ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4875/2025

Ședința publică din data de 28 octombrie 2025

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.04.2022, sub nr. x/2022, reclamantul Institutul Revoluției Române din decembrie 1989 a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României la plata despăgubirilor cauzate de emiterea O.U.G. nr. 91/2019 privind desființarea IRRD 1989, obligarea pârâtului să vireze impozitele și taxele aferente la bugetele speciale de stat, obligarea pârâtului să dispună către Regia Autonomă Administrarea Patrimoniului Protocolului de Stat prelungirea contractului de închiriere nr. x/13.08.2019 pentru apartamentul de serviciu situat în București, B-dul x, nr. 24, București, atribuit domnului A., în baza funcției de Secretar General cu rang de Secretar de Stat la IRRD 1989.

Prin sentința civilă nr. 76 din 19 ianuarie 2024, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile procesuale invocate, ca neîntemeiate; a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Institutul Revoluției Române din decembrie 1989, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 1465106,49 RON reprezentând despăgubiri; a respins, în rest, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată; a obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 3300 RON reprezentând cheltuieli de judecată; a stabilit cuantumul definitiv al onorariului expertului la valoarea de 5500 RON și obligă reclamantul la plata sumei de 2500 RON reprezentând diferență onorariu expert.

Împotriva sentinței de mai sus a promovat recurs pârâtul Guvernul României, în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea, în parte, a sentinței atacate și în urma rejudecării, respingerea pe fond, în întregime, a cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Intimatul-reclamant Institutul Revoluției Române din decembrie 1989 a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În această etapă s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 05.06.2025, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 28.10.2025, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate și a apărărilor din întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul pârâtului este fondat, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate:

În cadrul recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. se invocă greșita interpretare și aplicare a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 9 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 raportat la prevederile constituționale de către prima instanță în ceea ce privește soluția de obligare a recurentului-pârât la plata unei sume cu titlu de despăgubiri.

În cadrul acestui motiv de casare, care privește pe fond soluția recurată se invocă două aspecte de nelegalitate.

Primul privește interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004, în sensul că acțiunea reglementată prin art. 9 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 poate avea un obiect pur patrimonial fără a fi fost în prealabil anulat ca nelegal un act administrativ subsecvent emis în baza ordonanței declarate neconstituționale.

Se arată că în mod nelegal prin sentința recurată instanța de contencios administrativ a soluționat o cerere cu caracter patrimonial prin care s-a solicitat exclusiv repararea prejudiciului, fără ca prealabil să fi fost contestat un act administrativ emis în baza ordonanței declarate neconstituțională, iar prejudiciul pretins să fi fost cauzat în mod direct și nemijlocit acel act.

Al doilea aspect de nelegalitate privește efectele declarării neconstituționalității O.U.G. nr. 91/2019, recurentul-pârât susținând că în raport de nota de fundamentare a acestui act și de emiterea ulterioară a H.G. nr. 83/11.02.2020 privind stabilirea destinației fostului Institut al Revoluției Române din decembrie 1989, nu sunt îndeplinite condițiile atragerii răspunderii civile a recurentului-pârât.

Se invocă lipsa culpei autorității recurente în ceea ce privește parte din prejudiciu rezultat din acțiunile civile având ca obiect drepturi salariale aferente perioadei iunie 2020- septembrie 2021.

Se solicită admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate și rejudecarea în sensul respingerii în tot a acțiunii ca neîntemeiate.

La dosar intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul declarat, în raport de aspectele de nelegalitate invocate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. 1 PCT. 8 C. proc. civ., Curtea îl apreciată pentru următoarele considerente ca fondat, în parte sentința atacată fiind dată cu interpretarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 9 alin. 1 și (5) din Legea nr. 554/2004 în ceea ce privește soluția de obligare a recurentului-pârât la plata sumei de 1.465.106,49 RON reprezentând despăgubiri.

Curtea pentru următoarele considerente va aprecia că față de acest capăt de cerere având ca obiect despăgubiri solicitate în baza art. 9 alin. 1 și (5) din Legea nr. 554/2004 se impune casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe.

Aceasta deoarece în opinia instanței de recurs, prima instanță a pronunțat o soluție de admitere a acțiunii în despăgubiri fără a verifica îndeplinirea condițiilor cumulative pentru atragerea răspunderii patrimoniale în condițiile răspunderii speciale prevăzute de art. 9 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 în special a condiției existenței legăturii de cauzalitate între fapta generatoare de prejudicii emiterea unei ordonanțe declarate neconstituționale și paguba pretinsă, cuantificată conform raportului de expertiză efectuat.

În cauză sentința atacată este în parte nelegală în ceea ce privește aspectele de nelegalitate care privesc verificarea pe fond a îndeplinirii condițiilor atragerii răspunderii patrimoniale a recurentului-pârât, în calitate de autoritate emitentă a O.U.G. nr. 91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din decembrie 1989, ordonanță declarată neconstituțională prin Decizia nr. 198/24 martie 2021 a Curții Constituționale.

Curtea nu va reține ca fondat aspectul de nelegalitate privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 554/2004 sub aspectul reținerii unei inadmisibilități a acțiunii în despăgubiri, formulată direct împotriva recurentului-pârât în calitate de emitent al unei ordonanțe declarate neconstituționnale.

Curtea apreciază că sub acest aspect prima instanță a apreciat corect admisibilitatea acțiunii, și la calitatea procesuală pasivă a recurentului - pârât, în raport de temeiul de drept invocat de reclamantul-intimat, respectiv dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora; " Persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin ordonanțe sau dispoziții din ordonanțe poate introduce acțiune la instanța de contencios administrativ, însoțită de excepția de neconstituționalitate, în măsura în care obiectul principal nu este constatarea neconstituționalității ordonanței sau a dispoziției din ordonanță."

De asemenea, art. 9 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 prevede următoarele:

"Acțiunea prevăzută de prezentul articol poate avea ca obiect acordarea de despăgubiri pentru prejudiciile cauzate prin ordonanțe ale Guvernului, anularea actelor administrative emise în baza acestora, precum și, după caz, obligarea unei autorități publice la emiterea unui act administrativ sau la realizarea unei anumite operațiuni administrative."

În raport de aceste dispoziții acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 9 alin. 1 și (5) din Legea nr. 554/2004 poate avea ca obiect exclusiv patrimonial, respectiv obținerea unor despăgubiri pentru prejudiciul pretins a fi cauzat prin emiterea unei ordonanțe constatată ulterior ca fiind constituțională.

În ceea ce privește soluția de obligare a recurentului-pârât la plata unei sume reprezentând despăgubiri Curtea o apreciază ca nelegală, în cauză prima instanță nu a verificat legătura de cauzalitate intre fapta pretins vătămătoare - emiterea O.U.G. nr. 91/2019 și prejudiciul pretins astfel cum a fost cuantificat prin raportul de expertiză.

Pentru aceste considerente în urma admiterii recursului Curtea va casa în parte sentința atacată și va trimite spre rejudecare aceleiași instanțe capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.

Pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 453 alin. 1 C. proc. civ., în raport de soluția dispusă în recurs, Curtea va înlătura obligația pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată acordate în fond.

Va menține în rest sentința atacată în ceea ce privește soluționarea excepțiilor - aspect nerecurat și în ceea ce privește soluția de respingere în rest a acțiunii reclamantul neformulând cale de atac.

În consecință Curtea în baza art. 496-497 C. proc. civ. va admite recursul și va casa în parte sentința recurată, și va trimite spre rejudecare capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.

Va înlătura obligația pârâtului de plată a cheltuielilor de judecată.

Va menține în rest sentința recurată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Guvernul României împotriva sentinței civile nr. 76 din data de 19 ianuarie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează, în parte, sentința recurată și trimite spre rejudecare aceleiași instanțe capătul de cerere având ca obiect despăgubiri.

Înlătură obligația pârâtului la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată acordate în fond.

Menține în rest sentința recurată.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 octombrie 2025.