Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 29.10.2025
admis

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4950/2025

HOTĂRÂRE
29.10.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4950/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 29 octombrie 2025 asupra cauzei de față, constată următoarele: Circumstanțele cauzei Prin decizia civilă nr. 1457 din 04.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2023, a fost admis recursul formulat de recurenta - reclamantă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2505/A/26.11.2024, pronunțată de Tribunalul Ilfov, în dosarul nr. x/2023, în contradictoriu cu intimații-pârâți Ministerul Finanțelor Publice Direcția Generală de Soluționare a Contestatiilor și Agenția Națională de Administrare Fiscală-Direcția Regională a Finanțelor Publice București casată sentința recurată și trimisă cauza primei instanțe în vederea rejudecării.

2. Contestația la tergivesare exercitată în cauză A. S.R.L, în calitate de recurentă-reclamantă în dosarul civil menționat anterior, în temeiul art. 522 alin. (1) raportat la art. 522 alin. (2) pct. 1) C. proc. civ., a formulat contestație privind tergiversarea procesului, susținând că instanța de recurs, învestită cu soluționarea recursului promovat împotriva sentinței civile nr. 2505/A/26.11.2024, pronunțată de Tribunalul Ilfov,în dosarul nr. x/2023, nu a redactat și nici nu a comunicat hotărârea, într-un termen rezonabil, cu respectarea legii. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând contestația privind tergiversarea procesului, în raport de excepția lipsei de obiect,invocată din oficiu,față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte constată următoarele: Reglementările legale referitoare la contestația privind tergiversarea procesului reprezintă un mijloc procedural particular, destinat să înlăture întârzierile ivite pe parcursul soluționării cauzelor civile, de natură să afecteze termenul optim și previzibil în care un proces ar trebui finalizat prin pronunțarea unei hotărâri definitive, chiar în condițiile în care acest termen este variabil, în raport cu circumstanțele particulare ale fiecărei pricini. Conform art. 522 alin. (1) C. proc. civ., "Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată". Deși situația de fapt descrisă de petentă se putea circumscrie ipotezei instituite de art. 522 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ., conform căruia "când instanța și-a nesocotit obligația de a soluționa cauza într-un termen optim și previzibil prin neluarea măsurilor stabilite de lege sau prin neîndeplinirea din oficiu, atunci când legea o impune, a unui act de procedură necesar soluționării cauzei, deși timpul scurs de la ultimul său act de procedură ar fi fost suficient pentru luarea măsurii sau îndeplinirea actului", din verificările efectuate din oficiu în sistemul de evidență informatizată al instanțelor a rezultat că hotărârea menționată a fost motivată la data de 29 septembrie 2025, anterior soluționării contestației pendinte. În raport cu aceste aspecte, Înalta Curte nu poate reține ipoteza unei tergiversări a procesului, în accepțiunea dispozițiilor legale anterior evocate, contestația formulată rămânând fără obiect, de vreme ce hotărârea pronunțată în dosar a fost redactată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatoarea A. S.R.L. cu privire la decizia civilă nr. 1457 din 04.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, ca fiind lipsită de obiect.

D E C I D E Admite excepția lipsei de obiect invocată din oficiu. Respinge contestația privind tergiversarea procesului formulată de contestatoarea A. S.R.L. cu privire la decizia civilă nr. 1457 din 04.06.2025 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2023, ca fiind lipsită de obiect. Fără cale de atac. Pronunțată astăzi, 29 octombrie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-10-10
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1544/2023
Ședința publică din data de 10 octombrie 2023 Asupra cauzei de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei I.1. Stadiul procesului la curtea de apel Pe rolul Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, sub nr. x/2021, a fost în
ÎCCJ 2024-04-24
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2394/2024
Ședința publică din data de 24 aprilie 2024 Asupra prezentei contestații privind tergiversarea procesului; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: 1. Contestația privind tergiversarea procesului Prin cererea depusă la Curt
ÎCCJ 2020-06-11
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2467/2020
Ședința publică din data de 11 iunie 2020 Asupra plângerii de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată la data de 17.04.2019 pe rolul Curții de A
ÎCCJ 2022-09-26
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 186/2022
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: În Dosarul nr. x/2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Decizia nr. 1976 din 31 martie 2022, prin care a respins excepț
ÎCCJ 2023-11-06
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 265/2023
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2023 Asupra cererii de față, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei Hotărârea pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Prin decizia nr. 905 din 20 aprilie 2022 pronunțată de Înalta Cu
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă