ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4932/2024

Ședința publică din data de 31 octombrie 2024

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr. x/2023 la data de 24.08.2023, reclamanta a solicitat instanței de fond, în temeiul art. 15 din Legea contenciosului administrativ, să dispună suspendarea executării Deciziei de soluționare a contestației precum și a Deciziei de impunere nr. x/18.10.2022 pentru sumele neachitate (5.237.495 RON) și, în consecință, să dispună suspendarea executării accesoriilor deja calculate pentru sumele regăsite în Decizia de Impunere; și suspendarea acumulării penalităților aferente sumelor regăsite în Decizia de Impunere, conform art. 278 alin. (4) Codul de procedură fiscală, până Ia soluționarea definitivă a cererii de anulare.

Prin sentința civilă nr. 635 din data de 27.09.2023; Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal a dispus:

Respinge excepția inadmisibilității. Respinge excepția autorității de lucru judecat. Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara.

Respinge acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Respinge ca nefondată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad. Fără cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe următoarele motive de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea cererii de recurs și modificarea sentinței recurate în sensul admiterii cererii de suspendare formulate de A. S.R.L. și, pe cale de consecință:

- să se constate că Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara are calitate procesuală pasivă, fiind organul central teritorial care are personalitate juridică, și să dispună în contradictoriu cu DGRFP Timiș și cu AJFP Arad;

- să se dispună suspendarea executării Deciziei de impunere pentru sumele neachitate (5.237.495 RON) și pe cale de consecință să dispună și: i) suspendarea executării accesoriilor deja calculate pentru sumele regăsite în Decizia de Impunere și ii) încetarea acumulării penalităților aferente sumelor regăsite în Decizia de Impunere, conform art. 278 alin. (4) Codul de procedură fiscală, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea Deciziei de impunere.

În motivarea recursului, a arătat că în ceea ce privește cazul bine justificat, contrar susținerilor prime instanțe, raportat la această cauză nu este necesar pentru instanță a se fi pronunța pe fond pentru a dispune suspendarea. Raționamentul necesar a fi realizat pentru a se observa îndeplinirea condiției cazului bine justificat este unul foarte simplu și evident, la o verificarea sumară a legislației:

a) Există mai multe temeiuri de drept primar, secundar și terțiar care obligă și care permit expres realizarea de ajustări în ceea ce privește mecanismul prețurilor de transfer în vederea respectării principiului valorii de piață (art. 11 alin. (4), art. 19 alin. (6) din Codul fiscal);

b) ANAF a refuzat să accepte ajustările realizate de A., în vădită contradicție cu legislația în vigoare (Ordinul nr. 442/2016, Codul fiscal - art. 11 alin. (4), Normele Metodologice la Codul fiscal - art. 5, Ghidul Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică - cu aplicabilitate directă în aceste operațiuni, conform Codul fiscal și Normelor la Codul fiscal).

Este nelegal raționamentul instanței conform căruia "argumenele susținute (...) se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul unei acțiuni în anularea actului administrativ, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii de anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea executării respectivului act" (pag. 22 a Sentinței Recurate).

Conform legii, argumentele invocate în dovedirea cazului bine justificat tind să dovedească aparența nelegalității actului, mai precis a "împrejurărilor legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ", după cum reclamă chiar prevederile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește paguba iminentă recurenta consideră că instanța a concluzionat simplist următoarele:

"condiția necesității prevenirii unei pagube iminente nu se mai impune a fi analizată, având în vedere neîndeplinirea condiției cazului bine justificat (...)" (pag. 23 a Sentinței Recurate).

Apreciază că, în realitate, Curtea de Apel Timișoara nici măcar nu a analizat îndeplinirea acestei condiții, argumentând că nu mai este nevoie, deoarece nu ar fi îndeplinită condiția cazului bine justificat

Separat, în ceea ce privește definiția pagubei iminente, conform art. 2 alin. (1) lit. ș) din legea nr. 554/2004 se are în vedere necesitatea existentei unui prejudiciu material viitor și previzibil. În acest caz, arată că este îndeplinită condiția deoarece există un prejudiciu: material - suma de peste 1.000.000 EUR reprezentând impozitul suplimentar calculat, împreună cu accesoriile acestuia care curg și la momentul formulării cererii de recurs; viitor -acesta se va produce în patrimoniul A. de îndată ce suspendarea intervenită în urma depunerii SGB încetează; previzibil - existând certitudinea că, din momentul în care SGB își încetează efectele, ANAF va proceda la executarea silită a sumelor, împreună cu accesoriile acestora, fapt care va avea un efect semnificativ negativ asupra modului în care A. își va desfășura activitatea economică.

