ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4952/2025

Ședința publică din data de 29 octombrie 2025

Deliberând asupra prezentului conflict negativ de competență, din examinarea actelor dosarului, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Deliberând aspra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 12.04.2024 sub nr. de dosar de mai sus, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Agriculturii Și Dezvoltării Rurale Și Direcția Pentru Agricultură Județeană Ilfov, a solicitat:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004, O.U.G. nr. 57/2019, Legii nr. 53/2003, Legii nr. 153/2017, Constituție, Protocolul nr. 1 CEDO.

2.1. Hotărârea Tribunalul București, secția contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 778 din 6 noiembrie 2024, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale, invocată din oficiu, declinând soluționarea cauzei în favoarea în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

În argumentele expuse, tribunalul a constatat că, în privința capetelor 1, 3 și 4 de cerere, competența materială a Tribunalului, în raport de art. 536 C.adm., fiind reclamate, în esență, drepturi salariale izvorâte dintr-un raport de serviciu al unui funcționar public, aceeași concluzie nu se poate reține și în privința capătului doi de cerere.

Prin cel de-al doilea petit, reclamanta solicită obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - autoritate centrală - la îndeplinirea atribuțiilor de ordonator principal de credite, calcularea și alocarea fondurilor necesare plății drepturilor salariale pretinse în cadrul capetelor 1, 3 și 4 de cerere, atribuție care nu prezintă niciun fel de legătură cu raportul de serviciu al acesteia și izvorăște din lege. Mai mult, având în vedere legătura evidentă dintre toate capetele de cerere, precum și voința reclamantei de a învesti instanța astfel, măsura disjungerii nu poate fi dispusă, căci ar conduce la eventuala suspendare și temporizare a capetelor 1, 3 și 4 de cerere, acțiunea impunându-se deci a fi soluționată unitară.

Prin urmare, tribunalul a reținut incidența dispozițiile art. 99 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cu care "În cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeași cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecății printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanța competentă să le soluționeze se determină ținându-se seama de acea pretenție care atrage competența unei instanțe de grad mai înalt".

Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11. 03. 2025, sub nr. de dosar x/2024

Prin notele scrise din 29.04.2025, pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a invocat excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere că, în mod eronat, Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a declinat competența de soluționare a acestei pricini în favoarea Curții de Apel București.

La termenul din data de 5 mai 2025, instanța a pus in dicuție excepția necompetenței sale teritoriale, invocată prin întâmpinare.

2.2. Hotărârea Curții de Apel, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal

Prin sentința civilă nr. 1202 din 7 iulie 2025, Curtea de apel a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Instanța a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea acestuia.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de a reținut că, reclamanta are calitatea de funcționar public, iar obiectul principal al acțiunii este reprezentat de acordarea unor drepturi ce rezultă din raportul de serviciu, astfel că sunt incidente dispozițiile art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care au preluat art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Faptul că una dintre cererile ce formează obiectul dosarului vizează obligarea pârâtului Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - autoritate centrală - la îndeplinirea unei obligații, subsecvent admiterii capătului principal de cerere, nu poate schimba natura litigiului, cât timp toate solicitările reclamantei privesc raporturile sale de serviciu în calitate de funcționar public, vizând plata unor drepturilor salariate, acordarea zilelor libere, includerea sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare de 15% în salariu etc., astfel încât litigiul este de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului.

II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență

Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Înalta Curte constată că a fost învestită cu soluționarea unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Astfel, reclamanta A., în calitate de funcționar public, angajată a Direcției pentru Agricultură Județeană Ilfov, a învestit instanța de contencios cu o acțiune ce are ca obiect drepturi de natură salarială, în esență, drepturi salariale izvorâte dintr-un raport de serviciu al unui funcționar public.

Or, art. 536 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, care au preluat art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, potrivit cărora:

"Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe."

Prin urmare, compentența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ si Fiscal.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Direcția pentru Agricultură Județeană Ilfov și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.