ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5923/2021

Ședința publică din data de 25 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 05.11.2018 pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, anularea rezoluției dispuse în dosarul nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 2193 din 12 iulie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins contestația formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 2193 din 12 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta A., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În esență, susține că aspectele pe care le-a învederat Inspecției Judiciare sunt temeinice și legale și se impunea admiterea sesizărilor formulate.

Deși a fost legal citată, intimata-pârâta Inspecția Judiciară nu a formulat întâmpinare.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante, Înalta Curte apreciază că aceasta este întemeiată.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Înalta Curte constată că excepția lipsei capacității procesuale de folosință este o excepție de fond (vizează încălcarea unei condiții de exercițiu a acțiunii civile), absolută (se încalcă norme de ordine publică) și peremptorie (admiterea sa conduce la împiedicarea soluționării fondului cererii), care poate fi ridicată de oricare dintre părți, de procuror sau de instanță din oficiu, în tot cursul procesului, iar potrivit art. 56 alin. (3) teza I C. proc. civ., lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului.

Rezultă, astfel, că lipsa capacității procesuale de folosință poate să fie invocată atât în primă instanță, cât și direct în apel, ca motiv de apel sau ca excepție procesuală, iar în recurs, în condițiile art. 488 alin. (2) C. proc. civ., "instanța poate să invoce lipsa capacității procesuale de folosință din oficiu, oricând, pe cale de excepție procesuală, în etapa judecății în primă instanță, sau ca motiv de ordine publică, în etapa judecății în căile de atac".

Conform art. 56 alin. (1) C. proc. civ. poate fi parte în judecată orice persoană care are folosința drepturilor civile, iar potrivit alin. (3) al aceluiași articol, lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.

Totodată, pentru a fi parte în proces, potrivit dispozițiilor art. 56 C. proc. civ., este necesară existența folosinței drepturilor civile, respectiv a capacității de folosință pe tot parcursul procesului.

Așadar, capacitatea procesuală de folosință este acea condiție de exercițiu a acțiunii civile constând în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații procesuale civile, astfel cum prevede art. 34 din C. civ.

În cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosință, așa cum statuează art. 35 din C. civ., începe la nașterea persoanei și încetează odată cu moartea acesteia, putând fi limitată numai în cazurile și condițiile expres prevăzute de lege.

Din perspectivă procesuală, Înalta Curte reține că, potrivit art. 32 alin. (1) lit. a), coroborat cu art. 40 din C. proc. civ., orice demers judiciar ("orice cerere") poate fi inițiat și întreținut numai de către o persoană care deține capacitate procesuală de folosință, sub sancțiunea nulității actului de procedură, dispoziții aplicabile atât în cazul cererilor de chemare în judecată, cât și în cazul căilor de atac.

Înalta Curte constată că din actele dosarului de recurs rezultă că recurenta-reclamantă A. a decedat la data de 24 mai 2020, conform certificatului de deces seria x nr. x eliberat la data de 25 mai 2020 de Primăria comunei Făurești, jud. Vâlcea.

Prin urmare, la acest moment, reclamanta este lipsită de capacitate procesuală de folosință, respectiv de aptitudindea de a avea drepturi și obligații, intrând sub incidența dispozițiilor art. 40 C. proc. civ.

De asemenea, având în vedere obiectul prezentei acțiuni, respectiv anulare decizie de clasare emisă de Inspecția Judiciară, se reține că vizează un drept intuitu personae, care nu poate fi transmis pe cale succesorală către moștenitorii reclamantei defuncte, stingându-se odată cu încetarea capacității de folosință a titularului, respectiv la moartea acesteia.

În concluzie, având în vedere că una dintre condițiile de exercitare ale acțiunii, prevăzute de art. 32 alin. (1) C. proc. civ., nu mai este îndeplinită, Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantă, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a acesteia, prin raportare la dispozițiile art. 176 pct. 1 C. proc. civ.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 486 alin. (2) și (3) și art. 56 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2193 din 12 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva sentinței civile nr. 2193 din 12 iulie 2019, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru lipsa capacității procesuale de folosință a recurentei-reclamante.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 25 noiembrie 2021.