ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1968/2024

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 17.03.2022, reclamanții A., B., C., D., E. și F. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău și Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, anularea parțială a deciziei de salarizare nr. 103/29.12.2021 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, respectiv a art. 2 din actul administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra salariului de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor ari 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; recalcularea drepturilor salariale și actualizarea sumelor cu indicele ratei inflației la care să se adauge dobânda legală penalizatoare corespunzătoare, drepturi si accesorii calculate de la data nașterii dreptului material și până la data plății efective, prin obligarea pârâților la recalcularea și acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.08.2016 și în continuare.

Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 2225 din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție si respinsă acțiunea formulata fata de acest parat ca fiind formulata fata de o persoana care nu deține calitate procesuala pasiva in cauza. A fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. A fost admisă excepția inadmisibilității acțiunii formulate in contradictoriu cu Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău si Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, fiind respinsă acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., ca inadmisibilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței nr. 2225 din 29 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal au declarat recurs reclamanții A., B., C., D. și E. solicitând admiterea căii de atac, casarea hotărârii instanței de fond, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii, iar pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată. În dezvoltarea recursului promovat, recurenții-reclamanți au arătat că sentința primei instanțe a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură referitoare la soluționarea excepției inadmisibilității, critici ce se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. În mod total greșit și nelegal, prin sentința civile nr. 2225/2022, instanța de fond, a admis excepția inadmisibilității acțiunii, considerând că reclamanții trebuiau să uzeze obligatoriu de procedura prevăzută de art. 7 alin. (1) și (2) din Anexa V la Legea nr. 153/2017 care prevede că actul adoptat de organul de conducere în soluționarea contestației poate fi contestat la instanța de judecată în condițiile Legii 153/2017, obiect al contestației neputând fi decizia de salarizare inițială deoarece nu s-a parcurs procedura prealabilă. A solicitat să se constate că a formulat contestații împotriva Deciziei de salarizare nr. 103/2021 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău în termenul legal de 20 de zile așa cum prevede art. 7 alin. (1) și (2) din Anexa V la Legea nr. 153/2017, criticând-o sub aspectul plafonării instituite de art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 asupra salariului de încadrare. Prin Hotărârea nr. 6/09.02.2022 a Colegiului de conducere al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, contestațiile au fost respinse ca nefondate. Astfel, a atașat atât Decizia de salarizare nr. 103/2021 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău cât și Hotărârea nr. 6/09.02.2022 a Colegiului de conducere al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău și a precizat că le contestă împreună cu actele subsecvente. A invocat Decizia nr. 9 din 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, creând un raționament similar cu privire la procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale prevăzută de art. 37 din Legea nr. 153/2017 la care face referire art. 7 alin. (1) si 2 din Anexa V la Legea nr. 153/2017. A opinat că legea nu instituie o condiție (obligatorie) pentru sesizarea instanței de judecată existența plângerii prealabile. Dacă ar exista o asemenea condiție, în situația respectivă, liberul acces la justiție ar fi îngrădit [art. 21 alin. (2) din Constituția României]. Ulterior, a dezvoltat o serie de considerații practice și teoretice referitoare la aplicarea prin similitudine a deciziei nr. 9 a Înaltei Curți de Casație și Justiție-Completul competent să judece recursul în interesul legii. Pe fondul cauzei, a arătat că este întemeiată cererea de înlăturare a plafonării instituite asupra salariului de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ca urmare a faptului că "atunci când pretențiile angajaților nu rezultă dintr-o încadrare/reîncadrare pretins nelegală, ci vizează obligarea angajatorului la plata unor drepturi salariale neacordate", astfel încât, în mod cert, rămâne deschisă calea dreptului comun, astfel cum a statuat fără putință de tăgadă înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. 9/2017. Fată de considerentele expuse și de prevederile legale incidente în cauză, au solicitat reclamanții admiterea prezentului recursului, casarea hotărârii instanței de fond, respingerea excepției inadmisibilității acțiunii,iar pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată. În probațiune, a solicitat administrarea probei cu înscrisurile de la dosarul cauzei. În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea formulată de intimații-pârâți Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, Colegiul de conducere al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacău si Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond. În esență, a susținut că potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (1) și (2) din Anexa V din Legea-cadru nr. 153/2017, acțiunea în contencios are ca obiect hotărârea pronunțată în urma soluționării contestației, iar nu actul de stabilire a drepturilor salariale, astfel că în mod corect a respins prima instanță ca inadmisibilă acțiunea reclamanților.