Referitor la încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, art. 488 alin. (1) pt. 5 C. proc. civ.

Legat de calitatea procesuală pasivă a DGRFP Timiș, Curtea de Apel a apreciat că DGRFP Timiș nu are calitate procesuală pasivă, deoarece pârâta DGRFP Timișoara nu este emitenta deciziei atacate în cauză, nu se contestă niciun act emis de aceasta, motiv pentru care instanța a apreciat apreciază că acestei entități nu îi incumbă nicio obligație corelativă dreptului pretins de reclamantă, nejustificând astfel legitimare procesuală pasivă în cauză, excepția invocată fiind întemeiată, urmând a fi admisă." (pag. 20 a Sentinței Recurate)

Totuși, în conformitate cu dispozițiile art. 13 din Hotărârea nr. 520/2013 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, DGRFP Timiș este entitatea cu personalitate juridică, în circumscripția căreia funcționează Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, entitate fără personalitate juridică, ce a emis Decizia și RIF-ul în legătură cu care s-a solicitat suspendarea.

Așadar, având în vedere că DGRFP Timiș este singura entitate dintre cele două pârâte care are personalitate juridică, iar AJFP Arad este emitentul actului, hotărârea ar fi trebuit pronunțată față de ambele entități, nu doar fată de AJFP Arad.

Cu privire la refuzul de a analiza cadrul legal în vigoare, recurenta arată că motivul pentru care Curtea de Apel a respins cererea de suspendare este acela că argumentele invocate prin aceasta referitoare la reglementarea normativă a prețurilor de transfer sunt specifice soluționării în fond a acțiunii în anulare.

Consideră că, respingând cererea de suspendare în baza motivului invocat mai sus, instanta încalcă dispozițiile art. 5, art. 7 și art. 252 C. proc. civ., dar și dispozițiile art. 15 din Legea Contenciosului ceea ce duce în mod necesar la nulitatea sentinței recurate.

În susținerea acestui argument, menționează că, în conformitate cu art. 11 alin. (4) Codul fiscal art. 10 din Ordinul nr. 442/2016 și pt. 37 din Normele Metodologice (toate amintite prin Cererea de suspendare), Ghidul OCDE reprezintă norme de drept în sistemul românesc, fiind astfel obligatorii și trebuind să fie cunoscute de către instanțele românești, mai ales când dovada existenței acestor norme este realizată.

În sensul acesta s-au pronunțat și instanțele române, Curtea de Apel Cluj, prin sentința nr. 152/2019 din 26 iunie 2019. La fel a decis și Curtea de Apel Timișoara, prin sentința nr. 18/2020 din 03 februarie 2020 .

Fiind norme de drept obligatorii în sistemul de drept românesc, Ghidul OCDE (sau Liniile Directoare OCDE) trebuia să fie analizat prima facie de către instanță, care astfel ar fi sesizat că ajustarea preturilor de transfer este o operațiune permisă și ar fi putut cu ușurință să constate nelegalitatea vădită a actelor administrative emise de ANAF.

Recurenta apreciază că instanta încalcă îndatorirea legală stabilită prin art. 5 C. proc. civ. de a primi și soluționa orice cerere de competenta instanțelor judecătorești, potrivit legii, precum și dispozițiile art. 7 și art. 252 C. proc. civ., privind obligația instanței de a aplica dispozițiile legale cauzelor pe care le judecă, deoarece refuză să analizeze un cadru legal bine determinat, din care ar fi reieșit cu claritate că operațiunea de ajustare a prețurilor de transfer este permisă.

În acest sens, prezentă dispozițiile paragrafului 4-38 din Ghidul OCDEI, care au fost puse și în vederea Curții de Apel Timișoara.

