ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 69/2025

Ședința publică din data de 16 ianuarie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 28 octombrie 2022, cu număr de dosar x/2022, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. – procurori și personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună:

(1) modificarea ordinului de salarizare emis reclamanților, în sensul recalculării indemnizațiilor de încadrare și a sporurilor potrivit Legii nr. 153/2017;

(2) obligarea pârâților la plata drepturilor salariale astfel recalculate, cu respectarea termenului general de prescripție și în continuare, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin sentința nr. 464 din 20 martie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, ca inadmisibilă.

Împotriva sentinței nr. 464 din 20 martie 2024 a Curții de Apel București au exercitat recurs reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L..

În dezvoltarea criticilor din cererea de recurs, reclamanții au susținut în esență că având în vedere dispozițiile Ordinului de salarizare nr. 1900 din 09 septembrie 2022 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în procedură prealabilă, au formulat, în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea 153/2017 și art. 4 din Ordinul nr. 1900/09.09.2022 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale ale procurorilor și personalului de specialitate asimilat judecătorilor și procurorilor, prevăzuți în Anexa 11a Ordinului menționat.

Prin adresa nr. x/2022 din 10.10.2022 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestației.

Arată că potrivit solicitării instanței de fond, din data de 27 iunie 2023, au precizat, la data de 28.09.2023, că acțiunea se referă și la anularea hotărârii de soluționare a contestației administrative și au argumentat menținerea interesului actual, raportat la emiterea unor acte administrative ulterioare, respectiv Ordinul 551 din 12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Ordinul 589 din 12.04.2023 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție.

În aceste condiții, conform adresei nr. x/2022 din 10.10.2022 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, atașată la dosarul cauzei, rezultă în mod cert că au parcurs procedura prealabilă de contestare administrativă a ordinului de salarizare nr. 1900/09.09.2022 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea 153/2017. Astfel, arată că au satisfăcut rațiunea acestei proceduri de a notifica autoritatea emitentă asupra vătămării și de a solicita revocarea parțială a actului, în termenul prevăzut de legiuitor. Ca urmare a respingerii acestei contestații, la data de 10.10.2022, s-a deschis calea contenciosului administrativ și au formulat, în termen legal, prezenta acțiune.

In ceea ce privește precizările făcute la solicitarea instanței, în legătură cu obiectul acțiunii formulate, apreciem că acestea nu au avut caracterul unei modificări a cererii de chemare în judecată, în conformitate cu art. 204 alin. (1) din C. proc. civ., pentru a fi necesar acordul expres al pârâților, conform art. 204 alin. (3) C. proc. civ.. Astfel, aceasta clarificare a fost depusă ca urmare a faptului că instanța a pus în discuție necesitatea față motivele invocate. In acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (4) C. proc. civ., "judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecații, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire și art. 22 alin. (7) C. proc. civ., "Ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să țină seama de toate circumstanțele cauzei, judecătorul va ține seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerințele echității și de buna-credință.".

Caracterul acestor precizări rezultă și din conținutul acțiunii formulate, având în vedere faptul că au solicitat modificarea ordinului de salarizare, soluție ce urma a fi dispusă în cazul admiterii cererii, iar la motivarea în fapt a fost indicată și contestația împotriva acestuia, formulată conform art. 7 alin. (1) din Legea 153/2017, în procedura prealabila, cele două cereri fiind strâns legate, logic și firesc, raportat la obiectul acțiunii.

II. Soluția și considerentele instanței de recurs

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele expuse în continuare.

Reclamanții au investit instanța de judecată cu o cerere prin care au solicitat modificarea ordinului de salarizare emis reclamanților, în sensul recalculării indemnizațiilor de încadrare și a sporurilor potrivit Legii nr. 153/2017; obligarea pârâților la plata drepturilor salariale astfel recalculate, cu respectarea termenului general de prescripție și în continuare, sume care vor fi actualizate cu indicele de inflație, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculate de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Prin precizarea de acțiune înregistrată la data de 28 septembrie 2023, reclamanții au arătat că înțeleg să solicite și anularea hotărârii de soluționare a contestației administrative și au învederat că prin Ordinul nr. 551/12 aprilie 2023 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus, începând cu data de 7 decembrie 2018, ca salarizarea să se realizeze având în vedere valoarea de referință sectorială 605,225 RON, fără a fi afectată de aplicarea prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, cu plata acestor diferențe după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public.

Instanța de fond a reținut că termenul la care reclamanții puteau să-și completeze cererea de chemare în judecată a fost depășit, și a constatat decăderea reclamanților din dreptul de a-și modifica cererea, în baza dispozițiilor art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Ca și consecință a decăderii, în raport de dispozițiile art. 7, cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017, a invocat din oficiu excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința recurată, s-a admis excepția inadmisibilității și a fost respinsă acțiunea ca inadmisibilă.

Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamanți, să caseze sentința recurată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționare, apreciind ca fiind fondate susținerile prin care recurenții critică soluția instanței privind excepția inadmisibilității acțiunii.

Instanța de fond a reținut existența unui fine de neprimire a acțiunii pentru motivul că reclamanții nu au făcut dovada că au formulat contestație administrativă împotriva Ordinului de salarizare nr. 1900/09 septembrie 2022, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) din Cap. VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017, faptul că, anterior sesizării instanței de contencios administrativ, reclamanții ar fi trebuit să urmeze procedura de contestare administrativă a ordinului de salarizare contestat, iar prin acțiunea formulată ar fi trebuit să învestească instanța de contencios administrativ competentă cu controlul de legalitate a hotărârii prin care a fost soluționată contestația.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că la dosarul cauzei existau dovezi că reclamanții au formulat contestație administrativă împotriva Ordinului de salarizare nr. 1900/09 septembrie 2022, însă instanța de fond, apreciind că a fost depășit termenul la care reclamanții puteau să-și completeze cererea de chemare în judecată și să solicite și anularea hotărârii prin care a fost soluționată contestația, a constatat decăderea reclamanților din dreptul de a-și modifica cererea de chemare în judecată și a respins ca inadmisibilă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanți.

În concret, în speța dedusă judecății, s-a reținut că obiect al controlului de legalitate exercitat de secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este hotărârea organului vizat de art. 7 alin. (1) din Cap. VIII, Anexa V la Legea nr. 153/2017, emisă ca urmare a parcurgerii procedurii reglementate de acest articol de lege, respectiv formularea contestației administrative împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale.

Înalta Curte consideră că sentința pronunțată de prima instanță este nelegală, fiind dată cu un formalism excesiv, care se îndepărtează vădit de sensul legii și scopul instituit de legiuitor prin dispozițiile art. 7 alin. (1) și (2) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Efectivitatea dreptului de acces impune ca un individ să beneficieze de o posibilitate clară și concretă de a contesta un act ce constituie o ingerință în drepturile sale (Bellet vs. Franța, par. 42, 36; a se vedea, de asemenea, Canete de Goni vs. Spania, par. 34).

În condițiile în care actul administrativ care produce efecte juridice, de sine stătător, este Ordinul de salarizare nr. 1900/09 septembrie 2022 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, iar reclamanții au depus, odată cu cererea de chemare în judecată, adresa comunicată de pârât privind respingerea contestației formulate, Înalta Curte apreciază că prima instanță trebuia să facă calificarea juridică a obiectului cererii de chemare în judecată în funcție de motivele invocate de reclamanți în susținerea cererii.

În contextul parcurgerii procedurii prealabile, menționată în cererea de chemare în judecată, cu depunerea adresei de respingere a contestației, constatarea inadmisibilității acțiunii prin care s-a solicitat anularea ordinului de salarizare, considerat vătămător de către reclamanți, reprezintă o măsură excesiv de formală.

Pentru aceste motive, având în vedere că instanța de fond s-a pronunțat numai în ceea ce privește inadmisibilitatea acțiunii, fără a analiza celelalte excepții invocate și fondul cauzei, se impune trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

În temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) și (2) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să admită recursul formulat de reclamanți, să caseze sentința atacată și să trimită cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. și L. împotriva sentinței nr. 464 din 20 martie 2024 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre continuarea judecății, aceleiași instanțe

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 ianuarie 2025, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.