ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 489/2024

Ședința publică din data de 5 martie 2024

Asupra cererii de revizuire de față, reține următoarele:

Prin decizia civilă nr. 5417 din 1 noiembrie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 912/20.02.2023, pronunțate de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/2022, în contradictoriu cu intimatul-pârât Institutul Revolutiei Romane din decembrie 1989.

În fundamentarea acestei decizii s-a reținut, în sinteză, că Institutul Revoluției Române din decembrie 1989 a fost înființat prin Legea nr. 556/2004, cu modificările ulterioare, apelanta deținând funcția de cercetător științific gr. III în cadrul acestei unități, conform contractului individual de muncă nr. x/10.10.2016.

După declararea neconstituționalității Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din decembrie 1989 și a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din decembrie 1989, în ansamblul lor, reclamanta A. a formulat acțiune de chemare în judecată a Institutului Revoluției Romane din decembrie 1989 pentru a i se plăti drepturile salariale cuvenite pe perioada ianuarie 2020 - septembrie 2021, actualizate cu indicele de inflație, la care se adaugă dobânda legală de la data lunară a scadenței drepturilor salariale până la data pronunțării, precum și pentru a se plăti contribuțiile și impozitele datorate de angajator si de salariată la bugetul statului.

Instanța de apel a reținut, în acord cu tribunalul, că, pentru perioada care începe cu data de 31.12.2019, reprezentând momentul publicării ordonanței de urgență privind desființarea sa, și până la data de 21.04.2021, când a fost publicată decizia Curții Constituționale, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din decembrie 1989 a fost în vigoare și nici o prevedere legală tranzitorie sau vreo altă normă invocată de reclamantă nu permite plata unor drepturi salariale de către instituția desființată și nici nu prevede vreo normă derogatorie de la regula încetării acestor raporturi, în lipsa preluării angajaților de altă entitate.

Prin urmare, prezența apelantei-reclamante la sediul Institutului Revoluției Române din decembrie 1989, după desființarea acestuia, nu dovedește prestarea vreunei activități în exercitarea atribuțiilor funcției.

Cum salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, în lipsa prestării muncii, salariatul nu are dreptul la salariu, s-a mai arătat.

De asemenea, s-a reținut că pentru perioada ulterioară datei de 21.04.2021, apelanta nu a dovedit prestarea muncii în favoarea intimatului, în conformitate cu prevederile unui contract de muncă valabil.

Împotriva deciziei civile nr. 5417 din 1 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022, revizuenta A. a formulat cerere de revizuire, în temeiul art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acesteia, cu cheltuieli de judecată.

Revizuenta a susținut, în esență, că există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri.

După prezentarea situației de fapt și a parcursului procesual al litigiului, revizuenta a arătat că prin decizia civilă nr. 5417 din 01.11.2023, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a pronunțat o soluție netemeinică și nelegală, care încalcă, atât principiul egalității în drepturi, deoarece ceilalți colegi ai săi din cadrul Institutului au formulat, de asemenea, cereri de chemare în judecată prin care au solicitat obligarea Institutului să le acorde drepturile salariale și toți au avut câștig de cauză; totodată, această decizie încalcă și principiul autorității de lucru judecat.

În acest sens s-au arătat următoarele: în dosarul nr. x/2021, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta B. a fost admisă la fond prin sentința civilă nr. 7452 pronunțată la 02.11.2021, rămasă definitivă prin respingerea apelului declarat de Institut conform deciziei civile nr. 4247 pronunțată la 30.06.2022 de către Curtea de Apel București; în dosarul nr. x/2021, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. a fost admisă la fond prin sentința civilă nr. 8023 pronunțată la 17.11.2021, care a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de Institut conform deciziei civile nr. 4836 pronunțată la 23.09.2022 de către Curtea de Apel București; în dosarul nr. x/2022, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. a fost admisă la fond prin sentința civilă nr. 3460 pronunțată la 19.05.2022, care a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de Institut conform deciziei civile nr. 575 pronunțată la 01.02.2023 de către Curtea de Apel București; în dosarul nr. x/2022, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul E. a fost respinsă la fond prin sentința civilă nr. 2384 pronunțată la 06.04.2022, care a fost schimbată în tot prin admiterea apelului declarat de reclamant conform deciziei civile nr. 6557 pronunțată la 23.11.2022 de către Curtea de Apel București; în dosarul nr. x/2021 cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta F. a fost admisă la fond prin sentința civilă nr. 776 pronunțată la 09.02.2022, care a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de Institut conform deciziei civile nr. 6210 pronunțată la 14.11.2022 de către Curtea de Apel București; în dosarul nr. x/2022 cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta G. a fost respinsă la fond prin sentința civilă nr. 6966 pronunțată la 08.11.2022, care a fost schimbată în tot prin admiterea apelului declarat de reclamantă conform deciziei civile nr. 5627 pronunțată la 09.11.2023 de către Curtea de Apel București; în dosarul nr. x/2022, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta H. a fost respinsă la fond prin sentința civilă nr. 3814 pronunțată la 06.06.2022, care a fost schimbată în tot prin admiterea apelului declarat de reclamantă conform deciziei civile nr. 2479 pronunțată la 25.04.2023 de către Curtea de Apel București.

