Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 28.10.2025
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4867/2025

HOTĂRÂRE
28.10.2025
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4867/2025 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2025)

Ședința publică din data de 28 octombrie 2025 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. Focșani prin administrator judiciar B. împotriva sentinței civile nr. 194 din data de 14 iunie 2024 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat. Definitivă. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 28 octombrie 2025.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-06-15
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3294/2023
Ședința publică din data de 15 iunie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 13.08.
ÎCCJ 2023-10-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4504/2023
Ședința publică din data de 12 octombrie 2023 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată
ÎCCJ 2024-10-02
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4293/2024
Ședința publică din data de 2 octombrie 2024 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța la data de 04.01.2023, r
ÎCCJ 2021-02-16
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 899/2021
Ședința publică din data de 16 februarie 2021 Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată 1.1. Prin cererea de chemare în judeca
ÎCCJ 2022-01-12
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 62/2022
Ședința publică din data de 12 ianuarie 2022 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați – secția contencios admin
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă