ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6209/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureș, la data de 13 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Suceava, cu citarea Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtului de rang 1 să aloce sumele necesare, iar a pârâtei de rang 2 să-i achite, după emiterea în prealabil în favoarea sa a unei decizii de reîncadrare salarială, cu luarea în considerare a nivelului maxim al indemnizației de încadrare pentru persoane ce îndeplinesc condiții similare de vechime, grad, treaptă sau gradație (dintre cele vizate de sentința civilă nr. 815/21.04.2008 a Tribunalului Suceava, lămurită prin încheierea din data de 13.02.2020 a Tribunalului Suceava, hotărâri judecătorești privind drepturi aflate în plată născute în perioada 12 noiembrie 2009 - 09 aprilie 2015), diferențele de drepturi salariate constând în majorări, în procent total de 18,88%, aplicate la valoarea de referință sectorială, incluse în indemnizația lunară de încadrare, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective.

2.1 Prin sentința civilă nr. 961 din 17 noiembrie 2020 pronunțată de Tribunalul Mureș, secția civilă în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale, cauza fiind declinată Curții de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal.

În motivarea acestei soluții, instanța a apreciat că în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Capitolul VIII din Anexa VI la Legea nr. 284/2010, întrucât reclamanta contestă prioritar modul în care i-au fost stabilite drepturile salariale în temeiul dispozițiilor Legii nr. 284/2010 și a actelor normative următoare acesteia, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anii 2010-2015, invocându-se în acțiunea introductivă nelegalitatea și netemeinicia stabilirii drepturilor salariale.

Cum reclamanta critică practic ordonatorul de credite pentru refuzul de a emite o decizie de salarizare care să evite ori să înlăture această diferențiere salarială și mai mult decât atât, solicită în mod expres obligarea Curții de Apel Suceava, în calitate de entitate însărcinată cu stabilirea salariilor grefierilor de la judecătorii, tribunale și curți de apel, să înlăture în integralitate efectele situației discriminatorii în care se află aceasta, prin emiterea unei noi decizii de reîncadrare salarială, a apreciat prima instanță că din rațiuni de simetrie juridică, acțiunea prin care se solicită obligarea ordonatorului de credite de a emite un ordin de salarizare trebuie să aibă același regim juridic ca și acțiunea prin care se contestă ordinul de salarizare emis și care se consideră ilegal.

2.1 Prin sentința civilă nr. 510 din 1 aprilie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Mureș, secția Civilă (Complet specializat în cauze de conflicte de muncă și asigurări sociale).

S-a constatat ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată judecata cauzei și a fost înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului.

Pentru a pronunța această sentință, Curtea de Apel București a reținut că reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe Codul Muncii, iar nu pe art. 7 alin. (1) și (2) din cadrul Capitolului VIII - Reglementări specifice personalului din sistemul justiției - al Anexei nr. V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională - la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, norme ce instituie o excepție de la regula în conformitate cu care litigiile privind drepturile salariale ale personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești sunt de competența completelor/instanțelor specializate în conflicte de muncă, conform dispozițiilor art. 269 din Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicat, în referire la art. 95 pct. 1 din noul C. proc. civ., art. 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 95 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea (care menționează expres competența generală în materie a instanțelor specializate în conflicte de muncă), modificată și completată, astfel că ele sunt de strictă interpretare (exceptio est strictissimae interpretationis).

Cum legiuitorul a prevăzut competența materială și teritorială exclusivă a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal doar în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluționează contestația împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale iar în cauză reclamanta nu a formulat o astfel de plângere și nici nu a parcurs procedura contestației împotriva actului administrativ al ordonatorului de credite, ci a solicitat obligarea pârâților la recalcularea salariilor și plata diferenței dintre drepturile salariale primite și cele cuvenite, a apreciat curtea de apel că litigiul este unul de dreptul muncii, competența aparținând tribunalului.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 alin. (2) și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Pentru identificarea instanței competente după materie este esențial de stabilit obiectul cererii de chemare în judecată.