Învederează că inclusiv ANAF, prin Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor, recunoaște existența posibilității de a efectua ajustări de prețuri de transfer, prin diminuarea bazei impozabile iar acest fapt a fost arătat și Curții de Apel, prin Cererea de suspendare.

De asemenea, această posibilitate este recunoscută chiar de jurisprudența instanțelor naționale, fiind pusă în vederea Curții de Apel Decizia nr. 244/2021 din 14 iulie 2021 a Curții de Apel București .

Chiar dacă procedura cererii de suspendare nu presupune o analiză de fond în ceea ce privește drepturile reclamantului, aceasta presupune totuși cunoașterea legii și analizarea acesteia pentru ca, mai apoi, "pipăind" situația juridică prezentată să se ajungă la concluzia existenței sau inexistenței unei îndoieli serioase. În acest sens s-a pronunțat chiar Înalta Curte de Casație și Justiție, SCAJ prin Decizia nr. 2749 din 1 iunie 2012 .

Apreciază că dacă instanța ar fi analizat dispozițiile legale prezentate expres prin Cererea de suspendare, ar fi concluzionat, că ajustarea preturilor de transfer este o operațiune permisă în legislația românească.

Arată recurenta că toate celelalte argumente precizate în cadrul cererii de suspendare au fost formulate doar pentru a permite instanței să "pipăie fondul", reclamanta neavând sub nicio formă așteptarea ca instanta să tranșeze litigiul din perspectiva fondului. A. a dorit să pună la dispoziția instanței toate "uneltele" necesare pentru a putea clarifica orice aspect în vederea confirmării îndoielii serioase și deci a cazului bine justificat.

Având în vedere aspectele precizate mai sus, consideră recurenta că instanța a încălcat normele de procedură privind primirea și judecarea cererilor, privind aplicarea legii și privind cunoașterea de către instanță a normelor obligatorii aplicabile. Toate aceste norme de procedură sunt de ordine publică, atrăgând în mod necesar nulitatea Sentinței Recurate în temeiul art. 488 alin. (1) pt. 5 din C. proc. civ.

Apreciază că acest motiv de recurs poate fi motivat și din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8.

Recurenta susține și încălcarea art. 15 din Legea Contenciosului prin Refuzul de a "pipăi fondul" .

Consideră că toate argumentele prezentate mai sus sunt aplicabile și în ceea ce privește modul în care instanța decide să judece cauza în lumina art. 15 din Legea Contenciosului. Astfel, aplicând în mod greșit exigențele art. 15 din Legea Contenciosului privind neprejudecarea fondului încalcă dispozițiile procedurale instituite de acest articol, caz sancționat, din nou, cu nulitatea Sentinței Recurate.

Apreciază recurenta că instanța, în contra spiritului art. 15 din Legea Contenciosului, invocă în mod nejustificat că pentru soluționarea cererii ar fi fost necesară "antamarea problemei de drept ce trebuie dezlegată pe fondul cauzei" și nici nu mai procedează la operațiunea de "pipăire a fondului".

Mai mult, acest raționament conduce la restrângere nejustificată a unui remediu oferit de legiuitor pentru destinatarii actelor administrative care îi prejudiciază, deoarece s-ar ajunge ca procedura suspendării să se aplice la foarte puține cazuri practice, lipsind practic de eficacitate textul de lege.

Art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea Contenciosului folosește în definirea cazului bine justificat construcția "îndoială serioasă", iar nu "îndoială vădită" cu un scop. Cele două nu reprezintă concepte sinonime, iar legea nu a dorit să aibă în vedere doar situațiile vădite, ci și pe cele în care îndoiala este una serioasă, nu vădită. Din perspectiva recurentei, prezenta cauză, prin raportare la evidenta contradicției actelor administrative ANAF cu soluția legislativă, reprezintă o situație care s-ar înscrie în conceptul de "vădit". Însă, și dacă nu ar fi vorba despre o situație vădită, cu siguranță este o situație în care se constată o îndoială serioasă.