Toate aceste dosare au avut aceeași situație de fapt, același obiect respectiv acordarea drepturilor salariale aferente perioadei ianuarie 2020 - septembrie 2021 și toți reclamanții au fost angajații Institutului.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 513 alin. (3) C. proc. civ., admisibilitatea prezentei căi extraordinare de atac, reține următoarele:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Conform prevederilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. "Revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri".

Rezultă că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile judecătorești să fie pronunțate în dosare diferite: să existe tripla identitate de părți, obiect și cauză; în cel de-al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi analizat.

Rațiunea reglementării menționate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea autorității lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți.

În speță, revizuenta a arătat, în esență, că prin decizia civilă nr. 5417 din 01.11.2023, Curtea de Apel București, secția a VII-a pentru cauze privind conflictele de muncă și asigurări sociale a pronunțat o soluție nelegală care încalcă principiul egalității în drepturi, precum și autoritatea de lucru judecat a mai multor decizii, pronunțate în dosare care au avut aceeași situație de fapt, același obiect, respectiv acordarea drepturilor salariale aferente perioadei ianuarie 2020 - septembrie 2021, și în care toți reclamanții au fost angajații intimatului.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se întemeiază pe cele două forme de manifestare ale lucrului judecat pe care le reglementează art. 431 C. proc. civ., respectiv efectul negativ sau extinctiv, care presupune că o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată și cel pozitiv, conform căruia o soluție dată raporturilor deduse judecății nu poate fi contrazisă printr-o altă hotărâre, indiferent că soluția s-ar regăsi în dispozitiv sau în considerente cu valoare decizională, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părți.

În cauza supusă judecății, din examinarea conținutului cererii de revizuire, se observă că ceea ce se invocă, în realitate, nu este încălcarea autorității de lucru judecat, în vreuna din cele două forme de manifestare la care s-a făcut anterior referire, ci existența unei practici judiciare neunitare.

Astfel, contrarietatea susținută de revizuentă se referă la maniera diferită de soluționare a unor cereri similare, în care calitatea de reclamant a aparținut unor alți salariați.

Or, dacă în ceea ce privește efectul negativ al autorității de lucru judecat tripla identitate de părți, obiect, cauză este obligatorie, Înalta Curte subliniază că și efectul pozitiv al autorității lucrului judecat presupune cu necesitate identitatea de părți, pentru ca ceea ce s-a stabilit jurisdicțional anterior să se impună cu efect obligatoriu într-un nou proces, care are legătură cu aspectele litigioase deja tranșate, dată fiind relativitatea efectelor lucrului judecat.

În acest sens, se apreciază că dispozițiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ., care consacră legislativ efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, trebuie interpretate sistematic, referindu-se la aceleași părți care au participat în litigiul inițial. Astfel, părțile sunt aceleași ca în litigiul anterior, deoarece numai în această situație, în care se invocă o chestiune deja judecată definitiv între aceleași părți, subzistă rațiunile autorității lucrului judecat, anume imposibilitatea contrazicerii unei probleme asupra cărora părțile respective s-au judecat, au avut posibilitatea unor dezbateri contradictorii și care, fiind dezlegată definitiv, li se impune și în litigiile ulterioare având legătură cu primul.

În contextul arătat, Înalta Curte reține că demersul judiciar al revizuentei nu a fost determinat de existența unei hotărâri judecătorești potrivnice, în sensul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ci de nemulțumirea acesteia față de soluția nefavorabilă pronunțată de Curtea de Apel București, spre deosebire de soluțiile pronunțate în cadrul aceleiași instanțe în cauze similare.

Împrejurarea că instanța de judecată, în economia specifică, distinctă, a fiecărei cauze cu obiect similar, pronunță soluții diferite, nu reprezintă un caz de contrarietate, ci eventual de jurisprudență neunitară, ce nu are însă ca remediu cererea de revizuire.

Scopul reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea

Așadar, raportând cererea de revizuire la cerințele impuse de dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și art. 513 din același cod, Înalta Curte constată că în cauza dedusă judecății, aceste condiții nu sunt îndeplinite, astfel încât cererea de revizuire urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta A. împotriva deciziei civile nr. 5417 din 1 noiembrie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București – secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr. x/2022.

Cu recurs în 30 de zile de la comunicare, care se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 martie 2024.