ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 06.06.2024

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3147/2024

HOTĂRÂRE
06.06.2024
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3147/2024 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2024)

Ședința publică din data de 6 iunie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 22.07.2021, sub nr. x/2021 pe rolul Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul Național de Statistică: - obligarea pârâtului la emiterea actelor administrative de stabilire și acordare a drepturilor salariale prin care să se recalculeze salariul de bază la nivelul maxim al acestor drepturi acordate în cadrul categoriei profesionale, respectiv familiei ocupaționale respectiv raportat la funcția din cadrul Secretariatului General al Guvernului, începând cu data de 21.12.2016 și pe viitor în conformitate cu O.U.G. nr. 57/2015 și Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016. - obligarea pârâtului să plătească diferențele de drepturi salariale dintre sumele primite și cele rezultate în urma recalculării, începând cu data de 21.12.2016 până la data plății efective, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală. - obligarea pârâtului să recalculeze și să plătească, diferențele de bani reprezentate de nivelul sporului pentru condiții periculoase sau vătămătoare, spor ce reprezintă 15% din salariul de bază având drept bază de calcul nivelul salarial stabilit conform solicitării de mai sus, respectiv la nivelul maxim al acestora drepturi salariale acordate în cadrul categoriei profesionale, și în acord cu H.G. nr. 917/2017. - recalcularea sporului pentru condiții vătămătoare, în acord cu nivelurile salariale de care trebuia să beneficieze din data de 21.12.2016, până în prezent, achitând diferențele rezultate dintre valoarea plătită efectiv și valoarea (mai mare a sporului) ce va reieși din calcul.

La data de 08.10.2021, numitul B. a formulat cerere de intervenție accesorie in favoarea reclamantei.

Prin încheierea de ședință de la data de 10.12.2021, tribunalul a respins cererea de intervenție, ca inadmisibilă.

Prin sentința civilă nr. 942/22.02.2022, a respins ca neîntemeiată cererea de repunere în termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința drepturilor deduse judecății aferente perioadei 22.05.2015-20.07.2018 și în consecință a respins ca prescrisa acțiunea astfel cum a fost modificată pentru drepturile aferente perioadei 22.05.2015-20.07.2018; a respins în rest ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune; a admis excepția autorității de lucru judecat în privința drepturilor deduse judecății aferente perioadei 21.07.2018 - 03.12.2020 și în consecință respinge acțiunea astfel cum a fost modificată în privința drepturilor deduse judecății aferente perioadei 21.07.2018-03.12.2020 pentru existența autorității de lucru judecat; a respins în rest ca neîntemeiată excepția autorității de lucru judecat și a respins în rest acțiunea astfel cum a fost modificată ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 942/22.02.2022 și încheierii de ședință din data de 10.12.2021 a declarat recurs, la data de 26.04.2022, reclamanta A., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) și alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ și art. 488 alin. (1), punctele 4, 5, 6, 7, 8 C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 343/2023 pronunțată la data de 2 februarie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția nulității cererii de recurs formulată la data de 26.04.2022 de recurenta - reclamantă A., împotriva încheierii de ședință de la data de 10.12.2021 și a sentinței civile nr. 942/22.02.2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2021, în contradictoriu cu intimatul - pârât INSTITUTUL NATIONAL DE STATISTICA, a constatat nul recursul declarat de recurenta-reclamantă la data de 26.04.2022, a admis excepția tardivității cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă la data de 28.04.2022, a respins cererea de recurs formulată de recurenta-reclamantă la data de 28.04.2022, ca tardiv formulată și a respins recursurile formulate de recurentul B., ca neavenite.

Împotriva acestei decizii au promovat calea de atac a reexaminării și a recursului A. și C..

