ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4982/2025

Ședința publică din data de 30 octombrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21.02.2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc,

I - anularea în tot a Proceselor-verbale emise de pârât,

II - anularea Adresei nr. x/27.05.2022 emise de pârât reprezentând răspunsul prin care s-a respins plângerea prealabilă formulată împotriva proceselor-verbale menționate,

III - obligarea pârâtului la emiterea unor acte administrative prin care să recalculeze taxa de autorizare și taxa de viciu aferente trimestrelor I, II, III și IV ale anului 2021, urmând ca la recalculare să țină seamă de dispozițiile actelor normative din perioada stării de alertă din anul 2021 care stabileau că activitatea era suspendată în anumite zile sau în anumite intervale orare (prima măsură) sau era restrânsă la 30%, respectiv 50% din capacitatea sediilor secundare ale societății (a doua măsură) sau, unde va fi cazul, să se țină cont de aplicarea ambelor măsuri concomitent,

IV - obligarea pârâtului, în temeiul art. 6 alin. (7) din H.G. nr. 298/2013 privind înființarea și organizarea ONJN la comunicarea către organul fiscal competent în administrarea căruia se află din punct de vedere fiscal reclamanta, respectiv către Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București din cadrul Ministerului Finanțelor Publice-Agenția Națională de Administrare Fiscală a actelor de recalculare arătate la pct. III,

V - stabilirea prin dispozitiv a unui termen de executare a obligațiilor prevăzute la pct. I, II, III și IV de maxim 30 de zile calendaristice de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancțiunea aplicării conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate, a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere și acordarea de penalități reclamantei,

VI - cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentința civilă nr. 1647 din 16 octombrie 2024, Curtea a respins cererea formulată de reclamantă, ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond, sau, în subsidiar, casarea hotărârii recurate și, pe fond, rejudecând cauza, admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

După ce a prezentat situația de fapt și specificul activității societății și restricțiile impuse programului său în cursul anului 2021, pentru perioada stării de alertă, recurenta-reclamantă a precizat că a solicitat instanței să interpreteze suspendarea prevăzută de art. IV din O.U.G. nr. 106/2020, conform căruia taxele aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc prevăzute de în O.U.G. nr. 77/2009 nu sunt datorate de către operatorii care exploatează jocuri de noroc tradiționale pe perioada stării de alertă în care activitatea desfășurată de aceștia este suspendată.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a susținut recurenta-reclamantă că hotărârea instanței este nemotivată, neîndeplinind condițiile prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., pentru că simpla prezentare a unei concluzii nemotivate nu este suficientă.

Considerentele instanței de fond se rezumă la indicarea textuală a dispoziției legale aplicabile cauzei, mai exact art. IV din O.U.G. nr. 106/2020, fapt care nu permite instanței de control judiciar să verifice legalitatea sentinței recurate prin prisma criticilor părții.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut recurenta că singurul considerent al instanței face referire la o interpretare literală a textului articolului menționat.

Însă, problema de interpretare o ridică zilele calendaristice din lună rămase în care societatea a funcționat în condițiile impuse de autorități, și anume când activitatea a fost suspendată în anumite intervale orare, când a fost redusă la un procent de 30, respectiv 50 din capacitatea punctelor de lucru sau când ambele condiții au fost impuse concomitent.

Instanța de fond nu a analizat în ce măsură este incidentă această dispoziție asupra taxelor de autorizare în contextul legislativ precizat și al dispoziției art. IV din O.U.G. nr. 106/2020 care prevede faptul că taxele aferente autorizației de exploatare a jocurilor de noroc prevăzute de O.U.G. nr. 77/2009 nu sunt datorate de operatorii care exploatează jocuri de noroc tradiționale pe perioada stării de alertă în care activitatea desfășurată este suspendată. Practic, instanța a reținut că taxa de autorizare are în vedere criteriul exploatării pe zi de autorizare (24 de ore) și în niciun caz vreun interval orar sau alte criterii.

Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și, implicit, bugetul de stat, nu este interesat dacă organizatorul exploatează mijlocul de joc sau nu atunci când emite autorizația de exploatare, ci este interesat dacă s-au achitat sau nu taxele de autorizare la bugetul de stat.

