ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5164/2025

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 iulie 2024, pe rolul Curții de Apel București, secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâta A. SPA, a formulat acțiune în anularea Sentinței arbitrale nr. 34 din 10 iunie 2024, pronunțate în dosarul arbitral nr. x/2023 de către Tribunalul Arbitral din cadrul Curții de Arbitraj Comercial internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, prin care, în temeiul art. 613 alin. (3) lit. b) raportat la art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., a solicitat desființarea în tot a sentinței arbitrale și, în consecință, anularea acțiunii arbitrale ca nefondată, cu obligarea pârâtei la suportarea cheltuielilor de judecată.

În susținerea acțiunii s-a invocat, în esență, că hotărârea arbitrală încalcă dispoziții de drept material în materie de TVA, principiul neutralității și jurisprudența CJUE în aceeași materie.

Prin sentința civilă nr. 251 din 6 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice a respins ca neîntemeiate excepțiile invocate de către pârâtă și a respins, ca nefondată, acțiunea în anulare formulată de reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., în contradictoriu cu pârâta A. SPA, obligând reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 20.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariul de avocat, redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Instanța de fond a reținut că are competență limitată în controlul de legalitate a unei hotărâri arbitrale, fără a putea reevalua temeinicia pretențiilor soluționate prin arbitraj. În privința invocării puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 1287/07.07.2022, instanța a constatat că aceasta a fost pronunțată într-un litigiu diferit, între alte părți, și nu are legătură directă cu soluționarea cauzei de față și, în aceste condiții, nu se poate reține încălcarea art. 431 alin. (2) C. proc. civ., întrucât condiția relevanței concrete a lucrului judecat nu este îndeplinită.

Împotriva sentinței civile nr. 251 din 6 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, a declarat recurs reclamanta Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând casarea în parte a hotărârii atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii în anulare.

În motivarea recursului se arată, în esență, după prezentare pe larg a litigiului, că prin sentință au fost încălcate normele reglementate de art. 425 noul C. proc. civ. raportat la art. 6 CEDO, considerentele fiind contradictorii, pe de o parte, iar, pe de altă parte, în cuprinsul sentinței neregăsindu-se nicio analiză cu privire la modul de aplicare și interpretare a art. 286 alin. (4) lit. b) și c), art. 281 alin. (7), art. 292 alin. (2) din Codul fiscal, pct. 36 lit. b) din Capitolul VIII titlul VII din H.G. nr. 1/2016.

S-a mai invocat încălcarea art. 281, art. 286 alin. (4) lit. b) și c) din Codul fiscal și art. 431 noul C. proc. civ. și, totodată, s-a criticat sentința din perspectiva art. 319 alin. (6) lit. a) din Codul fiscal și pct. 36 lit. b) din Capitolul VIII titlul VII din H.G. nr. 1/2016, afirmându-se că instanța ar fi trebuit să analizeze TVA asupra sumei de 2.971.248,10 RON reprezentând profit/beneficiu nerealizat și din perspectiva jurisprudenței CJUE.

Intimata-pârâtă A. SPA a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt relevă faptul că prin cererea de arbitrare înregistrată pe rolul Curții de Arbitral Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, A. a chemat în judecată Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., solicitând obligarea acesteia din urmă la plata: sumei de 3.609.196,76 RON, conform Facturii seria x nr. x din 01.02.2022, reprezentând taxa pe valoare adăugată aferentă serviciilor și lucrărilor prestate de cea dintâi în valoarea recunoscută prin Sentința arbitrală nr. 76 din 18.12.2020 și Sentința arbitrală nr. 32 din 14.04.2021 privind îndreptarea erorilor materiale, lămurirea și completarea sentinței inițiale, pronunțate în dosarul nr. x/2018; dobânzii legale penalizatoare, calculate de la data exigibilității sumei de 3.609.196,76 RON, respectiv data de 24.03.2022, și până la data plății efective a sumelor datorate, dobândă evaluată provizoriu, la momentului introducerii cererii, la suma de 561.057,09 RON; sumei de 263.211 RON, constituind accesoriile aferente taxei pe valoarea adăugată impuse de Agenția Națională de Administrare Fiscală.

Prin Sentința arbitrală nr. 34 din 10 iunie 2024, Tribunalul arbitral a admis cererea și a obligat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. la plata către A. a sumelor solicitate și precizate: 3.609.196,76 RON, reprezentând T.V.A. aferentă serviciilor și lucrărilor prestate de A., în valoarea recunoscută prin Sentința arbitrală nr. 76 din 18.12.2020 și Sentința arbitrală nr. 32 din 14.04.2021 privind îndreptarea erorilor materiale, lămurirea și completarea sentinței inițiale, ambele pronunțate în dosarul nr. x/2018; dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității sumei de 3.609.196,76 RON, respectiv data de 24.03.2022, și până la data plății efective de către C.N.A.I.R. S.A. a sumelor datorate, dobânda evaluată până la 26.02.2024, fiind în cuantum de 986.513,30 RON; 263.211 RON, constituind accesoriile aferente T.V.A., stabilite în sarcina A. de Agenția Națională de Administrare Fiscală; 81.525,44 RON (45.038,26 RON plus 36.487,18 RON) și de 32.000 euro (onorariu de avocat), cu titlu de cheltuieli arbitrare.

Împotriva acestei sentințe, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. a formulat acțiunea în anulare, în temeiul art. 608 alin. (1) h) C. proc. civ. motivat de faptul că hotărârea este rezultatul încălcării unor dispoziții legale imperative.

Prima instanță a respins acțiunea iar CNAIR S.A. a declarat recurs, conform celor menționate la punctul I, subpunctele 2 și 3 din prezenta decizie.

Înalta Curte reține, primordial, că acțiunea în anularea hotărârii arbitrale a fost considerată admisibilă de către instanța de fond câtă vreme reclamanta și-a fundamentat demersul judiciar pe unul dintre motivele expres enumerate de lege, indicând dispozițiile legale pe care le consideră imperative și care ar fi fost nerespectate de către Tribunalul arbitral, temeinicia susținerilor patentei fiind o chestiune ce ține de fondul cauzei.

Regimul juridic incident prezentei cauze (invocat în susținerea acțiunii) se fundamentează pe dispozițiile Legii nr. 335/2013 privind arbitrajul comercial internațional, coroborate cu prevederile C. proc. civ. referitoare la acțiunea în anularea hotărârii arbitrale, precum și cu normele de drept fiscal aplicabile (Codul fiscal și legislația în materie de TVA). Totodată, interpretarea și aplicarea acestor norme trebuie realizată în conformitate cu principiile consacrate în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene în materia taxei pe valoarea adăugată.

Înalta Curte constată că examinarea admisibilității acțiunii în anulare a hotărârii arbitrale se impunea a fi raportată, pe de o parte, la caracterul strict și limitativ al motivelor de anulare consacrate de art. 608 din C. proc. civ., iar, pe de altă parte, la exigențele ordinii publice în materie fiscală. Aceasta întrucât aliniatul 1 al art. 608 C. proc. civ., care prevede că "Hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive", implică nu doar identificarea motivului invocat în cazul expres prevăzut de lege ci și temeinicia acestuia în raport cu principiile fundamentale ale dreptului și cu efectele pe care hotărârea arbitrală le produce în ordinea juridică.

Prin urmare, analiza instanței nu poate fi limitată la o verificare formală a încadrării motivului de anulare în enumerarea restrictivă din art. 608, ci trebuie să evalueze efectiv motivul invocat, să soluționeze problema juridică ridicată, stabilind dacă s-a produs o încălcare de natură să afecteze legalitatea hotărârii cu ordinea publică fiscală.

Din acest punct de vedere, se reține că legea consacră un număr limitat de motive pentru care hotărârea arbitrală poate fi anulată (de exemplu, încălcarea ordinii publice, depășirea limitelor convenției arbitrale, nesocotirea dispozițiilor imperative), că în cauză a fost invocat motivul prevăzut la lit. h) ("hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii") și că încălcarea normelor de drept fiscal, în special a celor referitoare la TVA, se subsumează acestui motiv de anulare, respectiv încălcării normelor imperative de ordine publică.

Dispozițiile legale privind TVA au caracter imperativ și sunt parte a ordinii publice economice astfel că Tribunalul arbitral nu poate pronunța o hotărâre contrară acestor norme, iar instanța judecătorească are obligația de a verifica respectarea lor.

În jurisprudența CJUE se identifică decizii relevante privind raportul dintre arbitraj și dreptul Uniunii, care confirmă că jurisdicțiile arbitrale nu pot ignora normele de drept european, inclusiv cele fiscale. Dintre acestea este de amintit jurisprudența PL Holdings (C-109/20), care stabilește incompatibilitatea arbitrajului privat cu aplicarea dreptului UE atunci când acesta ar conduce la eludarea normelor obligatorii. Curtea europeană a stabilit că statele membre nu pot încheia convenții arbitrale care reproduc clauze incompatibile cu dreptul UE. Așadar, hotărârile arbitrale bazate pe convenții contrare dreptului Uniunii sunt nule și, prin extensie, soluțiile arbitrale care încalcă normele TVA pot fi anulate.

CJUE a mai stabilit în mod constant în jurisprudența sa că normele TVA au caracter imperativ și fac parte din ordinea publică europeană, că aplicarea corectă a TVA este esențială pentru funcționarea pieței interne și că, dacă un tribunal arbitral pronunță o hotărâre contrară acestor norme, instanța națională are obligația să o anuleze, invocând ordinea publică europeană.

Concluzionând, CJUE a consacrat că arbitrajul nu poate fi un mecanism de eludare a dreptului Uniunii și, prin urmare, în materia TVA, hotărârile arbitrale care ignoră normele fiscale imperative sunt susceptibile de anulare.

Înalta Curte constată că, în speță, cu toate că prima instanță a considerat admisibilă acțiunea, a respins-o ca nefondată fără să realizeze un examen efectiv al conformității hotărârii arbitrale cu normele imperative în materie de TVA, invocate în cauză - art. 286 alin. (4) lit. b) și c), art. 281 alin. (7), art. 292 alin. (2) din Codul fiscal, pct. 36 lit. b) din Capitolul VIII titlul VII din H.G. nr. 1/2016 - dar și din perspectiva jurisprudenței CJUE, încălcând obligația prevăzută de art. 425 C. proc. civ., potrivit căreia, în cuprinsul considerentelor se vor arăta "…motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților".

Nerespectarea acestor dispoziții se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții, în condițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vătămarea drepturilor procesuale ale recurentei fiind evidentă, acesteia fiindu-i încălcat însuși dreptul la un proces echitabil stabilit de art. 6 C. proc. civ. și art. 6 alin. (1) din CEDO, în a cărui componență intră dreptul ca cererile și observațiile părților să fie într-adevăr "ascultate", adică examinate în mod adecvat de către instanța sesizată (cauza Donadzé împotriva Georgiei, pct. 35). Astfel, instanța trebuie să efectueze o examinare efectivă a mijloacelor, argumentelor și probelor prezentate de părți [Kraska împotriva Elveției, pct. 30; Van de Hurk împotriva Țărilor de Jos, pct. 59; Perez împotriva Franței (MC), pct. 80].

Întrucât instanța de fond nu a procedat la o examinare efectivă a fondului cauzei, astfel cum aceasta a fost formulată, această omisiune atrage, în temeiul art. 497 C. proc. civ., admiterea recursului și casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru verificarea legalității hotărârii arbitrale din perspectiva încălcării dreptului material invocat.

O asemenea analiză este obligatorie potrivit art. 608 C. proc. civ., nefiind vorba de o verificare a temeiniciei hotărârii arbitrale, cum în mod eronat a apreciat prima instanță, ci de o examinare a legalității acesteia, pentru considerentele expuse anterior.

În raport cu aceste constatări, devine inutilă analizarea celorlalte critici de nelegalitate formulate împotriva hotărârii primei instanțe, aspecte care vor fi avute în vedere cu ocazia rejudecării.

III. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în raport de lipsa considerentelor verificării efective a conformității hotărârii arbitrale cu modul de aplicare și interpretare a art. 286 alin. (4) lit. b) și c), art. 281 alin. (7), art. 292 alin. (2) din Codul fiscal, pct. 36 lit. b) din Capitolul VIII titlul VII din H.G. nr. 1/2016 și jurisprudența CJUE în materie de TVA, în temeiul prevederilor art. 497 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru o soluționare a fondului cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere împotriva sentinței civile nr. 251 din 6 decembrie 2024, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice.

Casează în parte sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, în limitele casării.

Menține soluția de respingere ca neîntemeiate a excepțiilor invocate de pârâta A. SPA.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 5 noiembrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.