Prin decizia civilă nr. 1980 pronunțată la 22 septembrie 2023, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de reexaminare formulată de petenta A., a respins ca inadmisibilă această cerere, a admis excepția nesemnării cererii de reexaminare și a cererii de recurs formulate de C., în contradictoriu cu intimatul-pârât Institutul Național de Statistică și a anulat, ambele cereri, ca nesemnate.

Împotriva deciziei civile nr. 1980 pronunțate la 22 septembrie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs A. și B., care au solicitat admiterea căii de atac.

Intimatul Institutul Național de Statistică a depus întâmpinari în cuprinsul cărora, în principal, a invocat excepția inadmisibilității cererii de intervenție formulate de către B., excepția nulității cererii de recurs, întrucât nu este semnată olograf, precum și anularea căii de atac ca nemotivată.

Înalta Curte constată că, în cauză, recurenții A. și B. au formulat recurs, astfel că, în raport de dispozițiile art. 248 C. proc. civ., va analiza cu prioritate condițiile de admisibilitate ale acestei căi de atac extraordinare.

În conformitate cu dispozițiile art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituția României, competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.

În raport cu dispozițiile art. 457 alin. (1), raportat la art. 508 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. și cu dispozițiile art. 508 alin. (4) C. proc. civ., se constată că decizia civilă nr. 1980 pronunțată la 22 septembrie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal este definitivă.

Astfel, potrivit art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., sunt supuse recursului "hotărârile date în apel, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile exprese prevăzute de lege".

Prevederile art. 634 alin. (1) din C. proc. civ. arată că sunt hotărâri definitive "hotărârile care nu sunt supuse apelului și nici recursului", iar în cazul legii contenciosului administrativ decizia pronunțată în calea de atac a recursului este definitivă.

Sub acest aspect Înalta Curte constată că, decizia civilă nr. 1980 pronunțată la 22 septembrie 2023 prin care Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii de reexaminare formulată de petenta A., a respins ca inadmisibilă această cerere și a admis excepția nesemnării cererii de reexaminare și a cererii de recurs formulate de C. și a anulat, ambele cereri, ca nesemnate, este pronunțată în recurs și are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ., chiar dispozitivul acestei decizii conținând și mențiunea că hotărârea este definitivă.

În cauză, recurenții A. și B. au formulat recursuri împotriva unei hotărârii pronunțate în recurs asupra unei deciziei definitive pronunțate în recurs susținând că instanța de fond le-a respins în mod abuziv calea de atac ca inadmisibilă și a refuzat sesizarea Curții Constituționale.

Înalta Curte precizează că recurenții nu au deschisă calea de atac extraordinară exercitată împotriva deciziei nr. 1980/2023, întrucât nu face parte din categoria celor supuse recursului, având caracter definitiv.

Dispozițiile art. 634 C. proc. civ. definesc noțiunea de hotărâre definitivă, dar și pe cele ale art. 483 alin. (1) din același cod, care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, astfel că decizia curții de apel nu poate face obiectul unui recurs, având caracter definitiv.

Instanța de control judiciar constată că în mod corect Curtea de Apel nu a sesizat Curtea Constituțională, având în vedere că această cerere nu a fost asumată de către titular prin semnarea ei.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 457 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității și va respinge ca inadmisibile recursurile promovate.

Respinge recursurile declarate de B. și A. împotriva deciziei civile nr. 1980 pronunțate la 22 septembrie 2023 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibile.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 6 iunie 2024.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-06-19
0,99
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3423/2024
Ședința publică din data de 19 iunie 2024 Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății 1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregis
ÎCCJ 2022-09-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3923/2022
Ședința publică din data de 14 septembrie 2022 Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual 1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București,
ÎCCJ 2024-03-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1560/2024
Ședința publică din data de 19 martie 2024 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 13.0
ÎCCJ 2024-12-11
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5928/2024
Ședința publică din data de 11 decembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea formulată și înregistrată
ÎCCJ 2025-04-10
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2079/2025
Ședința publică din data de 10 aprilie 2025 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curț
Sursă