Dacă instanta consideră că exigenta "pipăirii fondului" este instituită printr-o normă de drept material, argumentele prezentate sunt valide și în ipoteza reglementată de motivul de recurs de la art. 488 alin. (1) pt. 8 din C. proc. civ., care s-ar aplica în acest caz.

Se invocă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material privind conturarea unui caz bine justificat, prin raportare la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea Contenciosului.

În susținerea motivului de casare invocat, arăta pe de-o parte, că instanta își aplică în mod greșit propriul raționament iar pe de altă parte, că interpretarea instanței în ceea ce privește noțiunea de caz bine justificat este una eronată și, pe cale de consecință, greșit aplicată, deoarece indicarea unor argumente care demonstrează îndeplinirea condiției cazului bine justificat nu poate fi interpreată ca o tranșare definitivă a acestei chestiuni.

Arată recurenta în raport de definiția dată în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea Contenciosului, cu privire la cazul bine justificat, condiția legală prevăzută este existența unei îndoieli serioase, iar nu a unei îndoieli vădite, care să conducă la ideea că s-ar realiza o analiză pe fond a cauzei. Apreciază că analiza instanței este din start una viciată, dat fiind că raportarea a fost făcută la un standard diferit de cel legal. A arătat că: Legea permite expres (la paragraful 4-38 din Ghidul OCDE, coroborat cu Ordinul 442/2016 și Codul fiscal) efectuarea operațiunilor de ajustare a preturilor de transfer iar pe de altă parte, la o analiză sumară, actele administrative contestate arată că legea nu permite astfel de operațiuni;

Contradicția dintre cele două este una vădită din perspectiva recurentei și ușor de observat, dar chiar și dacă nu vorbim despre un caracter vădit, o îndoială serioasă există cu siguranță în privința legalității actelor administrative atacate și fiind astfel îndeplinită prima condiție a cererii de suspendare.

Aceste elemente sunt suficiente pentru ca instanta să observe, prima facie, că raționamentul din actele administrative emise încalcă prevederile legale. Prin urmare, îndoiala serioasă se poate naște și, ignorând această analiză, instanța aplică în mod nelegal definiția cazului bine justificat.

Arată că, în majoritatea cazurilor, motivele invocate în dovedirea îndeplinirii condiției cazului bine justificat țin, în mod inerent, de unele aspecte ce vizează legalitatea actului administrativ, deoarece trebuie să se dovedească o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Deci, în realitate, instanța a refuzat să analizeze argumentele invocate de recurentă.

Un eventual raționament pe care Curtea de Apel Timișoara l-ar fi putut avea în analizarea îndeplinirii condiției cazului bine justificat nu ar fi condiționat instanța să judece în mod independent cererea de anulare. Însăși legea nu conferă autoritate de lucru judecat a hotărârii pronunțată în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. Deci, nu se poate discuta sub nici o formă de "tranșarea definitivă" a unor chestiuni de fapt sau de drept, după cum susține instanța.

Admițând ca fiind corect raționamentul instanței de fond, aproape niciodată nu va mai putea fi analizată condiția cazului bine justificat, deoarece, în mod intrinsec, această condiție privește chestiuni privind legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se cere.

Intimata-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței civile ponunțate de Curtea de Apel Timișoara, ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanta A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care solicitat, în contradictoriu cu cu pârâtele Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad suspendarea executării: Deciziei de soluționare, precum și a Deciziei de impunere pentru sumele neachitate (5.237.495 RON); suspendarea executării accesoriilor deja calculate pentru sumele regăsite în Decizia de Impunere; și suspendarea acumulării penalităților aferente sumelor regăsite în Decizia de Impunere, conform art. 278 alin. (4) Codul de procedură fiscală, până la soluționarea definitivă a cererii de anulare.

