Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.10.2025

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4879/2025

HOTĂRÂRE
28.10.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4879/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 28 octombrie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

D E C I D E Constată nul recursul declarat de recurenții-reclamanți A., B., C., D. și E. împotriva sentinței civile nr. 464 din data de 20 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 octombrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2025-01-16
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 69/2025
Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curț
ÎCCJ 2024-01-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 522/2024
Ședința publică din data de 31 ianuarie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistrată la data de 10.04.20
ÎCCJ 2024-11-07
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5112/2024
Ședința publică din data de 7 noiembrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții
ÎCCJ 2024-03-14
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1524/2024
în judecată, sume actualizate cu indicele de inflație și la care să se aplice dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. 2. Hotărârea instanței de fo
ÎCCJ 2024-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2837/2024
Ședința publică din data de 23 mai 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la dat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă