ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 281/2022
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 281/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022
Asupra conflictului negativ de competență de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 15.01.2021 pe rolul Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosar nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD. și EE. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Zonei Montane Suceava și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale:
- obligarea pârâților la emiterea Ordinului/Deciziei de stabilire a drepturilor salariale la nivelul celor stabilite în baza sentinței civile nr. 5571/2019 a Tribunalului București, definitivă prin decizia nr. 1356/3 septembrie 2020 a Curții de Apel București, conform referatului nr. 94226/2 noiembrie 2020 emis de MADR, precum și a sporului pentru condiții vătămătoare de 15% potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din ordinul MADR nr. 154/30.01.2018;
- obligarea la plata diferențelor salariale începând cu data de 15.01.2018 sau, după caz, de la data ulterioară a numirii în funcție, și până la data executării obligației;
- obligarea la plata cheltuielilor de judecată.
Prin încheierea din data de 20.05.2021 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, instanța, din oficiu, a invocat excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Suceava pentru soluționarea cauzei în contradictoriu cu reclamanții care nu își au domiciliul sau reședința în raza de competență a acestei instanțe și a dispus disjungerea și formarea a unui număr de 19 dosare cu termen la data de 10.06.2021.
Prin sentința nr. 348 din data de 27.05.2021, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021 s-a menționat că pentru reclamantul X. competența de soluționare a cauzei, în funcție de domiciliul acestuia, aparține Tribunalul Dâmbovița.
În acest sens, s-a format dosarul nr. x/2021 al Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență
2.1. Hotărârea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 405 din data de 10.06.2021, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2021, s-a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal și s-a declinat în favoarea Tribunalului Dâmbovița competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul X., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Zonei Montane și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
În considerentele sentinței a reținut dispozițiile art. 536 din Codul administrativ, potrivit căruia cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
A mai reținut că, întrucât cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 15.01.2021, se va avea în vedere că la data de 02.08.2018 a intrat în vigoare Legea nr. 212/2018, care a modificat art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, iar, potrivit noii forme a textului de lege în discuție, reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său, iar reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului.
A constatat că obiectul cererii de față privește pe reclamantul funcționar public, cu domiciliul în județul Dâmbovița, după cum rezultă din cuprinsul cererii de chemare în judecată, așa încât competența teritorială aparține Tribunalului Dâmbovița.
2.2. Hotărârea Tribunalului Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal
Prin sentința nr. 961 din data de 28.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul X., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Zonei Montane și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că necompetența poate fi invocată doar în fața primei instanțe sesizate, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din C. proc. civ.
În speță, a reținut că la primul termen de judecată stabilit în dosarul nr. x/2021, în data de 15.04.2021, Tribunalul Suceava nu a invocat excepția necompetenței teritoriale a instanței, ci a constatat că cercetarea judecătorească este finalizată, conform art. 244 C. proc. civ. și, potrivit art. 392 C. proc. civ., a reținut cauza pentru soluționare pe fond, dar din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru data de 22.04.2021.
La termenul din data de 22.04.2021, considerând că în cauză se impun noi lămuriri, a dispus redeschiderea dezbaterilor și citarea părților pentru data de 20.05.2021.
Ulterior, prin încheierea din data de 20.05.2021, Tribunalul Suceava a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, or, invocarea excepției de necompetență materială procesuală de soluționare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.
II. Decizia ÎCCJ pronunțată în regulator de competență.
Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în conformitate cu dispozițiile art. 135 din C. proc. civ., analizând obiectul cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente, va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:
Argumentele de fapt și de drept relevante
Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.
Problema de drept care a generat conflictul negativ de competență privește competența teritorială de soluționare a cauzei, din perspectiva momentului la care această excepție a fost invocată.
Potrivit art. 130 alin. (2) din C. proc. civ.:
"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."
De asemenea, potrivit art. 131 C. proc. civ.:
"(1) La primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate. Încheierea are caracter interlocutoriu.
(2) În mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop."
În speță, se constată că, deși excepția a fost invocată în fața primei instanțe, nu s-a respectat momentul până la care aceasta putea fi valabil invocată.
Verificând conținutul dosarului, observă instanța învestită cu soluționarea regulatorului de competență, că primul termen de judecată în dosarul nr. x/2021, în fața Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost chiar primul termen la care părțile au fost legal citate și puteau pune concluzii, respectiv 15.04.2021.
La acel termen, de altfel, Tribunalul Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat că cercetarea judecătorească este finalizată și, în temeiul dispozițiilor art. 392 din C. proc. civ., a reținut cauza pentru soluționare pe fond.
Ulterior, la data de 22.04.2021, instanța a redeschis dezbaterile și a amânat judecarea cauzei la data de 20.05.2021, apreciind că în cauză se impun noi lămuriri, fără a arăta în ce constau aceste lămuriri.
Abia la termenul din data de 20.05.2021 instanța a pus în discuție excepția necompetenței teritoriale pentru unii dintre reclamanți, în raport de domiciliile acestora, sens în care a dispus formarea unor dosare distincte, în care a acordat termen la data de 10.06.2021.
Prin aceeași încheiere a reținut spre soluționare și a amânat pronunțarea în dosarul nr. x/2021 pentru reclamanții ale căror domicilii a apreciat că sunt în raza de competență a Tribunalului Suceava.
Cum nici părțile și nici instanța de judecată nu au înțeles să invoce/ridice excepția de necompetență teritorială în soluționarea cauzei, în termenul prescris de lege, rezultă că instanța, Tribunalul Suceava, nu mai putea să procedeze la declinarea propriei competențe, aceasta rămânând câștigată cauzei.
Aceasta cu atât mai mult cu cât în speță nici nu este vorba despre vreunul dintre cazurile ce atrag o competență teritorială exclusivă, reglementate de legiuitor la art. 117 - 121 C. proc. civ.
De altfel, astfel cum în mod corect a reținut Tribunalul Dâmbovița, acest aspect a fost analizat și de către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursurilor în interesul legii, care prin Decizia nr. 31/2019 a statuat că "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., instanța învestită prin hotărârea de declinare a competenței poate invoca necompetența materială procesuală dacă instanța care și-a declinat competența în favoarea sa nu a invocat excepția de necompetență în termenul legal, indiferent dacă această din urmă instanță se declarase sau nu competentă prin încheiere interlocutorie pronunțată potrivit prevederilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.
(...) necompetența materială procesuală poate fi invocată de judecător sau de părți doar în fața primei instanțe sesizate, până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate și pot pune concluzii, în condițiile art. 131 din C. proc. civ.
Invocarea excepției de necompetență materială procesuală de soluționare a cauzei după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea. În situația în care prima instanță invocă excepția necompetenței sale după momentul procesual reglementat expres în art. 131 din C. proc. civ., instanța ulterior învestită își poate declina competența în favoarea primei instanțe, cu motivarea că această instanță a devenit competentă să soluționeze cauza, ca urmare a pronunțării unei încheieri interlocutorii prin care a reținut că este competentă material. (…)
Astfel, în raport cu dispozițiile art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1) și art. 132 alin. (2) din C. proc. civ., prima instanță sesizată a devenit competentă ca urmare a încheierii interlocutorii pronunțate sub aspectul competenței, motiv pentru care excepția necompetenței materiale nu mai poate fi pusă în discuție în fața acestei instanțe. Dacă totuși se dispune, ulterior momentului procesual reglementat de art. 131 din C. proc. civ., declinarea competenței către o altă instanță din considerente privitoare la competența materială procesuală, cea de a doua instanță învestită este ținută, la rândul său, a face aplicarea dispozițiilor art. 131 din C. proc. civ., concluzie la care se ajunge și prin aplicarea ipotezei reglementate de art. 133 pct. 2 din C. proc. civ.. Dacă a doua instanță învestită (în favoarea căreia s-a declinat competența de soluționare a cauzei) nu ar avea obligația verificării propriei sale competențe, prevederile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ. nu s-ar aplica în nicio situație, fiind imposibil a se naște vreodată conflictul negativ de competență. Or, o asemenea ipoteză este de plano exclusă, a doua instanță sesizată având astfel îndatorirea de a-și verifica propria competență potrivit dispozițiilor art. 131 alin. (1) din C. proc. civ.. (…)
Referitor la regimul juridic al invocării excepției de necompetență, trebuie menționat că una dintre inovațiile actualului C. proc. civ., prin care s-a urmărit să se dea o finalitate practică unui principiu nou al procesului civil, acela al accelerării judecății, reglementat de art. 6 alin. (1) din C. proc. civ., o reprezintă stabilirea unei limite temporale pentru invocarea excepției de necompetență materială, și anume, până la primul termen la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, adică termenul la care părțile, legal citate, pot pune și concluzii (deci pricina nu se amână pentru un motiv care implică imposibilitatea unor dezbateri contradictorii, precum cel prevăzut de art. 222 din C. proc. civ.)."
Prin urmare, Înalta Curte constată că, în mod corect, a reținut Tribunalul Dâmbovița, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal că excepția necompetenței teritoriale nu a fost invocată cu respectarea termenului imperativ stabilit de art. 130 alin. (2) din C. proc. civ., în condițiile în care competența teritorială a Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal a fost deja dobândită de această instanță prin neinvocarea în termen a excepției de necompetență, pentru care legiuitorul a stabilit că poate fi invocată până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, care în speță a fost la data de 15.04.2021.
Temeiul legal al soluției adoptate
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamantul X., în contradictoriu cu pârâții Agenția Națională a Zonei Montane și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în favoarea Tribunalului Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal.
Definitivă.
Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Pronunțată astăzi, 20 ianuarie 2022.