Reclamantă a susținut, în esență, că este îndeplinită condiția cazului bine justificat existând o îndoiala evidentă asupra prezumției de legalitate a actului administrativ contestat derivă din faptul că instituția ajustării contractuale a prețurilor de transfer este acceptată de legislația românească, respectiv prin art. 11 alin. (4) ultima teză a Codul fiscal, care atestă cu claritate că Ghidul OCDE privind prețurile de transfer (în continuare "Ghidul OCDE" sau "Liniile Directoare OCDE") face parte din dreptul intern, acestea fiind utilizate tocmai pentru conturarea principiului valorii de piață;

Întrucât Ghidul OCDE acceptă și reglementează ajustările de prețuri de transfer, rezultă că dreptul intern permite efectuarea acestor ajustări de prețuri. Mai mult, o reglementare a acestor prețuri de transfer se regăsește chiar și Ordinul nr. 442/2016;

Apreciază recurenta că, din dispozițiile legale în vigoare, reiese cu claritate că ajustarea prețurilor de transfer este o operațiune permisă de lege, chiar în lipsa unui Acord de Prețuri în Avans.

Prin sentința recurată, cererea privind suspendarea executării actului administrativ contestat a fost respinsă, reclamanta criticând-o prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Criticile subsumate primului motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., legat de calitatea procesuală pasivă a DGRFP Timiș sunt nefondate dat fiind că intimata - pârâtă DGRFP Timișoara nu este emitenta deciziei atacate în cauză.

Este adevărat că Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad nu are personalitate juridică, însă, chiar în lipsa acesteia, are capacitate de drept administrativ, putând sta în judecată în nume propriu în acțiunea reclamantului pentru suspendarea actelor emise de aceasta, dat fiind faptul că cererea nu are ca obiect obligarea pârâtei la despăgubiri.

De asemenea, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente nici prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 și implicit a modului în care se aplică în cauză, prevederile art. 11 alin. (4) ultima teză a Codul fiscal și Ghidul OCDE privind prețurile de transfer, prin raportare la materialul probator propus și a limitelor instituite de procedura judecării cererilor privitoare la suspendarea executării actului administrativ.

Astfel, amintește instanța de recurs că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaționale, atât în sistemul de protecție instituit în cadrul Consiliul Europei, cât și în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, atribuția instanței de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autoritățile publice în contextul puterii lor discreționare.

Din dispozițiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, adoptat pe baza și în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile prevederilor art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare sau în termen de maximum 30 de zile de la luarea la cunoștință a conținutului actului care nu mai poate fi revocat, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrative unilateral până la pronunțarea instanței de fond."

Executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ș) din aceeași lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

Deși verificarea aparenței de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau la forma actului administrativ, ci poate fi făcută și sub aspectul legalității actului administrativ contestat, totuși îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

În aceste condiții, pe de-o parte, prin raportare la considerentele teoretice antereferite, Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamanta a invocat drept motive ce ar reprezenta în interpretarea sa un caz bine justificat, argumente similare cu cele invocate și în față instanței de fond, care nu sunt de natură a reforma sentința recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reține un dubiu serios cu privire la aparența de legalitate a acestuia.

Cât privește critica propusă de recurenta-reclamantă față de modul în care instanța de fond a ignorat prevederile art. 11 alin. (4) ultima teză a Codul fiscal și Ghidul OCDE privind prețurile de transfer, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată.

În acord cu opinia instanței de fond, criticile recurentei-reclamante argumentele expuse în motivarea cererii de suspendare, privind interpretarea normelor legale referitoare la prețurile de transfer, antamează chiar problema de drept ce trebuie dezlegată pe fondul cauzei, fapt nepermis în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ.

În mod just, instanța de fond a apreciat că în procedura sumară prevăzută de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, incidența art. 11 alin. (4) ultima teză a Codul fiscal și Ghidul OCDE privind prețurile de transfer nu poate fi făcută.

În aceste condiții, în acord cu opinia instanței de fond, Înalta Curte apreciază că în cauză, nu există elemente suficiente pentru a se constata că există o îndoială serioasă în privința legalității actelor administrative a căror suspendare a executării se cere.

În ceea ce privește critica referitoare la neanalizarea de către prima instanță a condiția pagubei iminente, instanța de control judiciar reține că, dat fiind cerința îndeplinirii cumulative a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, neîndeplinirea uneia dintre cerințele cumulative face inutilă analizarea celei de-a doua condiție care doar prin ea însăși nu poate conduce la admiterea cererii de suspendare.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 635 din 27 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 635 din 27 septembrie 2023 pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 31 octombrie 2024.