ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3692/2022

Ședința publică din data de 22 iunie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 30.09.2019 sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea Rezoluției Inspecției Judiciare nr 2365/17.07.2019 și a Rezoluției Inspectorului șef C19- 2833/10.09.2019.

Prin sentința civilă nr. 21 din data de 13 ianuarie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile menționate în punctul I.2 anterior, a formulat recurs reclamantul A., prin care a solicitat admiterea recursului și casarea sentinței atacate, în sensul admiterii cererii sale de chemare în judecată.

Prin întâmpinarea depusă, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat apărări prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe, drept temeinică și legală.

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, recurentul-reclamant A., prin invocarea unor aspecte similare celor din memoriul de recurs, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimata-pârâtă Inspecția Judiciară, apreciind susținerile acesteia ca fiind neîntemeiate.

Prin argumentele expuse în cuprinsul memoriului de recurs, recurentul-reclamant A. a formulat și o cerere incidentală de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în privința dezlegării chestiunii de drept privind: interpretarea prevederilor Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, în special a celor ale art. 3, art. 49 și art. 93, dintr-un astfel de act normativ, sub aspectul stabilirii sensului (definirii) noțiunilor de "vecinătăți" și "culoar de trecere care include zona de protecție și zona de siguranță", apreciind că sensul neclar al unor astfel de prevederi a generat o înțelegere neunitară a sferei de reglementare a celor două noțiuni, fiind realizată, în mod frecvent, o confuzie între cele două.

Legal citată, intimata-pârâtă Inspecția Judiciară nu a prezentat un punct de vedere scris cu privire la cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486, coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 C. proc. civ., iar prin rezoluția din data de 24 septembrie 2020 s-a fixat termen de judecată la data de 22 iunie 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept

Analizând cererea de sesizare a completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin raportare la dispozițiile art. 519 din C. proc. civ., republicat, instanța constată că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de textul procedural menționat, urmând a o respinge, pentru argumentele expuse în continuare.

Procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept are o natură juridică sui generis, care se circumscrie unui incident procedural ivit în cursul procesului al cărui obiect îl constituie chestiunea de drept de care depinde soluționarea pe fond a cauzei.

Potrivit dispozițiilor art. 519 din C. proc. civ., "Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, este nouă și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată".

Prin această reglementare, legiuitorul a instituit o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea procedurii de sesizare în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, condiții care trebuie să fie întrunite în mod cumulativ, după cum urmează:

a) existența unei cauze aflate în curs de judecată;

b) instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție să judece cauza în ultimă instanță;

c) cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza;

d) soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată să depindă de chestiunea de drept a cărei lămurire se cere;

e) chestiunea de drept a cărei lămurire se cere să fie nouă;

f) chestiunea de drept să nu fi făcut obiectul statuării Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

Cu privire la condițiile de admisibilitate, instanța reține că în jurisprudența Înaltei Curți s-a arătat constant că procedura reglementată de art. 519 C. proc. civ. are în vedere o chestiune de drept care să privească interpretarea diferită sau contradictorie a unui text de lege, a unei reguli cutumiare neclare, incomplete sau, după caz, incerte ori incidența unor principii generale ale dreptului al căror conținut sau a căror sferă de acțiune sunt discutabile, cu finalitatea împiedicării apariției unei jurisprudențe neunitare în materie (ex. Decizia nr. 16/2016 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial nr. 779/5 oct. 2016).

Așadar, chestiunea de drept ce ar urma să fie supusă analizei completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în raport de prevederile art. 519 C. proc. civ., trebuie să decurgă din interpretarea unei anumite dispoziții legale, iar nu din aplicarea acesteia în condițiile particulare ale speței, operațiune ce rămâne în atribuțiile instanței învestite cu soluționarea cauzei.

Aplicând aceste repere teoretice cauzei pendinte, Înalta Curte constată că prin cererea formulată, recurentul A. a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept cu o întrebare referitoare la interpretarea prevederilor Legii nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale, în special a celor ale art. 3, art. 49 și art. 93, dintr-un astfel de act normativ, sub aspectul stabilirii sensului (definirii) noțiunilor de "vecinătăți" și "culoar de trecere care include zona de protecție și zona de siguranță".

Instanța de control judiciar observă, însă, că soluționarea pe fond a prezentei cauze nu depinde de chestiunea a cărei lămurire se cere, întrucât obiectul litigiului de față vizează legalitatea rezoluției Inspecției Judiciare din data de 2365/17.07.2019, menținută prin Rezoluția Inspectorului șef nr. C19-2833/10.09.2019, din perspectiva abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. i), o) și t) din Legea nr. 303/2004, iar nu chestiunile de drept ce au făcut obiectul dosarelor nr. x/2018, nr. y/2018/a1, nr. 1012/325/2018/a2 și nr. 1012/325/2018/a3 soluționate de magistrații din cadrul Judecătoriei Timișoara și Tribunalului Timiș vizați de plângerea disciplinară formulată de recurent.

De asemenea, Înalta Curte reține că modul în care a fost motivată cererea de sesizare reprezintă, în fapt, reafirmarea critricilor aduse raționamentelor juridice dezvoltate de recurentul - revizuent în sus indicatele dosare (nr. x/2018, nr. y/2018/a1, nr. 1012/325/2018/a2 și nr. 1012/325/2018/a3), recurentul-reclamant urmărind, în fapt, o validare a propriei interpretări date unor astfel de texte normative și a argumentelor pe care le-a dezvoltat în susținerea temeiniciei acțiunii sale ce a făcut obiectul respectivelor dosare. Cu alte cuvinte, prin sesizarea formulată, nu se urmărește stabilirea înțelesului sau conținutului normei, ci, pornindu-se de la un anumit rezultat al interpretării sistematice a dispozițiilor legale, este avută în vedere doar aplicarea normei cu scopul de a se identifica soluția ce se dorește a fi adoptată în cauză, astfel încât, nu se poate vorbi despre o chestiune de drept în înțelesul art. 519 C. proc. civ.. Or, o astfel de opțiune procedurală, în contextul argumentelor invocate de recurentul-reclamant, nu se încadrează în exigențele sus indicatului text normativ.

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că, în cauza pendinte, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute în dispozițiile art. 519 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care va respinge cererea de sesizare a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

III. Soluția instanței de recurs asupra căii de atac exercitate în cauză

Examinând cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată din oficiu, Înalta Curte o apreciază întemeiată, pentru următoarele considerente:

Prevederile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. impun părții care formulează recurs obligația de a expune motivele de nelegalitate pe care își întemeiază calea extraordinară de atac și dezvoltarea lor, sub sancțiunea nulității stipulate în alin. (3) al aceluiași text normativ.

De asemenea, prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ., legiuitorul a reglementat incidența aceleiași sancțiuni a nulității și pentru nemotivarea recursului, care intervine atât în ipoteza în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută de alin. (1) al articolului menționat), dar și în situația în care argumentele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 (ipoteză reglementată de alin. (2) al art. 489 C. proc. civ.).

Având în vedere scopul căii extraordinare de atac a recursului, astfel cum este acesta reglementat de prevederile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., ce dispun că:

"Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", Înalta Curte arată că, pentru a se putea reține îndeplinirea, de către partea care promovează recursul, a obligației de motivare, este necesar ca, prin calea de atac exercitată, partea să învedereze, plecând de la argumentele statuate de prima instanță, care sunt aspectele de nelegalitate, dintre cele expres și limitativ reglementate de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., pe care le apreciază incidente cauzei.

Mai mult, cererea de recurs trebuie să cuprindă atât arătarea motivelor de casare, cât și dezvoltarea lor, neputându-se limita la o simplă indicare formală a dispozițiilor normative aplicabile, condiția legală a dezvoltării motivelor implicând formularea unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli apreciate de parte ca fiind săvârșite de instanță în legătură cu astfel de dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Totodată, nu îndeplinește cerința motivării cererea de recurs care se rezumă la reiterarea susținerilor sau apărărilor formulate de parte în fața instanței de fond, fără a fi avute în vedere cele statuate de instanță și fără a fi prezentate critici care să vizeze, în mod concret și direct, raționamentul urmat de instanța de fond pentru pronunțarea hotărârii atacate.

Aplicând astfel de considerente teoretice contextului prezentei cauze, Înalta Curte constată că, prin calea de atac promovată, recurentul- reclamant A. a reiterat aspecte evocate și prin cererea de chemare în judecată și prin plângerea adresată intimatei - pârâte ce privesc, în principal, chestiuni de fapt și de drept aferente chestiunilor litigioase deduse judecății în dosarul nr. x/2018 și dosarele asociate nr. x soluționate de Judecătoria Timișoara și Tribunalul Timiș. Astfel de susțineri nu îndeplinesc, însă, exigențele unor critici încadrabile în categoria celor ce ar putea fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. care să vizeze sentința atacată în litigiul pendinte, respectiv argumentele prezentate de prima instanță în cadrul demersului de verificare a legalității rezoluției Inspecției Judiciare din data de 2365/17.07.2019, menținută prin Rezoluția Inspectorului șef nr. C19-2833/10.09.2019, din perspectiva abaterilor disciplinare reglementate de art. 99 lit. i), o) și t) din Legea nr. 303/2004.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ. și să aducă argumente care să vizeze, în mod concret și direct, soluția recurată.

Motivarea imprecisă sau generală, fără o legătură efectivă cu soluția pronunțată de instanța de fond, ori cuprinzând indicarea generică a unor texte normative, fără a fi specificată maniera în care acestea au fost încălcate, precum și reluarea, într-o manieră identică sau similară, a aspectelor evocate în faza procesuală a fondului sau critici care să privească maniera de apreciere a probelor, ori chestiuni ce nu au legătură cu obiectul cauzei echivalează cu nemotivarea căii de atac, respectiv cu neîndeplinirea, de către parte, a obligației reglementate de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., aspecte ce atrag sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Întrucât recurentul nu a formulat critici care să permită stabilirea unei legături a acestora cu soluția pronunțată de prima instanță, acesta rezumându-se la prezentarea generală a situației de fapt ce a făcut obiectul judecății în dosarul nr. x/2018 și dosarele asociate nr. x/2018/a1, nr. 1012/325/2018/a2 și nr. 1012/325/2018/a3, nesubliniind relevanța pe care o prezintă, din perspectiva obiectului litigiului pendinte, în raport cu soluția instanței de fond, Înalta Curte va admite excepția invocată din oficiu și va constata incidența, în cauză, a sancțiunii nulității recursului.

În raport de cele prezentate mai sus, se reține că recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 21 din data de 13 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, nu îndeplinește cerința prevăzută de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., astfel că, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., acesta urmează a fi anulat ca nemotivat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile care să vizeze Legea nr. 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 21 din data de 13 ianuarie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nemotivat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 iunie 2022.