ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4470/2021

Ședința publică din data de 6 octombrie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând obligarea acestuia la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciilor morale și materiale ce i-au fost produse prin emiterea O.U.G. nr. 91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din decembrie 1989, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1059 din data de 31.12.2019.

Ulterior, reclamantul a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 91/30.12.2019.

1.2. Soluția ce formează obiectul recursului

Prin încheierea din 14 decembrie 2020 pronunțată în dosarul nr. x/2020, Curtea de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea reclamantului A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 91/2019.

Împotriva acestei încheieri, a formulat recurs reclamantul A., solicitând admiterea recursului și sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată.

Recurentul a susținut că dispozițiile legale a căror excepție de neconstituționaliate a fost invocată au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât obiectul principal al cererii de chemare în judecată este acordarea de despăgubiri morale și materiale pentru prejudicii cauzate de Guvernul României prin emiterea ordonanței în discuție, decizia Curții Constituționale având efecte asupra admisibilității acțiunii principale.

A considerat că sunt îndeplinite toate condițiile de admisibilitatea a cererii de sesizare a Curții Constituționale.

În susținerea argumentelor pentru sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 91/2019, recurentul a invocat Decizia CCR nr. 4/2017.

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport cu prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Instanța de recurs reține că obiectul acțiunii introductive de instanță îl constituie solicitarea reclamantului de obligare a Guvernului României la plata unei despăgubiri pentru repararea prejudiciilor morale și materiale ce i-au fost produse prin emiterea O.U.G. nr. 91/2019 privind desființarea Institutului Revoluției Române din decembrie 1989.

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 47/1992 republicată:

"(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor citate rezultă că, pentru sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiții, în mod cumulativ: excepția să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanțe judecătorești sau de arbitraj comercial; excepția să aibă ca obiect neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare; norma vizată de excepție să aibă legătură cu soluționarea cauzei și să nu fi fost constatată ca fiind neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.

Condiția relevanței excepției, care impune ca normele criticate să aibă incidență în soluționarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcție de circumstanțele cauzei și posibila tangență a prevederilor legale în discuție cu litigiul aflat pe rolul instanței, fiind luat în calcul interesul procesual al rezolvării excepției de neconstituționalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual și a stadiului concret în care se află litigiul.

Din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerința legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Recurentul a apreciat că O.U.G. nr. 91/2019 a fost adoptată fără a fi respectată Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, fără a avea avizul Consiliului Legislativ și cu nesocotirea dispozițiilor art. 115 din Constituție. A arătat că Guvernul României nu se află într-o situație extraordinară a cărei reglementare să nu poată fi amânată.

Față de obiectul de activitate al Institutului Revoluției Române din decembrie 1989, prin adoptarea ordonanței de urgență Guvernul a încălcat grav drepturile și libertățile din art. 29, art. 30, art. 31 și art. 53 din Constituție.

De asemenea, recurentul a mai susținut că Guvernul României a încălcat drepturile Parlamentului de a legifera în condițiile în care pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se află în dezbatere parlamentară un proiect de lege privind aprobarea O.U.G. nr. 33/2019 pentru modificarea Legii nr. 556/2004 privind înființarea Institutului Revoluției Române din decembrie 1989.

Instanța de recurs constată, așa cum în mod corect a reținut și judecătorul fondului, că motivele de neconstituționalitate invocate nu au vizat drepturile și interesele legitime ale reclamantului, pretins încălcate, ci au privit aspecte care țin de procesul legislativ din Parlamentul României, de limitele excepționale în care Guvernul României putea legifera prin ordonanță de urgență asupra desființării Institutului Revoluției Române din decembrie 1989, cu referire la cele consemnate în expunerea de motive a O.U.G. nr. 91/2019.

Recurentul a mai susținut că Guvernul României, prin adoptarea O.U.G. nr. 91/2019, i-a încălcat drepturile prevăzute de art. 16 și art. 41 din Constituție, respectiv egalitatea în fața legii și dreptul la muncă, întrucât nu au fost prevăzute și măsuri de protecție socială ca urmare a desființării Colegiului Național al Institutului în care are calitatea de membru cu mandat permanent și funcția de secretar general al Institutului.

Instanța de recurs constată că aceste critici, în sensul că Guvernul României are obligația să asigure un trai decent pentru toți cetățenii, nu relevă legătura actului normativ criticat cu soluționarea cauzei, ci urmărește modificarea textelor de lege sau completarea acestora în sensul în care apreciază că i-ar fi favorabil.

Față de împrejurările expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii din 14 decembrie 2020 a Curții de Apel București – secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 octombrie 2021.