ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4855/2024

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: - suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, până la soluționarea pe fond a contestației formulate împotriva aceleiași decizii; - obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința nr. 21/2024 din 29 ianuarie 2024 Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de suspendare a Deciziei de atragere a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței de mai sus a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, rejudecând, admiterea cererii de suspendare. În dezvoltarea recursului promovat, recurentul-reclamant arată că hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, analiza efectuata de către instanța de fond, elementului esențial privind motivarea actului administrativ fiind una in mod esențial greșita. Susține recurentul că decizia contestată este nemotivată sub aspectul faptei ilicite a debitorului solidar, precum si cu privire la elementul subiectiv al intenției directe de a determina acumularea si sustragerea de la plata obligațiilor fiscale ale societății. In analiza acestui argument, fara a surprinde în nicio măsura specificul prezentei spete, în raport de rationamentul reclamantului, instanța de fond s-a rezumat in a reține că decizia este motivata întrucât cuprinde elementele impuse prin prevederile art. 46 alin. (2) si art. 26 alin. (4) Codul de procedură fiscală. Se observa ca instanța fondului, analizând condiția motivării actului administrativ a preluat exclusiv concluziile creditorului fiscal, expuse in cuprinsul deciziei emise, fara in a statua daca aceste concluzii sunt rezultatul unei motivări corespunzătoare in actul administrativ cu privire la starea de fapt (si probele administrate), privind acțiunile reclamantului A. în raport de societate, de natura a se circumscrise tezei expuse de art. 25 alin. (2) ind.l din CPF. În cuprinsul actului administrativ nu exista niciun tip de motivare care sa susțină concluzia ca reclamantul în temeiul procurii speciale a dobândit alături de B., calitatea de administrator al societății, simpla exprimare "asociatul unic/administrator, domnul B. si împuternicitul societății, domnul A.", nefiind de natura a suplini necesitatea motivării acestor elemente esențiale. Potrivit actului constitutiv al societății, administrarea era efectuata de către B.. Din cuprinsul DARS nu rezulta ca administratorul statutar a transmis dreptul de administrare către reclamant (cu sau fara drept), conform Legii nr. 31/1990, despre o asemenea ipoteza nefiind efectuate inregistrari in Registrul Comerțului (care este public), dimpotrivă atribuirea calității de administrator reclamantului este efectuata de către creditorul fiscal, exclusiv in baza procurii speciale nr. 775/25.02.2021, astfel ca aceasta ipoteza pretinsa de către creditorul fiscal trebuia motivata corespunzător in DARS. Deși nu exista motivarea emitentului actului administrativ sub aspectelor considerentelor de fapt si de drept care au întemeiat creditorul fiscal sa considere ca administrarea societății a fost efectuata si de către A., instanța de fond a considerat neîntemeiat ca decizia este suficient motivata. In opinia recurentul, in mod vădit decizia este insuficient motivata, având in vedere natura si efecte juridice ale procurii speciale nr. 775/25.02.2021:

Apărările formulate în recurs Intimata-pârâtă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timoșoara - Administratia Judeteana a Finanțelor Publice Arad a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii sentinței recurate ca fiind temeinică și legală. În esență, arată că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material incidente, aceasta reținând în mod justificat că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada îndeplinirii condițiile prevăzute de art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, iar raționamentul juridic expus pe aceste considerente în considerentele sentinței recurate justifică soluția pronunțată.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, Înalta Curte constată că cererea de recurs formulată în cauză de recurentul reclamant A., este nefondată pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare. Reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad. Prin soluția recurată, judecătorul fondului a respins cererea formulată de reclamant cu motivarea că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile legale cumulative, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, pentru a se dispune suspendarea executării dispozițiilor Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad. Nemulțumit de soluția primită, reclamantul a formulat prezenta cerere de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., supunând spre verificare ÎCCJ - SCAF legalitatea sentinței civile de la fondul cauzei. Înalta Curte constată că nu este incident nici motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Rezultă din practicaua acestei decizii că, în opinia recurentei, normele de drept încălcate de instanța de fond sunt dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, precum și art. 46 alin. (2) și art. 26 alin. (4) Codul de procedură fiscală. Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acțiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noțiunii de protecție a drepturilor și intereselor reclamantului (până la momentul la care instanța competentă va verifica legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autoritățile publice. Îndeplinirea celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și iminența producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcție de circumstanțele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza argumentelor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube greu sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanța de judecată. În cauză, în acord cu opinia primei instanțe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea cazului bine justificat și pagubei iminente, în ceea ce privește dispozițiile actului administrativ a cărui suspendare s-a solicitat. Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. La modul concret, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită în situația în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu. În acest context, trebuie subliniat faptul că principiul legalității actelor administrative presupune atât ca autoritățile administrative să nu eludeze dispozițiile legale, cât și ca toate deciziile acestora să se întemeieze pe lege. Acest principiu, impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigențe de către autorități să fie în mod efectiv asigurată. Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare, instanța de judecată nu va cerceta îndeplinirea condițiilor de legalitate a actului administrativ, această obligație revenindu-i instanței învestite cu soluționarea acțiunii în anulare. Prin urmare, pentru a înlătura, chiar și temporar, regula executării imediate și din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanța poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la probele administrate în cauză și care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a actului administrativ, instanța având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenței dreptului. Analizând prima facie motivele invocate de reclamantă, în mod corect prima instanță a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității dispozițiilor actului administrativ a căror suspendare se solicită. În acest sens, cu privire la aspectele referitoare la nemotivarea sentinței, instanța de recurs va constata că în considerentele acesteia se regăsesc argumentele pentru care instanța de fond a apreciat că nu este întrunită condiția cazului bine justificat. În legătură cu argumentele referitoare la faptul că Decizia de angajare a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 este nemotivată, Înalta Curte va reține că sunt corecte concluziile curții de apel potrivit cărora, la nivel de aparență, actul conține o descriere a elementelor esențiale ale stării de fapt, fiind menționate motivele care au determinat angajarea răspunderii solidare a reclamantului. Faptul că actul a cărui suspendare se solicită nu conține o motivare care să satisfacă propriile cerințe ale recurentul-reclamant nu echivalează cu nemotivarea, dat fiind că aspectele redate în deciziei au aptitudinea de a asigura o informare completă asupra conținutului abaterii. Se observă că, în realitate, recurentul-reclamant este nemulțumit de aceea că instanța fondului nu a acordat atenție tuturor argumentelor invocate în cererea de suspendare, în legătură cu viciul nemotivării Deciziei, însă obligația de motivare a hotărârii nu impune instanței să răspundă tuturor argumentelor invocate de parte, ci să prezinte "motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților" (art. 425 lit. b) C. proc. civ.). Or, din această perspectivă, sentința recurată conține motivele pentru care criticile referitoare la nemotivarea actului administrativ nu au fost validate de instanța de fond, iar soluția pronunțată este confirmată în recurs, la nivel de aparență neputând fi constatată nemotivarea Decizia de angajare a răspunderii solidare. Împrejurarea de a stabili dacă motivele prezentate de organul fiscal sunt de natură a determina atragerea răspunderii solidare a reclamantului în calitate de împuternicit al societății, reprezintă o chestiune de fond care nu poate face obiectul analizei în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ. Din cuprinsul hotărârii atacate cu calea extraordinară de atac a recursului, rezultă cu prisosință că instanța de fond a răspuns în esență criticilor reclamantului, judecătorul fondului considerând că este posibilă atragerea răspunderii solidare reglementate de dispozițiile art. 27 Codul de procedură fiscală chiar dacă s-a deschis procedura insolvenței împotriva societății debitoare. Astfel, în mod legal a conchis prima instanță, că motivele referitoare la existența și întinderea mandatului primit de reclamant vizează aspecte ce țin de fondul cauzei, care nu pot fi analizate într-o cerere de suspendare, aceasta echivalând cu prejudecare a fondului cauzei. Este adevărat că tot în practica instanței supreme s-a statuat că aparența de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularității procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce țin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanțială a actului supus evaluării. Dar îndoiala serioasă asupra legalității actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu ușurință printr-o cercetare sumară a aparenței dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului. Așa cum s-a reținut anterior, prin memoriul de recurs, reclamantul a invocat în esență drept motive ce ar reprezenta în înțelesul său un caz bine justificat, aceleași argumente invocate și în fața instanței de fond, care nu sunt de natură a reforma sentința recurată. Argumentele susținute de reclamant nu reprezintă indicii suficiente pentru a răsturna prezumția de legalitate a actului administrativ contestat, ci se constituie în critici ce pot reprezenta chiar temeiul acțiunii în anulare, iar acest aspect ar însemna o prejudecare a cererii în anulare într-un litigiu care are ca obiect suspendarea executării respectivelor dispoziții legale. În consecință, în mod corect prima instanță a constatat inexistența elementelor care să contureze îndeplinirea condiției cazului bine justificat pentru suspendarea executării Deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. 7945.5/02.11.2023 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad. În ceea ce privește condiția pagubei iminente, din analiza prevederilor art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, rezultă că această noțiune are în vedere prejudiciul material, viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Înalta Curte reține că, în justificarea îndeplinirii condiției pagubei iminente, reclamantul are obligația de a dovedi producerea unui prejudiciu concret, real, prin punerea în executare a deciziei. Din această perspectivă, se constată că instanța de fond a reținut îndeplinirea acestei condiții, însă aceasta nu poate conduce la admiterea cererii fiind necesar ca cele două condiții la care se referă art. 14 din legea nr. 554/2004 să fie îndeplinite cumulativ. În considerarea tuturor acestor argumente, Înalta Curte reține că, în absența dovedirii existenței unui caz bine justificat și a unei pagube iminente, hotărârea primei instanțe este legală, fiind pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 2 lit. ș) și t) din Legea nr. 554/2004.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 raportate la art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.