Instanța de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere formulată de reclamanta A., personal auxiliar de specialitate, în contradictoriu cu ordonatorii de credite care au atribuții în stabilirea și plata drepturilor salariale, prin care a solicitat ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâților la alocarea și plata diferențelor de drepturi salariale, după emiterea în prealabil a unei decizii de reîncadrare salarială care să aibă în vedere nivelul maxim al indemnizației de încadrare pentru persoane ce îndeplinesc condiții similare de vechime, grad, treaptă sau gradație (dintre cele vizate de sentința civilă nr. 815/21.04.2008 a Tribunalului Suceava, lămurită prin încheierea din data de 13.02.2020 a Tribunalului Suceava, hotărâri judecătorești privind drepturi aflate în plată născute în perioada 12 noiembrie 2009 - 09 aprilie 2015).

Cererea reclamantei nu se încadrează, astfel, în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei VI - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, și nici în prevederile art. 7 alin. (2) din Cap. VIII (Reglementări specifice personalului din sistemul justiției) al Anexei V - Familia ocupațională de funcții bugetare "Justiție" la Legea nr. 153/2017.

Competența materială a Curții de Apel București prevăzută de art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special.

Obiectul cererilor soluționate de Curtea de Apel București este limitat la plângerea împotriva hotărârilor organelor de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, ale colegiilor de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea - ceea ce nu este cazul în speță.

Înalta Curte constată că reclamanta solicită, prioritar, reîncadrarea și recalcularea indemnizației de încadrare pentru perioada 2009-2015, iar în subsidiar plata acestor drepturi, după emiterea în favoarea sa deciziei de reîncadrare salarială.

Potrivit art. 37 din Legea nr. 567/2004, grefierii și grefierii informaticieni sunt numiți prin decizie de către președinții curților de apel sau, după caz, de procurorii generali ai parchetelor de pe lângă acestea, în a căror circumscripție teritorială urmează să își desfășoare activitatea.

Totodată, prevederile art. 60 alin. (1) stabilesc că:

"Pentru activitatea desfășurată, personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea are dreptul la o salarizare stabilită în raport cu nivelul instanței sau parchetului, cu funcția deținută, cu vechimea în muncă și în specialitate, precum și cu alte criterii prevăzute de lege".

Art. 6 alin. (1) din Legea cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevede că:

"Gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite".

Din coroborarea acestor dispozițiilor menționate, rezultă că salarizarea personalului auxiliar și conex din cadrul instanțelor judecătorești se stabilește prin legea specială, în speță legea salarizării unitare, care stabilește că gestiunea sistemului de salarizare a personalului din instituțiile și autoritățile publice se asigură de fiecare ordonator principal de credite.

Față de aceste dispoziții legale și având în vedere obiectul acțiunii reclamantei, competența soluționării cererii de chemare în judecată ar reveni Curții de Apel Suceava.

Cum reclamanta este grefier în cadrul Curții de Apel Suceava, pentru stabilirea competenței de soluționare a prezentei cauze, vor fi avute în vedere dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ.

Astfel, potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ.:

"Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea".

Potrivit dispozițiilor art. 127 alin. (3) C. proc. civ.: "Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor.".

Cum dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ. conțin o derogare de la normele de competență, reglementând o situație excepțională, și cum în cauză este îndeplinită condiția premisă, aceea ca reclamanta grefier să funcționeze la instanța competentă să soluționeze cauza, Înalta Curte constată că operează prorogarea de competență în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș, instanță judecătorească de același grad, învecinată Curții de Apel Suceava.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere obiectul acțiunii reclamantei, privind stabilirea drepturilor salariale, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Târgu Mureș.

Pentru considerentele expuse, în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta A. și pârâții Curtea de Apel Suceava, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Justiției în favoarea Curții de Apel Târgu Mureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2021.