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința recurată în raport de criticile invocate de recurenții-reclamanți și de apărările formulate prin întâmpinare de către intimații-pârâți, Înalta Curte constată că recursul reclamanților este nefondat, pentru considerentele ce succed. Prioritar, Înalta Curte va avea în vedere că recrenții-recșlamanți au invocat în cererea de recurs motivul de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 5 Cod procedură ce vizează încălcarea normelor de procedură sancționată de lege cu nulitatea însă apreciază că toate criticile aduse sentinței de la fond se circumscriu motivului de casare de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care vizează greșita interpretare și aplicare a legii în cauză, urmând a proceda în continuare la analiza căii de atac din perspectiva acestui motiv de nelegalitate. În cadrul criticilor subsumate motivului de nelegalitate invocat, recurenții-reclamanți au susținut că instanța de fond a interpretat în mod greșit dispozițiile art. 37 din Legea nr. 153/2017 și a aplicat în mod greșit art. 7 alin. (1) și (2) Anexa V din aceeași lege, reținând că nu s-a contestat și răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva deciziei de stabilire a drepturilor salariale. Potrivit motivului de la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, hotărârea fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit. În cauza de față aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare. Pentru a răspunde criticilor formulate, Înalta Curte reține că demersul judiciar al recurenților-reclamanți, specialiști IT in cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău si a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, vizează anularea parțială a deciziei de salarizare nr. 103/29.12.2021 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, respectiv a art. 2 din actul administrativ, în sensul înlăturării plafonării instituite asupra salariului de încadrare și a celorlalte drepturi urmare a aplicării prevederilor ari 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, recalcularea drepturilor salariale și actualizarea sumelor cu indicele ratei inflației la care să se adauge dobânda legală penalizatoare corespunzătoare, drepturi si accesorii calculate de la data nașterii dreptului material și până la data plății efective, prin obligarea pârâților la recalcularea și acordarea acestor drepturi începând cu data de 01.08.2016 și în continuare. Așadar, prezenta pricină se poartă între reclamanți, specialiști IT in cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău si a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, și ordonatorul de credite care are atribuții în stabilirea drepturilor lor salariale, respectiv Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, fiind incidente în speță dispozițiile art. 7 din Anexa V la Legea-cadru nr. 153/2017. Potrivit textului de lege amintit, "(1) Prin derogare de la art. 37 din lege, personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 20 de zile calendaristice de la data comunicării actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Inspecției Judiciare, Institutului Național al Magistraturii și Școlii Naționale de Grefieri, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție ori la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea sau la organele de conducere ale celorlalte instituții din sistem care au stabilit drepturile salariale, după caz. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile calendaristice. (2) Împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București." Înalta Curte constată că art. 7 din Capitolul VIII, Anexa V a Legii nr. 153/2017 reglementează o procedură specială în situația personalului din justiție care contestă ordinul angajatorului prin care i-au fost stabilite drepturile salariale. În cauză, reclamanții au urmat procedura prevăzută de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, respectiv au formulat contestație împotriva modului de stabilire a drepturilor salariale respectiv Decizia de salarizare nr. 103/2021 a Procurorului General al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Bacau, decizie fata de care au formulat contestații. Aceste din urmă contestații au fost respinse, ca nefondate, prin Hotărârea nr. 6/09.02.2022 a Colegiului de conducere al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău. Ulterior, recurenții - reclamanți s-au adresat instanței de judecată cu o acțiune în anulare ce vizează exclusiv actul de stabilire a drepturilor salariale, și anume Decizia de salarizare nr. 103/29.12.2021 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, mai precis art. 2 ce se referă la plafonarea prevăzută de art. 38 din Legea nr. 153/2017, fără a solicita anularea și a Hotărârii nr. 6/2022 prin care Colegiul de conducere al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău le-a respins contestațiile împotriva deciziei de salarizare(care are valoarea unui răspuns la plângerea prealabilă). Ca urmare, nu pot fi primite susținerile recurenților-reclamanți în sensul că ar fi aplicabile dispozițiile art. 37 alin. (4) din Legea nr. 153/2017, potrivit cărora: "Împotriva modului de soluționare a contestației persoana nemulțumită se poate adresa instanței de contencios administrativ sau, după caz, instanței judecătorești competente potrivit legii, în termen de 30 de zile calendaristice de la data comunicării soluționării contestației. (...)", în condițiile în care, în cuprinsul art. 7 alin. (1) și (2) din același act normativ, se prevede în mod expres faptul că norma respectivă stabilește modalitatea de contestare a actelor de salarizare emise categoriilor de personal din sistemul justiției, prin derogare de la norma cu caracter general cuprinsă la art. 37 din