ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2467/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2467/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 11 iunie 2020
Asupra plângerii de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 17.04.2019 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamanții A. și B. au formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 1380/A/25.03.2019 a Tribunalului Ilfov, secția de contencios administrativ și fiscal.
La data de 29.01.2020, reclamanții au formulat contestație privind tergiversarea procesului în dosarul nr. x/2017 în temeiul art. 522 din C. proc. civ., prin care au arătat că deși recursul a fost înregistrat 17.04.2019, nu a fost judecat nici opt luni mai târziu.
Hotărârea pronunțată de instanța de fond
Prin încheierea din data de 06.02.2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins contestația formulată, ca rămasă fără obiect.
Pentru a pronunța această încheiere, Curtea de apel a reținut, în esență, că prin încheierea de ședință de la termenul de judecată din 21.11.2019, instanța a admis excepția necompetenței funcționale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamanți, în favoarea uneia din secțiile civile ale Curții de Apel București.
Plângerea formulată
Împotriva încheierii pronunțate de instanța de fond, reclamanții au formulat plângere, în temeiul art. 524 alin. (5) din C. proc. civ., criticând încheierea pronunțată de instanța de fond ca fiind dată cu nesocotirea obligației de soluționare a cauzei într-un termen optim și previzibil.
Arătă că, la data de 28.01.2020, au formulat contestație privind tergiversarea procesului în dosarul x/2017, întrucât se împliniseră 10 luni de la data de 17.04.2019, data la care au declarat Recurs împotriva apelului judecat pe fond în data de 15.02.2019 în materia contenciosului administrativ de către Completul de contencios administrativ si Fiscal al Tribunalului Ilfov.
Prin încheierea din data de 06.02.2020 pronunțata in dosarul x/2017, secția de contencios administrativ si Fiscal a Curții de Apel București a respins, ca neîntemeiata, contestația privind tergiversarea procesului.
Arată că soluția instanței este greșită întrucât cauza în dosarul x/2017 a fost judecata pe fond, în apel, în data de 15.02.2019 de către Completul de contencios administrativ și fiscal al Tribunalului Ilfov și s-au împlinit 10 luni de la data declarării recursului.
II. Soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție
Examinând încheierea atacată în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta plângere este nefondată, pentru următoarele considerente:
Pentru a ajunge la această soluție, instanța a avut în vedere considerentele arătate în continuare.
Potrivit art. 522 C. proc. civ.:
"(1) Oricare dintre părți, precum și procurorul care participă la judecată pot face contestație prin care, invocând încălcarea dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, să solicite luarea măsurilor legale pentru ca această situație să fie înlăturată.
(2) Contestația menționată la alin. (1) se poate face în următoarele cazuri:
când legea stabilește un termen de finalizare a unei proceduri, de pronunțare ori de motivare a unei hotărâri, însă acest termen s-a împlinit fără rezultat; (…)"
Articolele 522 - 526 din C. proc. civ., republicat, reunite sub Titlul IV, purtând denumirea "Contestație privind tergiversarea procesului", au instituit o cale de atac pusă la dispoziția părților și a procurorului care participă la dezbateri, în cazul încălcării dreptului la soluționarea procesului într-un termen optim și previzibil, fiind precizate expres situațiile în care părțile sau/și procurorul pot formula contestația.
Deși în prezenta cauză petentul a susținut incidența primul caz reglementat de art. 522 C. proc. civ., se observă că ceea ce caracterizează toate cazurile de contestație este pasivitatea instanței de judecată, care dispune de mijloacele necesare pentru corijarea conduitelor necorespunzătoare ale părților și terților și nu le folosește, sau nesocotește ea însăși dispozițiile legale care-i impun o anumită conduită.
În acest context, contestația privind tergiversarea procesului este privită ca un remediu oferit de normele de procedură, și nu ca o sancțiune aplicată judecătorului cauzei, iar întârzierea dispunerii unor măsuri sau îndeplinirii unor obligații trebuie apreciată și justificată prin intermediul unor criterii cu caracter obiectiv, aplicabile oricărui proces.
În jurisprudența instanțelor de judecată, inclusiv a Înaltei Curți, s-a reținut în mod constant că problema soluționării cauzei într-un termen optim și previzibil se apreciază în raport de criterii obiective ce țin de datele statistice, de durata medie de soluționare a cauzelor, de încărcătura cauzelor pe fiecare instanță/pe completele de judecată, ori de obiectul cauzei, cu referire la caracterul urgent al acesteia.
Înalta Curte apreciază că în aceste criterii obiective se includ și dispozițiile legale privind perioada vacanței judecătorești și perioada de efectuare a concediilor de odihnă de către personalul instanțelor judecătorești.
Totodată, Înalta Curte constată că, în cauză, dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 19.06.2019 și a primit termen de judecată la data de 21.11.2019, iar prin încheierea de ședință de la acea dată instanța a admis excepția necompetenței funcționale invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți A. și B. în contradictoriu cu intimata-pârâtă Primăria Ștefăneștii de Jos, către una dintre secțiile civile ale Curții de Apel București.
Astfel, contrar susținerilor petenților, la data formulării contestației, competența de soluționare a cererii de recurs formulate de recurenții-reclamanți A. și B. era declinată către una dintre secțiile civile ale Curții de Apel București, neexistând o situație de tergiversare ce se impunea a fi înlăturată.
Față de aceste aspecte, instanța constată că susținerile petenților sunt nefondate, soluția de respingere a contestației privind tergiversarea procesului fiind temeinică și legală.
În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 525 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, plângerea formulată de A. și B. împotriva încheierii de ședință din 6 februarie 2020 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge plângerea formulată de A. și B. împotriva încheierii de ședință din 6 februarie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 iunie 2020.