintă aplicarea unui tratament diferit fără o justificare obiectivă sau rezonabilă, or, în condițiile factuale date, respectiv față de situația generată de Covid ce a fost caracterizată în acea perioadă ca fiind pandemie, nu se poate reține că măsurile contestate în cauză au fost discriminatorii pentru persoanele aflate în situații similare relevante. Astfel, în cadrul controlului judiciar se reține că măsurile au fost dispuse în limite legale, cu luarea în considerare a principiului interesului public, astfel că nu se poate constata excesul de putere prin impunerea respectivelor restricții.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește trimiterea din recurs referitoare la aplicabilitatea în speță a Deciziei nr. 50/2022 a Curții Constituționale, așa cum am arătat anterior, ordinele contestate au fost emise pentru punerea în executare a O.U.G. nr. 141/2020, iar nu pentru punerea în executare a O.U.G. nr. 192/2020, care a fost declarată neconstituțională prin decizia amintită, astfel că rezultă cu evidență că respectiva decizie nu prezintă relevanță pentru speța de față.

În același timp, cererea de acordare a despăgubirilor de către reclamanți, reiterată în recurs, dat fiind faptul că actele administrative emise de pârâți au fost menținute, chiar și după exercitarea controlului judiciar din recurs, pârâții nefăcându-se vinovați de săvârșirea vreunei fapte ilicite, se impune a fi, de asemenea, respinsă.

Pentru toate considerentele expuse în paragrafele anterioare, nefiind identificate motive de reformare a sentinței civile atacate din perspectiva dorită de părțile declarante a căii de atac, Înalta Curte va respinge recursul formulat în cauză, menținând sentința civilă atacată ca fiind legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamanții B. și A. și de recurenta - intervenientă G. împotriva încheierii de recuzare din 21 iunie 2022 și a sentinței civile nr. 1887 din 31 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții - reclamanți B. și A. și de recurenta - intervenientă G. împotriva încheierii de recuzare din 21 iunie 2022 și a sentinței civile nr. 1887 din 31 octombrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 martie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.