lege. Contrar susținerilor recurenților-reclamanți, Înalta Curte reține că din interpretarea dispozițiilor legale enunțate supra rezultă indubitabil intenția legiuitorului în ceea ce privește procedura de contestare a modului de stabilire a drepturilor salariale ale personalului din sistemul justiției, iar Hotărârea Colegiului de Conducere al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău reprezintă actul administrativ emis de acesta, conform alin. (2) al art. 7 din Legea nr. 153/2017, în cadrul procedurii prealabile obligatorii prevăzute de art. 7 alin. (1) Secțiunea 1, Anexa V, Capitolul VIII privind reglementări specifice personalului din sistemul justiției din Legea-cadru nr. 153/2017, precum și în aplicarea acestui text de lege. În speță, cum recurenții-reclamanți nu au învestit instanța de contencios administrativ competentă cu verificarea legalității hotărârii prin care li s-a soluționat contestația administrativă, ci, prin acțiunea formulată în fața instanței de contencios administrativ și fiscal au solicitat exclusiv anularea deciziei de stabilire a drepturilor salariale, nu se poate susține cu suficient temei că prima instanță a pronunțat sentința cu interpretarea și aplicarea greșită a cadrului legislativ incident, întrucât alegațiile recurenților-reclamanți reflectă propriul demers interpretativ al legii în vederea obținerii soluției favorabile pretinse, fără a susține însă motivul de nelegalitate invocat. Pe de altă parte, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți au avut posibilitatea, în aplicarea principiului disponibilității părților, reglementat de art. 9 din C. proc. civ., și în acord cu dispozițiile legale incidente în materie, de a-și completa acțiunea în sensul de a solicita și anularea Hotărârii nr. 6/09.02.2022 a Colegiului de conducere al Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, având în vedere că pârâții au invocat, prin întâmpinarea formulată în cauză, excepția inadmisibilității acțiunii prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată. Pe cale de consecință, Înalta Curte constată că în mod just a apreciat curtea de apel că nu se poate învesti, din oficiu, cu un capăt de cerere care nu a fost formulat de reclamanți, respectiv anularea hotărârii emise în soluționarea contestației administrative, astfel încât susținerea recurenților-reclamanți în sensul încălcării de către prima instanță a dispozițiilor legale nu se verifică în speță, motiv pentru care criticile formulate din această perspectivă sunt nefondate și vor fi înlăturate ca atare. În ceea ce privește alegațiile recurenților - reclamanți potrivit cărora procedura prealabilă nu era obligatorie, Înalta Curte reține că în cauză se impune valorificarea deciziei RIL nr. 9 a Înaltei Curți de Casație și Justiție în maniera de propusă de prima instanță de judecată, care s-a raportat la neîndeplinirea unei condiții de exercițiu a dreptului la acțiune prevăzuta de lege, si anume contestarea actului de soluționare a contestației, așa cum reiese din interpretarea oferită în par.: "44. Prin urmare, ar putea fi calificată ca fiind o procedură administrativă internă, obligatorie numai în situația în care angajatorul a emis un act de stabilire a salariului de bază, fixarea unui termen de contestare a acestuia fiind menită să confere siguranță actului intrat în circuitul civil. 45. Dacă angajatorul a emis și a comunicat decizia de stabilire a salariilor, salariatul trebuie să urmeze procedura specială obligatorie, statornicită de legile salarizării în vigoare la momentul respectiv. 46. De asemenea, angajații trebuie să urmeze procedura prealabilă atunci când sesizează instanța de contencios administrativ cu acțiuni ce au ca obiect anularea/revocarea/modificarea actelor administrative - comunicate - prin care angajatorii cărora li se aplică dispozițiile ar. 34 din Legea nr. 330/2009, art. 30 din Legea nr. 284/2010, art. 7 din Legea nr. 285/2010 și art. 11 din O.U.G. nr. 83/2014 au făcut încadrarea/reîncadrarea personalului plătit din fonduri publice și au stabilit drepturile salariale ce se acordă potrivit acestei încadrări/reîncadrări, respectiv au stabilit salariile de bază. 47. Rolul procedurii descrise în legile de salarizare este tocmai asigurarea posibilității ordonatorului de credite de a corecta rapid orice eroare în stabilirea salariilor." Nu în ultimul rând, în ceea ce privește criticile referitoare la temeinicia pretențiilor deduse judecății pe fondul cauzei, față de soluția primei instanțe de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată, precum și în virtutea respectării principiului dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte nu se poate aprecia în mod valid învestită cu cercetarea capătului de cerere referitor stabilirea drepturilor salariale. În acest context, vor fi înlăturate concluziile formulate în cuprinsul cererii de recurs cu privire la fondul cauzei, deoarece aspectele care nu au făcut obiect al cercetării judecătorului de la fondul cauzei, nu pot fi analizate direct în calea de atac promovată de recurenți. Înalta Curte reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar, respectiv aspectele asupra cărora prima instanță a statuat sunt reanalizate de instanța de recurs, cu respectarea limitelor învestirii acesteia. În virtutea argumentelor expuse, Înalta Curte va respinge și aceste susțineri ale recurentelor-reclamante și va constata că sentința instanței de fond este la adăpost de orice critică ce vizează interpretarea și aplicarea greșită a normelor legale incidente în cauză, demersul părților recurente fiind, prin urmare, nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Față de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., care să determine reformarea hotărârii primei instanțe, Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții-reclamanți și, în consecință, va menține sentința de fond atacată. PENTRU ACESTE MOTIVE,