În plus, conform art. 14 alin. (2) pct. V) din O.U.G. nr. 77/2009, pentru jocurile tip slot-machine taxa de autorizare se datorează pentru fiecare mijloc de joc și se plătește lunar, în avans pentru luna următoare, iar anexa la O.U.G. nr. 77/2009 prevede cuantumul anual al taxei de autorizare iar actul normativ reglementează o plată lunară, în avans, criteriul exploatării pe zile calendaristice neexistând. Excepția prevăzută de art. IV din O.U.G. nr. 106/2020 privind scutirea de taxe de autorizare nu a fost prevăzută de legiuitor să opereze doar în cazul de suspendare pe zi calendaristică (24 ore), ci și în toate celelalte ipoteze juridice în care se regăsește suspendarea activității.

Restricțiile impuse de autorități în diferite variante nu reprezintă altceva decât modalități ale suspendării prevăzute de art. IV din O.U.G. nr. 106/2020, fiind în fapt o suspendare care prezintă anumite particularități și anumite elemente suplimentare și care are o anume specificitate.

Aplicarea soluției legislative de scutire de taxe de autorizare nu s-ar putea realiza decât în sfera tuturor situațiilor de suspendare a activității pentru care s-a creat excepția, deci nu numai pentru suspendarea pe zi calendaristică (24 ore) cum în mod greșit a suținut instanța de fond, în acest context reducerea programului de funcționare constituind o ingerință în programul de funcționare al operatorului economic și are caracter de suspendare a activității desfășurate, fiind, practic, totuna, la fel ca și limitarea funcționării punctului de lucru la 30%-50% din capacitatea spațiului.

Intimatul-pârât Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Înalta Curte, analizând sentința recurată, actele și lucrările dosarului, susținerile recurentului și apărările intimatului-pârât, în raport cu dispozițiile legale incidente, apreciază că recursul este fondat din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru următoarele considerente.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Aceeași concluzie se desprinde și din jurisprudența deja consacrată a Curții Europene a Drepturilor Omului, referitoare la dreptul la un proces echitabil. Astfel, Curtea arată că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenție, înglobează, între altele, dreptul părților unui proces de a-și prezenta observațiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligația de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor și cererilor de probă ale părților sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Țările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în același sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligația instanței de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părți este justificată, întrucât "numai prin pronunțarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiției" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul și face posibil controlul judiciar.

Sub aspectul calității motivării, orice hotărâre judecătorească trebuie să fie inteligibilă, redactată într-un limbaj clar și simplu, condiție esențială pentru a fi înțeleasă de părți și de public. Această inteligibilitate necesită o structură coerentă a hotărârii și enumerarea argumentației într-un stil clar și accesibil tuturor.

Motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susține și justifica soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar apreciază a fi fondate criticile formulate de recurenta-reclamantă în sensul că hotărârea pronunțată de prima instanță nu satisface cerințele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, considerentele acesteia fiind lacunare și neputând susține și justifica soluția adoptată.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

În acest sens, este de observat că instanța de fond nu a evocat argumentele reclamantei și apărările pârâtului, iar prin considerentele expuse nu le-a analizat și nici nu a răspuns acestora, ci s-a limitat la a reproduce textul art. IV din O.U.G. nr. 106/2020 și la a aprecia că acesta se interpretează literal.

Or, examinarea hotărârii recurate se face în funcție de motivele de fapt și de drept avute în vedere de prima instanță, motive ce trebuie să fie în concordanță cu probatoriul administrat și argumentele expuse de părțile în proces, iar, în lipsa indicării unor asemenea motive, instanța de recurs se află în imposibilitatea de a analiza legalitatea soluției adoptate.

În consecință, Înalta Curte constată că situația de fapt existentă în cauză nu a fost pe deplin lămurită, ceea ce echivalează cu o necercetare efectivă a fondului și este de natură a prejudicia dreptul la un proces echitabil cel puțin al uneia dintre părți.

În raport de motivele reținute anterior, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În fond după casare, instanța de trimitere urmează să examineze toate argumentele invocate de reclamantă prin acțiune și prin calea de atac, respectiv de pârât prin întâmpinările depuse la fond și la recurs.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 497 C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa hotărârea recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 1647 din 16 octombrie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 30 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.